Fortuna Entertainment Group N.V., companie aflată în portofoliul fondului ceh de investiții Penta, a anunțat recent că a finalizat achiziția pachetului de 100% din acțiunile Hattrick Sports Group Ltd din Irlanda, după ce a primit avizul autorităților de reglementare. Tranzacția are impact semnificativ în România, având în vedere că Hattrick era proprietarul Casa Pariurilor, al PSK din Croația și al altor operatori de profil din Spania, Germania și alte țări.
Termenii și condițiile tranzacției au rămas neschimbate, a anunțat cumpărătorul.
Cumpărătorul a agreat în luna februarie achiziția pachetului de 100% din acțiunile Hattrick Sports Group pentru care va plăti o sumă inițială de aproximativ 85 mil. Euro, iar ulterior ca urmare a unui mecanism de earn-out condiționat de performanțele financiare viitoare ale companiei ar mai putea fi plătite încă maxim 50 mil. Euro.
Cumpărătorul a fost asistat de către o echipă de avocați Țuca Zbârcea & Asociații coordonată de către partenerul Cristian Radu în ceea ce privește aspectele de drept românesc ale tranzacției, care în ansamblu a vizat și alte piețe, Croația și Spania. În tranzacție au mai fost implicați Deloitte în calitate de consultant financiar global, biroul din Bratislava al firmei de avocatură londoneze Allen & Overy în calitate de consultant juridic global al tranzacției, respectiv firma de avocatură irlandeză Arthur Cox.
Ulterior, consultanții Deloitte au anunțat că tranzacția este estimată pe componenta românească la circa 51 mil. Euro, fiind în opinia acestora cea mai mare tranzacție de fuziuni și achiziții din primul trimestru la nivelul pieței locale de profil.
Hattrick PSK dispunea de o rețea de circa 675 unități sub marca Casa Pariurilor pe o piață în care Total Bet operează 999 unități, Bet Active Concept 778 de unități, Superbet Interactive 559 de unități, Stanley Bet 353 de unități, Direct Sport Bet 351 de unități, iar Winner SRL 204 de locații, conform unei analize KeysFin din luna februarie, realizate pe baza datelor disponibile la Ministerul Finanțelor și la Registrul Comerțului.
Potrivit datelor statistice, numărul agenţiilor de pariuri sportive a depăşit nivelul de 5000 de unităţi, după ce, în 2015, erau înregistrate oficial 4844 unităţi.
Analiza KeysFin arată că piaţa pariurilor sportive a crescut de peste 4 ori în ultimii 7 ani, estimările pentru 2016 indicând că afacerile din acest sector au trecut de 1,5 mld. Lei (peste 330 mil. Euro), în creștere de la 1,4 mld. Lei în 2015 și la mare distanță față de 2010, când piața de profil strângea venituri de 354 mil. Lei.
Grupul ceh Fortuna are în portofoliul său din România Bet Active Concept și Bet Zone SRL încă din 2015. De asemenea, pe 8 septembrie 2016, Fortbet Holdings Limited a semnat achiziția Public Slots de la omul de afaceri slovac Anton Siekel.
Fortbet Holdings Limited, vehicul al Penta Investments, deține 68,25% din Fortuna Entertainment Group, companie listată pe bursa din Cehia și Polonia.
Fondul ceh de investiții Penta Investments, fondat de un grup de investitori cehi în 1994, este specializat în investiții pe termen lung în sectoare precum jocuri de noroc, servicii de administrare a clădirilor, servicii financiare, servicii de îngrijire a sănătății, imobiliare, retail, media.
Companiile din portofoliul Penta Investments furnizează locuri de muncă pentru mai mult de 37.000 de oameni și au raportat active de 7 mld.Euro și un profit net de 200 mil. Euro în 2015. Penta este prezent în mai mult de 10 țări europene și are birouri în Praga, Bratislava, Varșovia și Munchen. În 2011, Penta s-a numărat printre investitorii interesați de achiziția grupului A&D Pharma, cea mai mare afacere din sectorul local de farma.