Arhiva etichetelor: pateu

Scandia Food cumpără o fabrică de conserve la Hunedoara

Scandia Food Sibiu, liderul pieței de conserve pe bază de carne, cumpără compania Rotina Product, care deține o fabrică de conserve la Hunedoara.

Ion Pîrjol și Manole Marcel vând fiecare un pachet de 50% din acțiunile Rotina Product pentru un preț negociat brut de 0,78 mil. Euro. Fiecare urmează să încaseze 0,39 mil. Euro pentru transferul participației, potrivit unei decizii a acționarilor Rotina Product din 31 august.

Rotina Product a raportat pentru 2015 un profit net de 0,38 mil. Lei (0,08 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 8,4 mil. Lei (1,9 mil. Euro) și 52 de angajați.

Compania este un jucător de talie locală a cărui piață de desfacere este concentrată în județul Hunedoara. Rotina Product, înființată în 2001, vinde pateuri, conserve de carne și alte produse alimentare sub marca Rotina.

Scandia Food are o poziție de lider pe piața conservelor pe bază, cu o cotă de piață în volum de peste 46% pe segmentul pateului cu ficat, potrivit unei cercetări de piață a AC Nielsen din 2014. Compania are în portofoliu mărci precum Scandia, Bucegi, Sadu și acoperă și segmentele de pate vegetal, carne și mâncare la conservă. Compania exportă către piețele Uniunii Europene, Republica Moldova și Canada.

În anul 2010, compania a intrată în două noi linii de afaceri – restaurant cu servire rapidă și producție de mezeluri. Valoarea investiției Scandia Food în noua fabrică de la Sibiu a fost de 45 mil. Euro.

Scandia Food Sibiu a avut în 2015 o cifră de afaceri de 211,4 mil. Lei (47,6 mil. Euro) și o pierdere de 1,9 mil. Lei (0,4 mil. Euro) la un personal de 512 angajați.

Industria conservelor de carne și pateu, estimată de către jucători din piață la circa 85 – 100 mil. Euro, a înregistrat anul trecut scăderi și în volum și în valoare. Pe piața de profil, activează jucători precum Scandia Food, Hame România, companie intrată în decembrie în portofoliul Orkla Foods după achiziția firmei – mama din Cehia, precum și jucători de talie locală, respectiv mărcile private ale companiilor de retail, a căror pondere în piață este din ce în ce mai mare.