Arhive etichete: NPL Fain

Norvegienii de la B2 Holding anunță oficial achiziția portofoliului Fain al Raiffeisen cu o valoare de nominală de 271 mil. Euro

B2 Holding ASA a intrat prin subsidiarele sale locale, B2 Kapital Portfolio Management SRL și Debt Collect Agency SRL, în acorduri de achiziție a unui portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de 271 mil. Euro în România.

Portofoliul conține aproximativ 2.500 de credite, atât retail, cât și corporate, garantate și negarantate, a precizat astăzi cumpărătorul printr-un comunicat.

„Achiziționarea portofoliului este o piatră de hotar importantă în dezvoltarea continuă a companiei B2Holding și în continuarea creșterii în România”, spune Olav Dalen Zahl, CEO al B2Holding ASA.

Chiar dacă această tranzacție ar fi în mod normal sub pragul de anunțare, B2Holding dezvăluie această tranzacție pentru a fi pe deplin transparentă cu anunțul vânzătorului, a precizat B2 Holding.

Vânzarea portofoliului de credite neperformante al Raiffeisen a fost anunțată în premieră pe 18 iulie 2017 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care a scris în exclusivitate pe 3 decembrie 2017 că grupul norvegian B2 Holding negociază achiziția portofoliului neperformant al Raiffeisen.

Părțile nu au făcut public prețul de vânzare.

Tranzacția cu nume de cod Fain are un preț estimat până în jurul a 30 mil. Euro, susțin surse din piață, valoare necofirmată însă de către părțile implicate.

Consultanții PwC au mandatul de vânzare în cadrul tranzacției Fain.

Raiffeisen Bank International, banca – mamă a Raiffeisen Bank România, a raportat la 30 septembrie 2017 că a înregistrat o pondere a creditelor neperformante în cadrul subsidiarei locale de 7,6%, potrivit ultimului raport financiar.

Pentru primele nouă luni ale anului, operațiunea din România a Raiffeisen Bank International a raportat un profit de 74 mil. euro, venituri nete din dobânzi de 194 mil. euro, active de 7,7 mld. Euro, 5.372 de angajați și 2,297 milioane de clienți în portofoliu.

Două treimi din portofoliul de credite este din zona clienților persoane fizice, iar 32% înseamnă ponderea clienților – companii.

Piața creditelor neperformante din România se apropie de 2 mld. Euro în acest an și este una dintre cele mai dinamice piețe de profil din regiune.

Raiffeisen Bank a intrat pe piața din România în 1994, cînd grupul austriac a deschis o reprezentanță în București. Raiffeisen Bank România a rezultat din fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor doua entități ale grupului Raiffeisen în România –  Raiffeisenbank România și Banca Agricolă Raiffeisen, înființată în 2001 și preluată ulterior de la statul român de către grupul austriac.

B2 Holding a intrat pe piața de profil din România indirect prin achiziția în anul 2016 a companiei bulgare de administrare a datoriilor Debt Collection Agency (DCA).

Pentru a-și întări poziția, B2 Holding a cumpărat alături de EOS portofoliul Blue Lake de la BCR și este unul dintre cei mai activi cumpărători pe o piață în care activează jucători internaționali specializați precum Kruk, APS, EOS, Kredyt Inkaso, Intrum, respectiv investitori financiari puternici precum Deutsche Bank sau International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale.

B2 Holding este listată pe bursa de la Oslo (Norvegia) și dispune de lichidități puternice, fiind interesată atât de achiziții de portofolii neperformante, cât și de oportunități de fuziuni și achiziții. Firma norvegiană a raportat pentru trimestrul al treilea achiziții de portofolii neperformante de 330 mil. coroane norvegiene (circa 33 mil. euro) în Europa de sud-est, regiune în care operează în Grecia, Bulgaria și România și unde partenerul său pentru astfel de portofolii este EOS.

În total, în trimestrul al treilea, B2 Holding a raportat achiziții de portofolii neperformante de 702 mil. coroane norvegiene, respectiv o marjă de câștig de 51% cu EBITDA de 262 mil. coroane nporvegiene. În noiembrie, B2 Holding a anunțat achiziția unui portofoliu nepeformant de 84 mil. euro de la UniCredit Bulbank din Bulgaria.

Tot în noiembrie, grupul norvegian a atras capital de pe piețele financiare internaționale printr-o emisiune de obligațiuni de 200 mil. euro cu maturitate în 2022 la o dobândă a cuponului de 4,25% + dobânda EURIBOR la 3 luni, banii fiind alocați pentru scopuri corporative generale.

Pe piața de profil din România, B2 Holding concurează cu Kruk, APS, Kredyt Inkaso, Intrum sau EOS, ultimul fiind însă și un partener de consorțiu în diferite achiziții de portofolii.

 

Raiffeisen Bank România lansează tranzacția Fain de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de aproape 300 mil. Euro. Consultanții PwC au mandatul de vânzare

Raiffeisen Bank România, a patra bancă locală după active, lansează tranzacția de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante, a cărui valoare nominală se apropie de 300 mil. Euro, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția poartă numele de cod Fain și reprezintă prima vânzare majoră la nivel local de active depreciate a subsidiarei locale a grupului bancar austriac Raiffeisen.

Mandatul de vânzare pentru portofoliul Fain al Raiffeisen aparține consultanților de la PwC.

Reprezentanții Raiffeisen Bank România nu au dorit să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Tranzacția Fain a celor de la Raiffeisen intră pe piața de profil într-un moment în care Alpha Bank tocmai a scos la vânzare cel mai mare pachet de credite neperformante, care de fapt este format din două portofolii – unul de retail, respectiv altul de corporate a cărui valoare nominală este în jurul a 400 mil. Euro.

De asemenea, tranzacția Castrum a celor de la Banca Transilvania, care vizează vânzarea unui portofoliu neperformant de circa 500 mil. Lei (aproximativ 110 mil. Euro), se apropie de final, după ce EOS a ajuns în faza negocierilor finale de achiziție a acestui portofoliu.

Recent, BRD Groupe Societe Generale a vândut un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 1,25 mld. Lei (circa 280 mil. Euro) investitorului polonez de profil, Kruk.

Pe piața administrării portofoliilor de datorii, cei mai importanți investitori sunt Deutsche Bank, Kruk, APS, Kredyt Inkaso, EOS, B2 Holding sau Intrum Justitia.

Raiffeisen Bank România este una dintre băncile cu o rată a creditelor neperformante sub media pieței.

La finele anului 2016, banca înregistra un raport al creditelor neperformante de 8,3% față de valoarea totală a creditelor din bilanț, în contextul în care rata creditelor neperformante la nivel de piață a atins 9,5% în decembrie, fiind pe o tendință de scădere.

Raiffeisen Bank România înregistra la 31 martie o rată a creditelor neperformante de 8,1%, în scădere față de sfârșitul anului 2016. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante era la aceeași dată de 74,9%, conform datelor raportate de către banca – mamă, Raiffeisen International.

Banca a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit după impozitare de 21 mil. Euro la active de 7,67 mld. Euro. Portofoliul de credite este concentrat în proporție de două treimi (65,9%) pe clientela de retail (persoane fizice), iar o treime reprezintă clienții companii.

Raiffeisen Bank România număra la 31 martie 5,368 de oameni.

Raiffeisen Bank a intrat pe piața din România în 1994, cînd grupul austriac a deschis o reprezentanță în București. Raiffeisen Bank România a rezultat din fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor doua entități ale grupului Raiffeisen în România –  Raiffeisenbank România și Banca Agricolă Raiffeisen, înființată în 2001 și preluată ulterior de la statul român de către grupul austriac.