Arhive etichete: MidEuropa Profi

ahold profi deal main

MidEuropa vinde Profi catre investitorul strategic Ahold Delhaize la o valoare de intreprindere de 1,3 mld. Euro. Fondul de private equity a obtinut un multiplu de circa 2,5 la banii investiti in Profi, sustin surse apropiate tranzactiei. Tranzactia MidEuropa – Ahold Delhaize aduce exitul singurului jucator de private equity activ pe piata de retail din Romania, iar proprietarul Mega Image isi dubleaza prin achizitie portofoliul de afaceri local. EBRD, multumita de exitul din Profi catre grupul olandez

MidEuropa, unul dintre cei mai importanti manageri de private equity din Europa Centrala si de Est, a anuntat pe 30 octombrie 2023 ca a incheiat un acord de vanzare a retelei de supermarketuri Profi catre investitorul strategic Ahold Delhaize, proprietarul magazinelor Mega Image, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Tranzactia de vanzare a Profi a fost parafata la o valoare de intreprindere de 1,3 mld. Euro, ajustata la 1,8 mld. Euro post IFRS 2016, au precizat cele doua parti.

In 2017, MidEuropa a finalizat achizitia Profi de la managerul regional de private equity Enterprise Investors, dupa ce a anuntat ca plateste 533 mil. Euro in numerar pentru achizitia pachetului de 100% din actiunile Profi Rom Food, companie sub care opereaza brandul de supermarketuri.

De atunci, Profi si-a majorat vanzarile de 3,3 ori, ajungand pana la vanzari de circa 2,5 mld. Euro in ultimele 12 luni cu inchidere in iunie 2023.

De asemenea, tranzactia marcheaza si exitul Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) din afacerea Profi. „Suntem multumiti sa vedem incheierea investitiei noastre de capital in Profi printr-un exit catre o companie reputata precum Ahold Delhaize”, a comentat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO un oficial al EBRD.

In urma acordului semnat cu Ahold Delhaize, MidEuropa a obtinut un multiplu de circa 2,5 ori in raport cu investitia sa in reteaua Profi, sustin surse apropiate tranzactiei. Cumparatorul, grupul cu sediul in Olanda, a anuntat ca plata pretului de achizitie va fi finantata 100% din datorii. Acesta nu a precizat daca se refera numai la imprumuturi bancare sau va viza inclusiv emiterea de obligatiuni pentru finantarea tranzactiei.

„Nu comentam mai mult decat comunicatul nostru de presa la acest moment pana la rezultatele pe trimestrul al treilea, care vor fi anuntate saptamana viitoare.”, a spus Isabelle Meltzer, Manager Media & External Relations din partea grupului Ahold Delhaize, intr-un raspuns transmis pe e-mail jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.

“Sunt foarte incantat sa primim Profi in familia Ahold Delhaize. Am urmarit traiectoria companiei de la o vreme si admiram ce echipa Profi a fost capabila sa realizeze. Cred ferm ca Profi are o cale de crestere puternica in fata si ne uitam inainte sa avem un parteneriat cu echipa pentru a face si mai solida prezenta noastra in Europa Centrala si de Sud” , a declarat Frans Muller, CEO al Ahold Delhaize.

Impactul tranzactiei este unul puternic pentru cumparator, grupul global Ahold Delhaize cu sediul in Olanda urmand sa aiba o amprenta mai mult decat dubla prin achizitia Profi pe piata de retail din Romania, avand in vedere ca vanzarile anuale de 2,5 mld. Euro generate de catre Profi se vor adauga rezultatelor Mega Image, care au raportat vanzari anuale de aproape 2 mld. Euro in 2022.

La nivel operational, Mega Image administreaza o retea de 969 de unitati, predominant amplasate in mediul urban, iar Profi ofera o acoperire complementara cu reteaua sa de 1.654 de magazine amplasate in mediul urban si rural, din care peste 1.100 de unitati in mandatul MidEuropa.

Puterea de cumparare in crestere si dezvoltarea pietei de retail, care ofera un ritm anual de crestere de doua cifre pentru operatorii de profil, sunt argumente solide in favoarea achizitiei Profi de catre proprietarul Mega Image.

Intr-o privire mai ampla, vanzarea Profi inseamna exitul singurului jucator de private equity, MidEuropa, de pe piata de retail din Romania, ceea ce inseamna ca marile retele de comert locale vor fi dupa finalizarea tranzactiei un joc in circuit inchis intre investitori strategici.

In plus, achizitia anuntata in 2023 de catre Carrefour a hipermarketurilor Cora cuplata cu achizitia Profi de catre proprietarul Mega Image contureaza o noua faza de consolidare a pietei de retail din Romania in mainile a cativa jucatori internationali de talie mare – investitorii francezi Auchan si Carrefour, grupurile germane Schwarz (proprietarul retelelor Lidl si Kaufland), Rewe si Metro AG, respectiv grupul olandez Ahold Delhaize.

Pentru vanzator, acordul incheiat pentru Profi este prima tranzactie de exit din portofoliul sau din Romania, care mai cuprinde Regina Maria – lider pe piata serviciilor medicale private, respectiv Cargus – unul dintre liderii pietei de curierat. Achizitiile Regina Maria, Profi si Cargus au fost realizate de catre MidEuropa de la alte fonduri de investitii in cadrul unor tranzactii de tip secondary.

La Profi, MidEuropa este acum la 7 ani distanta de momentul in care anunta achizitia retelei de la Enterprise Investors, achizitie refinantata printr-un credit sindicalizat.

„Vanzarea Profi este al doilea nostru exit de peste 1 mld. Euro in sectorul de retail din Europa Centrala, dupa succesul nostru cu Zabka, unde am construit un campion polonez. Vanzarea catre Ahold Delhaize valideaza valoarea strategica clara pe care am adaugat-o la Profi si reprezinta alt punct de cotitura pentru MidEuropa din moment ce am livrat din nou randamente si lichiditate semnificativa investitorilor nostri. Vanzarea Profi este, de asemenea, un exit foarte important din regiunea Europei Centrale si de Est care continua sa fie casa pentru unele dintre cele mai convingatoare companii de crestere in Europa”, a comentat Robert Knorr, Managing Partner al MidEuropa.

Vanzarea Profi de catre MidEuropa marcheaza cea mai mare tranzactie de profil din Europa continentala a unui fond de private equity si este cea mai mare tranzactie de profil din istoria Europei Centrale si de Est, sustin reprezentantii MidEuropa pe baza datelor furnizate de catre platforma Mergermarket. De asemenea, tranzactia marcheaza un record pe piata de retail din Romania  si este cel mai mare exit local semnat de catre un fond de investitii.

Vanzatorul MidEuropa a lucrat in tranzactie cu o echipa formata din Aleksandar Dragicevic, Dragos Ardelean, Valentina Giambasu si Ivo Cavrak. MidEuropa a fost consiliata la vanzarea Profi de catre banca americana de investitii Citi, firmele de avocatura White & Case si RTPR (legal counsel), EY pe partea de consultanta financiara si taxe, respectiv Beragua consultant tehnic in zona comerciala.

De cealalta parte, cumparatorul Ahold Delhaize a avut consultanti financiari pe Bank of America Securities si Goldman Sachs si a lucrat pe partea de consultanta juridica externa cu firmele de avocatura CMS si GNP Guia Naghi & Partners.

Tranzactia are nevoie de avizul Consiliului Concurentei si este asteptata sa fie finalizata in 2024, au precizat partile implicate.

Pe langa MidEuropa, in Profi au fost implicati si alti investitori, precum Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) care in 2017 a investit 25 mil. Euro pe langa fondul de investitii Mid Europa Fund IV pentru preluarea unui pachet de actiuni in reteaua de supermarketuri pentru a-i sustine planurile de crestere.

EBRD este si unul dintre investitorii LP in fonduri administrate de catre MidEuropa.

EBRD este, de asemenea, unul dintre finantatorii care au acordat Profi unul dintre cele mai mari imprumuturi contractate vreodata de catre o companie din Romania.

Astfel, imprumutul folosit de catre Mid Europa la achizitia Profi semnat un martie 20217 a fost ulterior modificat in anii urmatori, ajungand in septembrie 2021 la o suma principala de 2.146.680.843 RON (in jurul a 430 mil. Euro) plus o alta facilitate de credit in valoare de 30 mil. Euro, ceea ce insemna un pachet de finantare total de circa 460 mil. Euro, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Pe lista bancilor care ruleaza acest credit sindicalizat catre Profi, care a sustinut dezvoltarea retelei atat organic, cat si prin M&A, se numara 21 de institutii de credit, si anume Citibank Europe Plc sucursala din Romania, ING Bank Londra, Erste Group Bank AG, Banca Transilvania, Bancpost (acum parte a Banca Transilvania), CEC Bank, Eximbank, International Investment Bank (IIB), Intesa Sanpaolo Romania, Garanti Bank, ING Bank Romania, Raiffeisen Bank Romania, BCR (subsidiara a grupului austriac Erste), BRD (parte a grupului francez Societe Generale), Raiffeisen Bank International AG, UniCredit Bank,  International Bank for Economic Co-operation, Alpha Bank Romania (banca in curs de fuziune ce ar urma sa treaca sub controlul UniCredit), EBRD, IFC si banca americana JP Morgan.

Valoarea de intreprindere a Profi, anuntata astazi de catre vanzator si cumparator, insumeaza atat valoarea pachetului de 100% din actiunile companiei, cat si datoria neta.

Modelul de finantare a expansiunii companiilor de portofoliu prin contractarea si rostogolirea de credite bancare pe platformele locale a fost utilizata pana acum de catre MidEuropa, care pentru a-si reduce expunerea propriului capital disponibil din fondul de investitii, a cooptat si alti co-investitori. Finantarea de achizitie prin imprumut bancar care ruleaza pe compania – tinta este o practica utilizata destul de des de catre fondurile de private equity, care cauta sa isi maximizeze astfel randamentul capitalului administrat pentru a oferi randamente atragatoare investitorilor LP si a putea astfel sa ridice noi fonduri de investitii.

Piata de M&A din Romania este dominata de catre investitorii strategici, care in 2023 au anuntat achizitia operatiunilor grupului Enel din Romania de care grupul grec PPC, fuziunea Alpha Bank Romania cu UniCredit condusa de catre grupul italian, achizitia Cora de catre investitorul francez Carrefour, iar acum achizitia Profi de catre Ahold Delhaize.

Grupul Ahold Delhaize, cu operatiuni in America, Europa si Indonezia, a raportat pentru 2022 vanzari nete de 87 mld. Euro, in crestere anuala cu 15%, un profit net de 2,5 mld. Euro si un free cash flow de 2,2 mld. Euro. Proprietarul retelei Mega Image din Romania are o capitalizare bursiera de 26,62 mld. Euro pe bursa Euronext din Amsterdam.

Mid Europa are un nou CEO la Profi, cea mai mare afacere din portofoliul sau din Romania

Mid Europa, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat din regiune, are un nou CEO la varful lantului de retail Profi, cea mai mare afacere din portofoliul sau din Romania.

Gaetan Pacton, care a detinut pozitia de vicepresedinte si Chief Operating Officer (COO), va prelua de la 1 octombrie 2022 pozitia de CEO al companiei Profi Rom Food, detinuta in ultimii trei ani de catre Pawel Musial.

Pawel a revenit la conducerea companiei în 2020, dupa o pauza de cinci ani. Numit initial Executive Chairman, el a preluat apoi rolul de director general si a coordonat dezvoltarea retailerului din ultimii ani.

 „Obiectivul meu a fost sa construim un nou format de supermarket care sa ofere cumparaturi de proximitate, cu preturi convenabile si calitate buna, atractiv pentru toate categoriile sociale. Rezultatele de pana acum arata ca obiectivul initial a fost atins, iar echipa condusa de Gaetan Pacton in calitate de director general in exercitiu vor duce mai departe munca pe care am inceput-o, oferind clientilor nostri din intreaga tara experiente de cumparare de cea mai buna calitate in categoria lor,” a declarat Pawel Musial. „După multi ani petrecuti departe de casa, in sfarsit voi putea sa dedic mai mult timp familiei si intereselor mele. Aceasta nu este o despartire, caci am numerosi prieteni aici, iar pentru mine Romania va ramane pentru totdeauna a doua patrie.  Multumesc intregii echipe Profi pentru colaborare si devotament, si tuturor furnizorilor si partenerilor nostri pentru sustinere. Va urez mult succes si noroc!”, a declarat Pawel Musial.

Profi, care a raportat in 2021 o cifra de afaceri de aproape 2 mld. euro, este cea mai mare afacere din portofoliul Mid Europa din Romania si este una dintre cele mai mari companii de retail locale, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

 “In acesti ani de provocari, cand am fost martorii pandemiei de Covid-19 si ai invadarii Ucrainei, Pawel a introdus conceptul Noul Profi si idei inovatoare care au propulsat vanzarile companiei si i-au transformat imaginea in cea a unei retele de retail alimentar inovatoare. Pawel si-a atins toate obiectivele setate la inceputul lui 2020 si lasa in urma sa o rețea Profi revigorata, care totodata a devenit cel mai mare angajator din Romania si retailerul alimentar cu cea mai mare acoperire nationala”, a afirmat Robert Knorr,  MidEuropa Managing Partner.

Profi concureaza pe piata locala de retail cu puternici investitori strategici precum grupul german Schwarz, proprietarul retelelor Lidl si Kaufland, concernul german Rewe care detine reteaua Penny, grupurile franceze Auchan si Carrefour sau grupul Ahold Delhaize, cu sediul central in Tarile de Jos care opereaza reteaua de supermarketuri Mega Image.

Gaetan Pacton are o experienta de peste 20 de ani de experiență in retailul alimentar din Romania, lucrand anterior la Carrefour, Univers’all si La Fourmi. La Profi a deținut funcțiile de director operational si director de expansiune.

„Am venit in Profi si m-am alaturat acestei mari echipe in 2011, cand compania nu avea decat 83 de magazine. In ultimii 12 ani am reusit sa construim reteaua de retail alimentar cu cel mai mare numar de magazine si cu cea mai rapida rata de crestere. Sunt foarte mandru si bucuros sa conduc aceasta organizatie minunata. Ne vom stradui in continuare sa fim retailerul preferat pentru milioane de clienti din intreaga Romanie,” a spus Gaetan Pacton, noul CEO al retelei de retail Profi.

Reteaua Profi este formata din peste 1.600 de magazine integrate si partener active in mai mult de 750 de localitati si 27,000 de angajati, potrivit reprezentantilor companiei care afirma ca sunt cel mai mare angajator din Romania.

„Gaetan a făcut parte integranta din povestea de succes Profi, lucrand indeaproape cu noi in ultimii cinci ani. Il consideram pe Gaetan drept succesorul natural al lui Pawel, avand o cunoastere profunda a afacerii Profi si o vasta experienta in industria retailului alimentar. Ii uram succes in noul sau rol si asteptam sa conlucram in noua sa calitate de director general in exercițiu al magazinelor Profi”, a declarat Berke Biricik, principal MidEuropa si directorul de tara al MidEuropa pentru Romania.

Profi este una dintre cele trei platforme majore ale MidEuropa din Romania, pe langa reteaua de servicii medicale private Regina Maria si compania de curierat Cargus.