Arhive etichete: MedLife DCM deal

Medlife și-a ajustat ținta privind emisiunea de obligațiuni de la 60 mil. Euro până la un nivel de 20 – 30 mil. Euro. Compania se așteaptă să își atingă obiectivele mai rapid cu fonduri mai mici destinate achizițiilor datorită tranzacțiilor realizate sau aflate în curs

Medlife, lider pe piața serviciilor medicale private din România, se așteaptă ca planul său de finanțare să includă emiterea de obligațiuni de 20 – 30 mil. Euro comparativ cu ținta anunțată inițial de 60 mil. Euro.

Obligațiunile vizate ar putea fi parțial convertite în împrumuturi pe termen lung, potrivit reprezentanților Medlife.

Compania controlată de familia Marcu este acum în proces de majorare a capitalului social în urma căreia se așteaptă să strângă de la investitori venituri totale nete de aproximativ 91,6 mil. Lei (circa 20 mil. Euro), dacă acțiunile noi vor fi subscrise la prețul maxim de 36 lei pe acțiune. Tranzacția este structurată pe oferta a până la 2,6 milioane de acțiuni noi, perioada de subscriere fiind între 16 noiembrie și 18 decembrie 2017. Recent, Medlife a anunțat că a selectat Wood pentru plasamentulprivat prin care va fi operată majorarea de capital prin emisiunea de acțiuni noi pentru care nu vor fi exercitate drepturi de preferință. Avocații Schoenherr asistă Medlife în acest proces.

Ajustarea emisiunii de obligațiuni, care va însemna deci contractarea unor datorii mai mici de către companie față de ținta inițială, este explicată ca fiind determinată de rezultatul campaniei recente de achiziții, precum și a tranzacțiilor aflate în pregătire, care nu ar necesita resurse financiare deosebite.

“Având în vedere că o parte relevantă din creșterea urmărită a fost deja capturată prin achizițiile făcute și că alte mici achiziții sunt în curs, probabilitatea de a atinge obiectivele noastre a crescut mai repede decât era de așteptat, cu fonduri mai mici dedicate exclusiv achizițiilor. Astfel, vom avea un apetit redus pentru tranzacții mari în perioada următoare și În consecință, o emisiune de obligațiuni de 60 milioane EUR va fi mai puțin probabilă”, au spus reprezentanții Medlife într-o conferință telefonică pentru prezentarea rezultatelor financiare din trimestrul al treilea.

“Planul viitor de finanțare așteptat: între 20 și 30 de milioane de obligațiuni și / sau conversia lor parțială în credite pe termen lung. Acest lucru nu înseamnă că MedLife va renunța la achiziții mari, însă MedLife nu va sacrifica costuri ridicate cu obligațiuni în schimbul vitezei în tranzacțiile potențiale, deoarece este deja într-o poziție strategică foarte bună și are o acoperire națională relevantă”, au mai spus oficialii Medlife.

Pe piața serviciilor medicale din România, Medlife a anunțat în acest an patru achiziții semnificative– finalizarea achiziției a 80% din acțiunile Almina Trading în martie 2017, urmată de achiziția lanțului de clinici Anima, finalizată în mai 2017, preluarea a 55% din Valdi Medica – firma care operează spitalul Humanitas din Cluj – Napoca (tranzacție finalizată în septembrie 2017), respectiv semnarea în octombrie 2017 a achiziției pachetului de 100% a diviziei de servicii medicale private a Polisano, format din spitalul privat de la Sibiu și clinicile Polisano.

Principalul concurent în lupta pentru consolidarea pieței de servicii medicale private este Regina Maria, aflat în portofoliul fondului de investiții Mid Europa Partners. Printre cei mai importanți operatori de profil se află pe lângă cei doi Sanador și Medicover.

Medlife este o afacere listată de un an pe bursa de la București, pachetul majoritar de 51% fiind în proprietatea familiei Marcu, alte 5% aparțin IFC, diviziei de investiții din grupul Băncii Mondiale.

Până acum, Medlife s-a dezvoltat pe seama banilor proveniți de la IFC și fondul de investiții Value4Capital, care și-a făcut exitul din afacere la momentul listării în decembrie 2016, precum și pe seama împrumuturilor bancare, pe lista creditorilor fiind bănci precum BCR, Raiffeisen, ING și BRD.

Un sindicat format de BCR și Raiffeisen are mandat pentru atragerea de pe bursă a unei finanțări de circa 80 mil. Euro pentru MedLife. Compania de servicii medicale are în plan o majorare de capital de 20 mil. Euro și vânzarea de obligațiuni de 60 mil. Euro pentru a putea profita de tranzacții de mare anvergură estimate să apară pe piața de profil în 2018

Compania de servicii medicale private MedLife a anunțat astăzi că evaluează oportunitatea atragerii unei finanțări de circa 80 mil. Euro prin intermediul bursei de la București.

Planul MedLife vizează ca aproape 20 mil. Euro să fie atrași prin majorare de capital, iar alte circa 60 mil. Euro prin emiterea de obligațiuni, banii fiind necesari pentru programul de achiziții și proiecte greenfield al companiei.

O astfel de tranzacție ar permite diversificarea mixului de finanțare al MedLife prin deschiderea unor canale noi de atragere de bani proaspeți după ce compania s-a dezvoltat până acum pe seama aporturilor investitorilor financiari de talia IFC sau Value 4 Capital în calitate de acționari minoritari, precum și prin contractarea unor împrumuturi bancare.

“În ultimii ani, MedLife a păstrat poziția de lider detașat al pieței de servicii medicale, realizând pe lângă creșterea organică solidă și 16 achiziții și integrări de succes. Dorim să profităm de oportunitățile pe care le oferă piața și întrucât estimăm că anul viitor vor avea loc câteva tranzacții de mare anvergură, ne pregătim să avem rolul central în consolidarea pieței. Avem marea șansă că am efectuat achiziții de succes, că am adus valoare considerabilă tuturor acționarilor minoritari din subsidiare după integrarea acestora în grup. Credem că modul în care am onorat promisiunile ne recomandă ca un partener și achizitor credibil și dorim să profităm din plin de această unică poziție și să alăturăm grupului nostru noi entități și parteneri de calibru”, a declarat Mihai Marcu, președinte și director general executiv al MedLife.

Mandatul pentru tranzacția de majorare a capitalului și prima emisiune de obligațiuni a MedLife prin atragerea de fonduri de la investitori aparține unui sindicat de intermediere din care face parte BCR și Raiffeisen. De asemenea, în tranzacție sunt implicate și firmele de avocatură Allen & Overy și Schoenherr, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

BCR este unul dintre principalii finanțatori ai MedLife, care alături de Raiffeisen, BRD și ING a acordat în martie 2016 companiei de servicii medicale un împrumut sindicalizat de 52 mil. Euro.

Anul trecut, la tranzacția de listare a MedLife pe bursa de la București, tranzacție anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 2 octombrie 2016, sindicatul de intermediere a fost format de către Raiffeisen și Wood, avocații firmei austriece Schoenherr asistând MedLife în proces, iar Allen & Overy au asigurat consultanța juridică a sindicatului de intermediere.

Tranzacția propusă este pe ordinea de zi a Adunării Generale a acționarilor MedLife, convocată de către Consiliul de administrație al companiei pentru 13 septembrie.

“CA MedLife propune către AGA aprobarea emiterii a unor obligațiuni corporative negarantate, cu o valoare nominală totală de maxim 274.200.000 lei, ce vor fi oferite investitorilor, prin intermediul unui plasament privat sau a unei oferte publice. Această emitere de obligațiuni se va putea realiza, în funcție de condițiile de piață și de nevoile de finanțare ale societății, în cadrul unei singure emisiuni sau în cadrul unui program de ofertă”, au precizat reprezentanții MedLife.

Tranzacția ar putea avea loc în toamna acestui an, susțin surse din piață.

Pe ordinea de zi, se mai află și propunerea pentru delegarea și autorizarea Consiliului de Administrație al MedLife până la 13 septembrie 2020 pentru a lua decizii în privința majorării capitalului social al companiei cu maxim 650.000 lei.

 Această majorare va avea loc prin emiterea unui număr de maximum 2,6 milioane de acțiuni noi, în schimbul unor aporturi în numerar, iar dacă această majorare va fi realizată la nivelul maxim autorizat, capitalul social va crește de la 5.023.000 lei la 5.673.000 lei.

Actiunile MedLife au intrat la tranzacționare pe piața de capital de la București pe 21 decembrie 2016. Valoarea totală a ofertei publice inițiale a fost de 230 mil. Lei (circa 51 mil. Euro), pentru pachetul de 44% din acțiunile companiei.

MedLife concurează în lupta pentru consolidarea pieței de profil cu rețeaua Regina Maria, aflată în portofoliul fondului de investiții Mid Europa Partners, precum și cu alți operatori precum Medicover, care au arătat apetit pentru achiziții.

Familia Marcu deține pachetul de control, de 51% din MedLife, companie a cărui capitalizare de piață este de 749,4 mil. Lei (163,8 mil. Euro).