Arhive etichete: media

Sursă foto: Pro FM.

Americanii de la CME au vândut pentru circa 4 mil. euro posturile locale de radio. Tranzacția aduce RCS & RDS în top 3 pe piața de radio din România

Compania americană Central European Media Enterprises (CME) a vândut operațiunile de pe piața de radio din România către grupul RCS & RDS, cu afaceri în sectorul de telecomunicații și media, în cadrul unei tranzacții a cărei valoare se situează în jurul a patru milioane de euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Pachetul de operațiuni vândut de CME, compania – mamă a liderului pieței locale de televiziune Pro TV, cuprinde postul Pro FM, care ocupă poziția a patra pe piața radio la nivel național după cota de piață și a treia după veniturile din publicitate estimate pe primul semestru, precum și Info Pro, Music FM și Dance FM, conform ultimelor informații disponibile pe piață.

Reprezentanții CME nu au făcut niciun comentariu privind această tranzacție și prețul ei, în urma solicitărilor înaintate pe 18 decembrie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Nici reprezentanții RCS & RDS nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Tranzacția are nevoie de aprobarea autorităților pentru a putea fi finalizată.

Pentru CME, vânzarea operațiunilor de pe piața de radio din România este o mișcare care face parte din strategia de optimizare a portofoliului, impusă de noii șefi instalați, Michael Del Nin și Christoph Mainusch, după plecarea lui Adrian Sârbu de la conducerea companiei în 2013.

De cealaltă parte, grupul local de telecomunicații RCS & RDS, controlat de omul de afaceri orădean Zoltan Teszari, face un pas important în conturarea unui portofoliu de conținut media integrat, în care posturile de radio se adaugă unui pachet de stații TV nișate și online. RCS & RDS este liderul pieței de cablu TV, unde are deja un profil integrat de operațiuni în telecomunicații, care mai cuprinde furnizarea de servicii de internet fix, internet mobil și telefonie mobilă.

Pe piața de media, RCS & RDS deține canalele TV de nișă Digi24 (știri), Digisport 1, Digisport 2, Digisport 3 (sport), Digi Film (canal de filme), Digi World, Digi Life, Digi Animal World (canale de documentare) și canalul de muzică U TV, cumpărat de la grupul UTI, patronat de familia lui Tiberiu Urdăreanu. RCS & RDS are operațiuni pe mai multe piețe din regiune, dar recentele vânzări de active indică faptul că centrul de greutate al grupului de telecomunicații rămâne în România și Ungaria.

Ce poziție preia RCS & RDS pe piața de radio

Din pachetul de operațiuni radio cumpărat de la CME, cel mai important activ este stația Pro FM, care este al patrulea jucător pe piața radio cu o audiență estimată la 1,692 milioane de ascultători pe zi, ceea ce îi asigură o cotă de piață de 8,6% la nivel național, potrivit ultimului val de măsurare a audiențelor radio, realizat de către IMAS și GfK România în perioada 28 aprilie – 17 august. Pe primele trei poziții la nivel național se situează postul de stat Radio România Actualități cu o cotă de piață estimată la 14,2% (peste 2 milioane de ascultători pe zi), Radio Kiss FM, aparținând Antenna Group din Grecia, cu 11% cotă de piață și Radio ZU, aparținând trustului Intact, cu 9,1%.

În mediul urban, Pro FM este pe locul al cincilea după Radio România Actualități, Kiss FM, Radio ZU și Europa FM din trustul francez Lagardere.

Pe segmentul de public comercial, cu ascultători ale căror vârste sunt cuprinse între 18 și 49 de ani, Pro FM este a treia stație de radio din România cu o cotă de piață de 10%, după Kiss FM cu 15,3% cotă de piață și Radio ZU cu 11,8%.

La nivelul încasărilor din publicitate, Pro FM este al treilea jucător cu venituri din publicitate estimate la 12,1 mil. euro la rate card în primul semestru al acestui an, după Kiss FM cu 18,3 mil. euro calculate la rate card, respectiv Radio ZU, cu un volum brut estimat la 16,4 mil. euro, conform studiului ”Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea pentru Radio” realizat de către Biroul Român de Audit Transmedia în parteneriat cu Media Forest România, citat de Forbes.

Cine sunt părțile tranzacției

Americanii de la CME își marchează prin tranzacția cu RCS & RDS exitul de pe piața locală de radio, operațiunile lor fiind acum concentrate pe piața de TV, considerată ”regina” pieței de publicitate pentru că atrage în continuare cele mai mari bugete din piața de media, cu mult peste radio, online sau presă scrisă.

CME este cel mai mare jucător pe piața televiziunii din România cu un portofoliu ce cuprinde Pro TV, cu o audiență cotată la 17,5% pe segmentul de public comercial urban (vârstă 18 – 49), și cu o audiență totală de 23,3%, dacă adăugăm și celelalte stații – Pro TV International (canal pentru românii din diaspora), Acasă TV, Acasă Gold (canale de telenovele), Pro Cinema (canal de filme), Sport.ro (canal de sport) și MTV România (canal de muzică), potrivit datelor prezentate de către companie. Celălalt jucător mare pe piața de televiziune, și pe piața de media, în ansamblu, este trustul Intact, care dispune de un portofoliu puternic de televiziuni, radio, online, ziare și alte operațiuni conexe. Trustul Intact este controlat de către familia Voiculescu.

Datele prezentate de către CME pentru anul trecut indică o cotă totală de 61% din veniturile de publicitate pe piața TV din România, estimată la 193 mil. dolari, conform unor estimări realizate pe cifre furnizate de Kantar Media și CME.

CME este un jucător de talie regională, cu operațiuni pe piețele din Cehia, România, Slovacia, Slovenia, Bulgaria și Croația.

Ultimele rezultate financiare raportate de către CME indică venituri nete de 46,8 mil. dolari în trimestrul al treilea de pe urma operațiunilor din România, în creștere cu 6,5% față de perioada similară din 2013 și un rezultat operațional înaintea deprecierii și amortizării (OIBDA) de 4,9 mil. dolari comparativ cu un minus de 3,3 mil. dolari înregistrat în același interval al anului anterior. În ceea ce privește audiențele TV, raportul indică o scădere de 2% a cotei de piață în același interval, atât la nivel național, cât și în prime time (intervalul de maximă audiență între orele 19 – 24).

Gigantul american Time Warner, una dintre cele mai mari conglomerate de media din lume, este principalul acționar al CME, deținând 45,4% din acțiunile CME, respectiv 49,6% din drepturile de vot în cadrul companiei, potrivit datelor disponibile la 24 octombrie.

CME a fost fondată de către americanul Ronald Lauder în 1994, odată cu lansarea postului Nova TV în Cehia. La 31 decembrie 2013, CME avea aproximativ 3.900 de angajați, venituri nete de 691 mil. dolari, din care 208 mil. dolari din România (cea mai mare piață din portofoliul CME) și active totale de 1,96 mld.đolari.

CME a raportat pentru anul trecut o pierdere de 277 mil. dolari, redusă la jumătate față de pierderile de 535 mil. dolari înregistrate în 2012. Acțiunile CME sunt listate pe bursele de la Praga și Nasdaq (SUA).

Cumpărătorul activelor CME din piața de radio este RCS & RDS, grup cu operațiuni puternice în sectorul de telecomunicații, dar intrat în ultimii ani pe piața de media.

RCS & RDS este o afacere pornită în 1994, care a reușit să se dezvolte puternic în două decenii, prin achiziții succesive, devenind liderul pieței de cablu TV și internet.

Afacerea în spatele căreia stă omul de afaceri Zoltan Teszari, are și susținerea unor acționari străini puternici, printre care fondul de investiții Quadrant Management, al cărui exponent este americanul Alan Quasha, și fondul de investiții EPIC, condus de un grup de austrieci cu istoric în piața de finanțări și achiziții din Europa centrală și de est.

RCS & RDS și-a susținut campania de achiziții și de investiții cu credite bancare, pe care le-a rostogolit, fiind una dintre puținele companii românești ce rulează finanțări de calibru mare alături de companiile petroliere OMV Petrom și Rompetrol, care au în spate însă grupuri internaționale. Anul trecut, RCS & RDS a testat cu succes piețele internaționale de capital, reușind să atragă printr-o emisiune de obligațiuni 450 mil. euro de la investitorii externi.

RCS & RDS a raportat pentru anul trecut venituri totale de 2,957 mld. lei (669,373 mil. euro, calculat la cursul mediu pentru 2013 comunicat de BNR de 4,419 lei la euro) și o pierdere de 13,78 mil. lei (3,11 mil. euro) la un personal format din 9.374 de angajați.

Azerii vor să exiteze piața de media din Turcia și să investească banii în proiectele din țara lor. Sursă: Star Media

SOCAR își vinde partea din afacerea media Star din Turcia către un om de afaceri apropiat premierului Recep Erdogan

SOCAR, compania petrolieră de stat din Azerbaidjan activă și pe piața românească, a confirmat că negociază vânzarea pachetului de 50% din acțiunile grupului turc de media Star cu omul de afaceri Fettah Tamince, cunoscut ca fiind un apropiat al premierului Recep  Erdogan și al Partidului Justiției și Dezvoltării, condus de acesta.

”Am început discuții cu Fettah Tamince pentru a vinde participația noastră de 50% din grupul de media Star. Dacă discuțiile au succes, vom ieși din sectorul media pentru a ne concentra pe cele mai mari proiecte din țara noastră”, a declarat pentru Reuters Kenan Yavuz, CEO al SOCAR.

Asociatul SOCAR în afacerea Star este un alt om de afaceri turc, Ethem Sancak, și el fiind apropiat de Recep Erdogan, marele favorit al alegerilor prezidențiale derulate ieri în Turcia.

Grupul media turc constă în ziarul Star, precum și din televiziunile 24 TV și TV 4.

Reprezentanții SOCAR spun că negocierile privind exitul de pe piața de media din Turcia au loc în contextul fluctuațiilor valorii de piață a  activelor și a eficienței economice a acestora, potrivit lui Nizamaddin Gulyev, șeful departamentului de relații publice al SOCAR, citat de agenția azeră de presă TREND.

În afara asocierii în afacerea de media din Turcia, SOCAR este implicată în mai multe societăți mixte.

Înființată în 1992, la un an după obținerea independenței, SOCAR este compania națională petrolieră a Azerbaidjanului. Compania are în portofoliu operațiuni de explorare și producție de țiței și de gaze, precum și de rafinare, transport, petrochimie și alte servicii asociate.

În 2013, SOCAR a raportat un profit net de aproximativ 756,9 mil. euro la venituri de 35,65 miliarde de euro, potrivit ultimului raport anual al companiei. Indicatorii au fost calculați la un curs de schimb de 1,078 manați pentru 1 euro.

În România, compania azeră este prezentă cu un lanț de benzinării. Socar Petroleum SA, subisidiară locală a SOCAR, a raportat în ultimul exercițiu financiar o pierdere de 2,67 mil. euro la o cifră de afaceri de 131,9 mil. euro și un personal format din circa 223 de angajați.

SOCAR deține și o participație de 33% din AGRI LNG Project Company SRL, companie în care este asociată cu compania de stat românească Romgaz și cu Georgian Oil and Gas Corporation fiecare având un număr egal de acțiuni. AGRI LNG Project Company SRL este compania de proiect pentru AGRI, care ar urma să aducă în Europa gaze produse în Azerbaidjan tranzitând Georgia, Marea Neagră, România, iar apoi prin interconectorul Arad – Szeged să intre în Ungaria, destinație importantă în contextul conexiunilor de transport din Europa Centrală.

Investițiile SOCAR în România sunt de aproximativ 50 de milioane de euro, conform propriilor declarații. Ultimele date despre SOCAR indică o rețea de 28 de benzinării și circa 360 de angajați.