Arhive etichete: Loredana Chitu Dentons

Avocatii Dentons au asistat Biofarm si actionarii sai in tranzactia de vanzare catre investitorul polonez Polpharma

Firma globala de avocatura Dentons a acordat asistenta juridica pentru Biofarm si principalilor sai actionari, Longshield Investment Group  (fostul SIF Muntenia) si Lion Capital (fostul SIF Banat – Crisana) cu privire la vanzarea producatorului local de medicamente in cadrul unei oferte publice de preluare voluntara de catre grupul polonez Zakłady Farmaceutyczne Polpharma, conform informatiilor transmise jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.

In baza acordului semnat la 6 mai 2026, Polpharma s-a angajat sa lanseze o oferta publica de preluare voluntara pentru toate actiunile Biofarm, iar Longshield si Lion Capital s-au angajat sa isi vanda toate actiunile, reprezentand impreuna aproximativ 88,4% din capitalul social al Biofarm. Ofertaa fost aprobata de Autoritatea de Supraveghere Financiara din Romania si decontata la 20 iulie 2026.

Cu un pret de oferta de 1,379 RON pe actiune, implicand o valoare a capitalului propriu de aproximativ 270 mil. Euro, tranzactia reprezinta una dintre cele mai importante achizitii de companii listate din Romania din ultimii ani si una dintre cele mai mari tranzactii din sectorul farmaceutic din Romania.

O echipa transfrontaliera a Dentons, coordonata de catre partenerii Loredana Chitu din Bucuresti si Kamran Pirani din Budapesta, a acordat asistenta juridica in toate etapele tranzactiei, inclusiv in legatura cu acordul de implementare guvernat de legea engleza si cu aspectele de drept roman privind oferta publica de preluare,precum si alte aspecte privind piata de capital.

„Suntem onorati sa le fi fostalaturi clientilor nostri in aceasta tranzactie de referinta si le multumim pentru increderea acordata echipei noastrede M&A.Achizitia reprezinta un bun exemplu al unei tranzactii negociate de M&A ce a fost implementata prin intermediul pietei de capital”, a spus Loredana Chitu, partener in cadrul biroului Dentons din Bucuresti.

Echipa implicata in tranzactie i-a inclus de asemenea pe Brigitta Kovacs din Budapesta (Associate), Abbey Varns (Associate) din Praga, Alin Roca (Senior Associate) si Bogdan Galatanu (Associate) din Bucuresti, precum si pe partenerul Neil McKnight si Alex Williams (Associate) din Londra. Echipa extinsa i-a inclus pe Sebastian Ishiguro (Counsel) din Budapesta, pe partenerul Bogdan Papandopol din Bucuresti, precum si pe partenerul Jakub Celinski si Paulina Galewska (senior associate) din Polonia.

Loredana Chitu Profil main

Loredana Chitu

Organizatie: Dentons

Pozitie in cadrul organizatiei: Loredana Chitu este partener si coordonator al practicii de Piete de Capital in cadrul biroului din Bucuresti

Experienta: Piete de capital, fonduri de investitii, M&A (fuziuni si achizitii), aspecte de reglementare in domeniul financiar

Limbi de lucru: Romana, engleza

Studii: Licentiata a Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti (2004)

 

 

 

Loredana Chitu are o experienta bogata in domeniul pietelor de capital, atat cu actiuni (equity), coordonand cele mai importante oferte publice si listari din Romania, cat si cu obligatiuni (debt), participand atat in tranzactii locale, cat si internationale, cu impact pe piata emisiunilor de obligatiuni.

Loredana ofera consultanta emitentilor, actionarilor vanzatori sau bancilor de investitii in calitate de intermediari intr-o gama larga de tranzactii, precum si asistenta cu privire la aspecte de reglementare (e.g. drepturile actionarilor, politici de remunerare, obligatii de raportare, guvernanta corporativa etc). De asemenea, Loredana ofera consultanta fondurilor de investitii alternative de la infiintare pana la ridicarea de fonduri si obligatiile ulterioare.

De-a lungul carierei, a fost implicata in tranzactii de fuziuni si achizitii de profil inalt, in special transferuri de banci sau portofolii de credite bancare, dar si achizitii de societati listate (inclusiv prin oferte de preluare pe Bursa de Valori Bucuresti).

Loredana este o prezenta constanta in paneluri de discutie privind aspecte de piete de capital si se implica activ in activitati de advocacy si mentorat in diverse asociatii de renume de pe piata.