Arhive etichete: logistică

Schimbări la conducerea celui mai activ investitor pe piața parcurilor logistice: Ana Dumitrache pleacă după numai 14 luni din poziția sa la vârful CTP România, iar atribuțiile sale vor fi preluate de către noul director de operațiuni al grupului, un fost director în cadrul giganților de retail Lidl și Tesco

CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, anunță schimbări, precum și mărirea echipei manageriale, la nivel local și internațional, pentru a sprijini continuarea dezvoltării companiei și ritmul accelerat de creștere al afacerii.

Robert Pitt s-a alăturat echipei internaționale a CTP fiind numit Director de Operațiuni, începând cu finalul anului trecut, iar Iuliana Bușcă și Andreea Enescu se vor ocupa de dezvoltarea companiei la nivel local, începând cu 1 februarie 2018.

În ultimele 14 luni, Ana Dumitrache, fost bancher BCR, a ocupat funcția de Co-Country Head al CTP în România, poziție din care a lucrat îndeaproape cu Remon Vos pentru a construi o echipă puternică de profesioniști în administrarea și dezvoltarea proprietăților industriale și logistice. Ana Dumitrache va da curs unei noi oportunități în carieră, iar atribuțiile sale vor fi preluate, începând cu 1 februarie 2018, de Robert Pitt, care va colabora cu echipa locală responsabilă de construcții, și de Iuliana Bușcă și Andreea Enescu, care vor coordona echipa locală și se vor ocupa de continuarea dezvoltării companiei în România. Remon Vos își va continua activitatea în funcția de Country-Head al CTP Romania.

“Aș vrea să îi mulțumesc Anei pentru implicarea sa în activitatea companiei din ultimul an, fapt ce a contribuit semnificativ la dezvoltarea și sedimentarea echipei, precum și la creșterea CTP în România. Pasiunea ei s-a reflectat în dezvoltarea extraordinară a CTP pe piața locală și a transformat 2017 în cel mai bun an al nostru pe piața românească, până acum”, a completat Remon Vos.

Robert Pitt va fi implicat în stabilirea și implementarea proceselor necesare pentru a sprijini în mod eficient structura operațională a companiei, la nivel local și internațional, pregătind astfel CTP pentru atingerea obiectivelor ambițioase stabilite pentru următoarea perioadă. El se va concentra cu precădere pe coordonarea mai multor departamente: Resurse Umane, IT, Juridic, Control și Construcții, Proiectare, Autorizații și Achiziții, iar în paralel va lucra alături de echipa locală în cadrul diferitelor proiecte de dezvoltare de noi construcții, care se desfășoară în toată țara. Robert Pitt are 47 de ani și o diplomă în studii economice obținută la Universitatea din Dublin. Are o vastă experiență profesională în cadrul unor importante companii internaționale, unde a ocupat funcții de conducere: Property Director în cadrul Lidl Irlanda și Irlanda de Nord, precum și Director de Operațiuni pentru Lidl Republicile Cehă și Slovacă. A petrecut opt ani ca Director de operațiuni și CEO al Tesco, iar cea mai recentă poziție a fost cea de CEO al companiei Independent News & Media PLC, cu sediul în Irlanda, la Dublin.

“În ultimele 24 de luni, CTP și-a extins în mod semnificativ operațiunile și este în prezent foarte activ în Europa Centrală și de Est. În acest moment avem 350 de angajați și avem în plan dublarea portofoliului internațional și atingerea a 10 milioane metri pătrați până în 2022. Robert Pitt vine cu o experiență considerabilă și cu determinarea necesară pentru a contribui major la creșterea companiei. Consider că implicarea și atitudinea sa pozitivă vor ajuta CTP din punct de vedere operațional”, a declarat Remon Vos, CEO CTP și Country Head al CTP România.

CTP România are trasate scopuri bine definite pentru următoarea perioadă: atingerea unei suprafețe închiriabile totale de 1,5 milioane metri pătrați, la nivel național, până în 2019. Creșterea se va face pe baza cererii venite din partea clienților existenți, cu care CTP are relații pe termen lung.

Echipa CTP Romania are, în acest moment, 60 de membri care sunt implicați în întregul ciclu al dezvoltării de proprietăți, de la achiziția terenului, până la construcție, finanțare și administrarea proprietăților.

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,1 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 700.000 metri pătrați suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.

Pe piața imobiliară din România, CTP este un investitor poziționat pe segmentul parcurilor logistice și a spațiilor industriale, unde a derulat o amplă campanie de achiziții combinată cu dezvoltarea propriilor proiecte. Alți investitori puternici sunt NEPI pe segmentul spațiilor comerciale, respectiv Globalworth pe spații de birouri.

Ana Dumitrache, Country Head al CTP România

CTP cumpără două parcuri logistice cu 18 mil. Euro de la compania slovacă IPEC Group. Șeful CTP România anunță că va continua extinderea în zona de vest a țării

Compania cu capital olandez CTP, unul dintre cei mai puternici investitori de pe piața spațiilor logistice din România și din regiune, a anunțat astăzi că a cumpărat două parcuri logistice în oraşele Ineu şi Salonta de la compania slovacă IPEC Group în cadrul unei investiții de 18 mil. euro.

„Achiziția parcurilor logistice din Ineu și Salonta face parte din strategia noastră de dezvoltare națională a afacerii și de acoperire a tuturor zonelor strategice din România. Un alt criteriu pentru care am ales aceste proprietăți a fost existența unor contracte de închiriere pe termen lung cu două companii importante: Delphi Packard și Inteva. Ne-am propus să fim prezenți în toate regiunile din țară unde infrastructura este suficient de bine dezvoltată pentru clienții noștri și pentru afacerile lor. Cererea pentru spații industriale de clasă A e într-o creștere rapidă, iar chiriașii au început să înțeleagă care sunt avantajele închirierii de spații construite la cele mai înalte standarde de calitate. De aceea consider că acesta este momentul optim pentru accelerarea ritmului nostru de creștere, prin cumpărarea de proprietăți și prin dezvoltarea de noi facilități”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.

Cele două proprietăţi totalizează 119.000 mp de teren şi 37.000 mp suprafaţă închiriabilă.

Depozitul din Ineu, judeţul Arad, are o suprafaţă de 23.000 metri pătrați şi este amplasat pe un teren de 56.000 metri pătrați. Hala este închiriată complet companiei Delphi Packard, care are în Ineu o fabrică de componente auto.

Parcul din Salonta, judeţul Bihor, are o suprafaţă de 14.000 metri pătrați şi este amplasat pe un teren de 63.000 metri pătrați, care mai permite dezvoltarea unei suprafeţe de 30.000 mp. Cele două depozite din parc sunt ocupate în proporţie de 97% de producătorul francez de componente auto Inteva.

„“Vom continua extinderea în vestul țării, datorită faptului că această zonă înregistrează unul dintre cele mai ridicate niveluri ale cererii de închiriere pentru spații industriale și logistice din România. Printre avantajele pe care le are această regiune se numără: apropierea de granița vestică, lucrările de îmbunătățire a infrastructurii care s-au făcut în ultimii ani, precum și creșterea numărului de companii proaspăt intrate pe piața zonală, din domenii ca electronică, IT, componente auto și FMCG și care caută spații de depozitare”, a adăugat Ana Dumitrache.

În prezent, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 650.000 metri pătrați suprafață închiriabilă situați în zece orașe – Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.

CTP a investit puternic în achiziții și în proiecte de dezvoltare pe segmentul său de interes, piața de logistică și spații industriale, investiții susținute de finanțări de la BCR, BRD, Raiffeisen sau BERD.

Cererea pe piața industrială și de logistică a depășit estimările firmei de consultanță imobiliară JLL, închirierile din prima jumătate a anului fiind peste nivelul previzionat pentru întreg anul 2017, în condițiile în care o menținere a ritmului de creștere ar putea aduce un nou record al cererii, după maximul istoric din 2016 când companiile au închiriat circa 460.000 metri pătrați, afirma în iulie Costin Bănică, associate director, head of Industrial Agency JLL Romania.

Piața spațiilor industriale înregistrează un randament al investiției mai ridicat față de segmentele de birouri sau cel de retail, arată un studiu Colliers, care dă exemplul Bucureștiului unde randamentul anual pe segmentul de logistică este de 8,75% față de 7,5% pe segmentul de birouri, respectiv 7% pe retail, valori mai ridicate pe toate segmentele față de piețele din Varșovia, Budapesta și Praga.

Cererea de pe piața de logistică este alimentată de companii din sectorul bunurilor de larg consum, comerț electronic sau industria de componente auto, iar din punct de vedere geografic este o concentrație a proiectelor de profil în jurul Bucureștiului, a autostrăzilor și în zona de vest a României pe coridoarele de transport rutier care fac legătura cu vestul și nordul Europei.

Fondul britanic de investiții Bancroft a preluat și restul de acțiuni din Dumagas Transport. Banii sunt direcționați spre extinderea regională a companiei

Fondul britanic de investiții cu capital de risc Bancroft a preluat pachetul de acțiuni al Dumagas Transport SA, afacere din sectorul de transport și logistic fondată de antreprenorul Mihai Dugăeşescu. Britanicii au operat o majorare de capital în companie, în care au intrat în 2010 odată cu preluarea unei participații de 51%.

„Ca urmare a unei infuzii de capital, compania şi-a regândit strategia de la nivel naţional la unul regional, a făcut investiţii şi a operat modificări în fluxurile operaţionale pentru a susţine o dezvoltare durabilă. Un prim pas în poziţionarea regională a fost marcat de deschiderea biroului Dumagas la Istanbul, la finalul trimestrului trei din 2014“, afirmă reprezentanții Dumagas Transport, citați de ZF.

Sub comanda fondului de investiții, compania trece într-o nouă fază de dezvoltare strategică și operațională cu un șef nou. Mircea Vlah, fost director general adjunct, a primit mandatul de a crește veniturile Dumagas Transport, de a reveni pe profit cu compania și de a îmbunătăți performanțele operaționale în activitatea de transport intern și internațional.

Afacerea Dumagas a fost fondată în 2006 în sectorul distribuției de produse petroliere lichefiate și al transportului rutier de mărfuri. Compania s-a dezvoltat treptat devenind una dintre cele mai mari case de expediții rutiere din România. În paralel, Dumagas și-a creat o rețea logistică cu centre de distribuție la nivel național deschise la Craiova și București.

Pentru a-și putea finanța planurile de dezvoltare, compania a atras în 2010 fondul de investiții britanic Bancroft, iar în urma aportului de capital străin, flota de camioane a crescut cu 40%. Compania are sediul central în localitatea Podari (județul Dolj), aflată la cinci kilometri distanță de Craiova. Unul dintre cei mai importanți clienți este fabrica de automobile Ford din Craiova. Ultimul bilanț public al companiei Dumagas Transport indică o cifră de afaceri de 196,9 mil. lei (44,6 mil. euro) și o pierdere de 15,3 mil. lei (3,5 mil. euro) la un număr de 651 de angajați. Indicatorii au fost calculați la cursul mediu anual pentru 2013 comunicat de către BNR, de 4,4190 lei la euro.

Proprietarul Dumagas Transport este firma de investiții The Bancroft Group, fondată în 1989 care a ridicat până acum trei fonduri cu capital de risc focusate pe piețele din Europa de Est. Strategia de investiții a Bancroft urmărește toate sectoarele economice cu excepția industriei de armament, a tutunului, a băuturilor, a jocurilor de noroc și a afacerilor imobiliare.

Investiția de capital a unui fond administrat de către Bancroft variază între 10 și 30 mil. euro pentru o companie, pentru tranzacții mai mari fiind cooptați și alți investitori. Achizițiile vizează pachete majoritare în companii, iar exit-ul pentru valorificarea investiției are loc într-un interval situat între 3 și 5 ani, conform datelor prezentate pe site-ul propriu.

În ceea ce privește istoricul pe piața românească, Bancroft a fost unul dintre acționarii care au investit în noiembrie 1996 în crearea operatorului de telefonie mobilă MobiFon SA, actualmente Vodafone România, afacere din care fondul britanic și-a făcut exitul alături de alți acționari minoritari în iulie 2004, după cum rezultă din documente făcute publice de către Comisia de Tranzacții Bursiere din SUA.