Arhive etichete: Liviu Costica

Cosmina Marinescu, CEO al KRUK Romania. Sursa foto: KRUK.

KRUK: Vom investi in Romania 550 – 600 mil. Euro in urmatorii 5 ani in achizitia de portofolii de datorii, adica in medie circa 100 mil. Euro pe an. Pretul mediu de achizitie al portofoliilor negarantate tranzactionate pe piata locala a urcat pana in jurul a 40% din valoarea nominala

KRUK Romania, subsidiara locala a grupului polonez KRUK de pe piata de management a datoriilor, a anuntat ca intentioneaza sa investeasca pana la 600 mil. Euro in urmatorii 5 ani in achizitia de portofolii de datorii, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Intr-un context geopolitic instabil, in urmatorii cinci ani, KRUK Group continua sa investeasca pe piata din Europa, in Polonia, Romania, Italia, Spania si Franta, in portofolii de creante, aproximativ 3,5 mld Euro, cu scopul de a mentine o cota de piata de 30-40% la nivel international. Asta inseamna ca investitiile anuale vor fi de circa 700 mil euro pe an, cu 6% mai mult comparativ cu 2024”, au punctat reprezentantii KRUK.

“KRUK Romania este lider de piata, in primul trimestru din 2025 achizitionand peste 70% din portofoliile de creante vandute la nivelul intregii piete, de catre banci, IFN-uri sau companii de utilitati”, a declarat Cosmina Marinescu, CEO al KRUK Romania, pe 3 iunie 2025 in cadrul unui eveniment media.

Pentru 2024, compania poloneza estimeaza ca a inregistrat o cota de piata locala de 51% pe segmentul portofoliilor de credite negarantate.

Intrebat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO cati bani intentioneaza sa aloce investitorul polonez KRUK pentru achizitia de portofolii in perioada 2025 – 2029, Liviu Costica, COO al KRUK Romania, a raspuns: “Vrem sa investim 550 – 600 mil. Euro in urmatorii 5 ani in achizitia de portofolii de pe piata locala, adica in medie undeva la circa 100 mil. Euro pe an”.

Potrivit acestuia, compania poloneza a platit aproximativ 100 mil. RON (circa 20 mil. Euro) in primul trimestru din 2025 pentru achizitia de portofolii.

KRUK a investit 62 mil. Euro in 2024 in achizitia de portofolii de datorii in Romania, ceea ce inseamna o pondere de 9% din totalul investitiilor la nivel de grup.

Tendinta de crestere a pretului de achizitie al portofoliilor tranzactionate pe piata locala continua sa puna presiune asupra cumparatorilor.

“In medie, pretul de achizitie al portofoliilor de datorii tranzactionate pe piata locala a crescut in acest an in jurul valorii de 40% din valoarea nominala. Sunt si portofolii care ajung la preturi de achizitie de 55% – 60% din valoarea nominala, daca portofoliile au o calitate mai buna. Vorbim aici despre portofolii negarantate”, a punctat Cosmina Marinescu, CEO al KRUK Romania.

Pretul de achizitie al portofoliilor de datorii negarantate din retail a crescut pe piata din Romania de aproape 5 ori in 2024 pana la o medie de circa 37% din valoarea nominala a unui portofoliu comparativ cu 8% in anul anterior, conform datelor companiei poloneze de management a datoriilor.

Intrebata de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO cum este finantata achizitia de portofolii locale, Cosmina Marinescu a precizat ca banii pentru astfel de tranzactii vin de la nivelul grupului, si nu al subsidiarei din Romania.

Pe piata locala au aparut noi oportunitati de achizitii de portofolii, in conditiile in care recent au avut loc miscari de fuziune pe piata bancara, dupa ce Banca Transilvania a finalizat achizitia OTP Bank Romania si a trecut la integrarea operatiunilor acesteia, iar grupul italian UniCredit a preluat Alpha Bank Romania, in cadrul unei tranzactii mai largi la nivel regional.

“Au inceput sa apara pe piata si bancile la vanzare cu portofolii destul de mari”, a semnalat CEO-ul KRUK Romania.

Ultimele date disponibile indica faptul ca rata creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar din Romania este de aproximativ 2,5%.

Pe piata tranzactiilor cu portofolii de datorii, activeaza investitori puternici precum KRUK (Polonia), APS (Cehia), EOS (Germania) sau AxFina – o platforma controlata de catre investitorul DDM Group, alaturi de care EBRD a intrat ca investitor cu o participatie de 24%.

 

 

 

 

 

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 26 iunie evenimentul MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 pentru investitori strategici, fonduri de venture capital, fonduri de private equity, asset management, fonduri de pensii, institutii financiare internationale, investitori in real estate si in infrastructura. Citeste aici mai multe detalii