Arhive etichete: Lion’s Head

IFC pregateste un pachet de finantare de 150 mil. Euro pentru a sustine achizitii ale platformei de investitii imobiliare Lion’s Head pe pietele din Romania si Bulgaria

International Finance Corporation (IFC) intentioneaza sa acorde un pachet de finantare de 150 mil. Euro platformei de investitii imobiliare Lion’s Head  pentru a sustine achizitii ale acestui investitor pe pietele din Romania si Bulgaria, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Institutia financiara internationala urmeaza sa discute pe 27 octombrie 2023 aprobarea pachetului de finantare cu obiective de sustenabilitate pentru Lion’s Head, platforma de investitii controlata de catre investitorul sud-african Old Mutual Limited si grupul bulgar de real estate AG Capital Group, fondat de catre Christo Iliev.

Pachetul de finantare este structurat din trei componente – un imprumut senior garantat pe termen lung de 45 mil. Euro din partea IFC la care se adauga o alta facilitate de credit senior garantat pe termen lung de 65 mil. Euro in cadrul programului sau Managed Co-Lending Portfolio Program (MCPP), prin care investitori institutionali pot participa cu capital la portofoliul de imprumuturi al IFC destinat pietelor emergente. De asemenea, din pachet mai face parte si o optiune privind instrumente de titluri convertibile in actiuni de 40 mil. Euro din partea IFC.

Finantarea pentru platforma de investitii imobiliare Lion’s Head urmeaza sa fie directionata catre achizitia de active generatoare de venituri si dezvoltarea de noi proiecte in sectorul de logistica si de spatii industriale (in valoare de 140 mil. Euro), cat si pentru refinantarea partiala si renovarea portofoliului de birouri (in valoare de 110 mil. Euro).

Proiectele vizate se afla in Bucuresti si Sofia, respectiv in zonele invecinate acestora, precum si in alte locatii – cheie din Romania si Bulgaria, conform reprezentantilor IFC. Dezvoltarea portofoliului face parte din strategia de extindere a platformei imobiliare pe pietele din Europa Centrala si de Est.

Lion’s Head are in portofoliu ansamblul de birouri Oregon Park din nordul Bucurestiului. In ansamblu, platforma imobiliara Lion’s Head are un portofoliu de active de circa 350 mil. Euro, arata datele publicate de catre companie.

Compania imobiliara a anuntat pe 1 august 2022 ca a numit-o pe Alina Necula, care anterior a lucrat pentru Globalworth si Immofinanz, pe pozitia de Country Manager Lion’s Head Romania.