UniCredit Bank, una dintre cele mai puternice bănci de pe piața locală a finanțărilor corporative, l-a avansat pe Răzvan Vedel pe poziția de șef pentru marile corporații, ocupată până în septembrie de către Ciprian Păltineanu, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.
Postul are un rol – cheie în structurile de conducere ale subsidiarei locale a grupului bancar italian având în vedere ”greutatea” componentei de clienți – companii (corporate) în bilanțul băncii.
Păltineanu a fost promovat în ”centrala” de la Viena, UniCredit Bank Austria, care este acționarul majoritar și coordonatorul operațiunilor din Europa Centrală și de Est ale grupului UniCredit. Ciprian Păltineanu a coordonat finanțările corporative ale UniCredit Bank timp de patru ani, iar acum este director de dezvoltare pentru Europa Centrală și de Est în cadrul diviziei de finanțări corporative și de bancă de investiții.
Poziția de șef pe zona finanțărilor acordate corporațiilor mari înseamnă coordonarea departamentelor interne ale băncii dedicate multinaționalelor, companiilor mari românești, sectorului public și grupului instituțiilor financiare.
Răzvan Vedel provine din pepiniera locală de bancheri ai UniCredit. Vedel a făcut carieră până acum ca om de vânzări, remarcându-se ca director de vânzări și marketing în perioada 2001 – 2007 la UniCredit Leasing. Apoi, în martie 2007, a venit în bancă ca șef al departamentului companii locale mari din cadrul diviziei de corporate & investment banking, iar din noiembrie 2013 a trecut la coordonarea departamentului de clienți multinaționale.
Raportul băncii din 2013, ultimul făcut public indica împrumuturile pentru companii la 72% din portofoliul de credite al UniCredit Bank, tendința fiind însă de a reduce gradul mare de dependență al băncii de componenta de corporate.
Divizia de corporate & investment banking din UniCredit Bank este condusă de italianul Marco Esposito – vicepreședinte executiv și membru al Directoratului. În cadrul activității de corporate a băncii, cea mai mare pondere o reprezintă veniturile de la clienții corporații mari (circa 43% din portofoliul de corporate în 2013), urmate de clienții companii românești de talie mijlocie (24% din corporate în 2013), clienții internaționali (22%), clienții din imobiliare (10%) și instituțiile financiare cu o pondere de până la 3%.
IMM-urile sunt parte a diviziei de retail în cadrul băncii italiene.
După promovarea lui Ciprian Păltineanu la Viena, poziția de șef al departamentului multinaționale ocupată de Răzvan Vedel a fost preluată de către Narcisa Grigoraș, care în ultimii șase ani a condus departamentul multinaționale care cuprinde clienții mari din diferite industrii – bunuri de larg consum, farma, energie, utilități, agricultură, metalurgie, echipamente și infrastructură.
Datele disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO indică faptul că poziția de șef de departament la companii locale mari este deținută din noiembrie 2013 de către Răzvan Vioreanu, cea de șef de departament pentru clienții din sectorul public de către Dragos Sîrbu, iar Raluca Popescu este șefa departamentului de clienți internaționali.
O poziție de șef de departament în cadrul structurii dedicate corporațiilor mari este ocupată din 2011 și de către Șerban Tănăsescu, fiul fostului ministru de finanțe și vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții – Mihai Tănăsescu.
Reprezentanții UniCredit nu au putut fi contactați până la momentul publicării articolului pe marginea ultimelor numiri în plan intern.
UniCredit este una dintre cele mai puternice bănci pe piața finanțărilor corporative. Printre cele mai sonore tranzacții de finanțare la care a participat în acest an a fost creditul sindicalizat de 360 mil. dolari către firme din KMG International (fostul grup Rompetrol) la care UniCredit a participat cu 90 mil. dolari, o refinanțare sindicalizată cu BRD în valoare de 127 mil. euro către A&D Pharma, pe listă fiind și un împrumut sindicalizat de circa 270 mil. euro către RCS&RDS, precum și finanțări către grupul de firme al lui Jean Valvis, Alro, companii din alte sectoare de activitate.
Expunerile mari sunt împărțite de către bănci între ele, precum și cu banca – mamă, în cazul UniCredit Bank acest rol fiind jucat de către UniCredit Bank Austria AG.
În 2014, UniCredit Bank avea o cotă de 12,2% la credite și 9,6% la depozite pe segmentul clienților – companii. Cota de piață a italienilor în creditarea persoanelor fizice era anul trecut de 5,7%, iar la depozite de 3,7%.
UniCredit Bank a realizat un profit net consolidat de 106,8 mil. lei (24 mil. euro) în primele șase luni ale anului, înainte de interesul minoritar.
Volumul activelor consolidate a ajuns la 30 iunie la 31 mld. lei (6,9 mld. euro), iar expunerea bilanțieră a portofoliului de credite este de 23,1 mld. lei (5,2 mld. euro), în creștere cu 1,1% comparativ cu finalul anului 2014. Depozitele atrase au ajuns la nivelul de 14,1 mld. lei (3,2 mld. euro), în scădere cu 11,2% comparativ cu finele lui 2014.
UniCredit a intrat în România în 2001 prin achiziția băncii turcești Demirbank. În 2005, italienii preiau banca germană HVB, a cărei proaspătă achiziție locală era Banca Comercială Ion Țiriac. În urma fuziunilor BCIT – HVB Bank România și a HVB Țiriac Bank România – UniCredit România ia naștere banca actuală UniCredit Țiriac Bank. Apoi, în 2013 și în 2014, preia în două tranșe portofoliile de retail, respectiv de corporate ale RBS Bank România.
În iunie 2015, Ion Țiriac și-a marcat exitul din bancă prin vânzarea pachetului de 45% din acțiuni, numele băncii devenind UniCredit Bank.
La nivelul pieței bancare locale, UniCredit este o bancă de top 5, care la finele anului trecut era aproape umăr la umăr cu Raiffeisen după cota de piață, însă la nivelul profitului Banca Transilvania și Raiffeisen se numără printre cele mai rentabile afaceri bancare.