Investitorul Ion Florescu, care a facut exit din afaceri precum Albalact si Top Factoring, a semnat in decembrie 2022 un imprumut de 0,8 mil. euro catre fondul de investitii Reconstruction Capital II Limited (RC2), listat pe bursa de la Londra, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Facilitatea de credit are o dobanda de 8% si are un termen de 2 ani de rambursare. Finantarea nu este insotita de un comision de intermediere si nici de comision de rambursare anticipata, potrivit reprezentantilor fondului de investitii.
Banii disponibili pot fi trasi oricand inainte de 31 decembrie 2023, potrivit termenilor facilitatii de imprumut.
„Facilitatea este necesara pentru a sustine cerintele de capital de lucru ale companiei (fondului de investitii listat pe bursa – n.r.) intrucat capacitatea Policolor, principala sa companie in care a investit, de a plati dividende a fost afectata negativ de inrautatirea conditiilor comerciale de la izbucnirea razboiului din Ucraina”, au precizat reprezentantii fondului de investitii RC2.
Fondul de investitii RC2 are o capitalizare bursiera de 10,2 mil. lire sterline (circa 11,5 mil. euro), iar investitorul Ion Florescu detine direct si indirect o participatie de 60,47% din fond, conform datelor facute publice in ianuarie 2023.
Fondul de investitii RC2 detine un pachet de 40% in compania Policolor SA, care opereaza producatorul de lacuri si vopseluri Policolor Orgachim cu fabrici in Romania si Bulgaria. La Policolor sunt actionari si vehiculele de investitii Reconstruction Capital Plc si The Romanian Investment Fund Limited.
Evaluari realizate pe baza valorilor auditate ale activului net au stabilit valoarea investitiilor RC2 la Policolor SA la 17 mil. euro la 31 decembrie 2021, in timp ce investitiile RC2 erau evaluate la peste 1,5 mil. Euro la Reconstruction Capital Plc, respectiv la peste 1,7 mil. euro pentru participatia detinuta la The Romanian Investment Fund Limited.
Rezultatele raportate pentru primele 9 luni din 2022 indicau ca grupul Policolor a realizat venituri din vanzari de 70 mil. euro, usor sub tinta bugetata de 72 mil. euro, insa in crestere cu 10% fata de perioada similara din 2021, in timp ce profitul dupa plata taxelor s-a injumatatit la 1,6 mil. euro fata de rezultatul din perioada similara a anului anterior. Rezultatele Policolor au resimtit cererea slabita de cresterea inflatiei si a incertitudinilor generate de razboiul din Ucraina. Tinta de venituri din vanzari pentru 2022 a fost bugetata la 90 mil. euro.
Fondul de investitii RC2 mai are in portofoliu compania hoteliera Mamaia Resort Hotels, din care detine un pachet de 63%, respectiv compania de servicii financiare Telecredit IFN, din care detine un pachet de 85%.
In 2021, investitorul Ion Florescu a imprumutat in mai multe transe circa 1,5 mil. euro catre compania de portofoliu Telecredit IFN, care a primit, de asemenea, imprumuturi mai mici si de la alti asociati ai actionarului majoritar, imprumuturile fiind acordate fiecare pe termen de un an la dobanzi intre 8% si 10%. Ulterior, in 2022 au fost extinse maturitatile la imprumuturi semnate in 2021 si care se apropiau de scadenta.
Consultantul fondului de investitii RC2 este New Europe Capital SRL, companie controlata de catre Ion Florescu, si care incaseaza un comision de consultanta echivalentul a 2,25% pe an rezultat din media valorii activului net (VAN) calculate lunar.
Fondul de investitii RC2 a obtinut in 2016 aproape 20 mil. euro din vanzarea unui pachet minoritar al liderului pietei de lactate Albalact catre investitorul strategic francez Lactalis,multiplicand de 4,19 ori banii investiti. RC2 a incasat apoi in 2017 alte 12,8 mil. euro din vanzarea unui pachet de peste 92% din platforma de management a datoriilor Top Factoring catre investitorul strategic suedez Intrum in cadrul unei tranzactii totale de 25 mil. euro, din care o parte a insemnat vanzarea unui portofoliu de credite neperformante de catre vehiculul de investitii Glasro Holding Limited, detinut in proportie de 100% de catre RC2, conform datelor facute publice.