Arhiva etichetelor: GPL

Familia lui Cristian Borcea vinde Gaspeco L&D și Transpeco Logistics & Distribution, tranzacție estimată la aproximativ 100 – 150 mil. Euro. Investitori din Turcia, Germania sau Marea Britanie, interesați de achiziția fostelor active ale OMV Petrom, care împreună cumulează afaceri de 110 mil. Euro și profituri nete de peste 25 mil. Euro

Tranzacția de vânzare a Gaspeco L&D și a Transpeco Logistics & Distribution, aflată în faza ofertelor neangajante, a atras interesul mai multor investitori, printre care jucători din Turcia, Germania și Marea Britanie, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Cele două companii, în spatele cărora este familia omului de afaceri Cristian Borcea, cumulează împreună afaceri de peste 109 mil. Euro și profituri nete de peste 25 mil. Euro.

Vânzarea fostei divizii GPL a OMV Petrom și a firmei de transport auto a produselor petroliere este o tranzacție estimată de surse din piața de fuziuni și achiziții la un ordin de mărime de peste 100 mil. Euro, care ar putea ajunge până în jurul a 150 mil.euro în funcție de structura finală a tranzacției și a altor clauze ce pot afecta prețul, susțin surse din piață.

Reprezentanții vânzătorului nu au făcut niciun comentariu până la momentul publicării acestui articol pe marginea acestui subiect.

Ambele companii au făcut parte din portofoliul fostei companii de stat Petrom, care după preluarea controlului de către OMV – Austria în 2004, pe fondul procesului de restructurare a companiei a decis în final să vândă aceste operațiuni, precum și alte active către alți jucători de pe piață.

Cele două companii sunt afaceri foarte profitabile, raportând marje nete de profit de 21%, respectiv 32%, conform datelor făcute publice.

Gaspeco L&D este una dintre cele mai mari companii de pe piața locală de GPL, estimată la aproximativ 500.000 tone pe an, respectiv în jurul a 500 mil. Euro pe an, unde concurează cu jucători de talia Rompetrol Gas, divizia locală a KMG International, Butan Gas sau Bulrom Gas.

Gaspeco L&D este o afacere care în 1996 funcționa sub numele Shell Gas România, sub forma unei asocieri mixte între concernul anglo – olandez Shell, unul dintre giganții globali ai petrolului, și Petrom, care la acea vreme era o companie de stat.

În anul 2008, pe fondul restructurării operațiunilor locale ale Shell, concernul petrolier anglo – olandez și-a vândut pachetul de acțiuni către asociatul său, Petrom, care din 2004 a trecut în portofoliul grupului austriac OMV.

Petrom, al cărui nume a fost schimbat ulterior în OMV Petrom SA, a schimbat apoi numele companiei din Shell Gas România în Petrom LPG.

Sub bagheta acționarului majoritar austriac, OMV Petrom și-a regândit ulterior structura de afaceri, rămânând o companie petrolieră integrată însă a trecut la vânzarea unor afaceri care nu aveau legătură cu activitatea de bază, țiței și gaze naturale. Astfel, a vândut Petrom Distribuție Gaze către fondul de investiții ceh PPF. Pe 25 iunie 2012 a încheiat contractul de vânzare – cumpărare pentru Petrom LPG cu Crimbo Gas International, companie deținută în mod egal la acel moment de către Cristian Borcea, fost finanțator al clubului de fotbal Dinamo București, și asociatul său, Corneliu George Gâdoiu, conform datelor făcute publice de către Consiliul Concurenței.

Ulterior acestei tranzacții, numele companiei a fost din nou schimbat și a ajuns să opereze pe piață sub umbrela Gaspeco L&D. De asemenea, în contextul în care omul de afaceri Cristian Borcea a fost condamnat la închisoare în dosarul transferurilor din fotbal, pachetul său de acțiuni a trecut la mama sa, Elena Borcea, potrivit datelor făcute publice.

Gaspeco L&D a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 391 mil. Lei (86,9 mil. Euro) și un profit net de 83 mil. Lei (18,5 ml. euro) la un număr de 267 de angajați.

Compania lucrează cu o marjă netă de câștig de 21% și este cel mai atractiv activ pus în pachetul de vânzare propus investitorilor.

Cealaltă companie, Transpeco Logistics & Distribution are un istoric de aproape 30 de ani și derulează activități de transportator auto de produse petroliere.

Firma, care și-a început activitatea în portofoliul statului român, a fost inclusă în 1995 ca sucursală de transport rutier în portofoliul SNP Petrom. Pe lângă transport rutier specific, compania a preluat și atribuții comerciale, în special în domeniul GPL: autogaz și propan, distribuit la stații de alimentare a autovehiculelor, cât și pentru alte utilizări comerciale și domestic.

În 2004, Transpeco trece împreună cu Petrom sub controlul OMV, care în 2007 decide pe fondul procesului de restructurare al OMV Petrom separarea într-o companie distinctă, Transpeco Logistics & Distribution devenind astfel companie cu capital privat românesc.

Transpeco Logistics & Distribution, companie unde Elena Borcea apare pe poziția de administrator, a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 99,8 mil. Lei (22,2 mil. Euro) și un profit net de 32,4 mil. Lei (7,2 mil. Euro) la un personal de 322 de angajați.

Firma operează cu o marjă netă de peste 32%, conform ultimului bilanț anual făcut public.

GPL-ul este un combustibil mai ieftin comparativ cu benzina și motorina, ceea ce oferă un potențial de creștere sectorului de profil, care a atras și recent investiții semnificative din partea unor jucători majori din piața petrolieră, precum Rompetrol Gas sau Mol.

Omul de afaceri Cristian Borcea este un investitor local cu experiență în sectorul de GPL, care a marcat deja două exituri semnificative.

În aprilie 2008, Cristian Borcea a vândut alături de Constantin Rizescu, fiecare acționar cu o cotă de 50%, pachetul integral de acțiuni a afacerii cu butelii GPL Crimbo Gas către grupul olandez SHV. Tranzacția a fost estimată la 20 – 25 mil. Euro.

În iunie 2008, Rompetrol Gas a cumpărat o rețea de 150 de stații de autogaz dintr-un total de 161 de unități de la companii din grupul de firme Crimbo, adică active ale Crimbo Gas 2000, Auto Gaz Trading, respectiv Crimbo Gas International. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Ulterior, grupul olandez SHV nu și-a atins țintele propuse la momentul achiziției astfel că a luat decizia în 2012 să-și facă exitul din România.