Grupul german Fuchs, cel mai mare producător independent de lubrifianți din lume, cumpără compania Lub Asyst SRL și își întărește astfel prezența pe piețele din Europa Centrală și de Est.
Achiziția a fost raportată pe 30 noiembrie 2017, iar Lub Asyst SRL va fi integrată în noua subsidiară Fuchs România.
Distribuitorul de lubrifianți și uleiuri auto Lub Asyst SRL a avut vânzări de aproape 4 mil. euro în 2016 și un personal mediu de 20 de angajați.
“Achiziția include baza de clienți și personalul“, a precizat cumpărătorul.
Subsidiara recent înființată de către Fuchs în România va combina afacerea preluată Lub Asyst SRL cu structurile de vânzări locale existente ale firmei germane.
Grupul german Fuchs a raportat pentru anul 2016 vânzări de circa 2,267 mld. Euro și un profit după plata taxelor de 259,9 mil. euro. Profitul obținut este o parte returnat către acționari sub formă de dividend, iar o altă parte este reinvestit în dezvoltarea afacerii, în finanțarea planurilor de investiții și a achizițiilor.
Compania numără 4.898 de angajați la nivel global. Capitalizarea bursieră a Fuchs Petrolub SE este de circa 5,86 mld. Euro.
În 2016, Fuchs a făcut două achiziții semnificative, pentru care a plătit prețuri de achiziție de 26 mil. euro (în tranzacția cu Ultrachem), respectiv 22 mil. euro pentru preluarea unor active ale Chevron.
Compania a lucrat cu o marjă EBITDA de 18% în 2016.