Arhive etichete: finantare ING

ING Bank Romania a sustinut in 2023 finantari sustenabile de peste 1 mld. Euro

Subsidiara locala a grupului bancar olandez ING Bank a sustinut cu peste 1 mld. Euro in 2023 tranzactii sustenabile, ce includ emisiuni de obligatiuni, precum si credite bilaterale sau sindicalizate, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Comparativ in 2022, au fost mobilizate emisiuni de obligatiuni si credite bilaterale, respectiv sindicalizate care au totalizat peste 600 mil. Euro, potrivit reprezentantilor ING Bank Romania.

”Desi anul 2023 ne-a aratat ca operam intr-un context social tot mai complex, alaturi de clientii si partenerii nostri reusim sa tinem pasul si sa progresam catre ambitia comuna de a trai intr-un mediu mai sanatos si de a asigura progres economic fara a periclita resursele naturale. Este anul in care clientii nostri au accesat finantari cu componente de sustenabilitate intr-un ritm de doua ori mai accelerat decat in anul anterior, iar alaturi de societatea civila am investit in proiecte sociale o suma record pentru ING: peste 5 milioane de euro. Inregistram un progres semnificativ raportat la angajamentele pentru sanatate financiara si acțiuni climatice, dovada unei maturizari – atat cand vine vorba de inglobarea sustenabilitatii in strategia de business ING, dar si a interesului crescut din partea romanilor pentru produse si servicii cu impact redus asupra mediului”, a spus Alexandra Maier, Manager de Sustenabilitate la ING Bank Romania.

In 2023, ING Bank a devenit finantator unic al Sistemului de Garantie-Returnare din Romania, cel mai important proiect de economie circulară la nivel national, care se bucura atat de implicarea sectorului privat, cat si a statului roman. Finanțarea sustine crearea si operarea centrelor regionale unde se vor asigura numararea, sortarea si pregatirea pentru reciclare a ambalajelor returnate in cadrul proiectului. Pachetul de finantare cuprinde un credit de investitii in valoare de 69 mil. Euro acordat pe o perioada de 5 ani si un credit pentru capital de lucru de 16,7 mil. euro cu o durata de 2 ani.

Pe linii de afaceri ale bancii, ING Bank Romania a inregistrat anul trecut 31,5 mil. Euro in finantarea unor active si proiecte sustenabile in cadrul portofoliului sau de business banking.

De asemenea, pe linie de retail. banca a inregistrat anul trecut 67 mil. Euro credite acordate cu discount comercial Eco, dintre care 63 mil. Euro in discount-ul Ecolife pentru credit ipotecar, respectiv 4 mil. Euro in credite de nevoi personale pentru achizitia de masini electrice sau panouri solare. Tot pe acest segment, totalul creditelor ipotecare aliniate cu taxonomia UE a fost de 216 mil. Euro. Valoarea totala a fondurilor mutuale sustenabile (incadrate art.9 conform SFRD) a fost de 31 mil. Euro.

Finantari ING Bank de peste 25 mil. euro in ultimii trei ani pentru grupul Boromir pentru modernizarea capacitatilor de productie

ING Bank Romania, subsidiara locala a grupului bancar olandez ING, a acordat credite pentru investitii de peste 25 mil. euro grupului Boromir, afacerea dezvoltata de antreprenorul Constantin Boromiz pe piata locala de morarit si panificatie.

Imprumuturile pe termen lung sunt acordate bilateral si au in vedere retehnologizarea si modernizarea fabricilor din Ramnicu Valcea, inclusiv construirea unui nou depozit si spatiu de productie, automatizarea proceselor de productie si lansarea unor noi linii de produse.

„Deși contextul economic incert se prelungeste, ne bucuram sa fim alaturi de antreprenori romani pentru a-i ajuta sa isi extinda afacerea, sa isi digitalizeze procesele operationale si sa isi modernizeze fabricile din tara. La ING, credem ca progresul este mereu posibil si sustinem afacerile care contribuie la evolutia economiei romanesti.

Astfel, in ultimii trei ani, am acordat grupului Boromir transe succesive de finantare in valoare de peste 25 milioane de euro.”, a explicat Stefan Dinu, Head of Lending, divizia Wholesale Banking, in cadrul ING Bank Romania. 

In 2021, grupul Boromir a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri consolidate de 22,5%, ajungand la o valoare nominala a cifrei de afaceri de 136 mil. euro. Printre ultimele lansari se numara crearea unor game de produse sezoniere, vegane si fara gluten. Pentru piata B2B, grupul a adaugat in portofoliu doua tipuri de faina profesionala pentru pizza. Din luna aprilie 2020, a deschis si magazinul online boromirmarket.ro, cu livrare la domiciliu in toata tara. 

„Grupul Boromir a beneficiat de sprijinul ING Bank inca din anul 2003, fiind alaturi de noi la toate investitiile pe care le-am derulat si pe care le avem in derulare. Parteneriatul Boromir – ING Bank a realizat investitii majore, ce ne-au ajutat sa ne diversificam canalele de distributie pe piata interna, sa crestem exporturile si sa ne extindem continuu portofoliul de produse.”, a spus Constantin Boromiz, CEO si fondator al grupului Boromir.

Grupul Boromir a ajuns la peste 1.400 angajati, ca urmare a dezvoltarii pe mai multe linii de business. Moraritul este sustinut de trei mori de grau, o moara de malai si de silozuri de cereale cu o capacitate de 90.000 de tone. O alta linie de business este cea a produselor dulci de cuptor. De asemenea, grupul Boromir si-a consolidat pozitia pe segmentele de snacks, de prajituri, dar si de produse de gatit acasa.

Platformele de productie ale grupului sunt localizate in Ramnicu Valcea, Buzau, Sibiu, Deva si  Slobozia.