Arhive etichete: EY M&A

EY Parthenon: Tranzactiile de vanzare ale Carrefour Romania si Garanti BBVA Romania au propulsat primul trimestru din 2026 la o valoare – record a pietei locale “vizibile” de M&A de 2,2 mld. USD, de circa 14 ori mai mare comparativ cu T1 2025

Semnarea tranzactiilor de exit ale Carrefour si BBVA de pe piata din Romania au propulsat piata de M&A din Romania catre o valoare – record a tranzactiilor cu valoarea comunicata in primul trimestru din 2026 de 2,2 mld. USD, de circa 14 ori mai mare fata de cea inregistrata in perioada similara a anului trecut, conform datelor EY Parthenon disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

In primele trei luni ale anului 2025, valoarea totala a tranzactiilor M&A de pe piata din Romania a fost de 157 mil. USD, arata datele consultantilor EY.

Potrivit calculelor acestora, valoarea estimata a activitatii locale de M&A a ajuns la 2,9 mld. USD in primul trimestru din 2026, fata de 765 mil. USD in T1 2025, depasind astfel precedentul maxim aferent primului trimestru, inregistrat in 2023.

Piata de fuziuni si achizitii (M&A) din Romania a inregistrat in perioada ianuarie – martie 2026 un numar de 67 de tranzactii , reprezentand o crestere semnificativa de 29% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cand au fost anuntate 52 de tranzactii. Aceasta evolutie a fost sustinuta de un inceput de an mult mai puternic, luna ianuarie avand o contributie decisiva, in timp ce volumele din februarie si martie s-au mentinut, in linii mari, la nivelurile din anul anterior, sustin expertii EY.

Cea mai mare tranzactie anuntata in T1 2026 a fost achizitia operatiunilor Carrefour din Romania de catre investitorul local Paval Holding, grup de investitii asociat retelei antreprenoriale de bricolaj Dedeman, dezvoltata de catre fratii Dragos si Adrian Paval.

In sectorul de retail din Romania, vanzarea Carrefour Romania este a doua ca marime dupa vanzarea retelei Profi catre investitorul strategic international Ahold Delhaize.

De asemenea, vanzarea mult asteptata a Garanti BBVA Romania catre Raiffeisen Bank International, in valoare de 681 mil. USD, anuntata chiar la finalul trimestrului, a contribuit la inchiderea puternica a T1 2026 si reflecta apetitul sustinut pentru tranzactii, precum si tendinta de consolidare din sectorul serviciilor financiare, sunt de parere consultantii EY.

Investitorii strategici au continuat sa domine piata romaneasca de M&A in T1 2026, reprezentand 87% din numarul total de tranzactii. Activitatea investitorilor financiari a constituit 13% din volumul tranzactiilor, fiind marcata de prezenta unor jucatori precum Paval Holding (doua achizitii) si MidEuropa Partners (o achizitie).

Totodata, cumparatorii sustinuti de fonduri de investitii au fost implicati in aproximativ o cincime din tranzactiile anuntate in T1 2026.

Cresterea accentuata a activitatii a fost generata exclusiv de tranzactiile inbound, al caror volum a crescut cu 76% de la an la an, ajungand la 37 de tranzactii in T1 2026, ceea ce evidentiaza interesul constant al investitorilor straini pentru piata romaneasca.

In plus, achizitiile realizate de investitori straini au continuat sa depaseasca tranzactiile de vanzare realizate de acestia (27 de tranzactii) in T1 2026, consolidand pozitia Romaniei ca beneficiar net al investitiilor straine. In contrast, volumul tranzactiilor domestice s-a mentinut la un nivel similar cu T1 2025 (24 de tranzactii), reprezentand peste o treime din volumul total.

Sectorul imobiliar, ospitalitate si constructii a ramas cel mai activ ca volum de tranzactii in T1, cu 19 tranzactii, dublu fata de nivelul inregistrat in T1 2025. Sectoarele tehnologie, media si telecomunicatii, respectiv sanatate si stiinte ale vietii, au urmat indeaproape, cu 11 si, respectiv, 10 tranzactii, in timp ce energia si utilitatile, precum si industria avansata si mobilitatea au inregistrat cate 9 tranzactii fiecare.

Pe tari de provenienta a capitalului, SUA au fost cel mai activ investitor in T1 2026, cu 4 tranzactii, urmate de Ungaria, Elvetia si Polonia, fiecare cu cate 3 tranzactii.

Primul trimestru al anului 2026 a adus, de asemenea, modificari ale cadrului legal privind examinarea investitiilor straine directe (FDI) in Romania, prin majorarea pragului de notificare de la 2 mil. Euro pana la 5 mil. Euro, clarificarea tratamentului restructurarilor interne si extinderea obligatiei de examinare asupra anumitor achizitii de active din sectoare sensibile, inclusiv tehnologii critice, infrastructura, farma, aparare si agro alimentar. Desi aceste modificari aduc un plus de claritate, ele pot conduce la un nivel mai ridicat de analiza pentru tranzactiile bazate pe active, cu potentiale implicatii asupra calendarului si implementarii tranzactiilor, au adaugat consultantii EY.

EY piata M&A 2025

Piata de M&A din Romania in 2025: KKR, unul dintre cei mai mari manageri de investitii la nivel global, a intrat cu o vanzare de circa 472 mil. Euro intr-un top 3 al tranzactiilor locale dominat de fonduri de investitii precum CVC si MidEuropa. Consultantii EY estimeaza ca volumul de fuziuni si achizitii din Romania a crescut cu circa 3% pe o piata care a scazut usor anul trecut pana la aproape 6,75 mld. USD, in contextul in care investitorii strategici continua sa domine piata locala

Piata de fuziuni si achizitii din Romania a inregistrat in 2025 o usoara scadere in valoare pana la 6,746 mld. USD si o usoara crestere a volumului de tranzactii, in contextul in care investitorii strategici isi continua dominatia pe piata, conform calculelor firmei de consultanta EY, disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Potrivit sursei citate, valoarea tranzactiilor M&A din Romania a scazut de la 6,789 mld. USD pana la 6,746 mld. USD, in timp ce numarul de tranzactii a crescut de la 268 de acorduri pana la 275 de contracte de vanzare – cumparare.

Datele EY indica intr-un cadru mai larg ca in perioada post – pandemie piata de M&A din Romania a inregistrat cifre comparabile de la un la altul. De exemplu, in 2023, tranzactiile locale de M&A au inregistrat un varf de valoare de 7,3 mld. USD, in crestere de la 6,885 mld. USD in 2022, pe un trend de scadere a volumului de tranzactii de la 255 in 2022 la 241 in 2023.

Cele mai mari 3 tranzactii M&A din Romania semnate in 2025 au fost dominate de catre fondurile de investitii de talie internationala, printre care se afla si KKR, unul dintre gigantii globali din sectorul investitiilor.

Investitorul financiar american KKR (Kohlberg Kravis Roberts & Co), cu active sub administrare de 723 mld. USD din care 222 mld. USD numai in sectorul de private equity la 30 septembrie 2025, a semnat prin intermediul platformei sale de energie regenerabila Greenvolt vanzarea unui parc eolian cu o capacitate instalata de 253,1 MW in judetul Ialomita catre investitorul strategic francez Engie, tranzactie evaluata la 472,3 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Acordul a fost anuntat pe 17 decembrie 2025.

Aflat in faza de constructie, proiectul vandut de catre KKR care include 42 de turbine de inalta eficienta, va deveni unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Romania in momentul in care va deveni pe deplin operațional in 2027.

Grupul portughez Greenvolt, listat pe bursa Euronext Lisabona unde are o capitalizare bursiera de 1,34 mld. Euro, este detinut in proportie de 100% de catre KKR.

Consultantii EY au plasat valoarea tranzactiei Greenvolt – Engie la 554 mil. USD, a treia ca marime pe piata de M&A din Romania, in conditiile in care cele mai mari doua tranzactii locale au avut pe partea de cumparare un alt gigant global de private equity, CVC Capital Partners.

Mai exact, vanzarea retelei de servicii medicale private Regina Maria din Romania si a MediGroup din Serbia de catre MidEuropa, manager de fonduri de private equity de talie regionala, catre platforma de profil Mehiläinen, aflata sub controlul fondurilor globale de private equity CVC si Hellman & Friedman cu o valoare estimata la 1,4 mld. USD este cea mai mare tranzactie de M&A din Romania din 2025.

Aceasta a fost urmata de achizitia de catre CVC Capital Partners a unei participatii de 50% in Therme Horizon, evaluata la aproximativ 575 mil. USD, in cadrul unui joint venture care uneste Therme Bucuresti si Therme Erding, doua dintre cele mai vizitate destinatii de wellness din Europa, cu un numar anual cumulat de aproximativ 3,5 milioane de vizitatori.

EY a asistat CVC in cadrul ambelor tranzactii Regina Maria – Mehiläinen si Therme – CVC.

„In 2025, piata romaneasca de M&A a ramas solida, chiar dacaa fost un an marcat de un context macroeconomic dificil, inflatie ridicata si volatilitate politica. Activitatea M&A inbound a avut o evolutie remarcabil de pozitiva, ajungand sa reprezinte aproape doua treimi din volumul total al tranzactiilor, pe fondul cresterii achizitiilor straine in a doua jumatate a anului. Pe de alta parte, achizitiile realizate de firme locale consacrate au crescut in prima jumatate a anului, atat prin tranzactii domestice, cat si outbound. Apetitul investitorilor a fost reflectat si de anuntarea unor tranzactii de referinta, precum achizitia retelei Regina Maria de catre Mehiläinen, sustinuta de CVC, si achizitia unei participatii de 50% in destinatia de wellness Therme Horizon de catre CVC Capital Partners. Impreuna, aceste doua tranzactii au reprezentat 54% din valoarea totala a tranzactiilor cu valoarea comunicata in 2025, demonstrand increderea CVC in piata romaneasca. Privind inainte, ne asteptam ca activitatea de M&A sa isi mentina dinamica favorabila, sustinuta de imbunatatirea perspectivei macroeconomice si de interesul continuu al investitorilor pentru tranzactii cross-border”, a declarat Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY-Parthenon Romania.

Valoarea medie a tranzactiilor din Romania cuprinse intre 5 mil. USD si 100 mil. USD a scazut in 2025 cu aproximativ 17% pana la 19 mil. USD, sustin consultantii EY.

Potrivit acestora, toate calculele prezentate privind piata de M&A sunt fundamentate pe baza de date M&A a EY pentru Romania, care exclude tranzactiile cu participatii achizitionate sub pragul de 15%, precum si valoarea aferenta a tranzactiilor multinationale in cazul in care valoarea activelor din Romania nu este specificata.

Potrivit acestora, cele trei tranzactii cu valori de peste 500 mil. USD, din care o megatranzactie de peste 1 mld. USD, reflecta increderea investitorilor straini in capacitatea pietei locale de a absorbi capital semnificativ.

De cealalta parte, scaderea valorii medii a tranzactiilor, influentata in principal de activitatea domestica, alaturi de diminuarea activitatii locale si outbound in a doua jumatate a anului, indica un nivel mai redus de incredere din partea investitorilor romani, sunt de parere consultantii EY.

Anul 2025 a fost marcat de o evolutie contrastanta intre cele doua semestre. In prima jumatate a anului, tranzactiile domestice (+9% YoY) si outbound (+22%) au inregistrat dinamici pozitive, in timp ce tranzactiile inbound au crescut intr-un ritm mai moderat (+3%). Ulterior, pe fondul schimbarilor guvernamentale, increderea investitorilor locali s-a diminuat, iar activitatea M&A domestica (-21% YoY) si outbound (-38%) a scazut semnificativ, in contrast cu cresterea apetitului investitorilor straini (+16%).

Ca urmare, activitatea de M&A din Romania a incetinit in a doua jumatate a anului 2025 (-4% YoY). Per total, anul 2025 a consemnat o scadere de 7% YoY a tranzactiilor domestice, o reducere marginala a tranzactiilor outbound, care au ramas totusi la niveluri istorice ridicate si o crestere de 10% YoY a achizitiilor inbound, ajungand la 146 de tranzactii. Acestea au depasit semnificativ tranzactiile de vanzare realizate de investitori straini (92), reconfirmand atractivitatea Romaniei ca destinatie de investitii.

Investitorii strategici au continuat sa domine piata romaneasca de M&A in 2025, reprezentand 88% din volumul total al tranzactiilor (245), in linie cu media istorica inregistrata din 2018. Sponsorii financiari au reprezentat direct restul de 12% din volumul tranzactiilor, insa aproximativ o treime dintre tranzactiile din acest an au fost realizate de companii sustinute de fonduri de private equity, noteaza EY.

Cei mai activi investitori dupa tara de origine au fost cei din Marea Britanie, cu 13% din tranzactii, marcand pentru prima data depasirea SUA (12%). Polonia (8%), Germania (7%) si Franta (6%) s-au situat pe urmatoarele pozitii. Pentru al doilea an consecutiv, Polonia s-a clasat in top cinci investitori, inaintea Frantei si Germaniei. Activitatea sectoriala a variat in functie de tara de origine a investitorilor, investitorii britanici fiind concentrati pe imobiliare, cei din SUA si Germania pe productie avansata si mobilitate, Polonia pe sanatate, iar Franta pe tehnologie.

In ceea ce priveste activitatea M&A pe sectoare, segmentul de imobiliare, ospitalitate & constructii s-a clasat pe primul loc, cu 56 de tranzactii (+2% fata de anul anterior), sustinut de interesul crescut pentru achizitii din partea investitorilor internationali.

Compania britanica de investitii imobiliare M Core a detinut o pondere de aproximativ o treime din totalul tranzactiilor inbound din acest sector.

Sectorul de energie & utilitati s-a situat pe locul al doilea, cu 41 de tranzactii, in scadere anuala, in pofida unei cresteri de trei ori a achizitiilor din sectorul petrol si gaze, pana la sapte tranzactii.

De asemenea, pe o tendinta aliniata cu cea la nivel global in sectorul industrial de M&A, Productia Avansata & Mobilitatea a inregistrat in 2025 o crestere anuala  de 11%, ajungand la 41 de tranzactii, sustinuta de tranzactiile din sub-sectorul mobilitatii, in special in randul dealerilor auto.

Segmentul de sanatate & stiinte ale vietii a urcat pe locul al patrulea, de pe locul sase in 2024, inregistrand o crestere de 30% a volumului tranzactiilor, pana la 39, determinata in mare parte de cresterea de 63% a achizitiilor de clinici veterinare.

De asemenea, activitatea din sectorul de tehnologie, media si telecomunicatii (TMT) a ramas relativ stabila, cu 39 de tranzactii, au mai notat consultantii EY.

Sursa grafic: EY.

EY: Piata de fuziuni si achizitii din Romania a marcat in primele 9 luni din 2025 o crestere de 8,5% in volum si o usoara scadere de 1,9% in valoare pana la 5,4 mld. USD. Trimestrul 3 a inregistrat o singura tranzactie peste pragul de 100 mil. USD

Piata de fuziuni si achizitii (M&A) din Romania a inregistrat in primele noua luni din 2025 o valoare de 5,4 mld. USD, in usoara scadere de 1,9% fata de perioada similara a anului trecut, insa pe fondul unei cresteri a volumului de tranzactii cu 8,5%, conform datelor consultantilor EY transmise jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.

Astfel, numarul total de tranzactii M&A inregistrat in Romania in perioada ianuarie – septembrie 2025 a fost de 216 tranzactii, sustin consultantii EY.

Baza de date de fuziuni si achizitii a EY pentru Romania exclude tranzactiile cu participatii achizitionate sub pragul de 15%, precum si valoarea tranzactiilor pentru tranzactiile cu mai multe tari, in cazul in care valoarea activelor specifice fiecarei tari nu este dezvaluita, au precizat consultantii EY.

Trimestrul 3 din 2025 a inregistrat o singura tranzactie peste 100 milioane USD, spre deosebire de patru tranzactii in T3 2024. Cele mai mari doua tranzactii din T3 2025 au fost ambele outbound (companii romanesti care fac achizitii pe pietele externe, n.r.), o schimbare care are loc pentru prima data din 2018, intrucat astfel de tranzactii sunt de obicei inbound (investitori straini care cumpara companii din Romania, n.r.), conform EY.

Cea mai mare tranzactie a trimestrului a fost achizitia retelei de bricolaj Praktiker Hellas de catre Paval Holding pentru 151 mil. USD de la grupul canadian de investitii si asigurari Fairfax Financial Holdings Limited.

A doua cea mai mare tranzactie din T3 2025 a fost achizitia de catre Premier Energy a 51% dintr-un portofoliu de parcuri eoliene de 158 MW din Ungaria, de la Iberdrola (Spania), pentru 77 mil. USD, iar pe locul al treilea s-a situat vanzarea anuntata a Napolact, impreuna cu doua unitati locale de productie, de catre FrieslandCampina catre cea mai mare companie agroalimentara din Ungaria – Bonafarm – pentru 76 mil. USD.

De asemenea, consultantii EY au raportat in perioada de referinta ca au oferit servicii complete de asistenta sell-side M&A (pe partea de vanzare, n.r.) catre OX2 pentru vanzarea unui parc eolian onshore de 96 MW din estul Romaniei catre HELLENiQ Renewables. Proiectul este sustinut de un contract de tip virtual power purchase agreement (vPPA, contract virtual de achizitie energie pe termen lung – n.r.) pe 12 ani semnat cu grupul international Ahold Delhaize, acoperind peste 50% din productia estimata de energie electrica.

Pe categorii de investitori, investitorii strategici au continuat sa domine piata romaneasca de M&A in primele 9 luni ale anului 2025, reprezentand 86% din volumul tranzactiilor. Investitorii financiari cum sunt, de exemplu, fondurile de private equity, si-au crescut activitatea cu aproape 80% comparativ cu aceeasi perioada de referinta din 2024, cu peste o treime dintre tranzactii implicand achizitii multi – jurisdictionale (in mai multe tari, n.r.).

Activitatea inbound (achizitii realizate de catre companii straine in Romania, n.r.) a crescut modest cu 4%, totalizand 108 tranzactii, in timp ce investitorii domestici au inregistrat o crestere mai puternica de 10%, cu 89 de tranzactii anuntate. Mai mult, achizitiile inbound au depasit semnificativ tranzactii de vanzare realizate de companiile cu capital strain (79 de tranzactii) in primele 9 luni ale anului 2025, subliniind rolul pietei ca beneficiar net de investitii straine.

Cele mai active sectoare pe piata de fuziuni si achizitii (M&A) au fost in primele noua luni din 2025 dupa volumul tranzactiilor cel de Imobiliare, Ospitalitate & Constructii (45 de tranzactii) – traditional un sector de top, Tehnologie, Media & Telecomunicatii si Sanatate & Stiinte ale Vietii (cu 32 de tranzactii fiecare), urmate de sectorul Energie & Utilitati (31) si cel de Productie Avansata & Mobilitate si Produse de Consum & Retail (cu 27 de acorduri M&A fiecare).

Notabil, sectorul Sanatate & Stiinte ale Vietii a inregistrat o dinamica puternica, cu un volum in crestere cu 60% fata de anul anterior, impulsionat de activitatea sporita in achizitiile de clinici veterinare, au remarcat consultantii EY.

Dupa tara de origine a investitorului, cei din SUA au condus valul de M&A din 2025 cu 15 tranzactii, urmate indeaproape de cei din Marea Britanie (UK) cu 14 tranzactii. SUA si-au mentinut pozitia istorica de lider, in timp ce Marea Britanie a continuat dinamica inceputa in prima parte a anului. Polonia s-a clasat pe locul urmator cu 10 tranzactii, urmata de Germania si Franta cu cate 7 tranzactii fiecare, sustine EY.

Spre deosebire de piata de M&A din Romania, numarul tranzactiilor a scazut cu 7% atat la nivel global, dar si in Europa in aceasta perioada. Trimestrul 3 a marcat cel mai puternic avant al activitatii globale de M&A din 2025, sustinut de mega-tranzactii de peste 10 mld. USD si de accentul tot mai pronuntat pe repozitionarea strategica. Aceasta schimbare are loc pe fondul imbunatatirii conditiilor de finantare, al activitatii dinamice de IPO-uri si al increderii sustinute a investitorilor.

In acest context, activitatea de M&A din Romania si-a continuat parcursul ascendent, beneficiind atat de trenduri favorabile la nivel regional, cat si de fundamentele solide ale economiei locale, au concluzionat consultantii EY.

Vanzarea Enel Romania catre grupul elen PPC a saltat cu 30% piata de fuziuni si achizitii (M&A) din Romania in primul trimestru din 2023. EY: Trei tranzactii au depasit pragul de 100 mil. USD in trei luni

Piata de fuziuni si achizitii (M&A) din Romania a inregistrat un salt de peste 30% in valoare in primul trimestru din 2023 fata de perioada similara a anului trecut, rezulta din calculele consultantilor EY disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Astfel, tranzactiile de vanzare – cumparare au ajuns la o valoare 2,5 mld. USD in trei luni fata de 1,9 mld. USD in perioada de referinta din 2022, sub impactul vanzarii anuntate de catre grupul italian Enel a operatiunilor sale din Romania catre grupul elen Public Power Corporation (PPC).

Totusi, piata de profil a fost constanta pe partea de volum, unde au fost inregistrate 57 de tranzactii in primul trimestru din 2023, numar egal cu cele raportate pentru perioada similara a anului anterior.

Consultantii EY au luat in calcul astfel trei tranzactii care au depasit nivelul de valoare de 100 mil. USD in perioada ianuarie – martie 2023, si anume vanzarea operatiunilor grupului italian Enel din Romania catre PPC (Grecia) pentru un pret de aproximativ 1,4 mld. USD, achizitia Vel Pitar de pe piata de panificatie de catre Grupo Bimbo (Mexic) pentru o suma estimata la 210 mil. USD, respectiv investitia anuntat de circa 100 mil. USD in Tokhit App anuntata de catre fondatorul si CEO-ul start-upului, care insa nu a facut public numele fondului de investitii international implicat in investitie si nici evaluarea companiei sale in urma unei astfel de investitii.

Investitorii strategici continua sa fie actorii dominanti, fiind implicați in 84% din tranzactiile din aceasta perioada. Tranzactiile autohtone au inregistrat un avans de 94% în T1 2023 comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, totalizand 33 de tranzactii, in timp ce jucatorii straini si-au redus activitatea cu 42% pe piata romaneasca (21 de tranzacții) fata de T1 2022. In ceea ce priveste tara de origine a investitiilor, cei mai activi investitori au venit din Germania (3 tranzactii), urmati de cei din SUA, Olanda, Elveția si Israel, fiecare înregistrand cate 2 tranzactii.

Primele trei cele mai active sectoare dupa volumul de tranzactii inregistrat in perioada ianuarie – martie 2023 s-au numarat sectorul bunuri de consum si comert cu amanuntul (13 tranzactii), imobiliare, ospitalitate si constructii (11 tranzactii) si tehnologie (7 tranzactii). 

In 2022, piata de fuziuni si achizitii (M&A) din Romania a fost estimata la o valoare totala de 6,6 mld. USD, in crestere cu 10% in valoare fata de 2021, in conditiile in care numarul de tranzactii a crescut si el cu 26% pana la 206 acorduri de vanzare – cumparare anuntate anul trecut, conform datelor consultantilor EY Romania. Potrivit acestora, piata locala de M&A a inregistrat anul trecut o nota distincta pozitiva fata de tendintele inregistrate de piata de profil la nivel global, respectiv regional.

EY: Modificarea majora a comportamentului de consum va impulsiona tranzactiile de M&A in 2021

Pe piata de fuziuni si achizitii exista apetit pentru tranzactii mai ales din partea cumparatorilor, potrivit unui studiu al firmei de consultanta EY.

Modificarea majora a comportamentului de consum va impulsiona tranzactiile in 2021, afirma sursa citata.

„Si in Romania, dupa cum era de asteptat, piata de M&A a fost afectata de pandemia Covid-19 care a atras dupa sine amanari sau inghetari de tranzactii. In ciuda unei incetiniri semnificative in prima parte a anului 2020, s-a remarcat un reviriment peste asteptari in partea a doua a anului. In continuare, exista apetit pentru tranzactii, in special pe partea de achizitie, cu investitori care vad oportunitati in aceasta zona si in astfel de perioade”, afirma Florin Vasilica, Liderul departamentului de Strategie si Tranzactii in cadrul EY Romania.

Acesta adauga ca sectorul energetic a ramas cel mai atractiv pentru investitori,fiind sustinut de interesul pentru energia regenerabila, unde s-au inregistrat si cele mai mari tranzactii, precum si de sectorul IT care conduce in zona de adaptabilitate la noul mediu de afaceri. Sectoarele traditionale precum imobiliare, agrobusiness si servicii au continuat sa fie active.

„Anul 2021 va aduce oportunitati interesante prin prisma schimbarilor politice, acomportamentului de consum al populatiei si a capacitatii de adaptare a antreprenorilor la provocarile date de incertitudinea post-pandemie. Factorul cheie pentru succesul tranzactiilor viitoare va consta in eficienta actiunilor luate de catre companii in aceasta perioada si de pozitionarea pentru viitor”, estimeaza Florin Vasilica de la EY.

Studiul firmei din Big Four arata ca revenirea puternica a valorii tranzactiilor M&A globale din iulie 2020 va continua si in 2021. Analiza mai indica, de asemenea, ca 2020 este al cincilea an ca valoare totala a tranzactiilor in perioada de dupa criza financiara globala, in pofida prabusirii pietei M&A din primul semestru.

Cu o valoare totala de 2,9 trilioane de dolari, activitatea globala de fuziuni si achizitii din 2020 se situeaza sub valoarea de 3,3 trilioane de dolari din 2019, dar pe locul al cincilea in topul anilor cu cea mai mare valoare a tranzactiilor din perioada de dupa criza financiara globala.

Activitatea M&A a inregistrat variatii de la o regiune la alta. Valorile din Asia-Pacific au scazut dramatic in primele doua luni ale anului 2020, dar au marcat o crestere de 19% si un total de 805 mld. dolari la sfarsitul anului. In America de Nord si de Sud, valorile tranzactiilor M&A s-au diminuat cu 29% la1,27 mld. dolari, piata din SUA inregistrand o contractie de 80% la apogeul masurilor de carantina fata de 2019. In regiunea EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India si Africa), scaderea valorii tranzactiilor a fost mai mica (de 3%), pana la 815 mld. dolari, regiunea recastigand cea mai mare parte a terenului pierdut in prima parte a anului.

Cele mai active sectoare au fost tehnologia, media si divertisment si telecomunicatii (TMT), cu 5.755 de tranzactii in valoare de 973 mld. dolari (crestere de 6% fata de anul trecut), serviciile financiare, cu 901 tranzactii in valoare de 352 mld. dolari (crestere de 8% fata de anul trecut) si energie si utilitati, cu 525 de tranzactii in valoare de 142 mld. dolari (crestere de 34% fata de anul trecut).

Sectoarele cele mai expuse la pandemia provocata de COVID-19 au inregistrat o scadere mai pronuntata in 2020, ca urmare a restrictiilor sanitare si a diminuarii activitatii economice. Sectorul industrial (cu o scadere de 18% fata de 2019, la 262 mld. dolari) si cel al bunurilor de larg consum (scadere de 16% fata de 2019, la 156 mld. dolari) au fost in mod special afectate, afirma expertii EY.

In ceea ce priveste perspectivele pentru anul 2021 si mai departe, sectoarele care au manifestat prudenta in materie de tranzactii in timpul pandemiei provocate de COVID-19 vor conduce urmatorul val de activitate, potrivit studiului.

De exemplu, sectorul bunurilor de larg consum a inregistrat o intensificare a tranzactiilor M&A orientate catre active care s-au confruntat cu dificultati in timpul pandemiei, realizate de concurenti mai rezistenti la socuri din punct de vedere financiar. In acelasi timp, s-au derulat si achizitii efectuate de companii inovatoare, cu legaturi puternice cu baza lor de clienti.

Firmele de investitii cu capital privat (Private Equity) au fost si ele active in 2020 si probabil vor fi si mai active, in contextul in care companiile si sectoarele se vor repozitiona in perioada de revenire anticipata in 2021 si in anii urmatori. Cu fonduri disponibile in valoare de 2,9 trilioane de DOLARI, inclusiv aproape 1 trilion de DOLARI dedicati preluarilor de companii, capitalul privat este bine pozitionat pentru a profita de crearea de valoare preconizata in 2021. Prezenta tot mai mare pe piata a societatilor vehicul investitional (SPACs) ar putea aduce si alte forme de capital in ringul tranzactiilor de anul viitor.

In plus, se anticipeaza ca intentiile in materie de tranzactii vor fi alimentate si de tendinta tot mai mare de a utiliza modele alternative de tranzactionare, cum ar fi consortiile si aliantele, odata cu adoptarea unei perspective ecosistemice de catre companii, precum si de cedarile de active, care vor permite modificari de activitate si reinvestitii strategice.

In Europa si in SUA, variabilele precum Brexitul si impactul oricaror noi politici ca urmare a rezultatelor alegerilor din SUA vor juca un rol esential in modul in care directorii executivi regandesc strategia companiilor lor si alocarea capitalului.

In contextul in care valorile tranzactiilor de fuziuni si achizitii din Regatul Unit au crescut deja cu 40% in 2020 si 79% dintre companiile americane indica faptul ca probabil isi vor accelera strategiile, aliantele si consortiile in domeniul M&A daca impozitul pe profit va creste in urma alegerilor prezidentiale, exista premisele ca 2021 sa fie un an mai puternic pentru M&A, potrivit studiului EY.

EY este una dintre cele patru mari companii de audit si consultanta cunoscute ca Big Four, alaturi de Deloitte, PwCsi KPMG.