Ducatex Jilava SA, producător de încălțăminte și articole de cauciuc, intenționează să contracteze împreună cu compania Euro Imobiliara SA un credit de 1,5 milioane de euro de la Millennium Bank.
Destinația banilor este refinanţarea unui împrumut luat anterior de la BCR, în valoare de 1,5 mil. euro, precum și asigurarea resurselor financiare pentru activitatea curentă a companiei Ducatex.
Decizia cu privire la contractarea acestui credit va fi luată de acţionari pe 28 august 2014 în cadrul Adunării Generale, potrivit convocării publicate în Monitorul Oficial.
Ansamblul garanţiilor aferente creditului contractat de la Banca Millennium sunt ipoteci asupra conturilor curente şi de depozit ale celor două companii, Ducatex SA şi Euro Imobiliara SRL, ipoteci asupra imobilelor celor două companii. De asemenea, acestora li se adaugă ipoteci puse asupra veniturilor din chirii, ipotecă asupra creanţelor băneşti plătite în temeiul tuturor poliţelor de asigurare încheiate de Euro Imobiliara SRL în legătură cu facilitatea de credit sau bilete la ordin emise de Ducatex SA.
Producătorul de încălţăminte şi articole din cauciuc a raportat în primul trimestru al anului 2014 o cifră de afaceri de aproximativ 5 mil. lei (1,1 mil. euro) și un profit net de 16,2 mii lei (circa 3.600 euro), potrivit raportărilor financiare trimestriale. La data de 31 martie 2014, activul total a fost de 14,3 milioane lei.
Cifra de afaceri pe anul 2013 a fost de 16,1 milioane lei (3,5 mil. euro), se arată în ultimul bilanț anual al companiei. Capitalizarea bursieră actuală a companiei pe piața Rasdaq este de 443,9 mii lei (circa 100.000 euro).
Împrumuturile şi datoriile totale ale companiei erau la 31 martie în valoare de 6,4 milioane lei, din care credite în valută de 5,3 milioane lei, credite pe termen scurt de 478 mii lei şi credit în euro de aproximativ 630 mii lei.
Compania bugetează pentru acest an o cifră de afaceri de 16,8 milioane lei (circa 3,8 mil. euro, calculat la un curs mediu de 4,45 lei pe euro estimat de Comisia Națională de Prognoză) şi un profit net de 170 mii lei (38,2 mii euro), sume ce vor putea asigura surse proprii de finanţare, susțin reprezentanții Ducatex.
Principalii acţionari ai companiei la data de 10 aprilie 2014 sunt Gabriel Dumitru cu 94,3%, Elena Alexandra Glavan cu aproximativ 0,03%, Marinică Pătraşcu, Mihaela Constantin şi Ana Mitu fiecare cu o cotă de 0,0033%, Genovica Anghel cu 0,0034%.
Istoria societății începe în anul 1970, când a fost pornită producția de articole din cauciuc. În 1991, compania a fost înregistrată sub numele de Gumoflex SA, societate cu capital de stat. În 1999, compania a fost privatizată, iar numele său a devenit ulterior Ducatex SA Bucureşti.
Euro Imobiliara SRL, societate al cărei obiect de activitate principal este comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, a fost înființată în 2000.
Ultimul bilanț indică o cifră de afaceri de 625 mii lei (141.000 euro) și un profit net de 467 mii lei (circa 105.000 euro) pentru 2013.