Arhive etichete: EOS Romania

Sursa: MIRSANU.RO

Investitorul strategic german EOS de pe piata NPL: Ne asteptam ca aproximativ 150 mil. Euro sa fie investiti in achizitia de portofolii din Romania, din care peste 50 mil. Euro au fost sau sunt in curs de a fi investiti. Consortiul format de catre EOS, IFC si Next Capital a cumparat recent pe piata locala un portofoliu NPL negarantat de la TBI Bank, inainte ca banca sa treaca sub administrarea fondului american de investitii Advent International

Investitorul strategic german EOS de pe piata de management a datoriilor estimeaza investitii de circa 150 mil. Euro in achizitia de portofolii de pe piata de profil din Romania, iar peste 50 mil. Euro din acesti bani au fost déjà angajati pentru astfel de investitii sau sunt in curs de a fi investiti, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Ne asteptam ca aproximativ 150 mil. Euro sa fie investiti in Romania din care mai mult de o treime au fost investiti sau sunt in curs de a fi investiti”, a declarat in exclusivitate pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Adrian Boghiu, Managing Director al EOS KSI Romania, subsidiara locala a grupului german EOS, cu privire la estimarile privind achizitiile de portofolii de datorii de pe piata locala.

IFC, unul dintre investitorii institutionali internationali – cheie care investesc pe piata de NPL, a aprobat pe 22 ianuarie 2026 un angajament de capital in valoare de 234,94 mil. USD pentru formarea unei platforme specializate in investitii in sectorul de active depreciate (distressed, lb. eng.) alaturi de investitorul strategic german EOS prin intermediul careia sa faca achizitii de portofolii NPL si alte tipuri de active de pe piata din Romania si alte cinci piete din Europa Centrala si de Est.

Cei doi investitori, EOS si IFC au fiecare o cota de participare de pana la 50% in noua platforma regionala DARP NPL EOS Poland, care are la dispozitie un capital de 400 mil. Euro pentru investitii intr-o gama de active care include portofolii NPL de tip retail si IMM/Corporate, portofolii imobiliare apartinand institutiilor financiare sau imprumuturi pentru situatii speciale acordate catre companii sustinute de colateral din real estate.

Noua platforma regionala a facut o tranzactie recenta pe piata din Romania.

Astfel, consortiul format de catre EOS, IFC si Next Capital a cumparat un portofoliu de credite neperfornante negarantate de la TBI Bank, inainte de finalizarea tranzactiei prin care banca a fost transferata catre noul sau proprietar, fondul american de investitii Advent International.

“Tranzactiile cu credite neperformante reprezinta o componenta recurenta a strategiei noastre derulate cel putin o data pe an incepand cu anul 2018, in toate pietele in care banca opereaza, independent de orice schimbari in structura actionariatului”, au precizat”, au declarat reprezentantii TBI Bank pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO pe tema tranzactiei recente.

Atat vanzatorul, cat si cumparatorul au precizat ca detaliile privind vanzarea portofoliului TBI Bank sunt informatii confidentiale.

“Atat tranzactia TBI/Advent, cat si interesul manifestat de EOS si IFC reflecta increderea investitorilor institutionali internationali in potentialul de dezvoltare al pietelor din regiune, precum si al pietei din Romania”, au declarat reprezentantii TBI Bank si ai EOS pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Perimetrul tranzactiei vizeaza un portofoliu de credite neperformante vandut de catre TBI Money IFN, TBI Bank EAD si TBI Bank EAD Sucursala Bucuresti catre un vehicul de investitii al Creditable Opportunities Fund SCA SICAV – RAIF, in care EOS si IFC au alaturi ca si co-investitor Next Capital – care face parte din grupul de firme Next Capital condus de catre Adrian Boghiu, care ocupa si pozitia de Managing Director al EOS KSI Romania, subsidiara a grupului german EOS.

Pentru EOS, achizitia portofoliului NPL de la TBI Bank vine la scurta vreme dupa preluarea intregului portofoliu de credite performante si neperformante vandut de catre BRD Finance IFN in 2024.

Investitorul strategic german a preluat in iulie 2024 un portofoliu de retail care includea credite de consum negarantate de la BRD Finance IFN, in contextul in care grupul francez Societe Generale a vandut recent mai multe active locale, inclusiv compania de administrarea a pensiilor private catre grupul Banca Transilvania.

Portofoliul de credite al BRD Finance IFN tinut pentru vanzare a fost ajustat de la o valoare nominala de circa 210 mil. RON (aproape 40 mil. Euro) ajungand la finele primului semestru din 2024 chiar inainte de vanzare sa figureze pe bilant cu un portofoliu de retail de circa 131 mil. RON (circa 26 mil. Euro).

EOS are un istoric indelungat de investitii alaturi de IFC pe pietele NPL din regiune.

Astfel, in 2023, cei doi investitori au format o platforma de investitii cu un capital de 300 mil. USD, controlat in proportii egale de catre EOS si IFC, pentru achizitia de portofolii de active depreciate de pe piata primara si secundara din Polonia.

In 2022, EOS si IFC au capitalizat cu 129 mil. USD o platform regionala de investitii in portofolii NPL din Romania, Serbia, Croatia si Bosnia si Herzegovina.

Prima platforma comuna de investitii pentru regiunea Europei de Est a fost pusa la punct in comun de catre EOS si IFC in 2010, cand a fost construit un vehicul de investitii cu o capitalizare – tinta de circa 106 mil. USD.

 

 

Adrian Boghiu, EOS: Suntem un investitor angajat pe termen lung in Romania si privim piata cu interes strategic, nu oportunist. Anticipam o crestere a portofoliilor disponibile la tranzactionare in perioada urmatoare

 

“Piata de NPL din Romania ramane una dintre cele mai dinamice din Europa Centrala si de Est, iar EOS este prezent pe aceasta piata de peste 20 de ani tocmai datorita potentialului sau structural”, a subliniat Adrian Boghiu, Managing Director al EOS KSI Romania.

“EOS ramane un investitor angajat pe termen lung in Romania si privim piata locala cu interes strategic, nu oportunist”, a punctat reprezentantul investitorului german specializat in achizitia de portofolii de datorii si a altor active din sectorul distressed (active depreciate, n.r.).

Piata de profil din Romania pe care activeaza investitori precum Kruk (Polonia), APS (Cehia), EOS (Germania), B2 Impact (Norvegia) sau AxFina care a fost cumparatorul operatiunilor din Romania ale grupului suedez Intrum.

“Din perspectiva volumelor, anticipam o crestere a portofoliilor disponibile spre tranzactionare in perioada urmatoare. Aceasta tendinta este sustinuta de mai multi factori: normalizarea politicii monetare, care a crescut presiunea pe serviciul datoriei pentru anumite categorii de debitori, dar si maturizarea ciclului de creditare din anii post-pandemie. Bancile si institutiile financiare nebancare vor continua sa isi optimizeze bilanturile, ceea ce inseamna ca oferta de portofolii va ramane consistent”, este de parere Adrian Boghiu din partea EOS.

“Referitor la preturi, o piata cu volume mai mari si un context macroeconomic mai incert tinde sa exercite presiune descrescatoare asupra preturilor de achizitie. Investitorii devin mai selectivi, iar procesul de evaluare a riscului devine mai detaliat. Ne asteptam ca aceasta dinamica sa se reflecte in negocierile de pe piata in perioada urmatoare”, a punctat reprezentantul investitorului german.

Factorii care vor defini adancimea si dimensiunea pietei romanesti de NPL raman evolutia cadrului macroeconomic regional si european, capacitatea sistemului bancar de a gestiona proactiv expunerile neperformante, dar si maturizarea pietei secundare de recuperare, in care Romania “a facut progrese reale”, sustin reprezentantii EOS.

Rata NPL la nivelul sistemului bancar a crescut de la 2,5% in decembrie 2024 la 2,9% in septembrie 2025. Deteriorarea calitatii activelor care s-a resimtit in 2025 pe piata din Romaina arata invers fata de tendinta inregistrata la nivelul UE, unde rata medie a NPL a scazut usor de la 1,9% in decembrie 2023 la 1,8% in iunie 2025.

Din punct de vedere istoric, piata NPL din Romania a atins varful sau ca volume de tranzactionare, dar si ca marime a preturilor de achizitie in urma cu circa 10 ani, perioada in care bancile au fost nevoite sa isi curete bilanturile afectate de efectele locale ale crizei economice declansate in 2008.