Fondul Proprietatea a dat mandat bancherilor de investiții de la UniCredit pentru vânzarea pachetului de 48,99% deținut la Salrom, potrivit lui Johan Meyer, managerul fondului de investiții, citat de Reuters. Astfel,tranzacțiile de exit în derulare și mandatele de vânzare date bancherilor de investiții pentru companiile din portofoliul FP ajung la o valoare totală estimată în jurul a 650 mil. euro, pe baza datelor anunțate de către fond, fără a lua în calcul mult -așteptata listare a Hidroelectrica.
Strategia FP de a accelera vânzarea pachetelor minoritare de acțiuni la companiile nelistate din portofoliu a pus pe masă în această vară mandate noi de vânzare la companiile Enel și Engie din România, după ce fondul de investiții a anunțat deja în iulie semnarea unui memorandum de vânzare de 165 mil. euro a participațiilor din 4 filiale Electrica către compania – mamă.
Cel mai proaspăt mandat dat este pentru Salrom, unde participația FP este evaluată la 180,99 mil. Lei (aproximativ 40 mil. Euro) și are o pondere de 1,66% în activul net al fondului, potrivit datelor raportate la 30 iunie. Evaluările fondului privind participațiile din portofoliu pot servi ca un punct de referință în ceea ce privește ordinul de mărime al tranzacțiilor ce urmează să fie încheiate, fără să reprezinte însă valoarea la care aceste participații vor fi efectiv vândute. De exemplu, pachetele minoritare la cele 4 filiale Electrica erau evaluate la 30 iunie la circa 877 mil. lei (circa 192 mil. euro), însă în iulie a fost anunțat un acord de vânzare pentru aceste active cu o valoare de 752 mil. lei (circa 165 mil. euro).
Echipa locală a bancherilor de investiții de la UniCredit, condusă de către Alin Pop, care are sarcina vânzării Salrom, s-a ocupat anul trecut de tranzacții precum vânzarea afacerii cu jucării Noriel și a Pietta Glass Working din sectorul materialelor de construcții. De asemenea, UniCredit a făcut parte alături de banca de investiții Rothschild și firma de avocatură Clifford Chancea Badea din echipa fondului de investiții BC Partners, care a pierdut în runda finală în fața Mid Europa achiziția lanțului de supermarketuri Profi, cea mai mare tranzacție locală a anului trecut dacă nu luăm în calcul impactul local al tranzacțiilor de talie internațională.
Statul român deține pachetul de 51% din Salrom, unul dintre primii 10 producători de sare din Europa. Compania a raportat pentru 2016 o cifră de afaceri de 297,1 mil. Lei (66 mil. euro) și un profit net de 30,1 mil. Lei (6,7 mil. euro), din care 25,8 mil. Lei (5,7 mil.euro) au mers în dividende către acționari.
Salrom lucrează cu o marjă EBITDA de circa 23%. Compania are în portofoliu șapte mine de sare și a înregistrat anul trecut o producție de sare de 2,1 mil. Tone, respectiv o producție de calcar de 1,1 mil. Tone. Compania are printre obiective să mențină până în 2020 o cotă de piață la nivel local de minim 85%.
În 2015, statul român a respins opțiunea unei listări a Salrom pe bursă, pe motiv că ar fi interesat de o preluare a pachetului deținut de către FP în companie.
FP este însă într-o fază mai avansată cu tranzacțiile de vânzare pentru pachetele de acțiuni deținute în companiile Enel și Engie din România.
Firma austriacă de consultanță în tranzacții Ithuba Capital se ocupă de vânzarea pachetelor FP din filialele locale ale celor doi giganți din sectorul de utilități.
Tot Ithuba Capital a consiliat FP la vânzarea pachetelor din filialele Electrica, pentru care a fost anunțat în luna iulie un acord în valoare de circa 165 mil.euro cu Electrica SA.
Ithuba Capital a condus în 2014 tranzacția de vânzare a VB Leasing România și Polonia către grupul polonez Getin.
Șeful FP afirmă că există interes din partea investitorilor pentru companiile de utilități și că un anunț privind tranzacțiile demarate în acest sector în România ar putea veni până la finele acestui an.
“Unele din aceste companii, care sunt subsidiare ale multinaționalelor, este puțin probabil să fie listate individual”, a spus Johan Meyer într-un interviu acordat Reuters.
Participațiile FP la companiile locale ale Enel și Engie sunt evaluate la 2,028 mld. Lei (circa 445 mil. Euro), conform ultimelor raportări ale fondului, iar ponderea lor totală în activul net al FP este de circa 18,6%.
Astfel, FP deține pachete de 24,12% la E-Distribuție Banat SA (pachet estimat la 599,9 mil. Lei), 12% din E-Distribuție Muntenia SA (estimat la 449,4 mil. Lei), 24% din E-Distribuție Dobrogea SA (cu o valoare estimată la 380,2 mil. Lei), 12% din Enel Energie Muntenia SA (estimat la 70,3 mil. Lei) și 12% din Enel Energie SA (estimat la 75,5 mil. Lei).
Valoarea participațiilor FP în companiile Enel totalizează 1,575 mld. Lei (în jurul a 345 mil. Euro).
FP deține și un pachet de 11,99% din Engie România, evaluat la 453,4 mil. Lei (circa 100 mil. Euro).
Pe 14 iulie, FP a anunțat încheierea unui memorandum de înțelegere prin care pachetele sale minoritare de acțiuni din 4 filiale ale Electrica au fost vândute pentru 752 mil. Lei (circa 165 mil. Euro) companiei – mamă, Electrica SA.
În cadrul strategiei sale demarate în urmă cu circa patru ani, de a-și reduce expunerea față de sectorul energetic, FP cere insistent listarea cât mai rapidă a Hidroelectrica, cel mai valoros activ al statului român.
Pachetul de 19,94% din Hidroelectrica deținut de FP este evaluat la 3,38 mld. Lei (circa 740 mil. Euro) și are cea mai mare pondere în activul net al fondului de investiții, de 31%.
FP ar dori să vândă un sfert din participația sa la Hidroelectrica în cadrul unei listări pe bursă a companiei, însă cuvântul decisiv aparține statului, care a amânat momentul în repetate rânduri.
“Investitorii se pot uita la ceva dar dacă nu pot investi vor merge la următorul lucru (altă țintă de investiții – n.r.) și ar putea să nu mai aibă acele lichidități disponibile în următoarele 12 luni”, a spus șeful FP pentru Reuters.
Mandatul consorțiului de listare a FP a fost prelungit până în august 2018, au anunțat reprezentanții fondului.
FP are o valoare bursieră de 8,79 mld. Lei (circa 1,9 mld. Euro), cel mai important acționar al acestuia fiind fondul american Elliott.
Tranzacțiile în curs și mandatele de exit ale FP, dată fiind anvergura lor, sunt așteptate să producă un impact semnificativ pe piața de fuziuni și achiziții din România, estimată anul trecut în jurul a 3,3 mld. euro. După vânzarea Profi pentru 533 mil. euro și a pachetului de circa 30% din fosta E.ON Distribuție România în 2016, numărul tichetelor de vânzare de peste 100 mil. euro s-a înmulțit în acest an, tranzacții peste acest prag fiind așteptate în imobiliare, sectorul bancar, energie sau sectorul de tehnologie.