Lukerg Renew, compania mixtă a rușilor de la Lukoil și ERG Renew (Italia), garantează cu terenuri de 303 de hectare din județul Constanța un împrumut de 57 de milioane de euro de la BERD și Unicredit pentru dezvoltarea unui parc eolian în Dobrogea. De asemenea, ca garanții, compania de proiect va încheia contracte în valoare maximă de 115,4 milioane de euro.
Land Power SRL Constanța, compania de proiect a Lukerg Renew pentru parcul eolian din Dobrogea, aduce ca garanții loturi de teren care însumează 243,2 hectare în localitatea Dorobanțu, respectiv și 59,7 hectare în comuna Topolog, la care se adaugă turbine și construcții ce vor fi ridicate pe aceste terenuri, potrivit unei hotărâri a acționarilor luate la finele lunii mai și publicate în Monitorul Oficial.
În cadrul împrumutului, BERD vine cu 38 de milioane de euro, iar UniCredit cu restul finanțării, în sumă de 19 milioane de euro, potrivit comunicatului BERD din luna iunie care anunța acordarea creditului.
Pentru acest împrumut, Land Power SRL va încheia anumite contracte, potrivit deciziei acționarilor. Astfel, compania va încheia contracte cu BERD și Vestas CEU România SRL și un contract – cadru cu Unicredit Bank Austria AG.
Pentru garantarea acestui împrumut compania va încheia contracte cu o valoare maximă de 115,4 milioane euro. Printre garanții se numără un contract de ipotecă conturilor prezente și viitoare, ipotecă asupra bunurilor mobile, un contract de cesiune asupra creanțelor rezultate din anumite contracte de proiect guvernate de dreptul Italian, un contract de cesiune a contractelor de hedging, pentru reducerea riscului valutar.
De asemenea, Lukerg Renew Gmbh, acționarul unic al Land Power, va încheia cu BERD un contract de subordonare a fondurilor de proiect și de menținere a pachetului de acțiuni.
În Dobrogea, Lukerg Renew are un parc eolian cu o capacitate totală de 84 MW. De asemenea, în portofoliul Lukerg Renew se mai află un parc eolian de 70 MW în județul Galați, cumpărat anul trecut de la compania daneză Vestas cu 109,2 milioane de euro. Pentru finanțarea proiectului din Galați, a fost anunțată în luna aprilie contractarea unui credit de 67 milioane de euro pe 11 ani de la Raiffeisen Bank și ING.
Sectorul energiei eoliene a fost unul dintre cele mai dinamice pe timpul crizei, atrăgând mai multe achiziții și finanțări în contextul în care investițiile au fost puternic încurajate în anii anteriori de o schemă de sprijin din partea autorităților de la București.
BERD este cel mai mare investitor instituțional în economia locală, cu investiții de 6,7 miliarde de euro în 360 de proiecte locale. Ultima investiție a BERD în active românești este achiziția de acțiuni Electrica în cadrul procesului de listare pe bursă, în urma căreia instituția internațională a devenit al doilea acționar al distribuitorului de electricitate local, după statul român.