Alpha Bank România analizează oportunitatea de a accesa piața locală de capital prin lansarea unei emisiuni de obligațiuni, după ce, recent, agenția financiară internațională Moody’s a atribuit băncii ratingul Ba3 pentru depozite pe termen lung în lei și valută, rating de bază B2 și rating de contrapartidă Ba2, afirmă reprezentanții băncii într-un comunicat de presă.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Alpha Bank România a aprobat lansarea primei emisiuni de obligațiuni în valoare de până la 300 milioane lei, pentru diversificarea surselor de finanțare ale băncii. Decizia adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor este valabilă pentru următoarele 18 luni.
Alpha Bank România a înregistrat în 2016 un profit net de 114,6 milioane lei (circa 25,4 mil. Lei) la venituri operaționale cu 16% mai mari decât în anul anterior. Nivelul creditelor a atins 11,4 miliarde lei (2,5 mld. Euro) in timp ce depozitele au crescut cu 26% până la 7,9 miliarde de lei (1,75 mld. Euro) . Rata de adecvare a capitalului a ajuns, incluzând profitul pe 2016, a ajuns la 23,46%.
Anunțul Alpha Bank vine în contextul în care UniCredit Bank tocmai a plasat o emisiune de obligațiuni, iar alte bănci precum Raiffeisen, Banca Transilvania sau Garanti Bank au avut și ele emisiuni de obligațiuni listate pe bursa de la București.
Alpha Bank România este subsidiara locală a grupului bancar elen Alpha Bank.
Alpha Bank România a ocupat la 31 decembrie locul 8 în clasamentul băncilor locale după activele totale, cu o cotă de piață de 3,74% și este banca elenă cel mai bine poziționată din cele patru active aici. Celelalte mari bănci din Grecia, NBG, Eurobank și Piraeus sunt în diferite stadii de vânzare a operațiunilor locale.