BERD si Raiffeisen au anuntat semnarea pe 6 iulie 2021 a unui credit sindicalizat de 37,55 mil. Euro in cadrul unui pachet mai larg de finantare pentru dezvoltarea unui parc logistic al Emag.
Finantarea verde acordata liderului pietei de retail online din Romania reprezinta primul imprumut din cele doua prin care bancile urmeaza sa asigure 73,4 mil. euro pentru realizarea proiectului.
BERD si Raiffeisen sunt aranjorii pachetului de finantare pentru Emag si sunt aranjori principali mandatati initialu pentru primul credit de 37,55 mil. euro semnat la Bucuresti, in timp ce Alpha Bank este aranjor principal mandatat.
Banii alocati de catre banci vizeaza constructia, precum si echiparea cu echipamente hi-tech a celui de-al doilea parc logistic al Emag, companie ale carei afaceri au inregistrat un puternic avans pe fondul cresterii exponentiale a consumului online de produse si servicii in contextul pandemiei Covid 19.
„Banca este mandra sa sprijine eMAG ca lider al digitalizarii in Romania si in tarile ECE (Europa Centrala si de Est – n.r.). Prin dezvoltarea serviciilor logistice, eMAG nu isi va imbunatati doar capacitatea proprie, dar va facilita si dezvoltarea mai rapida a IMM-urilor locale, ajutandu-le sa ajunga la clienti si piete la care altfel nu ar avea acces, cu costuri mai bune. Dezvoltarea platformei va servi si interesele consumatorilor, care vor beneficia de produse mai variate, de mai buna calitate si cu un pret mai bun”, a spus Dirk Werner, Director BERD pentru portofoliul de telecomunicatii, media si tehnologie (TMT).
BERD a aprobat in martie 2021 alocarea unui imprumut senior de pana la 18,5 mil. euro pentru Emag Operations SRL, compania special creata de catre Emag pentru proiectul unui nou centru logistic, in cadrul unui credit sindicalizat de 37 mil. euro. Pe langa dezvoltarea centrului logistic, BERD a anuntat ca va participa cu pana la 17,5 mil. euro la un alt imprumut senior pentru a asigura achizitia tehnologiilor si a echipamentelor care vor permite automatizarea centrului logistic al Emag.
„Date fiind standardele de sustenabilitate ale proiectului, este foarte potrivit pentru strategia BERD pentru Romania, potrivit careia banca va sprijini operatiuni sustenabile si verzi pentru cresterea competitivitatii companiilor locale, in toate sectoarele, inclusiv cladiri verzi si sustenabile”, afirma Mark Davis, director regional BERD pentru Romania si Bulgaria.
Incadrarea finantarii in categoria “verde” va insemna ca Emag s-a angajat de asemenea sa respecte standardele de certificare BREEAM Excellent pentru cladiri verzi, pentru optimizarea consumului de energie si limitarea emisiilor de gaze de sera.
„Tranzitia catre o economie verde si sustenabila este un obiectiv strategic pentru noi si angajamentul nostru este sa sprijinim clientii corporate pentru investitii si activitati in aceasta directie, pentru ca este nu doar in beneficiul pastrarii si cresterii competitivitatii lor in regiune, dar ajuta intreg ecosistemul economic si social local, atat IMM-uri, cat si consumatori”, afirma Cristian Sporis, vicepresedinte pentru Corporate Banking in cadrul Raiffeisen Bank Romania.
De asemenea, Periklis Voulgaris, vicepresedinte executiv pentru Corporate Banking la Alpha Bank Romania a adaugat: „In istoria noastra de proiecte comune si cooperare de succes suntem bucurosi sa participam la acest proiect legat de sustenabilitate al eMAG. Alpha Bank Romania promoveaza proiecte verzi, digitale si care imbunatatesc eficienta energetica, care vor ajuta economia in ansamblu sa fie mai sustenabila. Aceasta este provocarea la care ne-am angajat”.
Fondata in anul 2000, eMAG este astazi cel mai mare retailer online din Romania, cu o platforma care pune impreuna clienti, furnizori si antreprenori din Romania, Bulgaria si Ungaria. Ca raspuns la cresterea rapida a cererii de servicii online inregistrata in timpul pandemiei cu coronavirus, compania isi extinde capacitatea logistica. Noul centru logistic va fi echipat cu cele mai noi tehnologii. Investitia va permite eMAG sa-si dezvolte capacitatea comerciala, dar si sa sprijine indirect IMM-urile sa-si dezvolte afacerile beneficiind de platforma eMAG, care este utilizata de milioane de consumatori din Europa Centrala si de Est.
„Pentru a ne indeplini misiunea, cautam mereu cai prin care sa deservim clientii mai repede, mai ieftin si mai bine, cu o gama de produse tot mai mare. Aceasta investitie majora, care se apropie de 100 de milioane de euro, este un pas important in aceasta directie. Centrul logistic va fi un reper in regiune din punct de vedere al tehnologiei de ultima generatie si al sustenabilitatii, va creste capacitatea noastra de a depozita o gama larga de produse si va imbunatati timpul de pregatire a comenzilor cu circa 90 de minute/comanda si cu un cost mult redus. De asemenea urmarim si obiectivul de dezvoltare sustenabila, astfel ca noul centru logistic va fi conform cu standard BREEAM Excellent”, a detaliat Tudor Manea, noul CEO al eMAG.
Potrivit unor date facute publice, prima etapa a proiectului ar urma sa ajunga la o valoare de 58 mil. euro, in timp ce a doua etapa care vizeaza echiparea si automatizarea viitorului centru logistic al Emag inseamna un cost estimat la 50 mil. euro.
Emag este marca sub care opereaza compania Dante International SA, controlata in proportie de 80,08% de catre Prosus N.V. – parte a gigantului sud-african de investitii Naspers, iar un pachet de 19,92% apartine lui Iulian Stanciu, antreprenorul si executivul care a condus dezvoltarea afacerii. eMag Operations SRL este compania de proiect infiintata pentru dezvoltarea si operarea noului centru logistic al Emag, fiind detinuta in proportie de 99,98% de catre Dante International SA.
Dante International SA, compania care opereaza afacerea Emag, a raportat pentru 2020 un profit net de 22,6 mil. euro si vanzari de circa 1,42 mld. euro, inregistrand o rata de crestere de aproximativ 40% fata de anul anterior, potrivit bilanturilor publice ale companiei. Emag are operatiuni pe pietele din Romania, Bulgaria si Ungaria.