Agricover Holding, unul dintre grupurile majore din agricultura, se asteapta la o valoare maxima a IPO-ului sau pe piata bursiera de la Bucuresti de peste 400 mil. RON (peste 83 mil. Euro), conform ultimelor informatii disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Tranzactia de intrare a Agricover pe bursa are in vedere vanzarea unui pachet total de 833.333.333 de actiuni la un pret maxim oferit investitorilor de 0,5 RON pe actiune, arata prospectul ofertei publice. Investitorii vor putea subscrie in cadrul ofertei publice in perioada 4 mai – 16 mai 2023, pachetul de actiuni fiind alocat in doua transe – o transa de 10% din actiunile care fac obiectul IPO-ului sunt oferite investitorilor de retail (persoane fizice), iar 90% din actiuni (750.000.000 de titluri) merg catre transa investitorilor institutionali unde sunt asteptate sa subscrie fonduri de pensii, fonduri de investitii sau institutii financiare internationale.
Tranzactia IPO a Agricover este structurata pe vanzarea a doua tremi din pachetul care face obiectul listarii pe bursa de catre Jabbar Kanani, fondatorul si proprietarul companiei, respectiv de catre EBRD, actionar minoritar – cheie in cadrul Agricover, pentru care cei doi actionari spera sa obtina pana la 55 mil. Euro (272,7 mil. RON) de la investitori.
O treime din intregul pachet de actiuni ce face obiectul tranzactiei este constituita de actiuni noi emise (277.777.778 titluri) de catre companie, care ar putea aduce 135,76 mil. RON (aproape 28 mil. Euro) in conturile Agricover. Mai departe, aceste fonduri nete ar urma sa fie alocate in proportie de 80% catre Agricover Credit pentru a-si diversifica mixul de finantare si de a-i sustine cresterea organica, iar diferenta de peste 5 mil. Euro ramasa ar urma sa fie directionata pentru finantarea oportunitatilor de crestere externa prin tranzactii de fuziuni si achizitii (M&A).
„Pana la identificarea unor tinte adecvate de fuziuni si achizitii, aproximativ 20% din fonduri vor fi utilizate pentru a finanta dezvoltarea altor Filiale ale Grupului, inclusiv Agricover Technology si Agricover Credit, in cadrul unor facilitati de credit intragrup neangajate”, precizeaza reprezentantii companiei, conform sursei citate.
IPO-ul Agricover este intermediat de catre brokerul Wood, iar Tradeville actioneaza ca agent de retail.
Jabbar Kanani, proprietarul Agricover, detine 1.649.966.127 de actiuni, adica 87,269% din companie inaintea tranzactiei IPO. Dupa incheierea IPO-ului, Kanani se asteapta sa ramana cu 1.245.664.257 de actiuni, respectiv cu un pachet de 57,44% din Agricover care ii lasa mai departe puterea de decizie in companie. Suma estimata a fi incasata de catre Kanani de pe urma vanzarii de actiuni in cadrul IPO este de peste 198 mil. RON (peste 40 mil. Euro).
De asemenea, EBRD, care detine un pachet de 12,727% din Agricover, se asteapta sa ramana dupa exitul sau partial si diluarea participatiei ca urmare a majorarii de capital operate prin atragerea de bani de la investitorii de pe bursa sa ramana dupa IPO cu un pachet de 4,12% din companie. Suma estimata a fi incasata de catre EBRD in urma exitului sau partial din Agricover prin tranzactia IPO este de circa 15 mil. Euro, arata datele facute publice in prospectul de listare al companiei.
IPO-ul Agricover ar duce free float-ul companiei pe bursa la circa 39% din actiunile companiei, in timp ce peste 61% din actiuni ar urma sa ramana in mainile fondatorului companiei si ale EBRD.
Ca mecanism, IPO-ul Agricover difera de ale altor IPO-uri derulate similar de catre alte afaceri antreprenoriale si are o structura mixta, de vanzare de actiuni combinata cu majorare de capital Anterior, la listarile Medlife, Digi, Sphera, Purcari si TTS s-au materializat prin vanzari de pachete de actiuni ale unor actionari existenti, care au facilitat si exitul unor actionari minoritari, iar in cazul One United Properties din 2021 listarea s-a derulat sub forma unei majorari de capital care a atras bani in companie pentru dezvoltarea ulterioara a afacerii.
Datele IPO-ului Agricover indica o capitalizare de peste 1 mld. RON (de peste 200 mil. Euro), adica de peste 4 ori mai mare fata de 2017 cand EBRD a intrat cu un aport de capital de 7 mil. Euro preluand pachetul de aproape 13% si stabilind astfel valoarea Agricover Holding atunci la circa 54 mil. Euro, conform informatiilor publicate anterior de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Holdingul agricol Agricover a raportat o dublare a veniturilor in 2 ani de la 1,14 mld. RON in 2020 pana la 2,55 mld. RON (517 mil. Euro) in 2022, ceea ce inseamna un ritm de crestere de aproape 50% pe an al afacerii. Profitul net consolidat a crescut cu 7% in 2022 pana la 91,3 mil. RON (18,5 mil. Euro), insa marja profitului operational este in scadere de la 6,6% in 2020 la 5,2% in 2021, respectiv la 3,6% anul trecut, pe fondul ritmului de crestere agresiva.
Profitul pe actiune a fost in 2022 de 0,043 RON comparativ cu 0,034 RON in 2021, arata rezultatele publicate de companie.
Agricover sustine ca detine o pozitie de lider pe segmentele sale de operatiuni, cu o cota de piata de 15,9% pe segmentul produselor de protectie a culturilor, 9,5% pe cel al semintelor certificate si 8,4% pe segmentul produselor de nutritie a culturilor, la nivelul anului agricol 2021, respectiv o cota de piata de 6,9% raportat la totalul creditelor agricole acordate in Romania, conform datelor disponibile la 21 decembrie 2022.
Majoritatea veniturilor din afacerea Agricover este generata de catre doua linii de afaceri – distributia de inputuri agricole, realizata de catre compania Agricover Distribution SA, in care Adama este actionar minoritar cu un pachet de circa 10%, un alt motor de crestere fiind finantarea pentru fermieri prin intermediul Agricover Credit IFN SA.
Compania propune investitorilor de pe piata de capital o poveste de crestere, bazata pe potentialul agricol mare al Romaniei comparativ cu alte piete din Europa, dar si din lume.
Grupul Agricover a fost infiintat in anul 2000 de catre antreprenorul Jabbar Kanani. Ulterior, acesta a facut demersuri de a atrage noi investitori – cheie si a asigura capital de crestere pentru dezvoltarea directiilor strategice ale holdingului de firme.