Arhive etichete: DRUID serie B

Start-up-ul de inteligenta artificiala DRUID atrage o finantare serie B de 30 mil. USD de la mai multi investitori cu capital de risc in frunte cu TQ Ventures

DRUID, start-up printre ai carei co-fondatori se afla antreprenorul Liviu Dragan, a anuntat pe 12 septembrie 2023 ca a atras o finantare de serie B in valoare de 30 mil. USD de la mai multi investitori cu capital de risc in frunte cu TQ Ventures, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Banii urmeaza sa fie folositi pentru a accelera expansiunea internationala a companiei, in special pe piata din SUA, care are deja o pondere de 60% din veniturile actuale ale DRUID.

La noua runda de finantare pentru DRUID au participat atat investitori noi, cat si o parte dintre investitorii din rundele anterioare.

Astfel, runda de finantare actuala a fost condusa de catre fondul cu capital de risc TQ Ventures, cu sediul la New York, pe lista noilor investitori in DRUID intrand Smedvig Capital, Endeavor si Verve Ventures.

De asemenea, au pus bani in runda actuala de investitii si investitori existenti precum Gapminder, Hoxton Ventures si Karma Ventures.

Din portofoliul de clienti al DRUID fac parte clienti de talie internationala precum Kmart, Liberty Global, White Castle, NHS, Auchan, Société Générale, Erste Group, BNP Paribas sau Axa.

Ritmul de dezvoltare al DRUID este unul rapid, avand in vedere ca runda de finantare anterioara a fost atrasa in 2022. Compania a inregistrat anul trecut o crestere de 2,5 ori a veniturilor recurente comparativ cu 2021 si prognozeaza o crestere de 3 ani in 2023.

Start-up-ul fondat in Romania a atras recent in echipa globala cativa exeuctivi – cheie de la UiPath, printre care si Vargha Moayed – fostul Chief Strategy Officer sau Mihai Faur, fostul CIO al UiPath. Antreprenorul Liviu Dragan a demarat afacerea DRUID in 2018, la putina vreme dupa exitul sau din 2016 din afacerea IT pe care a fondat-o TotalSoft, vanduta pentru 30 mil. Euro catre compania turceasca Logo.