Arhiva etichetelor: Diaverum

Bancherii de la Alpha Bank au fost consultantul exclusiv al familiei Sofianos la vânzarea International Health Systems către Diaverum

Alpha Bank a fost consultantul exclusiv al acționarilor International Healthcare Systems (IHS), al doilea cel mai mare operator de centre medicale de dializă  și cabinete de nefrologie din România și al treilea cel mai mare furnizor independent din Europa, în vânzarea către compania suedeză Diaverum, cel mai mare jucător independent din domeniul serviciilor de dializă la nivel global, potrivit unui comunicat remis de instituția financiară.

Tranzacția vine în contextul în care Alpha Bank lucrează de peste 10 ani cu IHS,finanțând planurile de expansiune a rețelei de clinici de dializă  și nefrologie a IHS.

 “Suntem încântați de încheierea cu succes a acestei tranzacții de referință, care atestă rolul strategic al Alpha Bank România într-un demers antreprenorial extrem de ambițios, solicitant și cu o componentă socială importantă pe parcursul întregului ciclu de viață”, a declarat Dimitris

Hatzisarros, director coordonator al unității de investiții  și piețe de capital a Alpha Bank.

Pornind de la două clinici în București și Buzău în 2005, IHS s-a dezvoltat într-un ritm alert, ajungând la un număr de 15 centre localizate în 12 județe și un număr de peste 1.700 de pacienți. În plus, alături de centrele de dializă, au fost dezvoltate și 11 cabinete de nefrologie  și ecografie în cadrul entității Inter Health Systems .

În  urma  tranzacției finalizate la începutul anului 2016,  Diaverum  și-a dublat activitatea  în  România,  consolidându-și amprenta la nivel național cu 28 centre situate în 19 județe care deservesc aproximativ 3.200 de pacienți cu boală cronică renală. În aceeași tranzacție, Diaverum a achiziționat, prin transfer de business și activitatea de nefrologie a Inter Health Systems.

Diaverum a lucrat cu consultanții KPMG la achiziția IHS. Tranzacția dintre IHS și Diaverum a fost anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 2 noiembrie 2015.

Tranzacția a fost aprobată de către Consiliul Concurenței în data de 30 octombrie.

Diaverum Romania  este o subsidiară a Diaverum Gmbh, deținut de fondul de private equity Bridgepoint Capital. A intrat pe piață locală în 2011 prin achiziția a nouă centre de dializă Dialmed.

IHS, fondată în 2004, a investit masiv în dezvoltarea propriei reţele, o parte din finanţare fiind acoperită cu o linie de împrumut de peste 13 mil. Euro contractată de la Alpha Bank România.

Ultimul bilanț al IHS pentru 2014 indică o cifră de afaceri de 24,3 mil. euro și o pierdere de 1,7 mil. euro la un număr mediu de 511 angajați.

diaverum_achizitie_ihs_infografic_piata_19012016 main

Diaverum își dublează afacerea din România după cea mai mare achiziție din istoria companiei. Operatorul suedez preia 100% din acțiunile International Healthcare Systems de la familia greacă Sofianos și ocupă poziția a doua în piața de dializă, la mică distanță de liderul Fresenius. Conducerea Diaverum România, concentrată în următoarele 6 – 12 luni pe integrarea celor 15 centre IHS în rețeaua proprie

Diaverum a anunțat achiziția celor 15 centre ale International Healthcare Systems (IHS) din România, ceea ce îi dublează afacerea din România și îi oferă operatorului de origine suedeză acces la poziția a doua pe piața de profil, în spatele companiei germane Fresenius, principalul său concurent la nivel global.

Tranzacția, anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 2 noiembrie 2015, îi permite Diaverum să ajungă la o rețea de 28 de centre de dializă și la un portofoliu total de peste 3.200 de pacienți în aproximativ patru ani de la intrarea în România.

Achiziția pachetului de 100% din acțiunile IHS de la familia greacă Sofianos a fost anunțată pe 15 ianuarie.

„Este cea mai mare achiziție făcută de Diaverum de când a devenit o companie indepedentă în 2008”, afirmă reprezentanții companiei cu origini suedeze, al cărui sediu central este la Munchen (Germania).

Valoarea achiziției nu a fost făcută publică. Diaverum România a operat recent o majorare de capital în valoare de 32 mil. euro, ceea ce ar putea da indicii privind mărimea tranzacției. Cotidianul suedez de afaceri Dagens Industri a estimat preluarea IHS pe baza portofoliului de 1.750 de pacienți preluat de către Diaverum la peste 500 de milioane de coroane suedeze (peste 54 mil. euro), de unde ar rezulta un preț în jurul a 30.000 de euro per pacient.

În România, pentru fiecare pacient este alocat un cost mediu anual de 55.423 lei (12,5 mii euro) prin Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică.

„Valorile și structurile tranzacțiilor pe care le încheiem nu sunt făcute niciodată publice”, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Dag Andersson, președintele și directorul general executiv al Diaverum.

Dag Andersson declara săptămâna trecută pentru cotidianul suedez Dagens Industri că această achiziție era pe radarul companiei sale de trei ani.

În urma preluării IHS, rețeaua Diaverum ajunge la o amprentă la nivel național, extinzându-și prezența în zonele din estul și sud – estul țării. Noile centre preluate sunt în București (3 centre), Brăila, Brașov, Bușteni, Buzău, Călărași, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Petroșani, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureș.

Camelia Cucu, directorul general al Diaverum România, se va concentra în următoarele 6 până la 12 luni pe integrarea celor 15 centre și a personalului aferent în rețeaua proprie a companiei.

Tranzacția remodelează piața de dializă, în urma „înghițirii” jucătorului nr. 2 – IHS de către nr. 3 – Diaverum, care urcă pe poziția a doua, la mică distanță în spatele liderului Fresenius.

Diaverum a lucrat cu consultanții KPMG la achiziția IHS.

IHS este o divizie a grupului privat Sofmedica, o afacere aflată în portofoliul familiei greceşti Sofianos. Acţionarii IHS sunt Georgios Sofianos, directorul general al companiei, cu 50% din acţiuni, Sofianou Aikaterini Argyro (30%) şi Sofianos Pantelis (20%), conform ultimelor date disponibile. Sofmedica are operaţiuni pe pieţele de servicii medicale din regiune precum Grecia, Cipru, România şi Bulgaria.

IHS, fondată în 2004, a investit masiv în dezvoltarea propriei reţele, o parte din finanţare fiind acoperită cu o linie de împrumut de peste 13 mil. Euro contractată de la Alpha Bank România.

Ultimul bilanț al IHS indică pentru 2014 o cifră de afaceri de 24,3 mil. euro și o pierdere de 1,7 mil. euro la un număr mediu de 511 angajați.

De cealaltă parte, Diaverum România SRL a raportat în 2014 o cifră de afaceri de 20,3 mil. euro și o pierdere de 2,5 mil. euro la un număr mediu de 331 de angajați.

dializa cele mai mari companii tabel

Preluarea poziției în piață a IHS de către Diaverum și IHS indică faptul că firma de origine suedeză ajunge la un portofoliu total de 28 de centre de dializă și 3.222 de pacienți comparativ cu Fresenius Nephrocare România, care dispune de 19 centre de dializă și 3.487 de pacienți, potrivit datelor furnizate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Astfel, IHS are în portofoliu 1.750 de pacienți pe care îi tratează în cele 15 centre, în timp c Diaverum România tratează 1.472 de pacienți în cele 13 centre.

Avitum, parte a companiei germane B Braun Avitum, dispune de 9 centre de dializă unde tratează 1.419 pacienți. În sistemul public sunt tratați 1.179 de bolnavi cu insuficiență renală cronică în 41 de unități sanitare din țară.

Piaţa serviciilor de dializă este unul dintre segmentele pieţei de servicii medicale, care a inregistrat o rată de creştere de 8,5% a încasărilor în ultimul an şi este cotată de investitori cu un potenţial atractiv pentru anii următori în contextul creşterii în fiecare an a numărului de pacienţi trataţi în centrele de dializă.

dializa indicatori piata tabel

În 2014, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat plăţi în valoare de 779,9 mil. Lei (175,5 mil. Euro) către furnizorii de servicii de dializă, adică mai mult cu 61,4 mil. Lei faţă de nivelul plăţilor din anul anterior, conform ultimului raport anual al CNAS. Banii plătiţi operatorilor de servicii de dializă vin din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Statisticile oficiale indică 13.445 de bolnavi dializaţi în 2013, în creștere cu 7% față de 2012, ceea ce dă indicii privind rata de creştere anuală a numărului de bolnavi. Potenţialul acestei pieţe este unul uriaş, specialiştii estimând că un număr de peste două milioane de români sunt diagnosticaţi cu o boală cronică de rinichi.

Diaverum a intrat pe piaţa din România în 2011 prin achiziţia lanţului de 9 centre de dializă Dialmed de la grupul Polisano din Sibiu, fondat de familia Vonica. Valoarea tranzacţiei a fost de aproximativ 25 mil. Euro.

În 2014, Diaverum a cumpărat clinica medicală Arnaldo din Brașov.

Diaverum este o companie de origine suedeză, cu afaceri de 520 mil. Euro la nivel global în 2014, controlată de fondul de investiţii Bridgepoint, iar acţiuni în companie deţin şi directorii Diaverum. Campania de achiziţii a Diaverum, inclusiv cea care acoperă România, este alimentată de banii proveniţi din fondul de investiţii de 4,8 mld. Euro, administrat de către Bridgepoint.

În mai 2007, Bridgepoint a cumpărat divizia de servicii medicale de dializă a grupului medical suedez Gambro de la acționarii EQT și Investor, valoarea tranzacției nefiind făcută publică.

Diaverum are o strategie de extindere rapidă, bazată în principal pe achiziții. Din 2011 până acum, a cumpărat clinici de dializă în Chile (2011, 2014), România (2011, 2014, 2015) și Kazahstan, unde a preluat o rețea de zece clinici în septembrie 2015. Compania are operațiuni și pe piețele din Suedia, Germania, Marea Britanie, Rusia, Argentina, Uruguay, Arabia Saudită, Australia, în total acoperind 20 de piețe cu un personal format din 8.500 de angajați și un portofoliu de 26.000 de pacienți la nivel global.

Consultanţii KPMG au asistat Diaverum la achiziţia IHS, cea mai mare tranzacţie de până acum pe piaţa de dializă

Consultanţii de la KPMG, una din cele patru firme de audit şi consultanţă la nivel global, au asistat Diaverum la achiziţia concurentului său direct de pe piaţa locală de dializă, International Healthcare Systems, potrivit informaţiilor obţinute de jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO.

Pe 2 noiembrie, jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO a anunţat în exclusivitate tranzacţia privind achiziţia nr. 2 pe piaţa de dializă, IHS, de către Nr. 3, Diaverum, informaţie confirmată o zi mai târziu de către Consiliul Concurenţei privind primirea notificării tranzacţiei.

Până acum, reprezentanţii Diaverum şi ai IHS nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect.

Operaţiunea are un impact deosebit asupra pieţei de dializă din România, având în vedere că Diaverum va obţine în urma unei astfel de tranzacţii poziţia a doua, ocupată de IHS, conform ultimelor date disponibile. De asemenea, după numărul centrelor preluate şi a impactului la vârful pieţei este cea mai important tranzacţie de pe piaţa locală de dializă până acum.

Tranzacţia va remodela piaţa de profil din Bucureşti, care este polul cu cea mai mare greutate în afacerile din piaţa româneaască de dializă, în contextul în care cei doi operatori implicaţi, atât Diaverum, cât şi IHS, au aici fiecare câte trei centre de dializă în portofoliu.

KPMG a lucrat cu Diaverum şi la momentul intrării acestora pe piaţă în 2011, când firma de origine suedeză, controlată de fondul de investiţii Bridgepoint, a cumpărat o reţea de nouă centre de dializă Dialmed de la grupul medical privat Polisano din Sibiu, fondat şi controlat de familia Vonica.

KPMG este în acest moment pe piaţă şi cu o altă tranzacţie în sectorul vânzării de portofolii bancare neperformante, primind din partea UniCredit Bank mandatul pentru un portofoliu cu o valoare nominală iniţială de circa 340 mil. Euro.

KPMG a fost consultant şi la privatizarea Poştei Române, tranzacţie eşuată în condiţiile în care operatorul Belgian bpost nu a mai venit cu o ofertă fermă de preluare. Un alt mandat al KPMG a vizat administrarea specială la Astra Asigurări, fostul lider de pe piaţa asigurărilor, care a intrat în faliment în urma deciziei luate recent de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Diaverum, clientul KPMG în tranzacţia derulată cu IHS, este o companie de origine suedeză, cu afaceri de 520 mil. Euro la nivel global în 2014, controlată de fondul de investiţii Bridgepoint, iar acţiuni în companie deţin şi directorii Diaverum. Campania de achiziţii a Diaverum, inclusiv cea care acoperă România, este alimentată de banii proveniţi din fondul de investiţii de 4,8 mld. Euro, administrat de către Bridgepoint.

IHS este o divizie a grupului privat Sofmedica, o afacere aflată în portofoliul familiei greceşti Sofianos. Acţionarii IHS sunt Georgios Sofianos, directorul general al companiei, cu 50% din acţiuni, Sofianou Aikaterini Argyro (30%) şi Sofianos Pantelis (20%), conform ultimelor date disponibile. Sofmedica are operaţiuni pe pieţele de servicii medicale din regiune precum Grecia, Cipru, România şi Bulgaria.

IHS, fondată în 2004, a investit masiv în dezvoltarea propriei reţele, o parte din finanţare fiind acoperită cu o linie de împrumut de peste 13 mil. Euro contractată de la Alpha Bank România.

Piaţa serviciilor de dializă este unul dintre segmentele pieţei de servicii medicale, care a inregistrat o rată de creştere de 8,5% a încasărilor în ultimul an şi este cotată de investitori cu un potenţial atractiv pentru anii următori în contextul creşterii în fiecare an a numărului de pacienţi trataţi în centrele de dializă.

În 2014, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat plăţi în valoare de 779,9 mil. Lei (175,5 mil. Euro) către furnizorii de servicii de dializă, adică mai mult cu 61,4 mil. Lei faţă de nivelul plăţilor din anul anterior, conform ultimului raport anual al CNAS. Banii plătiţi operatorilor de servicii de dializă vin din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Pe piaţa serviciilor de dializă, lider este compania germană Fresenius cu 34 de centre şi peste 5.000 de bolnavi dializaţi în portofoliu, urmată de IHS cu 15 centre şi peste 1.700 de bolnavi dializaţi, Diaverum are 13 centre şi peste 1.400 de bolnavi dializaţi, iar Avitum (parte a companiei germane B Braun Avitum) are o reţea de aproximativ 10 centre de dializă şi până la aproximativ 1.400 de bolnavi dializaţi, potrivit ultimelor informaţii făcute publice de către companii.

Configurarea pieţei locale de dializă s–a produs între 2003 şi 2005, când statul roman a pornit un program de privatizare al acestui segment de servicii medicale cu sprijinul Băncii Mondiale. Aşa a apărut IHS în 2004, an în care a debarcat şi B Braun Avitum, iar Fresenius Nephrocare a preluat la privatizare primele două centre la Bucureşti şi la Iaşi.

În acest context, unii jucători au investit în extinderea organică a operaţiunilor precum IHS şi Avitum, iar alţii precum Fresenius şi Diaverum au crescut pe seama achiziţiilor.

Fresenius a continuat seria de achiziţii în februarie 2010 cu preluarea centrelor Nefromed Satu Mare şi Deva. În mai 2010, operatorul german a cumpărat centrul de dializă Nefroclinic Ploieşti.

În iunie 2010 a urmat preluarea centrelor de dializă Renal Care Târgovişte, Slobozia şi Giurgiu.

În 2011, Fresenius a preluat reţeaua de 8 centre de dializă ale Euromedic ca urmare a tranzacţiei internaţionale prin care compania germană a cumpărat divizia de profil a Euromedic. Tot în 2011, a urmat preluarea reţelei de centre de dializă Renamed, care acoperea judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi şi Bihor, de la omul de afaceri Dan Duţescu din Craiova şi asociaţii săi.

În 2011, Diaverum a cumpărat reţeaua de nouă centre de dializă Dialmed de la grupul Polisano, fondat de medicul sibian Ilie Vonica. Ulterior, în 2014, Diaverum a cumpărat şi 100% din acţiunile centrului de dializă Arnaldo din Braşov.

Seria de tranzacţii a dus până acum la o consolidare a pieţei de dializă din România, care va trece în mâna a trei jucători străini, din care doi fac jocurile la vârf – germanii de la Fresenius şi Diaverum.

Sursă foto: IHS. Sursă date grafic: Asociația Renală Europeană.

Tranzacţie între Nr.2 şi Nr.3 de pe piaţa de dializă de 175 mil. Euro: Diaverum cumpără reţeaua de centre de dializă IHS. Fondul de investiţii Bridgepoint aduce operatorul suedez în coasta germanilor de la Fresenius, iar grecii lasă piaţa în mâinile a trei investitori privaţi străini

Suedezii de la Diaverum, cotaţi între primii trei jucători de pe piaţa locală de dializă, au notificat recent Consiliul Concurenţei pentru achiziţia concurentului său direct pe piaţa locală, International Healthcare Systems (IHS), au declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO surse din piaţă.

Operaţiunea are un impact deosebit asupra pieţei de dializă din România, având în vedere că Diaverum va obţine în urma unei astfel de tranzacţii poziţia a doua, ocupată de IHS, conform ultimelor date disponibile.

Tranzacţia va remodela piaţa de profil din Bucureşti, care este polul cu cea mai mare greutate în afacerile din piaţa româneaască de dializă, în contextul în care cei doi operatori implicaţi, atât Diaverum, cât şi IHS, au aici fiecare câte trei centre de dializă în portofoliu.

Cumpărătorul a intrat pe piaţa din România în 2011 prin achiziţia lanţului de 9 centre de dializă Dialmed de la grupul Polisano din Sibiu, fondat de familia Vonica. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică de către părţi. Surse din piaţă estimează achiziţia Diaverum din 2011 la valori cuprinse între 20 şi 25 mil. Euro.

Diaverum este o companie de origine suedeză, cu afaceri de 520 mil. Euro la nivel global în 2014, controlată de fondul de investiţii Bridgepoint, iar acţiuni în companie deţin şi directorii Diaverum. Campania de achiziţii a Diaverum, inclusiv cea care acoperă România, este alimentată de banii proveniţi din fondul de investiţii de 4,8 mld. Euro, administrat de către Bridgepoint.

IHS este o divizie a grupului privat Sofmedica, o afacere aflată în portofoliul familiei greceşti Sofianos. Acţionarii IHS sunt Georgios Sofianos, directorul general al companiei, cu 50% din acţiuni, Sofianou Aikaterini Argyro (30%) şi Sofianos Pantelis (20%), conform ultimelor date disponibile. Sofmedica are operaţiuni pe pieţele de servicii medicale din regiune precum Grecia, Cipru, România şi Bulgaria.

IHS, fondată în 2004, a investit masiv în dezvoltarea propriei reţele, o parte din finanţare fiind acoperită cu o linie de împrumut de peste 13 mil. Euro contractată de la Alpha Bank România.

Reprezentanţii Diaverum şi ai IHS nu au făcut niciun comentariu pe marginea tranzacţiei până la momentul publicării acestui articol.

Valoarea unei astfel de tranzacţii între nr. 2 şi nr. 3 pe piaţa locală a serviciilor de dializă ar putea fi un ordin de mărime în jurul intervalului de 20 – 30 mil. Euro, dacă ne uităm la istoricul tranzacţiilor în sector.

Un indicator important în astfel de cazuri este determinarea valorii de întreprindere a unui jucător de pe piaţa de dializă prin aplicarea unui multiplu la câştigurile obţinute înaintea plăţii dobânzilor, taxelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) estimate pentru următoarele 12 luni, iar acest multiplu se poate situa la un nivel în jurul a 8 până la 10, conform unor informaţii obţinute din piaţă.

Piaţa serviciilor de dializă este unul dintre segmentele pieţei de servicii medicale, care a inregistrat o rată de creştere de 8,5% a încasărilor în ultimul an şi este cotată de investitori cu un potenţial atractiv pentru anii următori în contextul creşterii în fiecare an a numărului de pacienţi trataţi în centrele de dializă.

dializa indicatori piata tabel

În 2014, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat plăţi în valoare de 779,9 mil. Lei (175,5 mil. Euro) către furnizorii de servicii de dializă, adică mai mult cu 61,4 mil. Lei faţă de nivelul plăţilor din anul anterior, conform ultimului raport anual al CNAS. Banii plătiţi operatorilor de servicii de dializă vin din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Statisticile oficiale indică 13.445 de bolnavi dializaţi în 2013, pentru fiecare pacient fiind alocat un cost mediu anual de 55.423 lei (12,5 mii euro) prin Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică. Faţă de 2012, numărul bolnavilor dializaţi a crescut cu 7%, ceea ce dă indicii privind rata de creştere anuală a numărului de bolnavi. Potenţialul acestei pieţe este unul uriaş, specialiştii estimând că un număr de peste două milioane de români sunt diagnosticaţi cu o boală cronică de rinichi.

Pe piaţa serviciilor de dializă, lider este compania germană Fresenius cu 34 de centre şi peste 5.000 de bolnavi dializaţi în portofoliu, urmată de IHS cu 15 centre şi peste 1.700 de bolnavi dializaţi, Diaverum are 13 centre şi peste 1.400 de bolnavi dializaţi, iar Avitum (parte a companiei germane B Braun Avitum) are o reţea de aproximativ 10 centre de dializă şi până la aproximativ 1.400 de bolnavi dializaţi, potrivit ultimelor informaţii făcute publice de către companii.

dializa cele mai mari companii tabel

Fresenius Nephrocare avea în 2013 o cotă de piaţă de 45% după numărul bolnavilor trataţi în centrele sale de dializă, International Healthcare Systems (IHS) 14%, Diaverum 11%, Avitum 9%, alţi operatori cumulau o pondere de 10%, iar alţi 11% reveneau sistemului medical public. Cei patru investitori strategici străini cumulau aşadar aproape 80% din piaţa românească de profil.

Sistemul public avea la finele lui 2013 cele mai multe centre de dializă de pe piaţă, 57 de unităţi, comparativ la acea vreme cu 35 de centre ale Fresenius, 13 centre ale IHS, 10 centre ale Diaverum, 8 centre Avitum şi 14 centre operate de alţi operatori privaţi. Tendinţa de la intrarea operatorilor privaţi în sector este de scădere în fiecare an a numărului de pacienţi dializaţi în sistemul public, concentrat în jurul spitalelor din Bucureşti şi din reşedinţele de judeţ.

Din cele 139 de centre la nivelul ţării de acum doi ani, 20 dintre ele se aflau în Bucureşti, potrivit unui raport al Asociaţiei Renale Europene şi a Asociaţiei Europene de Dializă şi Transplant, pe baza datelor furnizate de către Registrul Renal Român.

dializa cele 4 retele

Serie de fuziuni şi achiziţii pe piaţa de dializă

 

Piaţa de dializă este unul dintre cele mai fertile terenuri pentru fuziuni şi achiziţii, pe fondul ratelor de creştere continuă a numărului de bolnavi cronici de rinichi ce au nevoie de dializă.

Evoluţia pieţei a fost un magnet pentru investitorii strategici, în condiţiile în care numărul pacienţilor dializaţi a crescut de zece ori între 1995 şi 2013, iar în ultimii 10 ani a ajuns la dublu, potrivit datelor Asociaţiei Renale Europene şi a Asociaţiei Europene de Dializă şi Transplant, pe baza datelor furnizate de către Registrul Renal Român.

Configurarea pieţei locale de dializă s–a produs între 2003 şi 2005, când statul roman a pornit un program de privatizare al acestui segment de servicii medicale cu sprijinul Băncii Mondiale. Aşa a apărut IHS în 2004, an în care a debarcat şi B Braun Avitum, iar Fresenius Nephrocare a preluat la privatizare primele două centre la Bucureşti şi la Iaşi.

În acest context, unii jucători au investit în extinderea organică a operaţiunilor precum IHS şi Avitum, iar alţii precum Fresenius şi Diaverum au crescut pe seama achiziţiilor.

Fresenius a continuat seria de achiziţii în februarie 2010 cu preluarea centrelor Nefromed Satu Mare şi Deva. În mai 2010, operatorul german a cumpărat centrul de dializă Nefroclinic Ploieşti.

În iunie 2010 a urmat preluarea centrelor de dializă Renal Care Târgovişte, Slobozia şi Giurgiu.

În 2011, Fresenius a preluat reţeaua de 8 centre de dializă ale Euromedic ca urmare a tranzacţiei internaţionale prin care compania germană a cumpărat divizia de profil a Euromedic. Tot în 2011, a urmat preluarea reţelei de centre de dializă Renamed, care acoperea judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi şi Bihor, de la omul de afaceri Dan Duţescu din Craiova şi asociaţii săi.

În 2011, Diaverum a cumpărat reţeaua de nouă centre de dializă Dialmed de la grupul Polisano, fondat de medicul sibian Ilie Vonica. Ulterior, în 2014, Diaverum a cumpărat şi 100% din acţiunile centrului de dializă Arnaldo din Braşov.

Seria de tranzacţii a dus până acum la o consolidare a pieţei de dializă din România, care va trece în mâna a trei jucători străini, din care doi fac jocurile la vârf – germanii de la Fresenius şi Diaverum.

Proprietarul clinicilor de dializă Diaverum strânge un fond de investiții de 3,5 – 4 miliarde de euro pentru a face achiziții

Administratorul de fonduri de investiții Bridgepoint, care deține în România lanțul de clinici de dializă Diaverum, a notificat Comisia de tranzacții bursiere (SEC) din SUA privind intenția sa de a strânge bani de la investitori pentru un nou fond de investiții, Bridgepoint Europe V LP.

Oficial, nu au fost publicate detalii privind mărimea noului fond de investiții ce va intra sub administrarea Bridgepoint, însă într-o notă către investitori a Portfolio Advisors din luna mai se arată că ”firma caută să strângă 3,5 miliarde euro până la un plafon maxim de 4 miliarde de euro pentru Bridgepoint Europe V”. Potrivitr documentului, prima închidere a fondului este programată pentru această lună, urmând ca întregul fond să fie capitalizat până la finele acestui an.

Bridgepoint Europe V va continua politica de achiziții a administratorului său, care are ca ținte de achiziție firme cu o valoare de întreprindere cotată între 150 și 600 de milioane de euro. Mai exact, noul fond va investi între 50 și 350 de milioane de euro în achiziția de acțiuni per tranzacție. Sectoarele vizate de noul fond Bridgepoint sunt serviciile de consum, serviciile de afaceri, serviciile financiare, media & tehnologie, serviciile medicale și sectorul industrial, iar portofoliul care va fi format este de așteptat să cuprindă între 15 și 20 de companii.

Bridgepoint, un administrator de talie mijlocie în industria fondurilor de investiții, are însă o rază limitată de acțiuni în piețe ca România, unde sunt foarte puține tranzacțiile la ordinul de mărime căutat de acest investitor.

Bridgepoint a fost interesat în urmă cu trei ani de achiziția grupului A & D Pharma, cea mai mare afacere locală din sectorul distribuției și al farmaciilor, însă discuțiile nu s-au concretizat. În acest moment, una din companiile controlate de Bridgepoint activă pe piața locală este Diaverum, care este în plină campanie de achiziții pe segmentul clinicilor de dializă. Vezi aici detalii despre achizițiile Diaverum din România.

La finele anului trecut, Bridgepoint avea fonduri sub administrare în valoare de 8,7 miliarde de euro, cu o bază a investitorilor care provine în proporție de 90% din America de Nord și Europa. Pe tipuri de investitori, fondurile de pensii au contribuit cu circa 56% din banii pe care Bridgepoint îi administrează, firmele de asigurări cu 12,6%, în timp ce fondurile suverane de investiții au și ele o cotă de 6% din banii plasați. Anul trecut, Bridgepoint a returnat 1,2 miliarde de euro investitorilor săi de pe urma investițiilor din portofoliul său de companii.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 10 iulie 2014

ROMÂNIA

Diaverum cumpără o clinică medicală din Brașov
SERVICII MEDICALE. Lanțul de centre de dializă Diaverum a preluat clinica medicală Arnaldo din Brașov, în cadrul strategiei sale de extindere pe piața românească. Camelia Cucu, șefa operațiunilor Diaverum din România, împreună cu alți doi directori ai companiei sunt noii administratori pentru următorii patru ani ai clinicii, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

EUROPA

Daimler doreşte să cumpere  participaţii în cadrul companiei MV Agusta
AUTO. Acţionarul majoritar al companiei MV Agusta, familia Castiglioni din Italia, doreşte să iniţieze o ofertă de până la 30% din acţiunile producătorului de motociclete italian la Bursa de Valori, relatează cotidianul german Boersen-Zeitung, citând surse financiare din Milano. De asemenea, acestea au precizat  că reprezentanţii producătorului auto german Daimler a abordat în ultimele săptămâni compania MV Agusta, un rival al companiei  Ducati Volkswagen, cu intenția să achiziționeze un pachet minoritar.

Acord de 290 milioane de euro între Banco Santander și firma franceză de asigurări CNP
ASIGURĂRI. Reprezentanţii companiei de asigurări franceze CNP au declarat că a ajuns la un acord de 290 milioane de euro (396 milioane dolari) cu banca Banco Santander din Spania, creând astfel  un parteneriat strategic pe termen lung în asigurări în Europa.

Vânzare în sectorul farma belgian
SECTORUL DE SĂNĂTATE. Producătorul belgian de materiale medicale Arseus va vinde unitatea Corilus de IT pentru a se putea concentra  pe deplin asupra compușilor medicali, a relatat divizia de afaceri belgiene De Tijd.

ASIA

Alianţă Nikko – Codelco de 96 milioane de dolari pentru recuperarea de aur și argint
INDUSTRIA MINIERĂ. Compania LS Nikko, companie producătoare a tehnologiei producătoare de metal din Coreea de Sud, va forma o alianţă cu  compania minieră de stat Codelco  pentru suma de 96 milioane de dolari pentru a recupera aur și argint provenit din metalurgia Codelco, au declarat reprezentanții companiei.

Japonezii cumpără mine de cărbuni în Indonezia
ENERGIE. Acţionarii companiei Idemitsu Kosan Co au achiziţionat o participaţie de 12%  în PT Mitrabara Adiperdana din Indonezia prin achiziţionarea de acțiuni în producătorul de cărbune, au declarat reprezentanţii companiei japoneze de energie.

Afacere de 520 milioane dolari a firmei de servicii petroliere Ezra Holdings Ltd
PETROL.  Firma de servicii petroliere Ezra Holdings Ltd a declarat că va încorpora divizia sa de servicii de sprijin din străinatate, EMAS Marine, în compania sa asociată, EOC Ltd, într-o afacere actiuni – si – numerar în valoare de 520 milioane dolari.

Investiţie de 124 milioane dolari pe piaţa imobiliară chineză
TRANZACŢIE. Reprezentantii băncii Standard Chartered au declarat că capitalul  privat (private equity arm) a condus la o investiţie de 124 milioane dolari în cumpărarea  unei participaţii de 28 de procente într-un proiect comercial de valori imobiliare din China, în pofida scăderii preţurilor.

Fuziune în top 4 bănci din Malaezia
BĂNCI. Reprezentanţii băncii CIMB Group Holdings Bhd, cea de-a doua mare bancă din Malaezia, au declarat că intentionează să fuzioneze afacerile cu RHB Capital Bhd, cel de-a patra mare institutie de credit,  și să creeze o bancă islamică mai mare, avându-o ca şi rivală pe banca Building Society Bhd din Malaezia.

Contract de 1,6 miliarde de dolari pentru chinezi în Siberia
GAZE. Reprezentantii unei  filiale de stat a gigantului chinez China National Offshore Oil Corporation (CNOOC) au semnat un contract de aproximativ 1,6 miliarde de dolari pentru construcţia unor echipamente în cadrul unui proiect de gaze naturale lichefiate din Siberia, au declarat reprezentanții companiei.

Tranzacţie finalizată de către Statul Qatar
TRANZACŢIE. Statul Qatar a vândut o participaţie de 5% deținută la Bursa de Valori londoneză de 260,1 milioane de lire sterline (442,6 milioane dolari), reducând astfel participaţia sa cu o treime și realizând un profit de circa 20%, potrivit calculelor Reuters.

Myanmar Petrochemical Enterprise caută partener pentru a-și moderniza o rafinărie

PETROL. Reprezentanţii companiei de stat Myanmar Petrochemical Enterprise (MPE) caută un parteneriat pentru modernizarea şi extinderea rafinariei Thanlyin, conform unui comunicat al firmei citat de Reuters. Partenerul  aliat se va ocupa, de asemenea, de importul, distribuția şi depozitarea produselor petroliere, au declarat reprezentantii companiei MPE în oferta emisa pe site-ul firmei.

Un conglomerat malezian a cedat controlul statului chinez într-o afacere din energie
TRANZACȚIE. Genting Bhd, un conglomerat gaming-to-plantations din Malaezia, a finalizat vânzarea participației sale de 51% în Fujian Pacific Electric către compania chineză deținută de guvern Co SDIC Power Holdings Co Ltd  pentru suma de 694 milioane RMB  (112 milioane dolari), a precizat Reuters..

Alianţă între Lufthansa si Air China,  nu mai devreme de anul 2016
AVIAȚIE. Se estimează că societatea mixtă alcătuită din companiile Lufthansa si Air China va fi pe deplin formată  şi va funcţiona nu mai devreme de anul 2016,  datorită timpului necesar pentru aprobarea normelor legislative, a declarat directorul executiv al companiei aeriene germane, citat de Reuters.

AUSTRALIA & OCEANIA

Achiziție canadiană pe piața imobiliară din Noua Zeelandă
IMOBILIARE. Reprezentanţii celui mai mare trust de investitii imobiliare nelistate din Noua Zeelandă au declarat că au vândut un portofoliu alcătuit din 18 cladiri şi birouri comerciale pentru Public Sector Pension Investment Board din Canada pentru mai mult de 1,0 miliarde de dolari neozeelandezi (881 milioane dolari).

Alianță între fonduri de investiții pentru o achiziție comună
INVESTIȚII. Societatea de investiții globale Kohlberg Kravis Roberts Global & Co LP s-a unit cu compania Pacific Equity Partners (PEP) cu scopul de a pregăti o ofertă comună pentru compania conformitate SAI Global, au informat surse mass-media australiane.

Tranzacție pe piața articolelor pentru copii
TRANZACȚIE. Firma cu capital privat Endless LLP Clasament este pe punctul de a încheia  un acord de cumpărare a distribuitorului online de articole pentru copii Wm Morrison Supermarkets, a precizat Sky News miercuri.

Camelia Cucu, șefa operațiunilor Diaverum România. Sursă foto: Diaverum

Diaverum își trece o nouă achiziție în portofoliu. O clinică din Brașov intră în rețeaua de centre de dializă

Lanțul de centre de dializă Diaverum, controlat de fondul de investiții Bridgepoint, a cumpărat clinica medicală Arnaldo din  Brașov, bifând astfel încă un pas din strategia de extindere pe piață.

Diaverum a intrat pe piața locală în urmă cu un an când a preluat rețeaua de nouă clinici de dializă de la omul de afaceri sibian Ilie Vonica, decedat luna trecută.

Vânzarea s-a derulat prin intermediul unui vehicul de investiții înregistrat în Cipru, Bica Management & Consulting Ltd, reprezentat de către Ioan Ciprian Oțel din Cluj – Napoca.

Diaverum a preluat prin intermediul Diaverum România și Diaverum Holding, înregistrată în Luxemburg, pachetul de 100% din acțiunile clinicii medicale Arnaldo din Brașov, a căror valoare nominală totală este de 4,9 milioane de lei (circa 1,1 milioane de euro), potrivit unei decizii a proprietarului companiei  din luna iunie, publicate în Monitorul Oficial. Vânzarea afacerii a fost aprobată de către proprietarul clinicii pe 9 aprilie.

Ca urmare a achiziției, a fost schimbată și componența Consiliului de administrație al clinicii din Brașov. Astfel, Nicoleta Luchian și Mirel Andrei Mogoș și-au încetat mandatele de administratori. Noul proprietar și-a instalat deja oamenii pe posturile de administratori, care acum sunt ocupate de Camelia Cucu, directorul general al Diaverum România, Magnus Anders Olof Sjoholm, care potrivit ultimelor informații disponibile ocupa poziția de director al Diaverum Holding UK, și Delia Timofte, director medical Diaverum România. Mandatul acestora este de patru ani.

Clinica medicală Arnaldo din Brașov a fost înființată în 2009, conform informațiilor disponibile pe siteul companiei. Ultimul bilanț public indică pentru clinica medicală Arnaldo Brașov o cifră de afaceri de 6,48 milioane de lei (1,5 milioane de euro) și o pierdere de 0,7 milioane de lei (circa 150.000 de euro) la un număr de 21 de angajați.

Cumpărătorul, Diaverum România SRL, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 68,9 milioane de lei (15,6 milioane de euro) și o pierdere de 15,2 milioane de lei (3,4 milioane de euro) la 275 de angajați. Compania Diaverum România a fost înființată în 2011.

După achiziția lanțului de centre de dializă de la omul de afaceri sibian Ilie Vonica, Diaverum a anunțat că-și va continua extinderea pe o piață în creștere. Afacerile din sectorul serviciilor medicale s-au dovedit a fi reziliente în fața crizei, care a lovit mai  multe industrii.

În contextul în care operatorii de servicii medicale au continuat să raporteze creșteri de două cifre și profit, sectorul a atras atenția în ultimii ani investitorilor cu apetit de risc precum fondurile de investiții.

La nivel global, rețeaua Diaverum acoperă 18 piețe cu circa 287 de clinici de dializă în Europa, America de Sud, Asia și Australia. Portofoliul său este format din aproximativ 26.000 de pacienți.

Acționarii – cheie ai companiei sunt directorii Diaverum și fondul de investiții Bridgepoint.