Arhive etichete: DCM BT

Emisiune de obligatiuni de 1 mld. Euro a Bancii Transilvania pe pietele internationale la un cupon de 4,75% pe an

Banca Transilvania, liderul pietei bancare din Romania dupa valoarea activelor, a anuntat pe 15 aprilie 2026 ca a atras 1 mld. Euro printr-o emisiune de obligatiuni derulata pe pietele internationale, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Tranzactia a inregistrat subscrieri totale in registrul de ordine de 3,8 mld. Euro, iar ordinele plasate provin de la peste 200 de investitori institutionali din 32 de tari, majoritar din Europa, reprezentand 46% din total, precum si din Regatul Unit, SUA sau Asia. Participantii sunt fonduri de investitii, fonduri de pensii, fonduri suverane, banci comerciale, companii de asigurare, banci private si institutii supranationale, aratand diversitatea si calitatea bazei de investitori, au precizat reprezentantii bancii.

Cererea ridicata din partea acestora a contribuit la reducerea ratei cuponului de la 5,125% – cat se estima initial – la 4,75%, o reducere de peste 30 de puncte baza (bps), au indicat reprezentantii Bancii Transilvania.

Potrivit acestora, emisiunea de obligatiuni a Bancii Transilvania reprezinta primul instrument cu rating de tip Investment Grade, BBB-, evaluat de catre agentia de rating Fitch.

Emisiunea de obligatiuni a Bancii Transilvania de 1 mld. Euro este cea mai mare tranzactie de acest tip a unei banci din Romania si ajunge astfel la calibrul celei mai mari emisiuni de obligatiuni la nivelul sectorului bancar din Europa Centrala si de Est, conform reprezentantilor bancii cu sediul central la Cluj – Napoca.

Anterior, banca austriaca Erste Group Bank AG, cea mai mare banca din Europa Centrala si de Est dupa valoarea activelor si proprietarul BCR – a doua banca din Romania ca marime, a finalizat pe 9 aprilie 2026 plasarea unei emisiune de obligatiuni garantate (covered bonds) de 1 mld. Euro la un cupon de 3,125% pe an.

Vanzarea obligatiunilor Bancii Transilvania a fost coordonata de catre bancile de investitii Goldman Sachs Bank Europe SE, J.P. Morgan, Morgan Stanley Nomura si BT Capital Partners, cu obiectivul unei distributii extinse la nivel global. Ca Intermediar, BT Capital Partners, compania de brokeraj a Grupului Banca Transilvania, a coordonat cererea investitorilor din piata locala si din partea institutiilor financiare internationale.

Consultantii juridici au fost Filip&Company, Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, Clifford Chance Badea si Clifford Chance LLP. Deloitte Audit SRL a avut rolul de auditor financiar, iar KPMG Tax SRL a fost consultantul fiscal.

Obligatiunile Bancii Transilvania au o maturitate de 6 ani si vor fi listate pe bursa Euronext de la Dublin, fiind eligibile pentru cerinta minima de fonduri proprii si pasive (MREL).

Banca Transilvania a atras, incepand cu 2023, aproape 4 mld. Euro prin cele sapte emisiuni de obligatiuni derulate pana acum. Noua emisiune consolideaza pozitia BT ca unul dintre cei mai activi emitenti de pe piata locala si regionala.

Banca Transilvania are o capitalizare bursiera de 41,6 mld. RON (peste 8,16 mld. Euro) pe bursa de la Bucuresti, fiind sub controlul actionarilor romani, insa avand alaturi EBRD in rol de actionar minoritar – cheie al bancii.

 

 

 

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 21 mai evenimentul MIRSANU IPO CHALLENGE 2026 pentru investitori, antreprenori si comunitatea pietelor de capital