Arhive etichete: credite neperformante

Banca Transilvania vinde către B2 Holding o parte din portofoliul bancar Arena situat în jurul valorii nominale de 250 mil. euro

Banca Transilvania, a doua bancă de pe piață, negociază vânzarea unei părți din portofoliul de credite neperformante cu o valoare nominală în jurul a 250 mil. Euro cu grupul norvegian B2 Holding, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția cunoscută investitorilor sub numele de cod Arena a fost lansată în toamna anului trecut, conform informațiilor publicate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 31 octombrie 2017.

Portofoliul este format din împrumuturi garantate și negarantate.

Surse din piață susțin că B2 Holding va cumpăra un pachet de credite neperformante, care au o pondere de circa 60% din totalul portofoliului scos la vânzare, ceea ce ar plasa valoarea nominală a împrumuturilor ce ar urma să le preia în jurul a 150 mil. Euro.

Reprezentanții Băncii Transilvania și ai B2 Holding nu au făcut niciun comentariu asupra acestei tranzacții.

B2 Holding este unul dintre cei mai activi cumpărători de portofolii bancare din România după intrarea sa în iunie 2016 pe piața locală prin achiziția pachetului de 100% din acțiuni a firmei bulgare Debt Collection Agency, implicit și a subsidiarei acesteia din România.

B2 Holding a intrat pe o piață a creditelor neperformante dominată de firmele de talie regională precum APS (Cehia), Kruk, Kredyt Inkaso (Polonia), dar și EOS din Germania. Piața locală a devenit și mai competitivă după ce în aprilie 2017 firma suedeză Intrum Justitia a anunțat achiziția pachetului integral de acțiuni la Top Factoring.

În acest context de piață, B2 Holding a accelerat achiziția de portofolii locale pentru a reduce decalajul față de concurenții de profil cu poziții solide.

Strategia sa de achiziții a vizat atât achiziții pe cont propriu, cât și în tandem cu firma germană EON, cu care este dealtfel partener în proiectele din regiune. Astfel, în septembrie 2016, B2 Holding în asociere cu cote egale de participație alături de EOS a anunțat achiziția unui portofoliu neperformant BCR cu o valoare nominală de 370 mil. Euro, cunoscut investitorilor sub numele de cod Blue Lake.

De asemenea, în trimestrul al treilea din 2017, B2 Holding a încheiat un acord pentru achiziția unui portofoliu neperformant de retail de la Alpha Bank, cu o valoare nominală de 50 mil. Euro, tranzacția anunțată în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 26 septembrie 2017 și confirmată oficial de către banca elenă într-un comunicat din ianuarie 2018.

Cea mai proaspătă achiziție locală a B2 Holding este achiziția portofoliului neperformant Fain de la Raiffeisen, cu o valoare nominală de 271 mil. Euro, tranzacție anunțată în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 3 decembrie 2017, confirmată ulterior printr-un anunț al firmei norvegiene pe 13 decembrie 2017.

În perioada septembrie 2016 – decembrie 2017, B2 Holding a semnat achiziția unor portofolii bancare locale cu o valoare nominală totală de circa 691 mil. Euro.

B2 Holding este listată pe bursa de la Oslo (Norvegia) și dispune de lichidități puternice, fiind interesată atât de achiziții de portofolii neperformante, cât și de oportunități de fuziuni și achiziții.

În noiembrie 2017, grupul norvegian a atras capital de pe piețele financiare internaționale printr-o emisiune de obligațiuni de 200 mil. euro cu maturitate în 2022 la o dobândă a cuponului de 4,25% + dobânda EURIBOR la 3 luni, banii fiind alocați pentru scopuri corporative generale.

Compania dispune de un flux de numerar de circa 2,4 mld. Coroane norvegiene (circa 250 mil. Euro), de o facilitate de credit revolving multivalută de 360 mil. Euro, potrivit unei prezentări făcute investitorilor pe 2 noiembrie 2017, la care se adaugă cele 200 mil. Euro atrase din vânzarea de obligațiuni la finele anului trecut.

De cealaltă parte, Banca Transilvania a vândut în 2017 un portofoliu bancar neperformant de circa 110 mil. Euro către firma germană EOS în cadrul tranzacției cu nume de cod Castrum. Banca Transilvania este așteptată să genereze noi astfel de tranzacții pe piața creditelor neperformante din România, care a scăzut de la o rată medie în sector de 21,9% în 2013 la un nivel în jurul a 7% în noiembrie 2017.

Banca Transilvania s-a aflat anul trecut în dublu rol pe piața bancară – pe de o parte a fost cel mai important cumpărător local de bănci semnând achiziția Bancpost și a altor două entități cumpărate de la grupul elen Eurobank, respectiv preluarea unui pachet de 39% din banca moldovenească Victoriabank, în paralel fiind însă vânzător pe piața creditelor neperformante prin lansarea tranzacțiilor Castrum și Arena.

Pe acest fundal de curățire a bilanțului, rata creditelor neperformante a scăzut la Banca Transilvania de la 4,62% în septembrie 2016 la 3,64% în septembrie 2017, conform ultimelor rezultate financiare prezentate de către bancă pe 13 noiembrie 2017.

Sursă: Deloitte.

Radu Dumitrescu, Partener Deloitte România: Tranzacțiile cu credite neperformante din România au avut în 2017 o valoare nominală totală sub 1 mld. Euro. Începem să vedem din acest an că se structurează o piață secundară de vânzare a portofoliilor neperformante

Vânzările de credite neperformante s-au situat la o valoare nominală totală sub 1 mld. Euro, potrivit unor estimări prezentate de către Radu Dumitrescu, Partener servicii de suport în tranzacții în cadrul departamentului de consultanță financiară al Deloitte România.

Față de 2016, când piața de profil era estimată la 1,5 – 2 mld. Euro, tranzacțiile au înregistrat aparent un pas înapoi, însă la finele anului trecut erau în curs de vânzare portofolii neperformante de circa 1  – 1,5 mld. Euro, precizează Deloitte.

Un factor cu impact asupra pieței de credite neperformante a fost reprezentat de procesele de vânzare a unor bănci locale, care sunt așteptate să genereze însă pe termen scurt noi tranzacții pe piața de profil după ce noii proprietari vor intra în posesia activelor achiziționate.

În 2017, Banca Transilvania a semnat contractul de achiziție al Bancpost și a altor două entități ale Eurobank din România, OTP s-a angajat să cumpere Banca Românească de la National Bank of Greece, iar fondul american de investiții JC Flowers a anunțat că va prelua Piraeus Bank România.

Soarta unor tranzacții pe piața de profil este însă influențată și de o serie de măsuri de reglementare, printre care modificarea recentă a Codului fiscal privind plafonarea gradului de deducere a cheltuielilor reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate la 30% din valoarea creanțelor înstrăinate. Alte măsuri cu impact asupra investitorilor pe acest segment de piață sunt și propunerea legislativă de eliminare a caracterului executoriu pentru contractele de credit încheiate, ceea ce ar însemna că acest titlu executoriu nu poate fi decis decât de către o instanță de judecată. De asemenea, Deloitte susține că achizițiile de portofolii neperformante pot fi afectate și de o propunere legislativă care ar limita valoarea creanței ce poate fi recuperate de către un creditor la dublul sumei plătite pentru preluarea respectivei creanțe.

În 2017, pe piața de profil au apărut vânzători noi de credite neperformante precum BRD și Banca Transilvania, care au generat cele mai importante tranzacții, cea cu nume de cod Iris, respectiv Castrum. La celălalt capăt s-au remarcat ca și cumpărători în 2017 Kruk, B2 Holding și EOS.

Rata de credite neperformante la nivel de sistem a ajuns în 2017 la 7,3%, fiind pe un trend de scădere, însă încă peste media Uniunii Europene de 4,5%, potrivit unor date prezentate la începutul acestei săptămâni de către Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor.

Ca evoluție, rata NPL din România a scăzut de la un maxim istoric de 21,9% atins în decembrie 2013 până la o valoare de aproape trei ori mai mică într-un interval de 4 ani, potrivit datelor Deloitte.

“Observăm că prețurile de tranzacționare a portofoliilor neperformante au crescut în 2017, tendință care a apărut pe fondul reducerii stocului de credite neperformante coroborat cu interesul de achiziție venit din partea mai multor investitori“, explică Radu Dumitrescu.

În 2018, piața de profil a ajuns la un stoc de credite neperformante de 4,6 mld. Euro, piața portofoliilor corporative fiind estimată la 3 mld. Euro, restul de 1,6 mld. Euro fiind reprezentat de portofolii rezidențiale și de credite de consum.

“Ne așteptăm să vedem în acest an că începe să se structureze în România o piață secundară de vânzare a portofoliilor neperformante, unde vor fi tranzacționate bucăți din portofoliile cumpărate anterior de investitori de la bănci“, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Radu Dumitrescu.

Potrivit acestuia, Deloitte are o echipă de 15 oameni care se ocupă de activitățile de due diligence (analiză) și consultanță pentru tranzacțiile cu credite neperformante.

Pe piața consultanței în tranzacțiile cu portofolii neperformante, Deloitte concurează cu PwC și  KPMG.

La nivelul pieței de credite neperformante, principalii jucători sunt APS, Kruk, EOS, Kredyt Inkaso, B2 Holding și Intrum.

Norvegienii de la B2 Holding anunță oficial achiziția portofoliului Fain al Raiffeisen cu o valoare de nominală de 271 mil. Euro

B2 Holding ASA a intrat prin subsidiarele sale locale, B2 Kapital Portfolio Management SRL și Debt Collect Agency SRL, în acorduri de achiziție a unui portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de 271 mil. Euro în România.

Portofoliul conține aproximativ 2.500 de credite, atât retail, cât și corporate, garantate și negarantate, a precizat astăzi cumpărătorul printr-un comunicat.

„Achiziționarea portofoliului este o piatră de hotar importantă în dezvoltarea continuă a companiei B2Holding și în continuarea creșterii în România”, spune Olav Dalen Zahl, CEO al B2Holding ASA.

Chiar dacă această tranzacție ar fi în mod normal sub pragul de anunțare, B2Holding dezvăluie această tranzacție pentru a fi pe deplin transparentă cu anunțul vânzătorului, a precizat B2 Holding.

Vânzarea portofoliului de credite neperformante al Raiffeisen a fost anunțată în premieră pe 18 iulie 2017 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care a scris în exclusivitate pe 3 decembrie 2017 că grupul norvegian B2 Holding negociază achiziția portofoliului neperformant al Raiffeisen.

Părțile nu au făcut public prețul de vânzare.

Tranzacția cu nume de cod Fain are un preț estimat până în jurul a 30 mil. Euro, susțin surse din piață, valoare necofirmată însă de către părțile implicate.

Consultanții PwC au mandatul de vânzare în cadrul tranzacției Fain.

Raiffeisen Bank International, banca – mamă a Raiffeisen Bank România, a raportat la 30 septembrie 2017 că a înregistrat o pondere a creditelor neperformante în cadrul subsidiarei locale de 7,6%, potrivit ultimului raport financiar.

Pentru primele nouă luni ale anului, operațiunea din România a Raiffeisen Bank International a raportat un profit de 74 mil. euro, venituri nete din dobânzi de 194 mil. euro, active de 7,7 mld. Euro, 5.372 de angajați și 2,297 milioane de clienți în portofoliu.

Două treimi din portofoliul de credite este din zona clienților persoane fizice, iar 32% înseamnă ponderea clienților – companii.

Piața creditelor neperformante din România se apropie de 2 mld. Euro în acest an și este una dintre cele mai dinamice piețe de profil din regiune.

Raiffeisen Bank a intrat pe piața din România în 1994, cînd grupul austriac a deschis o reprezentanță în București. Raiffeisen Bank România a rezultat din fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor doua entități ale grupului Raiffeisen în România –  Raiffeisenbank România și Banca Agricolă Raiffeisen, înființată în 2001 și preluată ulterior de la statul român de către grupul austriac.

B2 Holding a intrat pe piața de profil din România indirect prin achiziția în anul 2016 a companiei bulgare de administrare a datoriilor Debt Collection Agency (DCA).

Pentru a-și întări poziția, B2 Holding a cumpărat alături de EOS portofoliul Blue Lake de la BCR și este unul dintre cei mai activi cumpărători pe o piață în care activează jucători internaționali specializați precum Kruk, APS, EOS, Kredyt Inkaso, Intrum, respectiv investitori financiari puternici precum Deutsche Bank sau International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale.

B2 Holding este listată pe bursa de la Oslo (Norvegia) și dispune de lichidități puternice, fiind interesată atât de achiziții de portofolii neperformante, cât și de oportunități de fuziuni și achiziții. Firma norvegiană a raportat pentru trimestrul al treilea achiziții de portofolii neperformante de 330 mil. coroane norvegiene (circa 33 mil. euro) în Europa de sud-est, regiune în care operează în Grecia, Bulgaria și România și unde partenerul său pentru astfel de portofolii este EOS.

În total, în trimestrul al treilea, B2 Holding a raportat achiziții de portofolii neperformante de 702 mil. coroane norvegiene, respectiv o marjă de câștig de 51% cu EBITDA de 262 mil. coroane nporvegiene. În noiembrie, B2 Holding a anunțat achiziția unui portofoliu nepeformant de 84 mil. euro de la UniCredit Bulbank din Bulgaria.

Tot în noiembrie, grupul norvegian a atras capital de pe piețele financiare internaționale printr-o emisiune de obligațiuni de 200 mil. euro cu maturitate în 2022 la o dobândă a cuponului de 4,25% + dobânda EURIBOR la 3 luni, banii fiind alocați pentru scopuri corporative generale.

Pe piața de profil din România, B2 Holding concurează cu Kruk, APS, Kredyt Inkaso, Intrum sau EOS, ultimul fiind însă și un partener de consorțiu în diferite achiziții de portofolii.

 

Banca Transilvania se pregătește să lanseze tranzacția Arena de vânzare a unui portofoliu neperformant de circa 250 mil. Euro. Deloitte are mandatul de vânzare. BT: “În cazul în care rezultatele analizei BT vor fi satisfăcătoare pentru managementul băncii, există posibilitatea de a ieși în piață cu un portofoliu de credite NPL“

Banca Transilvania, a doua bancă de pe piața românească după valoarea activelor, face pregătiri pentru lansarea unei noi vânzări a unui portofoliu neperformant, tranzacție cu numele de cod Arena, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

“Banca Transilvania este în faza în care testează piața pentru a vedea care sunt trendurile, însă astazi nu are un proces de vânzare NPL activ în piață. În cazul în care rezultatele analizei BT vor fi satisfăcătoare pentru managementul bancii, există posibilitatea de a ieşi în piață cu un portofoliu de credite NPL“, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Băncii Transilvania.

Surse din piață susțin că tranzacția Arena este așteptată să aducă în atenția investitorilor un portofoliu bancar cu o valoare nominală în jurul a 250 mil. Euro.

Pachetul ar conține atât împrumuturi garantate cu o valoare nominală de circa 100 mil. euro, cât și negarantate a căror valoare s-ar ridica la aproximativ 150 mil. Euro. Portofoliul BT are o structură mixtă, având împrumuturi corporate, cât și alte tipuri de active, mai afirmă sursele citate.

Deloitte are mandatul de vânzare pentru tranzacția Arena, după ce în prima parte a anului a finalizat un alt mandat primit tot de la Banca Transilvania, tranzacția cu nume de cod Castrum prin care un portofoliu cu o valoare nominală de circa 110 mil. Euro a fost cumpărat de către EOS, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Pentru vânzarea portofoliului Castrum, Banca Transilvania a încasat 95,9 mil. lei (circa 21 mil. Euro), potrivit raportului semestrial al băncii, ceea ce echivalează cu un discount de aproximativ 80% față de valoarea nominală a creditelor vândute.

La 30 iunie, rata expunerilor neperformante era de 8,1% în ansamblul portofoliului de împrumuturi, potrivit normelor de raportare ale Autorității Bancare Europene (EBA).

Banca Transilvania a finalizat în 2015 tranzacția de preluare a Volksbank România, iar acum este în faza negocierilor finale de achiziție a Bancpost, achiziție care o aduce foarte aproape de poziția de lider al pieței bancare din România, după valoarea activelor.

Banca dispune de o poziție puternică de lichiditate, raportând pentru primul semestru al acestui an un profit de 496 mil. Lei (circa 108 mil. Euro) la nivel strict de bancă, respectiv un profit de 512,7 mil. Lei (circa 111 mil euro) la nivel de grup financiar.

BT dispune de numerar și disponibilități plasate la banca central de 4,5 mld. Lei (circa 1 mld. Euro).

Pe piața tranzacțiilor cu portofolii neperformante, BCR a creat și a dominat piața de profil în perioada 2014 – 2016, iar din acest an alte bănci au ieșit la vânzare cu stocurile de active toxice acumulate pe bilanțuri.

Astfel, BRD a vândut în acest an primul său portofoliu major către Kruk în cadrul tranzacției cu nume de cod Iris.

Ultimele tranzacții de pe piața de profil indică o tendință de creștere a prețului de vânzare a portofoliilor bancare față de anii anteriori.

Pe piața achiziției de portofolii bancare neperformante, activează jucători precum Kruk, APS, B2 Holding, EOS, Kredyt Inkaso, Intrum Lindorff Group, AnaCap sau Deutsche Bank, iar dintre finanțatorii unor astfel de tranzacții s-a detașat în ultimii ani International Finance Corporation (IFC).

B2 Holding este cumpărătorul selectat pentru achiziția unui portofoliu neperformant Alpha Bank de circa 50 mil. Euro. Achiziția portofoliului de retail Mars ar putea fi una dintre cele mai scumpe din istoria pieței locale

Grupul norvegian B2 Holding a fost selectat pentru achiziția unui portofoliu neperformant al Alpha Bank România cu o valoare nominală în jurul a 50 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Surse din piață susțin că portofoliul de retail cu nume de cod Mars ar putea deveni unul dintre cele mai scumpe portofolii vândute până acum pe piața creditelor neperformante din România, prețul de achiziție fiind estimat în jurul a 35 cenți pentru fiecare 1 euro la valoare nominală.

Reprezentanții Alpha Bank și ai B2 Holding nu au făcut niciun fel de comentarii pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 13 iulie că Alpha Bank a scos la vânzare credite neperformante de circa 420 mil. Euro în cadrul uneia dintre cele mai mari tranzacții la nivel local.

Alpha Bank Grecia coordonează vânzarea unui pachet de credite neperformante sub numele de cond Mars, un portofoliu fiind format din credite retail cu o valoare nominală de circa 50 mil. Euro, iar un alt portofoliu cu mult mai mare este format din credite corporate, susțin surse din piață.

Mandatul de vânzare pentru tranzacția Mars aparține consultanților PwC Grecia.

Artemios Theoridis, Director General Adjunct al grupului elen Alpha Bank, coordonează managementul creditelor neperformante și trezoreria.

Alpha Bank România înregistra la 30 iunie o rată a creditelor neperformante de 14,8%, respectiv un nivel al expunerii neperformante de 20,2%, peste media înregistrată la nivelul pieței locale.

La nivelul grupului elen, rata NPL este de 37,6%, iar expunerea neperformantă ajunge la 53,7% în ansamblul portofoliului de credite.

La 30 iunie, Alpha Bank raporta pentru subsidiara sa din România depozite de 1,79 mld. Euro, împrumuturi brute de 2,8 mld. Euro, un profit înainte de taxe de 20,3 mil. Euro la o rețea formată din 130 de locații și 1.874 de angajați.

Alpha Bank România, bancă de top 10 la nivel local, este singura subsidiară de bancă elenă care nu este la vânzare în contextul în care NBG a anunțat că s-a înțeles cu OTP pentru vânzarea Banca Românească, Banca Transilvania negociază achiziția Bancpost de la Eurobank, iar Piraeus Bank urmează să selecteze la rândul său un potențial cumpărător pentru Piraeus Bank România.

Toate aceste mișcări de dezinvestire se circumscriu strategiei generale de reducere a expunerilor în străinătate a băncilor elene în conformitate cu angajamentele luate în fața Comisiei Europene, care reprezintă unul dintre cei mai importanți creditori ai economiei Greciei.

De cealaltă parte, grupul norvegian B2 Holding, unul dintre cei mai mari jucători europeni din industria administrării datoriilor, a intrat în România în 2016 prin achiziția firmei bulgare DCA. Ulterior, B2 Holding a cumpărat în consorțiu alături de EOS un portofoliu neperformant de 370 mil. Euro de la BCR în cadrul tranzacției Blue Lake, tranzacție anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

B2 Holding, companie cu o valoare bursieră de circa 655 mil. Euro pe bursa de la Oslo, concurează pe piața de profil din România cu grupurile poloneze Kruk, Kredyt Inkaso, GetBack, gigantul suedezo – norvegian Intrum Justitia Lindorff, operatorul ceh APS, respectiv cu un grup de investitori financiari precum Deutsche Bank, AnaCap, HIG Capital care și-au arătat și până acum apetitul pentru astfel de active.

Cei mai importanți acționari ai B2 Holding sunt Prioritet Group cu 13,85% și Rasmussengruppen (controlat de familia Rasmussen) cu 12,57%.

B2 operează cu o marjă de profit de 47%. Pentru 2016, B2 Holding a raportat venituri totale operaționale de 1,396 mld. Coroane norvegiene, EBITDA de 546 milioane coroane norvegiene și un profit net de 186 milioane de coroane norvegiene. Grupul norvegian a raportat portofolii cumpărate în 2016 de 4,7 mld. Coroane norvegiene.

B2 Holding are două emisiuni de obligațiuni listate pe bursa de la Oslo în 2015 și 2016, prin care a strâns de la investitori 325 mil. euro.

Raiffeisen Bank România lansează tranzacția Fain de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de aproape 300 mil. Euro. Consultanții PwC au mandatul de vânzare

Raiffeisen Bank România, a patra bancă locală după active, lansează tranzacția de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante, a cărui valoare nominală se apropie de 300 mil. Euro, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția poartă numele de cod Fain și reprezintă prima vânzare majoră la nivel local de active depreciate a subsidiarei locale a grupului bancar austriac Raiffeisen.

Mandatul de vânzare pentru portofoliul Fain al Raiffeisen aparține consultanților de la PwC.

Reprezentanții Raiffeisen Bank România nu au dorit să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Tranzacția Fain a celor de la Raiffeisen intră pe piața de profil într-un moment în care Alpha Bank tocmai a scos la vânzare cel mai mare pachet de credite neperformante, care de fapt este format din două portofolii – unul de retail, respectiv altul de corporate a cărui valoare nominală este în jurul a 400 mil. Euro.

De asemenea, tranzacția Castrum a celor de la Banca Transilvania, care vizează vânzarea unui portofoliu neperformant de circa 500 mil. Lei (aproximativ 110 mil. Euro), se apropie de final, după ce EOS a ajuns în faza negocierilor finale de achiziție a acestui portofoliu.

Recent, BRD Groupe Societe Generale a vândut un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 1,25 mld. Lei (circa 280 mil. Euro) investitorului polonez de profil, Kruk.

Pe piața administrării portofoliilor de datorii, cei mai importanți investitori sunt Deutsche Bank, Kruk, APS, Kredyt Inkaso, EOS, B2 Holding sau Intrum Justitia.

Raiffeisen Bank România este una dintre băncile cu o rată a creditelor neperformante sub media pieței.

La finele anului 2016, banca înregistra un raport al creditelor neperformante de 8,3% față de valoarea totală a creditelor din bilanț, în contextul în care rata creditelor neperformante la nivel de piață a atins 9,5% în decembrie, fiind pe o tendință de scădere.

Raiffeisen Bank România înregistra la 31 martie o rată a creditelor neperformante de 8,1%, în scădere față de sfârșitul anului 2016. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante era la aceeași dată de 74,9%, conform datelor raportate de către banca – mamă, Raiffeisen International.

Banca a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit după impozitare de 21 mil. Euro la active de 7,67 mld. Euro. Portofoliul de credite este concentrat în proporție de două treimi (65,9%) pe clientela de retail (persoane fizice), iar o treime reprezintă clienții companii.

Raiffeisen Bank România număra la 31 martie 5,368 de oameni.

Raiffeisen Bank a intrat pe piața din România în 1994, cînd grupul austriac a deschis o reprezentanță în București. Raiffeisen Bank România a rezultat din fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor doua entități ale grupului Raiffeisen în România –  Raiffeisenbank România și Banca Agricolă Raiffeisen, înființată în 2001 și preluată ulterior de la statul român de către grupul austriac.

Alpha Bank România a ieșit la vânzare cu cea mai mare tranzacție de credite neperformante de la începutul acestui an. Investitorii au pe masă un portofoliu de creanțe în jurul a 420 mil. Euro. PwC Grecia are mandatul de vânzare

Alpha Bank România, a opta bancă locală după activele raportate în 2016, a scos la vânzare credite neperformante totale estimate în jurul a 420 mil. Euro în cadrul celei mai mari tranzacții de profil de la începutul acestui an, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Portofoliul de împrumuturi al subsidiarei băncii elene include atât credite acordate companiilor în valoare de circa 370 mil. Euro, o altă componentă de aproximativ 50 mil. Euro fiind cea constituită din credite retail.

Surse din piață susțin că pachetul include atât credite de retail negarantate, cât și împrumuturi garantate.

Investitorii au posibilitatea de a depune oferte pentru ambele pachete de credite care compun portofoliul neperformant al Alpha Bank România. Tranzacția este așteptată să se încheie până la finele anului.

Mandatul de vânzare pentru acest portofoliu aparține consultanților PwC Grecia.

Reprezentanții Alpha Bank nu au făcut niciun comentariu până la momentul publicării acestui articol.

Piața tranzacțiilor cu credite neperformante a înregistrat de la începutul acestui an semnarea unui acord de către Kruk pentru achiziția unui portofoliu de circa 1,25 mld. lei (în jurul a 272 mil. Euro) în cadrul tranzacției Iris derulate de către BRD. De asemenea, Banca Transilvania se apropie de vânzarea unui portofoliu neperformant de circa 500 mil. Lei (peste 110 mil. Euro), în condițiile în care EOS poartă negocieri finale în cadrul tranzacției cu nume de cod Castrum, susțin surse din piață.

La acestea se adaugă, vânzările CEC Bank de credite neperformante, însă tranzacția derulată de către Alpha Bank cu o valoare nominală echivalentă în jurul a 2 mld. Lei este cea mai mare dintre cele derulate de la începutul anului.

Pe piața creditelor neperformante, activează investitori precum Deutsche Bank, AnaCap, APS, Kruk, Kredyt Inkaso, Intrum Justitia, EOS sau B2 Holding.

Alpha Bank România este cea mai mare subsidiară locală a unei bănci elene, în contextul în care celelalte trei sunt oficial în diferite stadii de vânzare. Banca Românească, aparținând NBG, este aproape de a-și schimba proprietarul, după ce OTP din Ungaria ș Banca Transilvania au depus oferte financiare îmbunătățite, la Bancpost se apropie termenul de depunere al ofertelor angajante pentru preluarea pachetului majoritar, în timp ce șeful grupului Piraeus a anunțat că până în 2020 subsidiara din România și altele din regiune vor fi vândute.

Tranzacțiile au loc în contextul în care băncile elene trebuie să își reducă drastic activitățile în regiune, conform acordului semnat cu Comisia Europeană.

Alpha Bank România avea la 31 martie o rată a creditelor neperformante de 13,7% în portofoliul său de împrumuturi, respectiv o rată a expunerii neperformante (NPE) de 20,8%, peste media înregistrată la nivelul pieței locale.

Alpha Bank România avea după primul trimestru un profit înainte de taxe de 8,3 mil. Euro, depozite de 1,75 mld. Euro, credite brute de 2,75 mld. Euro, o rețea de 130 de unități și 1.853 de angajați, conform ultimului raport al băncii – mamă.

La nivel de piață, Alpha Bank România ocupa poziția a opta după activul net bilanțier la finele lui 2016, cu o cotă de piață de 3,74%, conform datelor băncii centrale.

Alpha Bank Group impreuna cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare au infiintat in 1993 Banca Bucuresti SA, ca banca comerciala. Banca si-a inceput activitatea in anul 1994. La inceputul anului 2000, Banca București a fost redenumita Alpha Bank România pentru a sublinia apartenența la grup.

Piața locală a creditelor neperformante, estimată la 1,5 – 2 mld. euro în acest an, este una dintre cele mai dinamice din regiune, ceea ce a atras atenția unor investitori financiari mari de talie europeană și globală, precum și achiziții de operatori locali de către B2 Holding din Norvegia și Intrum Justitia din Suedia în ultimul an.

NPL Castrum BT Main

Banca Transilvania a lansat tranzacția Castrum de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de circa 110 mil. Euro. Deloitte are mandatul de vânzare. Ofertele finale din partea investitorilor sunt așteptate pe 22 iunie

 

Banca Transilvania, a doua bancă locală după active, a scos la vânzare un portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de circa 110 mil. Euro în cadrul tranzacției cu nume de cod Castrum, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Din portofoliu fac parte credite negarantate acordate persoanelor fizice, susțin surse din piață.

Consultanții de la Deloitte au primit mandatul de vânzare al portofoliului scos la vânzare de către Banca Transilvania, mai spun sursele citate.

Reprezentanții Băncii Transilvania nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect până la momentul publicării acestui articol.

Investitorii urmează să depună ofertele finale pentru achiziția portofoliului Băncii Transilvania până pe 22 iunie, susțin sursele citate.

Pe piața locală a administrării portofoliilor de datorii, activează mai mulți jucători internaționali precum Kruk, APS Holding, EOS, Kredyt Inkaso, B2 Holding sau Top Factoring, operator preluat recent de către firma suedeză Intrum Justitia.

Luna trecută, Kruk a anunțat achiziția unui portofoliu neperformant al BRD cu o valoare nominală de 1,25 mld. Lei (circa 280 mil. Euro) în cadrul tranzacției cu nume de cod Iris.

La 31 martie, Banca Transilvania înregistra o pondere de 4,9% a creditelor neperformante în portofoliul său de împrumuturi, în contextul în care media pieței este aproape dublă față de rezultatul raportat de banca din Cluj – Napoca.

Stocul de credite neperformante al BT este acoperit în proporție de două treimi cu provizioane, iar o altă treime cu colateral constituit din ipoteci.

Banca Transilvania a preluat în aprilie 2015 Volksbank România, fosta subsidiară locală a băncii austriece, care anterior tranzacției vânduse un portofoliu record de credite neperformante cu o valoare nominală de circa 500 mil.euro în iulie 2014.

Cel mai active vânzător în ultimii trei ani pe piața portofoliilor bancare a fost BCR, ale cărei tranzacții au modelat piața de profil, devenită cea mai importantă atracție pentru investitorii cu apetit de astfel de active din regiune.

Banca Transilvania este o bancă aflată în expansiune, care este interesată să-și crească masa critică inclusive prin achiziții pentru a-și majora cota de piață și a avansa către vârful pieței bancare. În acest moment, Banca Transilvania a depus ofertă pentru preluarea Banca Românească, tranzacție în care în faza finală se luptă cu grupul ungar OTP, și este interesată și de tranzacția de vânzare a Bancpost, bancă aflată în top 10 la nivel local după active.

BT Medie

Banca Transilvania dispunea la 31 martie de numerar și echivalent numerar de 4,428 mld. Lei (aproape 1 mld. Euro) și de un profit net de 266,9 mil. Lei (în jurul a 58 mil. Euro) după primul trimestru al acestui an.

Pe piața bursieră, Banca Transilvania are o capitalizare de 10,9 mld. Lei (circa 2,4 mld. Euro).

Kruk a plătit astăzi prețul pentru achiziția portofoliului neperformant Iris de 1,25 mld. Lei al BRD. Tranzacția, estimată în jurul a 24 mil. euro, marchează un nou avans al investitorului polonez pe piața creditelor neperformante corporate

Compania poloneză Kruk a anunțat, astăzi, că a semnat un acord pentru achiziția unui portofoliu de datorii cu o valoare nominală de 1,25 mld. lei (circa 272 mil. Euro), al cărui vânzător este BRD Groupe Societe Generale.

De asemenea, cumpărătorul afirmă că a plătit, astăzi, prețul de achiziție pentru portofoliul bancar format din credite corporate garantate și negarantate. Tranzacția cu numele de cod Iris a fost lansată pe piață în toamna anului trecut, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO publicând în premieră pe 19 octombrie 2016 informații despre portofoliul scos la vânzare de către BRD.

Prețul de achiziție nu a fost făcut public până acum de către părțile implicate.

Surse din piață susțin că prețul de achiziție plătit de Kruk ar fi în jurul a 24 mil. Euro, ceea ce ar cota portofoliul Iris al BRD sub 9 eurocenți raportat la fiecare 1 euro valoare nominală a creanțelor bancare vândute.

Tranzacția s-a realizat prin intermediul subsidiarei InvestCapital Malta Ltd a companiei poloneze.

BRD a ieșit la vânzare în toamna anului trecut cu un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 329 mil. Euro, în cadrul primei tranzacții majore a subsidiarei Societe Generale pe piața locală de profil.

Tranzacția coordonată de către o echipă de consultanți PwC, condusă până în luna martie de către britanicul Jonathan Wheatley, a atras interesul principalilor jucători locali, precum Kruk, Kredyt Inkaso, APS, Deutsche Bank sau B2 Holding, susțin surse din piață, o parte din aceștia înaintând oferte angajante.

Portofoliul neperformant al BRD, format în special din credite corporate și IMM, cuprinde circa 2.500 de împrumuturi acordate unui număr de aproximativ 1.400 de clienți. Portofoliul neperformant este garantat cu un colateral de proprietăți imobiliare de circa 60 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Majoritatea împrumuturilor sunt în lei, dar în pachet se află și credite în euro, iar o parte foarte mică în dolari. Creditele au o vechime considerabilă, portofoliul oferind opțiuni limitate de valorificare.

Kruk, unul dintre liderii din regiune de pe piața administrării portofoliilor de credite neperformante, a investit anul trecut 379 mil. Zloți (88 mil. Euro) în achiziția de astfel de active din România.

Kruk este unul dintre cei mai activi cumpărători pentru astfel de active bancare locale, după ce a tranșat tranzacții de valori semnificative în ultimii ani cu CEC Bank, Piraeus Bank și Eurobank (proprietarul Bancpost). De asemenea, dacă cehii de la APS Holding au fost alături de alți investitori cel mai active cumpărător de portofolii bancare corporate neperformante prin seriile de achiziții de portofolii BCR, Volksbank, Intesa în perioada 2014 – 2016, Kruk – investitor care domina segmentul achizițiilor de creanțe de consum, a devenit tot mai activ cu ultimele tranzacții pe segmentul corporate al pieței creditelor neperformante.

Rata creditelor neperformante din România a scăzut sub 10% la finele anului trecut și ar putea ajunge la 6%, media europeană, până la finele acestui an, conform estimărilor lui Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB) anunțate săptămâna trecută la Forumul Pieței Financiare cu tema “Viziunea 2020”.

Tranzacțiile cu credite neperformante din ultimii trei ani au făcut din România cea mai importantă piață de profil din Europa de Est și a atras atenția marilor fonduri de investiții și a investitorilor strategici din acest sector. În ultimul an, norvegienii de la B2 Holding au intrat în România indirect prin achiziția companiei bulgare DCA, cu operațiuni și la nivel local, iar compania suedeză Intrum Justitia a cumpărat Top Factoring într-o tranzacție totală de 25 mil. Euro. Intrum Justitia este în curs de fuziune cu un alt gigant european al sectorului de profil, compania norvegiană Lindorff.

Pe piața administrării portofoliilor de datorii din România, activează jucători precum Kruk, Kredyt Inkaso, APS Holding, EOS, B2 Holding, Intrum Justitia (prin Top Factoring) sau GetBack.

brd iris Main

Kruk poartă negocieri finale pentru achiziția portofoliului neperformant Iris de 329 mil. Euro al BRD. Investitorul polonez a cumpărat în România portofolii bancare neperformante de peste 1 mld. Euro valoare nominală în doi ani

 

Compania poloneză Kruk de administrare a datoriilor poartă negocierile finale privind achiziția portofoliului neperformant scos de către BRD la vânzare în luna octombrie a anului trecut, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția are numele de cod Iris.

BRD a ieșit la vânzare cu un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 329 mil. Euro, în cadrul primei tranzacții majore a subsidiarei Societe Generale pe piața locală de profil.

Tranzacția coordonată de către o echipă de consultanți PwC, condusă până în luna martie de către britanicul Jonathan Wheatley, a atras interesul principalilor jucători locali, precum Kruk, Kredyt Inkaso, APS, Deutsche Bank sau B2 Holding, susțin surse din piață, o parte din aceștia înaintând oferte angajante.

Semnarea contractului de achiziție al portofoliului este așteptată să aibă loc în perioada următoare.

Părțile implicate nu au fost disponibile pentru comentarii pe marginea tranzacției.

Portofoliul neperformant al BRD, format în special din credite corporate și IMM, cuprinde circa 2.500 de împrumuturi acordate unui număr de aproximativ 1.400 de clienți. Portofoliul neperformant este garantat cu un colateral de proprietăți imobiliare de circa 60 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Majoritatea împrumuturilor sunt în lei, dar în pachet se află și credite în euro, iar o parte foarte mică în dolari.

Creditele au o vechime considerabilă, portofoliul oferind opțiuni limitate de valorificare.

Kruk a arătat în ultimii doi ani un apetit de achiziții pe piața locală din ce în ce mai mare. Printre tranzacțiile relevante semnate în perioada 2015 – 2016 se numără tranzacția Henri, prin care investitorul polonez a cumpărat un portofoliu neperformant de circa 185 mil. Euro de la Piraeus Bank România la un discount de 93,5% față de valoarea nominală, pentru care a plătit deci aproximativ 12 mil. Euro, conform datelor făcute publice de către Kruk.

Kruk tranzactii NPL baza 624

În primăvara lui 2016, după un tipar asemănător, Kruk a semnat achiziția unui nou portofoliu neperformant de la Piraeus Bank România cu o valoare nominală de 162 mil. Euro (tranzacția Elisabeth), format din 57,2% credite retail și 42,8% credite corporate, pentru  un preț de circa 9 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Cea mai mare achiziție locală a Kruk a fost realizată în 2016 când investitorul polonez a semnat alături de IFC achiziția unui portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 597 mil. Euro, format din creanțe aparținând Bancpost,  creanțe ale Bancpost, ale ERB Retail Services IFN și ale ERB New Europe Funding II B.V. din Amsterdam. Pentru tranzacția Ursa, Kruk a anunțat că plătește 46 mil. Euro, iar partenerul său IFC că finanțează cu circa 20 mil. Euro achiziția.

Kruk s-a poziționat ca un veritabil cumpărător de serviciu pe portofoliile CEC Bank, așa cum APS și Deutsche Bank au fost perechea care a marcat cele mai importante achiziții de portofolii scoase la vânzare de către BCR.

În perioada 2015 – 2016, valoarea nominală a portofoliilor achiziționare de către Kruk în România trece de 1 mld. Euro, conform unor calcule ale jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Kruk este lider pe segmentul portofoliilor de credite de consum, însă în ultimii ani interesul polonezilor s-a mutat și spre portofoliile corporate, acolo unde jucători precum APS și Kredyt Inkaso își au centrul de greutate al propriilor portofolii locale.

Piața s-a aglomerat începând de anul trecut, după ce B2 Holding a intrat în România prin achiziția platformei bulgare de admnistrare de creanțe DCA, iar în acest an Top Factoring este în curs de a fi preluat de către suedezii de la Intrum Justitia, companie aflată într-o fuziune cu un alt gigant al sectorului de profil, Lindorff din Norvegia.

Rata creditelor neperformante a scăzut pe piața locală sub 10% în acest an, ca urmare a tranzacțiilor de anvergură din anii anteriori care au făcut din România cea mai mare și mai atractivă piață de profil din regiune pentru investitorii specializați în achiziția unor astfel de active.

O bună parte a acestor tranzacții de curățire a bilanțurilor netezește calea unor bănci chiar către exitul din România, dacă ne uităm la tranzacțiile anterioare cu portofolii ale Volksbank România și RBS Bank, iar apoi cele realizate de bănci grecești precum Piraeus sau Eurobank, care au demarat sau demarează tranzacții de vânzare de active la nivel local.

Kruk, unul dintre liderii din regiune de pe piața administrării portofoliilor de credite neperformante, a investit anul trecut 379 mil. Zloți (88 mil. Euro) în achiziția de astfel de active din România.

Achizițiile din România au o pondere de 29% din totalul investițiilor făcute de Kruk, piața locală fiind a doua ca mărime după cea din Polonia în portofoliul grupului.

De asemenea, veniturile obținute din portofoliile cumpărate de Kruk în România au fost în 2016 de 307 mil. Zloți (71 mil. Euro). Veniturile operaționale din România ale Kruk au crescut cu 21% anul trecut față de 2015.

Cea mai mare achiziție locală a fost investiția de 155 milioane zloți (circa 36 mil. Euro) a Kruk făcută alături de International Finance Corporation în preluarea portofoliului Eurobank cu o valoare nominală de 1,7 mld. Zloți (aproximativ 400 mil. Euro), precizează reprezentanții grupului.

Acțiunile Kruk sunt listate pe bursa de la Varșovia, unde capitalizarea de piață a companiei este de 4,817 mld. Zloți (1,137 mld. Euro).

Sursă date: Deloitte NPL CEE 2016.

Deloitte se așteaptă în acest an la 4 – 5 tranzacții cu portofolii de credite neperformante, de sute de milioane de euro valoare nominală fiecare. Prețul mediu de vânzare a unui portofoliu local de neperformante, de 11% din valoarea lui nominală

România a fost campioana Europei Centrale și de Est la vânzarea de portofolii de credite neperformante (NPL), cu tranzacții încheiate în valoare de 3,5 miliarde euro în 2015 și 2016, arată raportul anual Deloitte NPL Study.

Europa Centrală si de Est a beneficiat de un interes crescut al investitorilor și de o activitate bancară mai intensă datorită îmbunătățirii condițiilor economice și a creșterii provizioanelor în câteva țări din regiune ca urmare a exercițiului de Evaluare a Calității Activelor (AQR). Cele mai multe tranzacții încheiate au avut loc în România (37%), urmată de Ungaria (24%), Polonia (11%) și Slovenia (9%).

În 2016, investitorii în portofolii de credite neperformante din anumite țări europene au arătat un interes mai mare pentru portofoliile de credite retail ipotecare, iar această tendință va continua și în 2017. Portofoliile corporative tranzacționate în Europa Centrală și de Est au urcat până la valoarea de 4,8 miliarde euro în perioada 2015 – 2016, în timp ce portofoliile care includ împrumuturi imobiliare și de consum au atins valoarea de 1,6 miliarde euro.

”În 2017 băncile românești vizează micșorarea ratei NPL de 10% înregistrata la sfârșitul anului 2016, astfel că vor ținti reducerea diferenței dintre nivelul actual și media europeană de 5%. În acest context, mă aștept să văd patru până la cinci tranzacții cu credite neperformante în acest an, fiecare cu valori nominale de câteva sute de milioane de euro”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Deloitte România și coordonator al ramurii dedicate serviciilor de fuziuni și achiziții și serviciilor de reorganizare din cadrul departamentului de consultanță financiară.

În acest moment, tranzacția Iris prin care BRD a scos la vânzare un portofoliu neperformant de 329 mil. Euro este aproape de desemnarea cumpărătorului.

”Creditele neperformante corporative și retail ipotecare vor rămâne în continuare vedetele tranzacțiilor in Europa Centrala si de Est. Ne așteptăm ca tendința de creștere a tranzacțiilor cu credite neperformante retail ipotecare începută în 2016 să continue și în 2017”, mai afirmă acesta.

Mediul macroeconomic a susținut creșterea pieței creditelor neperformante din regiune: produsul intern brut a crescut în toate cele douăsprezece țări analizate, având un impact pozitiv indirect asupra capacității de plată a clienților persoane fizice, cât și asupra clienților persoane juridice. De asemenea, piața imobiliară s-a îmbunătățit și ne așteptăm ca această tendință să continue în următoarea perioadă, în timp ce în zona de reglementare există tendința de a înlătura obstacolele din procesul de vânzare a creditelor neperformante. Ultima directivă a Băncii Centrale Europene stipulează reguli de raportare cuprinzătoare în cazul băncilor care înregistrează în bilanțurile lor volume mari de credite neperformante.

Vânzările de portofolii de credite neperformante au crescut în 2016, comparativ cu 2014 și 2015, în mare parte datorită creșterii interesului investitorilor din Europa Centrală și de Est și a unei disponibilități crescute din partea băncilor de a renunța la aceste portofolii.

Deși investitorii s-au arătat interesați de creditele ipotecare retail, capacitatea de colectare a creanțelor rămâne o preocupare pentru mulți investitori.

Așteptările sunt ca in 2017 tranzacțiile cu credite neperformante sa atingă un nivel stabil sau mai ridicat pe măsură ce investitorii se vor familiariza cu regiunea.

De asemenea, rolul restructurării va crește ca importanță în perioada următoare, ajutând la reducerea creditelor neperformante.

Rata NPL din regiune va fi afectată de capacitatea creditelor restructurate de a rămâne viabile pe termen lung sau posibilitatea de a intra din nou în default.

Deloitte a intermediat tranzacții cu portofolii de credite bancare în valoare de peste 400 miliarde euro la nivel global, reprezentând atât cumpărătorii, cât și vânzătorii de portofolii. În ultimii trei ani, Deloitte a oferit consultanță clienților din Europa Centrală și de Est cu privire la active de peste cinci miliarde euro.

A cincea ediție a raportului Deloitte NPL Study analizează piețele de NPL din douăsprezece țări – Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Radu Dumitrescu, Partener servicii suport în tranzacții și reorganizare în cadrul Deloitte România. Sursă foto: Deloitte.

Radu Dumitrescu, partener Deloitte România pentru servicii de suport în tranzacții și reorganizare: Piața locală de credite neperformante a fost de 1,5 – 2 mld. Euro și ar putea rămâne la acest nivel și în 2017. Mă aștept ca tranzacțiile cu portofolii locale să devină tranzacții cu portofolii regionale

Piața creditelor nepeformante din România a fost în 2016 la un nivel de 1,5 – 2 mld. Euro, nivel care este așteptat să fie atins și în acest an, afirmă Radu Dumitrescu, Partener servicii de suport în tranzacții și reorganizare în cadrul Deloitte România.

Acesta mai spune că piața de profil ar putea să se înscrie pe o tendință nouă. “Dacă până acum am văzut tranzacții cu portofolii locale, mă aștept ca acestea să devină tranzacții cu portofolii regionale”.

Piața de credite neperformante a luat avânt din 2014 încoace, făcând din România cea mai activă locație de profil din regiune, ceea ce a făcut și ca rata acestor împrumuturi la nivel de sistem să scadă de la un nivel de 22% în 2013 la 10% în octombrie 2016.

Datele Deloitte indică un stoc de credite neperformante de 6,464 mld. Euro pentru România la 31 decembrie 2015, cu mult sub nivelul Poloniei, cu 16,7 mld. Euro, dar peste Ungaria cu 5,1 mld. Euro, Cehia, cu 3,8 mld. Euro, Bulgaria cu 4,2 mld. Euro sau Serbia cu 2,5 mld. Euro.

deloitte npl grafic ro vs cee main

Anul trecut, Piraeus Bank a vândut portofoliul Elisabeth de 164 mil. Euro pentru 9 mil. Euro către Kruk, care a cumpărat și un portofoliu de aproape 600 mil. Euro valoare nominală de la Bancpost și alte subsidiare ale Eurobank. De asemenea, BCR a vândut portofoliul Blue Lake de circa 370 mil. Euro la un preț de până la 55 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Printre vânzătorii importanți de portofolii neperformante din 2016 s-a numărat și CEC Bank. În toamnă, BRD a lansat tranzacția Iris, de vânzare a unui portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 329 mil. Euro, anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, tranzacție care a atras toți jucătorii locali majori, însă calendarul a suferit amânări, astfel că tranzacția urmează să ajungă în faza ofertelor finale la finele lunii ianuarie, deși inițial trebuie să se încheie până la finele anului 2016.

Tranzacțiile cu credite neperformante prezintă două aspecte importante, afirmă Radu Dumitrescu de la Deloitte: așteptarea de preț și structura tranzacției.

Echipa Deloitte a încheiat cu succes șase tranzacții de vânzare de credite neperformante, cu o valoare nominală de 1,2 mld. Euro. Deloitte a avut în 2016 mandatul Piraeus Bank România pentru vânzarea portofoliului Elisabeth.

Pe piața mandatelor pentru tranzacțiile cu credite neperformante, Deloitte concurează cu PwC și KPMG.

brd-iris-npl-main

Tranzacția NPL Iris: Investitorii interesați trebuie să depună oferte neangajante până pe 28 noiembrie pentru portofoliul de credite neperformante BRD de 329 mil. Euro. Kruk și Kredyt Inkaso pe lista investitorilor așteptați să intre în rândul ofertanților

Tranzacția Iris de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante BRD cu o valoare nominală de 329 mil. Euro va ajunge pe 28 noiembrie în faza depunerii ofertelor neangajante.

Kruk și Kredyt Inkaso se numără printre investitorii așteptați să înainteze oferte pentru achiziția portofoliului format, în special, din credite corporate și IMM, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția Iris, prima tranzacție majoră cu credite neperformante BRD, a intrat în atenția investitorilor în această toamnă, iar etapa scrisorilor de interes a avut pe 21 octombrie termen de depunere, conform calendarului tranzacției.

Inițial, faza ofertelor neangajante era prevăzută să aibă loc până la sfârșitul lunii octombrie – jumătatea lunii noiembrie, iar cea a ofertelor angajante ar fi urmat să se consume în intervalul dintre jumătatea lunii noiembrie și jumătatea lunii decembrie, însă termenul pentru ofertele neangajante a fost “împins“ până aproape de finele lunii noiembrie.

O echipă PwC condusă de către britanicul Jonathan Wheatley, care a coordonat tranzacțiile precum Saturn, Neptun, Tokyo, Blue Lake pentru BCR, asigură consultanța pentru vânzarea portofoliului neperformant al BRD.

Printre investitorii care și-au exprimat până acum interesul pentru această tranzacție s-au aflat majoritatea jucătorilor activi pe piața portofoliilor bancare neperformante precum Kruk sau Kredyt Inkaso, dar și alți investitori precum consorțiul format de Top Factoring împreună cu Argo.

Portofoliul neperformant al BRD cuprinde circa 2.500 de împrumuturi acordate unui număr de aproximativ 1.400 de clienți. Portofoliul neperformant este garantat cu un colateral de proprietăți imobiliare de circa 60 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Majoritatea împrumuturilor sunt în lei, dar în pachet se află și credite în euro, iar o parte foarte mică în dolari.

Creditele au o vechime considerabilă, portofoliul oferind opțiuni limitate de valorificare, susțin surse din piață, care afirmă că prețul de vânzare este așteptat să fie sub cel înregistrat de alte tranzacții locale de profil, unde discount-urile față de valoarea nominală au fost în jurul sau au depășit pragul de 90%.

Până acum, subsidiarele locale ale băncilor din Austria și Grecia au fost principalii vânzători locali de portofolii neperformante în perioada 2014 – 2016.

BCR, aflată sub controlul Erste Bank, a dominat până acum piața vânzării de credite neperformante pentru a-și curăți accelerat bilanțul și a debloca resurse pentru a-și crește volumul de creditare. BRD a trecut abia în acest an la acțiuni semnificative pentru reducerea volumului acumulat de credite toxice și a început să-și aranjeze pentru vânzare primele portofolii de acest fel, ajungând pe radarul investitorilor cu apetit pentru aceste active.

După primele nouă luni ale acestui an, banca aflată în portofoliul grupului francez Societe Generale a raportat o scădere a ratei creditelor neperformante de la 15,3% la 30 septembrie 2015 până la 10,8% la 30 septembrie 2016, valorile fiind calculate după metodologia folosită de către Autoritatea Bancară Europeană (ABE). BRD se situează astfel ușor peste media pieței, care era de 10% în septembrie, pe un trend de scădere de asemenea, conform datelor raportate de către BNR în baza aceleiași metodologii ABE.

BRD a raportat pentru primele nouă luni ale acestui an un profit net de 606 mil. Lei (circa 135 mil. Euro), mai mare cu 67,9% față de perioada similară a anului anterior pe fondul îmbunătățirii veniturilor, unui control mai strict al costurilor și a scăderii costului riscului datorat reducerii volumului de credite neperformante, au explicat bancherii de pe poziția a doua în piața locală după active.

Clientela formată din companii (corporate) înseamnă 40% din portofoliul brut de credite al băncii, potrivit raportărilor din primul semestru.

BRD are o valoare bursieră pe bursa de la București de 7,722 mld. Lei (1,715 mld. euro). Societe Generale are un pachet de 60% din BRD, Fondul Proprietatea un pachet de 3,64%, SIF Transilvania – 3,37%, SIF Oltenia – 2,54%, conform datelor de la 30 iunie.

blue-lake-main

B2 Holding confirmă semnarea acordului pentru achiziția alături de EOS a portofoliului Blue Lake al BCR. Valoarea nominală a portofoliului este de 370 mil. Euro și include 6.800 de credite garantate cu proprietăți imobiliare, iar prețul de achiziție este de până la 55 mil. euro. PwC și Schoenherr au lucrat cu BCR, cumpărătorii cu firma de avocatură MMO afiliată KPMG

B2 Holding ASA, prin intermediul subsidiarei sale Ultimo Netherlands BV, a anunțat, astăzi, că a intrat într-un acord pentru achiziția unui portofoliu neperformant format din credite ipotecare, în cadrul unui parteneriat cu cote egale, de 50% fiecare, împreună cu EOS Investment RO GmbH.

Portofoliul include 6.800 de împrumuturi cărora le sunt atașate un colateral format din proprietăți imobiliare. Valoarea nominală a portofoliului este de circa 370 mil. Euro, iar vânzătorul este BCR, potrivit unui comunicat al B2 Holding transmis bursei din Oslo, unde sunt listate acțiunile companiei.

Prețul de achiziție al portofoliului nu a fost făcut public. Surse din piață afirmă că acesta se situează în jurul a 15 eurocenți, adică până la 55 mil. Euro, informație neconfirmată de către sursele implicate în tranzacție.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 5 mai despre tranzacția Blue Lake de la BCR. Apoi, pe 7 septembrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră că tranzacția Blue Lake a fost semnată de către BCR cu EOS și B2 Holding.

Parteneriatul B2 Holding cu EOS în cadrul acestei investiții oferă multe beneficii, inclusiv oportunitatea de a forma o relație cu un jucător – cheie în regiune.

B2Holding și EOS vor împărți responsabilitatea administrării portofoliului în cote egale.

„Apreciem timpul și angajamentul atât al BCR, cât și al EOS pe care l-au dedicate acestei tranzacții complexe. După ce am petrecut timp cu managementul EOS, suntem confortabili că acest parteneriat va livra valoare maximă acționarilor noștri din acest portofoliu, în timp ce accelerăm creșterea noastră în România și Europa de Sud – Est „, a spus Olav Dalen Zahl, CEO al B2Holding.

Tranzacția este de așteptat să se închidă în decembrie.

Consultanții PwC au avut mandatul pentru vânzarea portofoliului Blue Lake, echipa fiind coordonată de către Jonathan Wheatley, Senior Director în cadrul grupului de consultanță PwC dedicat portofoliilor din Europa, precum și Bernhard Engel, partener PwC Austria. Vânzătorul a lucrat, de asemenea, în tranzacție cu o echipă de avocați Schoenherr din care au făcut parte partenerii Matei Florea și Mădălina Neagu. De cealaltă parte, cumpărătorii au fost consiliați de către o echipă a firmei de avocatură Mihăilă Mihai Olteanu, condusă de către Managing Partner Laura Toncescu, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. MMO (ex-NTMO) este afiliată rețelei KPMG Legal.

BCR,  cea mai mare bancă locală după active, a primit pe 13 iunie ofertele pentru portofoliul neperformant Blue Lake. Printre finaliști s-au aflat nume precum EOS, Kredyt Inkaso și APS, spun surse din piață.

”Strategia asumată de BCR este de reducere a portofoliului NPL, iar rezultatele sunt vizibile în scăderea continuă a ratei NPL, ajunsă deja sub 15% la jumătatea anului 2016”, au răspuns reprezentanții BCR la setul de întrebări al jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO privind vânzarea portofoliului neperformant Blue Lake.

Rata creditelor neperformante a scăzut în cazul BCR de la 23,1% în iunie 2015 până la 14% la finele primului semestru al acestui an, pe fondul continuării politicii sale de curățire a bilanțului și vânzarea accelerată a activelor toxice începută de Tomas Spurny și continuată de succesorul său la șefia BCR, Sergiu Manea, care a venit la conducerea băncii în urmă cu un an. Vânzarea accelerată a portofoliilor neperformante a permis, pe de o parte, creșterea profitabilității băncii prin deblocarea unor resurse alocate pentru provizioane, iar pe de altă parte, BCR s-a concentrat mai mult pe creditare.

BCR a realizat un profit net de 636 mil. lei (141,5 mil. euro) în primul semestru al acestui an și o producție de credite noi de peste 4,1 mld. lei (circa 900 mil. euro), acordate atât pe segmentul corporate, cât și retail.

Rezultatele BCR obținute în primul semestru trebuie citite în contextul în care banca a finalizat în luna iunie cea mai mare vânzare de credite neperformante din istoria pieței locale de profil prin intermediul tranzacției Tokyo, transferând un portofoliu cu o valoare nominală de aproximativ 1,1 mld. Euro către APS, IFC și Deutsche Bank.

BCR a finalizat pe 8 iunie vânzarea portofoliului neperformant Tokyo, pentru care a încasat un preț de aproximativ 150 mil. euro după transferul unui pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de aproape 1,1 mld. euro către consorțiul APS – Deutsche Bank – International Finance Corporation, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. BCR nu a făcut public prețul de vânzare nici al portofoliului Tokyo, nici al altor portofolii vândute anterior.

Tot în intervalul iunie 2015 – iunie 2016, BCR a mai înregistrat un record încercând să vândă portofoliul neperformant Neptun, cu o valoare nominală de 2,7 mld. euro, însă în septembrie 2015 s-a văzut nevoit să retragă tranzacția de pe piață. După acest eșec, banca a regrupat activele în cadrul altor portofolii, cu o structură mai simplă, cu valori nominale mai mici și mai ușor de vândut.

Firma germană de administrare a datoriilor EOS, unul dintre cei doi cumpărători ai portofoliului Blue Lake, are deja o poziție puternică pe piața locală a administrării de creanțe, fiind unul dintre liderii acestui segment de afaceri. Compania condusă de către Adrian Boghiu și Georg Kovacs numără aproximativ 650 de angajați, conform datelor făcute publice de către EOS KSI România, și are o rețea de birouri în București și în alte 12 orașe mari din țară.

EOS și-a început operațiunile în România în 2002, fiind un pionier în sectorul local al administrării datoriilor. EOS KSI România, specializată în recuperarea creanțelor și una dintre firmele locale ale EOS, a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 60,7 mil. Lei și un profit net de 7,47 mil. Lei la un număr mediu de 561 de angajați, potrivit ultimului bilanț anual.

La nivel de grup, EOS a raportat o cifră de afaceri de 596,1 mil. Euro și un profit înainte de impozitare (EBT) de 181,4 mil. Euro pentru anul financiar 2015 – 2016. EOS face parte din grupul german Otto, o afacere cu sediul la Hamburg și cu venituri de 12 mld. euro pe an, controlată de familia fondatoare Otto.

Partenerul de achiziție al EOS la achiziția Blue Lake este compania norvegiană B2 Holding, care s-a mișcat repede pe piața românească în ultimele luni. Norvegienii au anunțat o strategie de creștere care vizează, în special, Europa Centrală și de Est, regiune în care România a fost cea mai mare și mai activă piață de tranzacționare a portofoliilor neperformante în 2015.

B2 Holding a cumpărat recent o firmă bulgară de recuperare a creanțelor activă la nivel local, Debt Collection Agency. B2 Holding a anunțat pe 9 mai un acord de achiziție a 100% din acțiunile DCA, firmă fondată în 2010 de către oamenii de afaceri bulgari Martin Despov și Nikolina Stancheva. Tranzacția a fost finalizată pe 10 iunie.

DCA are subsidiară în România din 2013. Compania numără 134 de angajați în Bulgaria și 25 de oameni în România.

DCA are în administrare un portofoliu de datorii cu o valoare nominală de circa 180 mil. euro. Compania a raportat pentru 2015 venituri de 5,9 mil. euro și un profit net de 1,9 mil. euro.

B2 Holding are pe bursa din Oslo o capitalizare de piață în valoare de 4,8 miliarde de coroane norvegiene (0,52 mld. euro) la o cotație de 13 coroane per acțiune. Principalii acționari sunt grupul suedez de servicii financiare Prioritet Group AB cu o participație de 13,85% din B2 Holding, și compania norvegiană de transporturi maritime Rasmussengruppen AS cu un pachet de 11,67%.

Pe piața de profil, principalele poziții sunt ocupate de către APS puternic înfipt pe segmentul portofoliilor neperformante corporate, Kruk lider de piață pe segmentul creditelor de consum, Kredyt Inkaso care a venit rapid de la zero la un portofoliu de circa 1 mld. Euro în circa trei ani și EOS, unul dintre cei mai vechi jucători pe piața de profil și în același timp unul dintre cei mai mari administratori de datorii la nivel local.

În acest an, cei mai activi cumpărători au fost APS (tranzacțiile Tokyo, Rosemary) și Kruk (tranzacțiile Elisabeth și Ursa), iar BCR a fost cel mai activ vânzător de active neperformante în ultimii doi ani.

Kruk a plătit prețul de achiziție și a preluat portofoliul neperformant Ursa cu o valoare nominală de 597 mil. Euro vândut de către Eurobank. IFC și o subsidiară a Kruk au cumpărat obligațiuni de 55 mil. Euro pentru a plăti prețul de achiziție al portofoliului neperformant

Compania poloneză de administrare a creanțelor Kruk a plătit pe 16 august prețul de achiziție al pachetului de creanțe cu o valoare nominală totală de 597 mil. Euro, preluând portofoliul neperfomant vândut de subsidiare ale grupului bancar elen Eurobank, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Portofoliul neperformant Ursa este format din creanțe ale Bancpost, ale ERB Retail Services IFN și ale ERB New Europe Funding II B.V. din Amsterdam.

Pentru a plăti prețul de achiziție al portofoliului Ursa, Kruk și International Finance Corporation au subscris pe 4 august obligațiuni senior în valoare de 249,3 mil. Lei (peste 55 mil. Euro) care vor ajunge la scadență pe 3 august 2022. Prețul de achiziție al portofoliului se situează astfel în jurul a 10 eurocenți pentru fiecare euro creanță la valoare nominală, ceea ce corespunde unui discount obținut de cumpărător de circa 90% față de valoarea nominală a portofoliului preluat.

Emisiunea de titluri a fost făcută prin intermediul Prospero Capital – Prospero Capital – subsidiara Kruk înregistrată în Luxemburg, obligațiunile fiind cumpărate în proporție de 33% de către IFC, care a investit astfel 18,5 mil. Euro, în timp ce restul au fost adjudicate de către InvestCapital Malta, o subsidiară a Kruk.

Principalul emisiunii de obligațiuni și alte datorii ale Prospero Capital rezultate în baza acordului de emisiune a obligațiunilor se ridică la 324 mil. Lei (72 mil. Euro).

Obligațiunile senior au un rang superior altor titluri de împrumut și dă dreptul investitorilor de a-și recupera investiția înaintea creditorilor negarantați.

Dobânda aferentă titlurilor va fi plătită lunar investitorilor, IFC și InvestCapital Malta. Atât dobânzile, cât și principalul ce va fi rambursat de către emitent va depinde de fluxul net de numerar rezultat din colectarea creanțelor care fac parte din portofoliul preluat și care va fi calculat potrivit unei formule stipulate în acordul privind emisiunea de obligațiuni a ProsperoCapital.

ProsperoCapital a încheiat un acord cu Kruk România, care se va ocupa de administrarea portofoliului și de colectarea creanțelor.

Pe 20 mai 2016, Kruk și IFC au semnat acordul de transfer pentru pachetul de creanțe constituit din trei portofolii aparținând Bancpost, ERB Retail Services IFN, respectiv cu subsidiara olandeză a grupului elen, ERB New Europe Funding II B.V.

Kruk a anunțat atunci că va investi în această tranzacție 46 mil. euro, conform părții poloneze. Partenerul investitorului polonez, IFC a anunțat pe propriul său site că a alocat acestei tranzacții un împrumut de 22,78 mil. dolari (circa 20 mil. euro) pentru plata parțială a prețului de achiziție.

Pachetul de creanțe cumpărat este format din credite neperformante negarantate acordate persoanelor fizice din România, au precizat părțile implicate în tranzacție.

IFC, divizia de investiții din grupul Băncii Mondiale și unul dintre cei doi cumpărători, lucrează în această tranzacție cu avocații de la Țuca Zbârcea & Asociații. Echipa condusă de către partenerul Mihai Dudoiu, șeful practicii de Bănci și Finanțe din cadrul firmei de avocatură, are o experiență importantă în domeniul tranzacțiilor locale cu credite neperformante, asistând Deutsche Bank într-o serie de achiziții de astfel de active de la BCR.

Celălalt cumpărător, firma poloneză Kruk, a lucrat cu structurile sale interne în tranzacția Ursa. Vânzătorul, banca elenă Eurobank, a mizat pe serviciile de consultanță juridică ale firmei de avocatură CMS Cameron McKenna, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Avocații Cameron McKenna au asistat proprietarul Bancpost la tranzacția recentă prin care Eurobank a vândut un pachet de 80% din acțiunile Eurolife ERB către grupul financiar canadian Fairfax Financial.

Achiziția portofoliului de circa 600 mil. euro al Eurobank de către Kruk și IFC, a doua tranzacție ca mărime din istoria pieței locale de profil, a fost anunțată în premieră pe 2 octombrie 2015 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția Ursa face parte din Programul IFC privitor la Recuperarea Datoriilor și Activelor (PRDA), care constituie o reacție strategică în fața numărului tot mai mare de credite neperformante. La nivel global, PRDA se axeazã pe achiziția și rezolvarea problemei creditelor neperformanter și pe restructurarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Pe piața din România, Kruk este lider pe segmentul administrării portofoliilor de datorii ale persoanelor fizice, în timp ce pe segmentul destinat companiilor, poziții puternice au APS (Cehia), Kredyt Inkaso (Polonia). Recent, fondul de investiții Waterland a lansat pe bursa de la Varșovia o ofertă publică de preluare a unui pachet de 66% din acțiunile Kredyt Inkaso.

Kruk a cumpărat până acum portofolii cu o valoare nominală totală de 6,5 mld. euro. Firma poloneză administrează acest gen de active pe piețele din Polonia, România, Cehia, Slovacia, Germania, Italia și Spania. Kruk este listată pe Bursa de Valori din Varșovia. Veniturile consolidate ale grupului Kruk în 2015 au fost de 611 milioane de zloți (circa 135 mil. euro).

Tranzacțiile cu credite neperformante sunt așteptate să intre într-o nouă fază de efervescență, în condițiile în care banca centrală pune presiune pe bancheri să coboare nivelul creditelor toxice sub nivelul de 10% din portofoliul total de împrumuturi acordate.

UrsaNPLMain

Kruk și International Finance Corporation vor plăti prețul de achiziție al portofoliului neperformant Ursa prin intermediul unei emisiuni de obligațiuni senior de până la 57 mil. Euro. IFC va veni în tranzacție cu până la 19 mil. euro, iar restul de până la 38 mil. Euro va fi plătit de către firma poloneză de administrare a creanțelor. Titlurile vor avea maturitate de șase ani și vor fi emise de către subsidiara Kruk din Luxemburg

Prospero Capital, subsidiara Kruk înregistrată în Luxemburg, urmează să lanseze o emisiune de obligațiuni senior în valoare de până la 255 mil. Lei (56,6 mil. Euro) pentru a plăti prețul de achiziție al portofoliului neperformant Ursa, cu o valoare nominală de 597 mil. Euro, cumpărat de la Eurobank. De asemenea, emisiunea de obligațiuni acoperă și alte costuri ale Prospero Capital în legătura cu emisiunea de obligațiuni.

Investitorii vor subscrie în cadrul acestei emisiuni astfel încât International Finance Corporation va investi în proporție de 33% în cadrul vânzării de titluri, iar InvestCapital Malta – un vehicul de investiții al Kruk – va prelua restul de 67% din obligațiuni.

Emisiunea obligațiunilor senior este condiționată de îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute în acordul pentru vânzarea unor astfel de titluri, semnat de către ProsperoCapital, International Finance Corporation, și InvestCapital Malta Ltd.

Perioada de maturitate a obligațiunilor senior emise de Prospero Capital este de 72 luni.

Obligațiunile senior au un rang superior altor titluri de împrumut și dă dreptul investitorilor de a-și recupera investiția înaintea creditorilor negarantați.

Dobânda aferentă titlurilor va fi plătită lunar investitorilor, IFC și InvestCapital Malta. Atât dobânzile, cât și principalul ce va fi rambursat de către emitent va depinde de fluxul net de numerar rezultat din colectarea creanțelor care fac parte din portofoliul preluat și care va fi calculat potrivit unei formule stipulate în acordul privind emisiunea de obligațiuni a ProsperoCapital.

ProsperoCapital a încheiat un acord cu Kruk România, care se va ocupa de administrarea portofoliului și de colectarea creanțelor.

Pe 20 mai 2016, Kruk și IFC au semnat acordul de transfer pentru pachetul de creanțe constituit din trei portofolii aparținând Bancpost, ERB Retail Services IFN, respectiv cu subsidiara olandeză a grupului elen, ERB New Europe Funding II B.V.

Kruk a anunțat atunci că va investi în această tranzacție 46 mil. euro, conform părții poloneze. Partenerul investitorului polonez, IFC a anunțat pe propriul său site că a alocat acestei tranzacții un împrumut de 22,78 mil. dolari (circa 20 mil. euro) pentru plata parțială a prețului de achiziție.

Pachetul de creanțe cumpărat este format din credite neperformante negarantate acordate persoanelor fizice din România, au precizat părțile implicate în tranzacție.

IFC, divizia de investiții din grupul Băncii Mondiale și unul dintre cei doi cumpărători, lucrează în această tranzacție cu avocații de la Țuca Zbârcea & Asociații. Echipa condusă de către partenerul Mihai Dudoiu, șeful practicii de Bănci și Finanțe din cadrul firmei de avocatură, are o experiență importantă în domeniul tranzacțiilor locale cu credite neperformante, asistând Deutsche Bank într-o serie de achiziții de astfel de active de la BCR.

Celălalt cumpărător, firma poloneză Kruk, a lucrat cu structurile sale interne în tranzacția Ursa. Vânzătorul, banca elenă Eurobank, a mizat pe serviciile de consultanță juridică ale firmei de avocatură CMS Cameron McKenna, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Avocații Cameron McKenna au asistat proprietarul Bancpost la tranzacția recentă prin care Eurobank a vândut un pachet de 80% din acțiunile Eurolife ERB către grupul financiar canadian Fairfax Financial.

Achiziția portofoliului de circa 600 mil. euro al Eurobank de către Kruk și IFC, a doua tranzacție ca mărime din istoria pieței locale de profil, a fost anunțată în premieră pe 2 octombrie 2015 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția Ursa face parte din Programul IFC privitor la Recuperarea Datoriilor și Activelor (PRDA), care constituie o reacție strategică în fața numărului tot mai mare de credite neperformante. La nivel global, PRDA se axeazã pe achiziția și rezolvarea problemei creditelor neperformanter și pe restructurarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Pe piața din România, Kruk este lider pe segmentul administrării portofoliilor de datorii ale persoanelor fizice, în timp ce pe segmentul destinat companiilor, poziții puternice au APS (Cehia), Kredyt Inkaso (Polonia). Recent, fondul de investiții Waterland a lansat pe bursa de la Varșovia o ofertă publică de preluare a unui pachet de 66% din acțiunile Kredyt Inkaso.

Kruk a cumpărat până acum portofolii cu o valoare nominală totală de 6,5 mld. euro. Firma poloneză administrează acest gen de active pe piețele din Polonia, România, Cehia, Slovacia, Germania, Italia și Spania. Kruk este listată pe Bursa de Valori din Varșovia. Veniturile consolidate ale grupului Kruk în 2015 au fost de 611 milioane de zloți (circa 135 mil. euro).

APS anunță finalizarea în primul semestru a achizițiilor portofoliilor Tokyo și Rosemary care totalizează credite neperformante de 1,33 mld. Euro. Prețul plătit pentru cele două achiziții către BCR și Intesa se ridică la aproape 200 mil. Euro

Compania cehă de administrare a creanțelor APS Holding a anunțat astăzi că a finalizat cu succes achiziția a două portofolii neperformante din România, a căror valoare nominal este de 1,33 mld. Euro.

Primul, denumit Tokyo, cuprinde credite neperformante acordate companiilor și IMM-urilor, garantate și negarantate, cea mai mare parte a garanțiilor fiind proprietăți rezidențiale, comerciale și industrial. Valoarea nominală a portofoliului depășește 1,07 mld. Euro. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 9 iunie că grupul de investitori din care fac parte APS, Deutsche Bank și International Finance Corporation – divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale – a finalizat achiziția portofoliului Tokyo al BCR, cu o valoare nominală de circa 1,1 mld. Euro pentru un preț de achiziție de peste 100 mil. Euro, cotat în jurul a 150 mil. Euro. Tranzacția Tokyo a fost anunțată în premieră în decembrie 2015 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

APS precizează că alături de IFC și firma cehă de administrare a creanțelor au mai făcut parte și alți investitori globali, fără însă să-I nominalizeze. “Tranzacția închisă este cea mai mare de acest tip din regiunea Europei de sud – est”, afirmă reprezentanții APS.

APS a fost consiliată la achiziție de firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații și consultanții KPMG, iar pe partea de consultanță imobiliară a lucrat cu Syndre Valuation și Coldwell Bankers, în timp ce avocații Dentons s-au ocupat de structurarea tranzacției.

Portofoliul Tokyo va fi administrat de către APS cu ajutorul Homeland Properties for Real Estates.

Al doilea portofoliu neperformant cumpărat, Rosemary, are o valoare nominală de 261 mil. Euro, după ce a fost scos la vânzare în toamna anului trecut la o valoare nominală de 287 mil. Euro, așa cum jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a anunțat în premieră pe 5 octombrie 2015.

Portofoliul Rosemary conține împrumuturi garantate și negarantate acordate companiilor, respectiv garantate și negarantate acordate persoanelor fizice cu garanții constituite din proprietăți rezidențiale, comerciale și industriale.

Investitorul este vehiculul de investiții APS Delta, reprezentând APS Holding susținut de alți investitori printre care și AnaCap Financial Partners.

Prețul de achiziție al portofoliului Intesa Sanpaolo Bank România nu a fost făcut public. Conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, prețul de achiziție al portofoliului Rosemary este situat la circa 40 mil. Euro, valoare neconfirmată însă de către părțile implicate în tranzacție.

APS a mizat în acest dosar pe serviciile de consultanță ale firmei de avocatură Dinulescu, Maxim, Savin & Asociații și Dentons, respectiv pe suportul specializat al Syndre Valuation și al Coldwell Bankers. De asemenea, administrarea portofoliului Rosemary va fi realizată de APS cu ajutorul Homeland Properties for Real Estates.

APS are déjà 75 de portofolii neperformante cu  valoare nominală totalp de 4,5 mld. Euro.

“Suntem încântați să avem finalizate cu succes achizițiile acestor tranzacții de referință și să îmbunătățim poziția noastră excelentă în piața Europei de Sud – Est. Achizițiile noastre anterioare în regiune ne-au asigurat o experiență valoroasă în segmentul administrării datoriilor corporate și retail. De asemenea, considerăm valoroasă cooperarea noastră cu investitorii noștri pe termen lung în regiune”, a spus Martin Machon, Directorul General și unicul acționar al APS Holding.

Kruk a cumpărat cu 13,2 mil. euro un portofoliu neperformant de 70 mil. euro al CEC Bank. Prețul de achiziție cotează pachetul vândut de CEC la 19 eurocenți pentru 1 euro la valoare nominală și confirmă tendința de scumpire a portofoliilor locale scoase la vânzare

 

Firma poloneză Kruk, unul dintre liderii pieței locale de administrare a portofoliilor neperformante, a cumpărat pe 28 iunie un portofoliu neperformant al CEC Bank, cu o valoare nominală de 313,3 mil. lei (69,6 mil. euro). Prețul de achiziție al acestui portofoliu  este de 59,5 mil. lei (13,2 mil. euro), ceea ce cotează plata la nivelul de 19 eurocenți raportat la 1 euro valoare nominală a creanțelor din pachet și echivalează cu aplicarea unui discount de 81% față de valoarea la care au fost înscrise în bilanțul băncii.

Pachetul CEC Bank este format din credite garantate și negarantate, fiind un mix de împrumuturi retail și corporate.

Kruk a anunțat că tranzacțiile executate cu CEC Bank, bancă aflată în portofoliul statului român,  au ajuns la valoarea de 72,6 mil. lei fără TVA (peste 16 mil. euro) și depășesc pragul de 10% din veniturile înregistrate de grupul polonez în ultimul an.

Acordul încheiat cu CEC Bank a fost cel mai mare încheiat în perioada raportată.

De asemenea, Kruk derulează în paralel alte achiziții de portofolii bancare de anvergură pe piața de profil. Astfel, firma poloneză a primit pe 27 iunie decizia de aprobare din partea Consiliului Concurenței privind preluarea a trei portofolii neperformante cu o valoare nominală totală de 597 mil. euro, cunoscută investitorilor sub numele de tranzacția Ursa.

În această tranzacție, vânzătorii sunt entități ale grupului bancar elen Eurobank, și anume Bancpost, ERB New Europe Funding II B.V. și ERB Retail Services IFN S.A. Achiziția este realizată împreună cu International  Finance Corporation (IFC) și înseamnă că Kruk va investi 46 mil. euro în achiziția portofoliului, la care se adaugă un împrumut de 20 mil. euro din partea instituției financiare internaționale.

Kruk se pregătește să semneze pe lângă tranzacția de la CEC Bank și tranzacția Elisabeth, prin care urmează să preia un portofoliu neperformant de la Piraeus Bank cu o valoare nominală de 164,2 mil. euro, potrivit informațiilor publicate în exclusivitate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Prețul de achiziție pentru portofoliul Elisabeth, format din credite retail și corporate, este așteptat să fie unul comparabil cu cel plătit de Kruk în urmă cu un an pentru portofoliul Henri al Piraeus Bank, când polonezii au dat 12 mil. euro obținând un  discount de 93,5% din valoarea nominală a portofoliului.

Tranzacțiile în diferite faze de execuție ale Kruk cu Eurobank, Piraeus Bank România și CEC Bank indică un val de achiziții în curs al firmei poloneze de portofolii neperformante cu o valoare nominală agregată de peste 800 mil. euro.

În 2015, investițiile Kruk în achiziția de portofolii pe piața românească au fost de aproximativ 163 mil.lei (majoritatea pentru achiziția de portofolii retail), comparativ cu circa 98 mil. lei în 2014. Investițiile din 2015 i-au asigurat Kruk o cotă de piață de 37% pe piața segmentului de creanțe cesionate, raportat la tranzacțiile finalizate în 2015. În următorii ani, grupul polonez intenționează să fie mai activ pe segmentul creanțelor ipotecare și a celor corporate.

Valoarea nominală totală a portofoliilor achiziționate de Kruk în 2015 a fost de 5,04 mld. lei (1,1 mld. euro).

Valoarea nominală a creanțelor vândute (tranzacții finalizate până în decembrie 2015) sau externalizate spre colectare de bănci sau alte entități pe piața din România, a fost de aproximativ 8,96 mld. lei , comparativ cu valoarea de aproximativ 14 mld. lei în 2014, din care valoarea nominală a portofoliilor de creanțe vândute (tranzacții finalizate până în decembrie 2015) a fost 4,5 mld. lei, față de 9,3 mld. lei în 2014, susțin datele prezentate de Kruk. De asemenea valoarea nominală a portofoliilor externalizate spre colectare a fost de 4,3 mld. lei, comparativ cu 4,7 mld. lei în 2014.

Ultimele tranzacții finalizate pe piața de profil, Rosemary (vânzarea unui portofoliu de circa 287 mil. euro de către Intesa Sanpaolo cehilor de la APS), Tokyo (vânzarea unui portofoliu BCR de 1,1 mld. euro pentru aproape 150 mil. euro), ultima tranzacție încheiată de Kruk cu CEC, respectiv achiziția în derulare a portofoliului Blue Lake al BCR, de circa 400 mil. euro de către un consorțiu din care fac parte EOS și B2 Holding indică o tendință de creștere a prețurilor de achiziție a portofoliilor scoase la vânzare.

Pe piața de profil, Kruk concurează cu APS, EOS, Kredyt Inkaso, iar în ultima lună au dat semnale puternice prin achiziții internaționale cu impact local B2 Holding (care a cumpărat platforma de origine bulgară DCA), respectiv GetBack (preluată de fondul de investiții Abris Capital Partners alături de alți co-investitori). De asemenea, în contextul mai larg al tranzacției de vânzare a portofoliului Neptun al BCR, cu o valoare nominală de 2,7 mld. euro, eșuată însă în septembrie 2015, fondul de investiții Lone Star a fost aproape de a cumpăra firma cehă de administrare a creanțelor APS.

Piața românească de tranzacții cu portofolii neperformante a fost cea mai mare din regiune în 2015 și este atractivă pentru investitorii de profil. Băncile locale stau în acest moment pe un stoc de credite neperformante de circa 6 mld. euro, conform unor estimări făcute de investitori activi pe acest segment și firme de consultanță.

 

bcr infograficmain

Consorțiul din care face parte EOS negociază cu BCR achiziția portofoliului neperformant Blue Lake de circa 400 mil. euro. În tranzacția estimată în jurul a 60 mil. euro ar fi implicat și fondul american de investiții Centerbridge, respectiv norvegienii de la B2 Holding

Consorțiul din care face parte firma germană de administrare a creanțelor EOS negociază achiziția portofoliului neperformant Blue Lake al BCR, a cărui valoare nominală este de circa 390 mil. euro, susțin surse din piață. Din consorțiu ar mai face parte și fondul american de investiții Centerbridge, care investește între 50 și 300 mil. dolari per tranzacție. De asemenea, un alt investitor care ar face parte din consorțiu cu EOS ar fi și firma norvegiană B2 Holding, care a făcut indirect o proaspătă achiziție la nivel local.

Prețul de achiziție al portofoliului este cotat la aproximativ 15 eurocenți pentru fiecare euro la valoare nominală, ceea ce înseamnă o tranzacție în jurul a 60 mil. euro.

Tranzacția Blue Lake ar putea fi semnată în prima parte a lunii iulie, adaugă sursele citate.

Informațiile nu au fost confirmate de către părți.

Reprezentanții BCR nu au dorit să facă niciun comentariu pe marginea acestui subiect. De asemenea, reprezentanții EOS nu au răspuns întrebărilor adresate până la momentul publicării acestui articol. Reprezentanții Centerbridge nu au putut fi contactați.

„Fiind o companie listată din 8 iunie, nu suntem în poziția de a răspunde întrebărilor datorită reglementărilor Bursei de Valori din Oslo. Mergând mai departe, vom publica informații numai în conformitate cu aceste reglementări. Acestea vor fi incluse într-un raport trimestrial”, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Rasmus Hansson, director pentru strategie și fuziuni și achiziții al B2 Holding.

Portofoliul Blue Lake al BCR a atras interesul mai multor jucători de pe piața administrării datoriilor, printre finaliști numărându-se nume precum APS, Kredyt Inkaso sau EOS.

BCR,  cea mai mare bancă locală după active, a primit pe 13 iunie ofertele pentru portofoliul neperformant Blue Lake, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Blue Lake este un portofoliu de retail garantat cu ipotecă. Circa 6.000 de proprietăți imobiliare, poziționate în București și la nivelul întregii țări, fac parte din pachetul de garanții care însoțește portofoliul.

BCR lucrează la tranzacția Blue Lake cu perechea PwC (consultant) – Schoenherr (firmă de avocatură), alături de care a bifat deja cea mai lungă serie de vânzări de astfel de portofolii mari locale.

Centerbridge Partners este o firmă americană de administrare de fonduri de investiții, fondată în 2005. Până în 2014, a strâns sub administrare circa 25 mld. dolari de la fonduri de pensii, universități și investitori bogați, conform Wall Street Journal. Unul dintre cei doi fondatori ai Centerbridge este Mark Gallogly, fost șef peste activitatea de administrare de capital privat în cadrul Blackstone, cea mai mare firmă de investiții din lume.

Cea mai mare parte a investițiilor Centerbridge se concentrează asupra activelor depreciate sau a afacerilor aflate în restructurare, aria sa de interes întinzându-se din America de Nord și Europa până în China.

B2 Holding, unul dintre liderii administrării de creanțe de pe piața din Europa, a cumpărat recent o firmă de recuperare a creanțelor activă la nivel local și are planuri de creștere în Români, cea mai mare piață din regiunea Europei Centrale și de Est după mărimea portofoliilor neperformante tranzacționate în 2015.

Norvegienii au finalizat recent achiziția firmei bulgare de colectare a creanțelor Debt Collection Agency (DCA), care are operațiuni directe și în România.

B2 Holding a anunțat pe 9 mai un acord de achiziție a 100% din acțiunile DCA, firmă fondată în 2010 de către oamenii de afaceri bulgari Martin Despov și Nikolina Stancheva.

DCA are subsidiară în România din 2013. Compania numără 134 de angajați în Bulgaria și 25 de oameni în România.

DCA are în administrare un portofoliu de datorii cu o valoare nominală de circa 180 mil. euro. Compania a raportat pentru 2015 venituri de 5,9 mil. euro și un profit net de 1,9 mil. euro.

B2 Holding, activă deja în spațiul scandinav și al statelor baltice, are operațiuni și în piețele Europei Centrale și de Est (Polonia), respectiv Balcani (Bulgaria, România).

De cealaltă parte, EOS are deja o poziție puternică pe piața locală a administrării de creanțe, fiind unul dintre liderii acestui segment de afaceri.

BCR tocmai a finalizat pe 8 iunie vânzarea portofoliului neperformant Tokyo, pentru care a încasat un preț de aproximativ 150 mil. euro după transferul unui pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de aproape 1,1 mld. euro către consorțiul APS – Deutsche Bank – International Finance Corporation, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. BCR nu a făcut public prețul de vânzare nici al portofoliului Tokyo, nici al altor portofolii vândute anterior.

Subsidiara locală a Erste este cel mai activ vânzător de active bancare neperformante, pe fondul procesului amplu de curățire a bilanțului propriu pentru a elibera lichidități blocate în provizioane, pe de altă parte aceste acțiuni fac parte și din activitatea de restructurare a băncii.

BCR a realizat un profit net de 315,1 mil. lei (70,2 mil. euro) în primul trimestru al acestui an, „susținut totodată de recuperări consistente ale unor credite neperformante precum şi de îmbunătățirea calității portofoliului”, potrivit reprezentanților băncii.

Rata creditelor neperformante a scăzut în cazul BCR la 19,5% la finele primului trimestru comparativ cu 25,6% în martie 2015, datorită eforturilor de reducere a portofoliului de credite cu probleme şi a îmbunătățirii calității portofoliului de credite performante. Gradul de acoperire a creditelor neperformante a ajuns la 78,4% în martie 2016.

Banca a raportat în perioada menționată o producție de credite noi de peste 2 mld. lei (circa 450 mil. euro), din care aproximativ 0,9 mld. lei pe segmentul finanțărilor adresate companiilor.

Piața tranzacțiilor cu credite neperformante din România a fost cea mai mare și mai activă în 2015 din rândul piețelor din regiunea Europei Centrale și de Est. Valoarea tranzacțiilor locale de profil este estimată la circa 1,5 mld. euro în 2015, iar în 2016 cifra ar putea ajunge spre 2 mld. euro. Prețurile de achiziție al acestor portofolii variază de la 0,5 – 1 eurocenți până la 25 de eurocenți în funcție de calitatea garanțiilor atașate portofoliilor, a vechimii creditelor cuprinse în pachet și a interesului stârnit printre investitori.

Anul trecut a marcat și un eșec major. Tranzacția Neptun prin care BCR a încercat să vândă un portofoliu neperformant de 2,7 mld. euro, cu o structură mixtă de active, a eșuat în septembrie. Ulterior, au fost regrupate activele în alte portofolii, așa ajungând pe piață tranzacția Tokyo și altele prin care BCR mai are de scăpat de stocuri de neperformante de circa 1 mld. euro.

Una dintre tranzacțiile de referință în ceea ce privește vânzarea portofoliilor de retail, garantate cu ipoteci, a avut loc în iulie 2015, când Volksbank România a transferat un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 495 mil. euro consorțiului format din Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap și APS. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Surse din piață estimează prețul de achiziție al portofoliului Volksbank la circa 17 eurocenți pentru fiecare euro la valoare nominală, ceea ce înseamnă o tranzacție de peste 84 mil. euro.

RosemaryNPLMain

APS finalizează tranzacția Rosemary. Firma cehă de administrare a datoriilor cumpără cu circa 40 mil. euro portofoliul neperformant scos la vânzare la o valoare nominală de 287 mil. euro de către Intesa Sanpaolo România

APS, unul dintre cei mai mari administratori de datorii de pe piața locală, a ajuns la momentul finalizării tranzacției Rosemary. Portofoliul de credite neperformante scos la vânzare în toamna anului trecut, cu o valoare nominală de 287 mil. euro, a fost cumpărat de către APS, care plătește un preț de achiziție de peste 40 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentrui jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Prețul plătit pe portofoliul Rosemary ajunge la 14 – 15 eurocenți, potrivit informațiilor din piață, neconfirmate însă de către părți.

Reprezentanții Sanpaolo Intesa România nu au putut fi contactați până la momentul publicării acestui articol.

Tranzacția Rosemary a început în toamna anului 2015, la puțin timp după eșecul vânzării portofoliului neperformant Neptun al BCR, care la o valoare nominală de 2,7 mld. euro a fost cel mai mare pachet de credite bancare toxice scos vreodată la vânzare pe piața locală.

Pe 23 septembrie 2015, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris, în premieră, despre pregătirile Intesa Sanpaolo Bank România de a ieși la vânzare către investitori cu un portofoliu neperformant de circa 300 mil. euro.

Subsidiara locală a băncii italiene a scos la vânzare astfel un pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de 287 mil. euro în cadrul tranzacției cu nume de cod Rosemary, conform datelor publicate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 5 octombrie.

Tranzacția Rosemary a ieșit în fața investitorilor cu un pachet format dintr-un număr de 1.862 de credite, respectiv 1.279 de clienți împrumutați. Portofoliul Intesa Sanpaolo este denominat în proporție de aproape 60% în euro, respectiv circa 40% în lei.

Portofoliul avea un colateral care cuprindea active imobiliare având o valoare de piață estimată la peste 180 mil. euro, din care circa 40% reprezintă ponderea celor mai mari 20 de proprietăți. Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Aceste proprietăți sunt localizate în întreaga țară, cele mai importante fiind în zona București – Ilfov și în vestul țării.

Componenta corporate a portofoliului este compusă din 981 de clienți împrumutați și credite de 273 mil. euro, securizate cu 1.282 de proprietăți. Mai mult de jumătate din aceste împrumuturi sunt acordate companiilor, aflate în proceduri avansate de faliment.

La acestea se adaugă credite retail de 14 mil. euro, 298 de clienți împrumutați, această componentă fiind garantată cu 302 proprietăți.

Istoricul de plată al portofoliului arată că au fost încasate 24 mil. euro în ultimele 18 luni înainte de scoaterea la vânzare a pachetului de credite.

Calendarul inițial al tranzacției prevedea înaintarea ofertelor indicative în luna octombrie 2015, iar depunerea ofertelor finale urma să aibă loc în luna noiembrie a anului trecut.

Mandatul de vânzare al portofoliului Rosemary a aparținut consultanților Deloitte, potrivit datelor publicate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. De asemenea, Reff & Asociații, firma corespondentă a Deloitte, a asigurat asistența juridică a vânzătorului în tranzacția Rosemary.

În decembrie, APS a fost selectat drept cumpărător al portofoliului și au demarat negocierile directe cu acesta. Față de alte tranzacții cu portofolii derulate pe piața de profil, Rosemary a avut o durată de negociere mai îndelungată.

APS a semnat tranzacția în ianuarie, însă avea nevoie de a găsi banii necesari achiziției, cu atât mai mult cu cât firma cehă era implicată în paralel în cea mai mare tranzacție ca anvergură pe piața locală, tranzacția Tokyo.

APS a ajuns la finalizare cu tranzacțiile Rosemary și Tokyo în luna iunie.

În cazul tranzacției Tokyo, consorțiul format din Deutsche Bank, International Finance Corporation și APS au plătit aproximativ 150 mil. euro pentru a prelua un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de circa 1,1 mld. euro de la BCR.

Luna iunie marchează atingerea unui vârf istoric pentru piața vânzărilor de credite neperformante, în contextul în care numai tranzacțiile Tokyo și Rosemary cumulează transferul de portofolii cu o valoare nominală agregată de circa 1,4 mld. euro.

De asemenea, în perioada mai – iunie, firma poloneză Kruk a semnat tranzacția Ursa (prin care cumpără un portofoliu neperformant de 597 mil. euro de la Bancpost și alte subsidiare Eurobank) și tranzacția Elisabeth (portofoliul neperformant de 164 mil. euro scos la vânzare de către Piraeus Bank România).

Cu patru tranzacții mari, piața locală a vânzărilor de credite neperformante cumulează în perioada mai – iunie transferuri încheiate, respectiv altele numai semnate cu o valoare nominală agregată de circa 2,148 mld. euro ceea ce confirmă atingerea momentului de vârf de către piața de profil.

Pe piața administrării portofoliilor de datorii, poziții puternice au firma germană EOS, firmele poloneze Kruk și Kredyt Inkaso, respectiv firma cehă APS, controlată integral de către Martin Machon.

bcr infograficmain

BCR a primit primele oferte pentru portofoliul neperformant Blue Lake de peste 400 mil. euro. Polonezii, cehii și germanii au intrat în lupta pentru o tranzacție estimată la 60 – 70 mil. euro. APS, Kruk, Kredyt Inkaso și EOS pe lista investitorilor care s-au arătat interesați de portofoliul Blue Lake

BCR,  cea mai mare bancă locală după active, a primit pe 13 iunie ofertele neangajante pentru portofoliul neperformant cu o valoare nominală de peste 400 mil. euro în cadrul tranzacției cu nume de cod Blue Lake, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Jucătorii majori din piața locală de administrare a datoriilor au intrat în cursă, în contextul în care operatori polonezi, cehi și germani luptă pentru a pune mâna pe acest portofoliu, comparabil ca mărime cu Saturn, portofoliu vândut de BCR la finele anului 2014.

În aceste condiții, cumpărătorul este de așteptat să provină din patrulaterul aflat la vârful pieței de profil, APS – Kruk – EOS – Kredyt Inkaso. APS, Kredyt Inkaso și EOS au înaintat oferte neangajante pentru portofoliul BCR. De asemenea, Kruk, angajat în mai multe achiziții de portofolii bancare în paralel, s-a arătat interesat de acest portofoliu, susțin surse din piață.

Vânzătorul alături de echipa sa de consultanți care se ocupă de procesul de vânzare al portofoliului analizează ofertele neangajante și urmează să selecteze în perioada următoare cine sunt investitorii care se califică pentru etapa următoare a tranzacției.

Reprezentanții BCR și cei ai companiilor implicate în tranzacție nu au fost disponibili pentru comentarii pe marginea acestui subiect.

Tranzacția Blue Lake este estimată de către surse din piața de profil că va atrage un preț de vânzare al portofoliului în jurul a 60 – 70 mil. euro.

BCR tocmai a finalizat pe 8 iunie vânzarea portofoliului neperformant Tokyo, pentru care a încasat un preț de aproximativ 150 mil. euro după transferul unui pachet de credite neperformante cu o valoare nominală de aproape 1,1 mld. euro către consorțiul APS – Deutsche Bank – International Finance Corporation, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. BCR nu a făcut public prețul de vânzare nici al portofoliului Tokyo, nici al altor portofolii vândute anterior.

Blue Lake cuprinde circa 6.000 de proprietăți imobiliare, poziționate în București și la nivelul întregii țări, acestea făcând parte din pachetul de garanții care însoțește portofoliul.

Impactul preluării acestui portofoliu este de așteptat să fie unul semnificativ asupra activității firmei de colectare a creanțelor care se va ocupa de administrarea portofoliului ulterior achiziției.

APS alături de Deutsche Bank și-a construit o poziție puternică de cumpărător preferat al portofoliilor mari de corporate ale BCR. Kruk este cumpărătorul momentului, după ce a finalizat recent tranzacția Ursa de 597 mil. euro cu Bancpost și alte entități ale Eurobank, respectiv tranzacția Elisabeth cu Piraeus Bank România. De asemenea, liderul administrării de datorii pe segmentul creditelor de consum negarantate negociază noi achiziții de portofolii de la CEC Bank (cu o valoare nominală de circa 50 mil. euro), precum și de la alte instituții de credit.

Kredyt Inkaso este jucătorul cu cea mai puternică ascensiune în piața locală de  profil, reușind să construiască de la zero în circa 3 trei ani un portofoliu local de 1 mld. euro.

EOS este, de asemenea, unul dintre cei mai mari jucători pe segmentul administrării portofoliilor locale de datorii.

BCR lucrează la tranzacția Blue Lake cu perechea PwC (consultant) – Schoenherr (firmă de avocatură), alături de care a bifat deja cea mai lungă serie de vânzări de astfel de portofolii mari locale.

Subsidiara locală a Erste este cel mai activ vânzător de active bancare neperformante, pe fondul procesului amplu de curățire a bilanțului propriu pentru a elibera lichidități blocate în provizioane, pe de altă parte aceste acțiuni fac parte și din activitatea de restructurare a băncii.

BCR a realizat un profit net de 315,1 mil. lei (70,2 mil. euro) în primul trimestru al acestui an, „susținut totodată de recuperări consistente ale unor credite neperformante precum şi de îmbunătățirea calității portofoliului”, potrivit reprezentanților băncii.

Rata creditelor neperformante a scăzut la 19,5% la finele primului trimestru comparativ cu 25,6% în martie 2015, datorită eforturilor de reducere a portofoliului de credite cu probleme şi a îmbunătățirii calității portofoliului de credite performante. Gradul de acoperire a creditelor neperformante a ajuns la 78,4% în martie 2016.

Banca a raportat în perioada menționată o producție de credite noi de peste 2 mld. lei (circa 450 mil. euro), din care aproximativ 0,9 mld. lei pe segmentul finanțărilor adresate companiilor.

Piața tranzacțiilor cu credite neperformante din România a fost cea mai mare și mai activă în 2015 din rândul piețelor din regiunea Europei Centrale și de Est. Valoarea tranzacțiilor locale de profil este estimată la circa 1,5 mld. euro în 2015, iar în 2016 cifra ar putea ajunge spre 2 mld. euro. Prețurile de achiziție al acestor portofolii variază de la 0,5 – 1 eurocenți până la 25 de eurocenți în funcție de calitatea garanțiilor atașate portofoliilor, a vechimii creditelor cuprinse în pachet și a interesului stârnit printre investitori.

Anul trecut a marcat și un eșec major. Tranzacția Neptun prin care BCR a încercat să vândă un portofoliu neperformant de 2,7 mld. euro, cu o structură mixtă de active, a eșuat în septembrie. Ulterior, au fost regrupate activele în alte portofolii, așa ajungând pe piață tranzacția Tokyo și altele prin care BCR mai are de scăpat de stocuri de neperformante de circa 1 mld. euro.

elisabethnplmain

Kruk cumpără portofoliul neperformant Elisabeth de 164,2 mil. euro al Piraeus Bank România. Prețul de achiziție al pachetului de creanțe deținut de banca grecească, de circa 10 mil. euro

Firma poloneză de administrare a datoriilor Kruk este cumpărătorul selectat pentru achiziția portofoliului neperformant cu o valoare nominală de 164,2 mil. euro al Piraeus Bank România, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Semnarea contractului este așteptată să aibă loc în cursul acestei luni. Discount-ul oferit de cumpărător este în jurul a 94% față de valoarea nominală a pachetului de credite neperformante, ceea ce echivalează cu un preț de achiziție în jurul a 10 mil. euro.

Părțile implicate în tranzacție nu au fost disponibile pentru comentarii până la momentul publicării acestui articol.

Din această perspectivă, Kruk va plăti pentru portofoliul neperformant Elisabeth un preț comparabil, respectiv la un discount apropiat față de valoarea nominală a creditelor de cel din tranzacția Henri din urmă cu un an. În mai 2015, Kruk a anunțat achiziția unui portofoliu neperformant al Piraeus Bank România cu o valoare nominală de 184 mil. euro la un discount de 93,5%, adică pentru un preț de achiziție de 12 mil. euro.

Mandatul de vânzare al portofoliului Elisabeth aparține consultanților Deloitte, care au făcut parte din același trio Deloitte (consultantul vânzătorului) – Piraeus Bank România (vânzător) – Kruk (cumpărător) și la tranzacția Henri derulată anul trecut.

Pe 7 aprilie, reprezentanții Piraeus Bank România declarau în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că ”analizează posibilitatea vânzării unui portofoliu de credite neperformante”, de aproximativ 165 mil. euro, portofoliu format din credite retail și IMM.

Portofoliul Elisabeth este format dintr-un număr total de 8.076 de credite, din care cele acordate persoanelor fizice înseamnă 57,2% din portofoliu, iar cele corporate au o pondere de 42,8%.

Pe tipuri de monedă a creditului, împrumuturile în euro reprezintă 43% din întregul portofoliu, fiind urmate de creditele în franci elvețieni cu 36%, respectiv de cele în lei cu 21%.

Banca a obținut 6,8 mil. euro din administrarea portofoliului în ultimele 15 luni înainte de scoaterea la vânzare a acestui pachet de credite neperformante, cea mai mare parte din bani fiind încasați de pe urma componentei de retail a portofoliului.

Împrumuturile care fac parte din portofoliul scos la vânzare sunt deja în proporție de peste 80% în proceduri de executare silită.

Valoarea a 24 de proprietăți imobiliare constituite colateral pentru 21 credite retail este de circa 0,8 mil. euro. Suma nu include alte active identificate de către executori.

Pe componenta de corporate a portofoliului, valoarea a 46 de proprietăți puse colateral, inclusiv active industriale, comerciale și rezidențiale, este estimată la 1 mil. euro, conform informațiilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Piraeus Bank România își curăță bilanțul prin aceste tranzacții de transfer a pachetelor neperformante.

Banca-mamă din Grecia a anunțat că în perioada octombrie 2015 – martie 2016 și-a redus stocul de credite neperformante cu 1,2 mld. euro. Creditele  neperformante sunt o problemă la nivelul tuturor băncilor – mamă din Grecia, discutată cu creditorii externi ai Atenei, printre cei interesați să se implice financiar în achiziția și administrarea acestor active toxice numărându-se investitori instituționali de talia IFC și BERD, respectiv fondul de investiții KKR.

La nivelul lunii martie, subsidiara Piraeus Bank din România avea active de 1,637 mld. euro, credite nete de 743 mil. euro și depozite de 850 mil. euro. Rețeaua număra 120  de unități și 1.384 de angajați, conform raportului trimestrial al băncii-mamă.

Cota de piață a Piraeus Bank România era la finele lunii martie de 1,6% la credite, respectiv 1,2% la depozite.

Anul trecut, Piraeus Bank Grecia a mandatat banca elvețiană de investiții UBS pentru aranjarea unei tranzacții de vânzare a băncii sale din România, așa cum jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a informat în iunie 2015, însă la finele anului trecut au eșuat negocierile de vânzare către fondul american de investiții JC Flowers.

Constantinos Loizides, directorul pentru dezvoltare internațională al Piraeus Grecia, preciza pe 16 mai pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO la întrebarea dacă în acest moment sunt angajate discuții cu potențiali cumpărători ai subsidiarei locale: ”Vă putem răspunde cu fermitate că nu sunt angajate nici un fel de discuții privind vânzarea subsidiarei din România”.

De cealaltă parte, Kruk este unul dintre liderii pieței administrării portofoliilor de datorii, alături de cehii de la APS, firma poloneză Kredyt Inkaso și firma germană de profil EOS.

Pe 20 mai, Kruk a semnat un acord cu entitățile grupului bancar elen Eurobank pentru achiziția unui portofoliu de creanțe de consum cu o valoare nominală de 597 mil. Euro (aprox.2,6 miliarde RON).

Acest portofoliu este cel mai mare din istoria tranzacțiilor pe piața creanțelor de consum din România, având aproximativ 180.000 de cazuri.

Kruk a anunțat că va investi 46 mil. euro (aprox. 207 mil. lei) în achiziția portofoliului neperformant Ursa, cumpărat alături de IFC. Instituția financiară internațională a alocat un împrumut de circa 20 mil. euro pentru cota sa de investiție în  proiect ceea ce indică un preț de achiziție total de 66 mil. euro, respectiv un discount de 89% din valoarea nominală a portofoliului Ursa.

Pe piața de profil, cel mai mare portofoliu scos la vânzare este cel al BCR, cunoscut investitorilor sub denumirea Blue Lake, un pachet de credite neperformante de peste 400 mil. euro, tranzacție anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 5 mai. În acest moment, investitorii interesați de talia APS, Kruk și Kredyt Inkaso au timp să-și pregătească ofertele până la jumătatea lunii iunie, perioada fiind extinsă cu peste o săptămână față de termenul inițial.

bancpost main

Kruk și IFC semnează tranzacția Ursa de vânzare de credite neperformante ale Bancpost. Polonezii anunțau la finele lui aprilie că oferta înaintată cu IFC a fost aprobată pentru achiziția unui portofoliu neperformant de 597 mil. euro. Proprietarul Bancpost spune că va semna în luna mai vânzarea unui portofoliu de 170 mil. euro. Eurobank: ”Vom semna și vom anunța curând. Nu avem alte planuri de vânzare de portofolii neperformante în România în acest an”

Firma poloneză de administrare a creanțelor Kruk și International Finance Corporation se pregătesc să semneze zilele acestea achiziția unui pachet de credite neperformante ale Bancpost, cunoscut investitorilor sub denumirea de tranzacția Ursa, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Eurobank Ergasias, proprietarul Bancpost, a publicat pe 17 mai informația potrivit căreia are în curs de execuție vânzarea unui portofoliu neperformant negarantat de credite de consum cu o valoare brută de 170 mil. euro către un consorțiu din care fac parte o firmă regională de administrare a creanțelor și o instituție supra-națională. Părțile au agreat asupra tuturor termenilor, iar semnarea va avea loc în mai 2016, se mai arată în documentul băncii elene.

Cumpărătorii acestui portofoliu ar fi Kruk și IFC, susțin surse din piață, care adaugă că acesta este o bucată din portofoliul Ursa scos la vânzare în 2015 de către proprietarul Bancpost. Sursele citate susțin că semnarea tranzacției Ursa va avea loc în aceste zile, iar un anunț în acest sens ar putea veni chiar în jurul zilei de vineri, 20 mai.

Pe de altă parte, Kruk a informat bursa de la Varșovia pe 27 aprilie că împreună cu International Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale și unul dintre cei mai activi finanțatori de achiziții de credite neperformante, ”au primit aprobarea ofertei în cadrul unui proiect de investiții pe piața românească”. ”Oferta a fost aprobată sub condiția agreării și semnării unui acord de cumpărare. Valoarea nominală a portofoliului neperformant de credite este de circa 597 mil. euro sau 2,6 mld. zloți la cursul mediu al Băncii Naționale a Poloniei din 27 aprilie 2016”, au precizat reprezentanții Kruk.

La o astfel de valoare nominală, tranzacția derulată de Kruk și IFC va deveni a doua din istoria pieței locale de tranzacții cu credite neperformante, după tranzacția Tokyo, în curs de finalizare după semnarea în decembrie 2015 a vânzării unui portofoliu neperformant BCR de 1,2 mld. euro.

Întrebat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO când Bancpost va semna tranzacția Ursa cu Kruk și IFC și care este valoarea finală a portofoliului, Apostolos Kazakos, directorul general al grupului de strategie al Eurobank a declarat pe 16 mai: ”Vom semna și vom anunța curând. Nu sunt alte planuri de vânzare (a altor portofolii neperformante Bancpost în acest an – n.r.)”.

Pentru tranzacția Ursa, IFC a alocat deja o finanțare de 22,78 mil. dolari (20 mil. euro) destinată plății prețului de achiziție. Inițial, IFC își propunea să aloce o finanțare de până la 35 mil. euro în condițiile în care se aștepta ca prețul de achiziție să fie sub 65 mil. euro.

Dacă se mențin proporțiile inițiale luate în calcul de către IFC prețul de achiziție al portofoliului neperformant vizat de către Kruk și IFC la Bancpost s-ar situa sub nivelul de 40 mil. euro.

Compania de proiect a Kruk pentru achiziția portofoliului se numește ProsperoCapital S.a.r.l și este înregistrată în Luxemburg.

Portofoliul de credite neperformante Ursa este constituit din împrumuturi de retail (aproximativ 80% din total) și credite colaterizate acordate IMM-urilor din sectoare precum agricultură, construcții, comerț și transporturi.

Pe baza portofoliului indicativ, cele mai multe credite neperformante acordate IMM-urilor sunt de așteptat să fie în proceduri judiciare, iar asta înseamnă riscuri în obținerea și vânzarea garanțiilor aduse colateral la creditele respective, potrivit datelor prezentate de către IFC.

Vânzarea portofoliului Eurobank Ergasias vizează subsidiara sa din România, Bancpost, și active aparținând IMM-urilor mutate pe un vehicul special creat pentru derularea tranzacției.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris pe 2 octombrie 2015 despre structura portofoliului neperformant vizat de Kruk și IFC, respectiv de finanțarea pregătită de IFC.

Kruk este lider al pieței locale de administrare a portofoliilor neperformante de retail și investește într-o gamă variată de astfel de active.

Kruk a cumpărat anul trecut portofoliul neperformant Henri de la Piraeus Bank România de 184 mil. euro la un preț de 12 mil. euro, adică la un discount de 93,5% față de valoarea nominală.

Pe piața managementului de credite neperformante, Kruk, Kredyt Inkaso (Polonia), APS (Cehia) și EOS (Germania) au cele mai solide portofolii sub administrare.

Bancpost este ca și alte subsidiare ale băncilor elene în proces de restructurare și de resetare. Eurobank a selectat pe bancherii de investiții de la HSBC să evalueze operațiunile din România și din alte piețe pentru a stabili opțiunile strategice.

Recent, directorul de strategie al grupului Eurobank, Apostolos Kazakos, a declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că o potențială tranzacție cu NBG, proprietarul Banca Românească, este una dintre opțiuni pentru a-și întări prezența în România.

Bancpost are o cotă de piață după active de 3% în timp ce Banca Românească deține o cotă de circa 1,8% din piața bancară locală.

Activitatea subsidiarei locale a National Bank of Greece este susținută de către banca -mamă, care precizează în raportul său anual pe 2015 că majoritatea subsidiarelor sale își asigură singure finanțarea necesară, cu excepția Banca Românească, care a primit circa 450 mil. euro de la NBG prin tranzacții interbancare.

Eurobank Ergasias, proprietarul Bancpost, a înființat anul trecut o unitate special dedicată administrării portofoliilor de credite neperformante la nivelul grupului (TAG – Trouble Assets Group), care supervizează unități de profil autonome în cadrul subsidiarelor sale din Europa de Est.

Șeful grupului de gestionare a activelor cu probleme, Constantinos Vousvounis, este membru al Comitetului pentru planificare strategică și îi raportează direct lui Fokion Karavias, directorul general executiv al Eurobank Ergasias.

La nivelul băncii elene, au fost plasate sub administrarea TAG expuneri de 21 mld. euro, de care se ocupă aproximativ 2.600 de oameni, din care 970 sunt personal extern, format din avocați, angajați ai firmelor de colectare de creanțe și alți specialiști în managementul datoriilor.

În bilanțul Eurobank Ergasias, efectul de balast vine de la stocul mare de credite neperformante acumulat în piața grecească. Băncile grecești au acum expuneri neperformante uriașe, de circa 110 mld. euro și își propun să reducă acest nivel către 65-70 mld. euro până în 2018, informează publicația elenă Kathimerini.

Operațiunile internaționale ale Eurobank Ergasias înregistrau la 30 septembrie 2015 credite cu întârziere la plată de peste 90 de zile în valoare de 1,576 mld. euro, din care aproape jumătate provin din România, cu 738 mil. euro.

La finele primului trimestru al anului, Eurobank raporta pentru România active de 2,98 mld. euro, împrumuturi nete de 1,76 mld. euro, depozite de 1,85 mld. euro la o rețea de 147 de agenții și 7 centre de afaceri, deservite de un personal de 2.222 de angajați.

Profitul Eurobank în România la finele lui martie era de 6 mil. euro.

Pe 16 mai, Philippos Karamanolis a preluat postul de Președinte Executiv al Bancpost, și poziția de Country CEO al Grupului Eurobank în România,înlocuindu-l pe George Georgakopoulos. Karamanolis a lucrat în Bancpos în perioada 2005 – 2008 ca Vicepreședinte Executiv, iar de atunci a fost Președinte al Comitetului Executiv al Eurobank Serbia.

Pe 22 decembrie 2015, Eurobank Ergasias a vândut 80% din acțiunile firmei de asigurări Eurolife ERB Insurance Group Holdings S.A. către canadienii de la Fairfax Financial Holdings Limited pentru care au primit 316 mil. euro în numerar.

Astfel, Eurobank Ergasias a rămas numai cu 20% din compania de asigurări activă în Grecia și România.

Acțiunile Bancpost sunt acum împărțite de Eurobank Ergasias SA cu 93,78141% și alți acționari cu 6,21859%, din care ERB New Europe Holding BV are 5,36534%.

elisabethnplmain

Tranzacția Elisabeth cu credite neperformante de 164,2 mil. euro ale Piraeus Bank România: 8.076 de împrumuturi scoase la vânzare, din care 57,2% sunt retail, iar 42,8% corporate. Creditele în euro au o pondere de 43% în portofoliu,36% sunt în franci elvețieni, iar 21% în lei. Semnarea contractului de vânzare a portofoliului, așteptată în mai

Vânzarea portofoliul neperformant Elisabeth, cu o valoare nominală de 164,2 mil.euro, de către Piraeus Bank România este așteptată să ajungă în faza de semnare în cursul lunii mai, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

O echipă de consultanți Deloitte condusă de către Hein van Dam, partener Deloitte Consultanță SRL, respectiv de către Balazs Biro, Partener Deloitte Ungaria, are mandatul de vânzare al portofoliului Elisabeth. Deloitte a fost anul trecut consultantul Piraeus Bank România la vânzarea portofoliului neperformant Henri de 185 mil. euro către Kruk pentru un preț de 12 mil. euro.

Portofoliul Elisabeth este format dintr-un număr total de 8.076 de credite, din care cele acordate persoanelor fizice înseamnă 57,2% din portofoliu, iar cele corporate au o pondere de 42,8%.

Pe tipuri de monedă a creditului, împrumuturile în euro reprezintă 43% din întregul portofoliu, fiind urmate de creditele în franci elvețieni cu 36%, respectiv de cele în lei cu 21%.

Banca a obținut 6,8 mil. euro în ultimele aproximativ 15 luni din administrarea portofoliului de împrumuturi, cea mai mare parte din bani fiind încasați de pe urma componentei de retail a portofoliului.

Împrumuturile care fac parte din portofoliul scos la vânzare sunt deja în proporție de peste 80% în proceduri de executare silită.

Valoarea a 24 de proprietăți imobiliare constituite colateral pentru 21 credite retail este de circa 0,8 mil. euro. Suma nu include alte active identificate de către executori.

Pe componenta de corporate a portofoliului, valoarea a 46 de proprietăți puse colateral, inclusiv active industriale, comerciale și rezidențiale, este estimată la 1 mil. euro, conform informațiilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Reprezentanții băncii elene declarau în urmă cu trei săptămâni că analizează vânzarea unui portofoliu neperformant de cira 165 mil. euro, proces aflat atunci ”la început, urmând ca în perioada următoare acest proces să fie accelerat”.

Potrivit calendarului de vânzare, la jumătatea acestei luni erau așteptate primele oferte pentru portofoliu, urmând apoi să fie selectați investitorii pentru etapa ofertelor angajante astfel încât semnarea tranzacției să aibă loc în luna mai.

Potențialii investitori de talia Kredyt Inkaso, APS, Kruk, DDM, EOS și CITR au acum de urmărit atât tranzacția Elisabeth, cât și un pachet de credite ipotecare de peste 400 mil. euro pe care intenționează să-l vândă BCR.

Piraeus își continuă astfel strategia de curățire a bilanțului în contextul în care Piraeus Bank România a trecut anul trecut printr-o tranzacție eșuată de exit, despre care jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 3 iunie 2015.

Grecii au respins oferta înaintată la finele anului trecut de către fondul american de investiții JC Flowers, care ar fi urmat să preia în cadrul aceleiași tranzacții și Carpatica.

Piraeus Bank România este în continuare pe lista de vânzare a băncii – mamă, potrivit mai multor surse din piața financiară.

Subsidiara locală a Piraeus înregistra în decembrie 2015 o cotă de piață de 1,6% la credite, respectiv de 1,3% la depozite, conform unui raport al băncii – mamă.

Piraeus Bank România avea la finele anului trecut o rețea format din 120 de agenții și 1.435 de angajați. Activele băncii ajungeau la 1,581 mld. Euro, în timp ce depozitele se situau la 853 mil. euro, cu puțin peste nivelul creditelor nete, în valoare de 765 mil. euro. Cu aceste cifre de bilanț, România continuă să fie cea mai mare și mai importantă piață a Piraeus din afara Greciei.

Comparativ cu rezultatele raportate pe primele nouă luni ale anului trecut, Piraeus Bank România a înregistrat un declin al activelor și al creditelor nete, implicit a cotei de piață, concomitent cu o creștere ușoară a nivelului depozitelor.

În septembrie 2015, Piraeus Bank România avea active de 1,775 mld. Euro, credite nete de 1,007 mld. Euro, respectiv depozite de 768 mil. euro.

Cele patru mari bănci grecești – Piraeus, Alpha Bank, Eurobank și National Bank of Greece – au trecut printr-o rundă de capitalizare la finele anului trecut și trec prin procese interne de restructurare, inclusiv la nivelul subsidiarelor străine.

În afara Piraeus România, Bancpost este în faza în care este așteptată semnarea vânzării portofoliului Ursa, cu o valoare nominală de circa 500 mil. euro, către Kruk și IFC.

Piața bancară locală a ajuns la o rată medie a creditelor neperformante de 13,57% în ianuarie, conform ultimului buletin lunar publicat de către banca centrală.

Investitorii plătesc pentru portofoliile neperformante locale între 0,5% și 19 eurocenți în funcție de colateralul atașat garanției și nivelul veniturilor generat de portofoliu înainte de a fi scos la vânzare. De regulă, portofoliile neperformante sunt mai ieftine față de cele performante, iar în rândul celor neperformante, portofoliile de retail sunt cotate mai ieftin, iar cele corporate mai scump, însă diferența de preț poate surveni și de pe urma vechimii portofoliului sau a interesului generat printre investitori.

Sursă foto: Piraeus Bank.

Piraeus Bank România a scos la vânzare portofoliul neperformant Elisabeth de circa 165 mil. euro. Piraeus: “Portofoliul este format din credite retail și IMM. Proiectul este la început, urmând ca în perioada următoare acest proces să fie accelerat”

Piraeus Bank România, subsidiara locală a grupului bancar elen Piraeus, a scos la vânzare un portofoliu neperformant în valoare de circa 165 mil. Euro, care conține credite acordate persoanelor fizice și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

Tranzacția poartă numele de cod Elisabeth și este într-o fază incipientă.

„Piraeus Bank analizează posibilitatea vânzării unui portofoliu de credite neperformante. Valoarea portofoliului este de aproximativ 165 mil. euro. Portofoliul este format din credite retail și IMM”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Piraeus Bank România.

“Proiectul este la început, urmând ca în perioada următoare acest proces să fie accelerat”, au adăugat oficialii băncii.

Portofoliul neperformant Elisabeth este format din cele două clase de active déjà menționate, cu ponderi aproximativ egale, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, neconfirmate însă de către Piraeus.

Un astfel de portofoliu este de așteptat să atragă interesul investitorilor și firmelor specializate în administrarea datoriilor, care și-au construit déjà portofolii locale puternice cum este cazul cehilor de la APS, respectiv a firmelor poloneze Kruk și Kredyt Inkaso.

Mandatul de vânzare aparține consultanților de la Deloitte, care anul trecut au intermediat tot pentru Piraeus tranzacționarea portofoliului neperformant Henri. În mai 2015, firma poloneză Kruk, specializată în administrarea datoriilor, a cumpărat un pachet de credite de consum neperformante  negarantate cu o valoare de 184 mil. euro pentru un preț de 12 mil. euro de la Piraeus Bank România.

Banca elenă își continuă astfel strategia de curățire a bilanțului în contextul în care Piraeus Bank România a trecut anul trecut printr-o tranzacție eșuată de exit, despre care jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 3 iunie 2015.

Grecii au respins oferta înaintată la finele anului trecut de către fondul american de investiții JC Flowers, care ar fi urmat să preia în cadrul aceleiași tranzacții și Carpatica.

Piraeus Bank România este în continuare pe lista de vânzare a băncii – mamă, potrivit mai multor surse din piața financiară.

Subsidiara locală a Piraeus înregistra în decembrie 2015 o cotă de piață de 1,6% la credite, respectiv de 1,3% la depozite, conform unui raport al băncii – mamă.

Piraeus Bank România avea la finele anului trecut o rețea format din 120 de agenții și 1.435 de angajați. Activele băncii ajungeau la 1,581 mld. Euro, în timp ce depozitele se situau la 853 mil. euro, cu puțin peste nivelul creditelor nete, în valoare de 765 mil. euro. Cu aceste cifre de bilanț, România continuă să fie cea mai mare și mai importantă piață a Piraeus din afara Greciei.

Comparativ cu rezultatele raportate pe primele nouă luni ale anului trecut, Piraeus Bank România a înregistrat un declin al activelor și al creditelor nete, implicit a cotei de piață, concomitent cu o creștere ușoară a nivelului depozitelor.

În septembrie 2015, Piraeus Bank România avea active de 1,775 mld. Euro, credite nete de 1,007 mld. Euro, respectiv depozite de 768 mil. euro.

Cele patru mari bănci grecești – Piraeus, Alpha Bank, Eurobank și National Bank of Greece – au trecut printr-o rundă de capitalizare la finele anului trecut și trec prin procese interne de restructurare, inclusiv la nivelul subsidiarelor străine.

Piața bancară locală a ajuns la o rată medie a creditelor neperformante de 13,57% în ianuarie, conform ultimului buletin lunar publicat de către banca centrală.

Investitorii plătesc pentru portofoliile neperformante locale între 0,5% și 19 eurocenți în funcție de colateralul atașat garanției și nivelul veniturilor generat de portofoliu înainte de a fi scos la vânzare. De regulă, portofoliile neperformante sunt mai ieftine față de cele performante, iar în rândul celor neperformante, portofoliile de retail sunt cotate mai ieftin, iar cele corporate mai scump, însă diferența de preț poate surveni și de pe urma vechimii portofoliului sau a interesului generat printre investitori.

Un raport KPMG avertizează că nivelul încrederii potențialilor cumpărători a fost afectat de înregistrarea unor vânzări eșuate în valoare de 3,3 mld, euro în 2015.

Piața tranzacțiilor cu credite neperformante este estimată de către consultanții Deloitte la aproape 2 mld. Euro în 2016.

Datele disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO indică faptul că piața locală a înregistrat în 2015 un nivel – record de peste 1,5 mld. Euro valoare nominală totală a portofoliilor neperformante vândute, iar portofolii de aproximativ 2 mld. Euro sunt acum în proceduri avansate de vânzare, dar în cadrul unor tranzacții care nu sunt încă închise.

Pe fondul presiunii BNR, băncile comerciale mari au scos în ultimii ani portofolii mari la vânzare pentru a-și putea debloca banii ținuți în provizioane. Cel mai activ vânzător a fost de departe BCR, cea mai mare bancă după active, care în perioada iulie 2014 – decembrie 2015, a vândut și a semnat vânzarea unor portofolii neperformante cu valori nominale de circa 400 mil. euro (Saturn), 1 mld. Lei (circa 227 mil. euro), 1,2 mld. Euro (Neptun).

În 2015, Piraeus a vândut portofoliul Henri către Kruk, UniCredit a cedat portofoliul Triton de 339 mil. euro către Kredyt Inkaso la un preț de 28 mil. euro, iar Intesa a semnat în ianuarie 2016 vânzarea portofoliului Rosemary de 287 mil. euro către APS.

Piața bancară a devenit scena cea mai fierbinte pentru investitorii locali și străini în ultimii ani pentru că, pe de o parte, apropierea reglementărilor Basel III, care înseamnă reguli și mai stricte privind capitalizarea băncilor de către acționari, ar putea accelera unele exituri din piață și valul de consolidare și de concentrare a jucătorilor spre primele 10 – 15 poziții. Din acest punct de vedere, mai multe bănci sunt la vânzare sau sunt disponibile pentru vânzare precum Veneto Banca, Piraeus Bank, Banca Românească, Libra Bank, Credit Agricole, Marfin Bank, Bank of Cyprus, BRCI, pe de altă parte, Banca Transilvania și noua structură bancară în curs de coagulare în jurul trioului Carpatica – Nextebank – Patria Credit au planuri de achiziții.

APS cumpără încă un portofoliu neperformant de la BCR de aproximativ 500 mil. lei. Administratorul ceh de creanțe a semnat singur și în consorțiu cu alți investitori achiziții de portofolii neperformante BCR de circa 2 mld. euro în ultimele 20 de luni

APS, firma cehă specializată în administrarea de creanțe aparținând lui Martin Machon, cumpără încă un portofoliu neperformant de la BCR, cu o valoare nominală de aproximativ 500 mil. lei (peste 100 mil. euro), conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Proaspăta achiziție vine în completarea tranzacției Tokyo, prin care BCR transferă un portofoliu neperformant de 1,2 mld. euro către consorțiul format din APS, Deutsche Bank și International Finance Corporation. Tranzacția Tokyo este cea mai mare din istoria pieței de portofolii de credite neperformante (NPL) și este în faza în care se așteaptă avizul Consiliului Concurenței.

Părțile nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Cu acest ultim pas, APS a semnat în mai puțin de doi ani alături de alți investitori patru achiziții semnificative de portofolii neperformante de la BCR, a căror valoare totală ajunge la aproximativ 1,96 mld. euro. Dacă adăugăm achiziția portofoliului Volksbank de 495 mil. euro și tranzacția Rosemary în curs de finalizare, lista de achiziții semnificative APS trece de 2,7 mld. euro în ultimii doi ani, conform datelor colectate de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Astfel, în iulie 2014, APS a cumpărat alături de Deutsche Bank un portofoliu în valoare de 1 mld. lei (circa 227 mil. euro). A urmat apoi tranzacția Saturn, prin care BCR a transferat încă un portofoliu de peste 400 mil. euro, al cărui cumpărător a fost același tandem APS – Deutsche Bank.

Compania cehă specializată în administrarea portofoliilor de datorii și-a construit o poziție puternică în zona activelor corporate. La achiziția de portofolii neperformante, de regulă, APS lucrează cu finanțatori precum Deutsche Bank, IFC sau fonduri de investiții precum Ana Cap și HIG Capital. La tranzacția Neptun, prin care BCR a încercat anul trecut vânzarea unui portofoliu – gigant pentru România și Europa de Est, APS a lucrat cu fondul american de investiții Lone Star, însă tranzacția a picat în septembrie.

Firma cehă, cu operațiuni pe piețele din Europa de Est, este deținută în proporție de 100% de către Martin Machon, după ce acesta a cumpărat la finele anului trecut pachetul de 60% al Slavia Capital. Valoarea APS Holding SE era cotată atunci la aproximativ 20 mil. euro.

În România, APS activează pe piața portofoliilor de datorii, unde în eșalonul de vârf s-au poziționat jucători precum Kruk (mai ales pe segmentul de retail), Kredyt Inkaso – investitor și administrator de creanțe, EOS sau CITR.

Prețurile de vânzare la portofoliile neperformante oscilează, în medie, între 5 și 15 eurocenți pentru fiecare euro la valoare nominală a pachetului de creanțe tranzacționat.

Tranzacțiile cu portofolii neperformante sunt afacerea momentului pe piața bancară, în contextul în care banca centrală solicită curățirea bilanțurilor pentru a debloca resurse stocate în provizioane către creditare.

Pe lângă bănci, firme specializate în administrarea portofoliilor de datorii și fonduri de investiții specializate, acest tip de tranzacții antrenează și firme de avocatură pe segmentul asistenței juridice într-un context legislativ în schimbare, precum și firme de consultanță din Big Four precum PwC, Deloitte și KPMG.

npl_triton_tabel main

Vânzarea portofoliului neperformant Triton al UniCredit la prețul de 28 mil. Euro a fost finalizată. Pachetul de creanțe a fost preluat de către consorțiul format din coinvestitorii Kredyt Inkaso, fondul polonez închis de investiții în creanțe securitizate Agio Plus 2 și fondul de investiții Trigon. Agio Plus 2 plătește 16 mil. Euro pentru o porție de 187 mil. Euro din portofoliul cu o valoare nominală totală de 339 mil. Euro

Kredyt Inkaso, investitor și administrator pe piața portofoliilor de datorii, a informat joi că a transferat prin intermediul subsidiarei sale din Luxemburg un pachet de creanțe în valoare 186,88 mil. Euro pentru un preț de aproximativ 15,99 mil. Euro către fondul polonez închis de investiții în creanțe securitizate Agio Plus 2.

Pachetul transferat face parte din portofoliul neperformant Triton cu o valoare nominală de 339 mil. Euro, vândut în decembrie 2015 de către UniCredit Bank pentru un preț de 28 mil. Euro.

Tranzacția Triton a fost finalizată, iar portofoliul format din împrumuturi corporate și IMM a fost preluat de către un consorțiu format din trei coinvestitori – Kredyt Inkaso, fondul Agio Plus 2 și fondul de investiții polonez Trigon, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Astfel, fondul închis de investiții Agio Plus 2 ajunge să preia printr-o tranzacție de subparticipare cea mai mare parte a portofoliului Triton. Kredyt Inkaso este partenerul selectat pentru a administra portofoliile de datorii ale familiei de fonduri Agio.

Fondurile Agio au sub administrare active evaluate la 5,8 mld. Zloți (circa 1,3 mld. Euro).

Trigon este un grup financiar polonez, care combină activitățile de investiții cu cele specifice unei firme de brokeraj, respectiv ale unei bănci de investiții. Grupul Trigon a fost înființat în 1989, are o echipă de 120 de oameni și a oferit consultanță pentru tranzacții care cumulează 19 mld. Dolari, originile sale fiind strâns legate de primele listări pe bursa de la Varșovia.

Kredyt Inkaso a ajuns în numai câțiva ani de la intrarea în România să administreze portofolii neperformante locale în jurul a 1 mld. Euro la valoare nominală. Pe piața portofoliilor de datorii, poziții puternice au polonezii de la Kruk, în special pe segmental creditelor de consum, în timp ce pe zona administrării portofoliilor corporate cehii de la APS și-au consolidat profilul de cumpărător de serviciu cu ultimele achiziții.

Mandatul pentru tranzacţia Triton cu credite neperformante de la UniCredit Bank, una dintre primele cinci bănci de pe piaţă, a aparţinut consultanţilor de la KPMG.

Portofoliul Triton conţine credite acordate de UniCredit Bank companiilor mari, respectiv firmelor mici și mijlocii.

Unul dintre proiectele de pe lista activelor scoase la vânzare de către bancherii UniCredit este Tiago Mall din Oradea.

Proiectul Tiago Mall din Oradea, dezvoltat de irlandezii de la Mivan Kier prin compania MLS Proiect Oradea SRL, a intrat în faliment în 2010, iar compania de proiect a fost dizolvată cu lichidare în 2012. În 2009, compania avea datorii de 72,5 mil. euro și pierderi de 3,6 mil. euro.

Proiectul Tiago Mall era un plan ce viza dezvoltarea unui centru comercial în Oradea de 70 mil. euro, acesta primind finanțare de aproape 65 mil. euro de la UniCredit Austria și UniCredit Țiriac Bank, bancă ce și-a schimbat numele din 18 august în UniCredit Bank.

Valoarea obligațiilor garantate de dezvoltatori se ridicau cu tot cu dobânzi și alte costuri până la 97 mil. euro.

Tiago Mall Oradea era prevăzut cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, o suprafață totală construită de 46.600 mp și o parcare pentru 1.000 de mașini. Terenul alocat pentru centrul comercial este de 69.800 mp.

Casa de insolvență Transilvania a gestionat dosarul Tiago Mall Oradea, potrivit datelor disponibile pe propriul site. Evaluat la 35 mil. euro, proiectul de la Oradea a fost vândut cu 30,5 mil. euro fără TVA firmei Shopping Center Holding.

Pe piaţa de profil din România, s-au tranzacţionat active bancare neperformante la cotaţii care pleacă de la 5 -7 eurocenţi şi pot ajunge până la 25 de eurocenţi pentru fiecare euro valoare nominală din portofoliul de creanţe vândut, potrivit datelor făcute publice şi a estimărilor avansate de consultanţi în domeniu.

Cel mai mare portofoliu neperformant vândut pe piața locală este așa-numita tranzacție Tokyo, care înseamnă un pachet de credite cu o valoare nominală de 1,2 mld. Euro, cumpărat de consorțiul format de Deutsche Bank, APS și International Finance Corporation.

npl_bcr_deal_12_mld_euro_tabel_tranzactie_19012016 main

Tranzacția Tokyo de vânzare a portofoliului corporate de 1,2 mld. euro al BCR, în faza de analiză a Consiliului Concurenței. Deutsche Bank, APS și IFC ar putea finaliza în luna martie achiziția celui mai mare pachet local de active neperformante

Tranzacția Tokyo, cea mai mare din scurta istorie a tranzacțiilor locale cu portofolii neperformante, este în faza analizei dosarului de către Consiliul Concurenței. Autoritatea de supraveghere a mediului concurențial a fost notificată în acest dosar în luna ianuarie.

Astfel, calendarul achiziției portofoliului corporate nepeformant de la BCR cu o valoare nominală de 1,2 mld. euro ar putea ajunge în martie în faza de finalizare a tranzacției, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Reprezentanții BCR nu au făcut niciun comentariu privind stadiul actual al tranzacției până în momentul publicării acestui articol.

Pe 21 decembrie 2015, un consorțiu format din Deutsche Bank, APS și International Finance Corporation (IFC) a semnat la București contractul de achiziție a portofoliului Tokyo al BCR, tranzacție care este așteptată să scadă cu aproximativ 5 puncte procentuale rata împrumuturilor neperformante înregistrată de subsidiara locală a grupului bancar austriac Erste, cea mai mare bancă locală după valoarea activelor totale.

Prețul nu a fost făcut public de către părți. Până acum, tranzacțiile locale au setat o marjă de discount situată între 75% și până la 93,5% față de valoarea nominală a portofoliilor, ceea ce indică un preț frecvent din partea cumpărătorilor în intervalul 10 – 15 eurocenți la fiecare euro datorie preluată la valoare nominală.

Board-ul instituției financiare internaționale, care joacă rolul de finanțator al tranzacției, a aprobat pe 11 decembrie alocarea unui împrumut în valoare de 164,33 mil. dolari (150,94 mil. euro), respectiv o investiție de capital de 1,57 mil. dolari (1,44 mil. euro), conform informațiilor făcute publice de către IFC.

Discuțiile privind achiziția portofoliului Tokyo de 1,2 mld. euro de la BCR s-au purtat atât la București, cât și la Viena la sediul grupului Erste, proprietarul BCR, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații asigură consultanța juridică a cumpărătorului, echipa de avocați specializați în Finanțe & Bănci fiind coordonată de către partenerul Mihai Dudoiu.

De cealaltă parte, BCR a lucrat cu avocații casei austriece Schoenherr, șeful practicii locale de Finanțe & Bănci fiind Matei Florea, partener în cadrul firmei.

Rata creditelor neperformante în ansamblul portofoliului de împrumuturi era de 22,2% la 30 septembrie 2015, semnificativ mai mică faţă de 26,5% la 30 septembrie 2014, în contextul reducerii generale a portofoliului de credite determinată de recuperări, vânzări de portofolii neperformante şi scoateri în afara bilanţului băncii, au precizat reprezentanții BCR. Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a situat la 79,1%.

Seria de tranzacţii succesive de curăţire a bilanţului BCR de povara creditelor neperformante a început să dea roade în rezultatele băncii.

BCR a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 904,3 mil. Lei (203,6 mil. Euro)  “susţinut de costurile de risc substanţial mai reduse ca rezultat al unei calităţi mai bune a bilanţului şi recuperări din credite neperformante după o restructurare extensivă a portofoliului de credite în anul 2014”, notau în noiembrie 2015 reprezentanţii băncii.

BCR este angajată într-un program de reducere accelerată a nivelului de credite neperformante pornit în mandatul cehului Tomas Spurny, care de la 1 octombrie 2015 a fost înlocuit în poziţia de director general executiv al BCR de către Sergiu Manea, fost vicepreşedinte al băncii responsabil de aria de finanţare corporativă şi de activităţi de bancă de investiţii.

Spre deosebire de predecesorul său – Tomas Spurny, un bancher de restructurare, noul şef al BCR a venit la instalare cu mesajul că urmează intrarea într-o nouă epocă, cea a creşterii şi repornirii creditării.

Piața românească de credite neperformante a atins punctul maxim, cu tranzacții finalizate în 2015 estimate la o valoare nominală agregată a acestui tip de portofolii de peste 1,5 mld. euro, în timp ce tranzacții care cumulează active nominale de circa 2 mld. euro sunt fie aproape de semnare, fie au fost semnate și se apropie de finalizare, conform unei analize a jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO pe baza datelor colectate din piață și a unor rapoarte publicate de către KPMG și Deloitte.

Tranzacția Tokyo a fost în 2015 cea mai mare tranzacție de acest tip din România și din regiune și la un asemenea calibru este una rară pentru peisajul bancar local, care cu greu poate pregăti pentru investitori portofolii de peste 1 mld. euro la valoare nominală.

După un moment de vârf atins în ultimul an, piața locală mai stă acum pe un stoc de portofolii neperformante estimat la 8,5 mld. euro, suficient să genereze tranzacții de anvergură pe piața de profil și în anii următori.

rosemary_npl_update_17dec2015 main

APS a semnat în formulă de consorțiu achiziția portofoliului de credite neperformante Rosemary de 287 mil. euro al Intesa. Prețul de achiziție a ajuns la aproximativ 40 mil. euro

Consorţiul din care face parte firma cehă de recuperare a creanţelor APS a semnat recent achiziția portofoliului Rosemary de la Intesa Sanpaolo România, prin care au fost scoase la vânzare în septembrie 2015 un pachet de credite neperformante de 287 mil. euro, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Prețul de achiziție al portofoliului se situează la aproximativ 40 mil. euro, susțin surse din piață. Finalizarea tranzacției Rosemary este așteptată să aibă loc în luna februarie, adaugă sursele citate.

APS a intrat în cursa pentru achiziția portofoliului Rosemary alături de AnaCap, iar în decembrie au fost selectați pentru runda finală de negocieri.

APS se ocupă de administrarea portofoliului, iar fondurile de investiții sau bănci cum este cazul International Finance Corporation (IFC) finanțează astfel de achiziții. Semnarea contractului pentru Rosemary nu a fost posibilă în decembrie, susțin surse din piață, pentru că ofertantul selectat căuta banii pentru finanțarea achiziției, fiind luat în calcul la un moment dat un împrumut în acest scop din partea Intesa la o dobândă în jurul a 4%, mai spun sursele citate. IFC este finanțator în mai multe tranzacții derulate până acum de către APS în România și pe piețele din regiune.

Reprezentanții Intesa nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect până la momentul publicării acestui articol.

Discountul obținut de către cumpărător este în jurul a 85%.

Aproximativ 95% din portofoliu reprezintă credite acordate companiilor, iar restul sunt împrumuturi retail. Portofoliul Intesa Sanpaolo este denominat în proporție de aproape 60% în euro, respectiv circa 40% în lei.

Tranzacția Rosemary propune investitorilor preluarea unui pachet format dintr-un număr de 1.862 de credite, respectiv 1.279 de clienți împrumutați. Portofoliul dispune de un colateral care cuprinde active imobiliare având o valoare de piață estimată la peste 180 mil. euro, din care circa 40% reprezintă ponderea celor mai mari 20 de proprietăți. Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Aceste proprietăți sunt localizate în întreaga țară, cele mai importante fiind în zona București – Ilfov și în vestul țării.

Componenta corporate a portofoliului este compusă din 981 de clienți împrumutați și credite de 273 mil. euro, securizate cu 1.282 de proprietăți. Mai mult de jumătate din aceste împrumuturi sunt acordate companiilor, aflate acum în proceduri avansate de faliment.

La acestea se adaugă credite retail de 14 mil. euro, 298 de clienți împrumutați, această componentă fiind garantată cu 302 proprietăți.

Istoricul de plată al portofoliului arată că în ultimele 18 luni înainte de scoaterea acestuia la vânzare au fost încasați 24 mil. euro din administrarea pachetului de credite neperformante, conform datelor obținute de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Mandatul pentru derularea tranzacției Rosemary a fost dat de către Intesa consultanților de la Deloitte. Tranzacția Intesa de vânzare a pachetului de credite neperformante a fost anunțată în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 23 septembrie 2015.

Termenul de depunere al ofertelor angajante pentru Rosemary a fost 11 decembrie, aceeaşi zi ca şi la portofoliul Triton. Ofertanţii de la Triton – Kredyt Inkaso, APS şi APartners Capital – au înaintat în paralel oferte şi pentru Rosemary.

Astfel, pe lista ofertelor angajante pentru Rosemary s-au numărat consorțiul format de fondul de investiții AnaCap și APS, consorțiul format de fondul american de investiții DW și firmele de colectare a creanțelor EOS și CITR, echipa formată în jurul APartners Capital, firma poloneză de colectare creanțe Kredyt Inkaso şi fondul elveţian de investiţii DDM, potrivit informaţiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO.

Pe piaţa de profil, APS a capturat o poziție puternică pe segmentul de administrare de portofolii corporate.

Achiziția Rosemary vine după ce, în luna decembrie 2015, firma cehă de recuperare de creanțe a semnat alături de Deutsche Bank achiziția unui portofoliu de credite neperformante corporate de 1,2 mld. euro de la BCR. Finanțatorul achiziției este International Finance Corporation, divizie a grupului Băncii Mondiale.

Tot în decembrie, firma poloneză de recuperare creanțe Kredyt Inkaso a anunțat achiziția portofoliului Triton al UniCredit Bank cu credite nominale de 340 mil. Euro pentru un preț de 28 mil. Euro, adică la un discount de 92% faţă de valoarea nominală a pachetului.

Impactul așteptat al tranzacției Rosemary asupra bilanțului subsidiarei locale a italienilor este unul semnificativ.

Intesa Sanpaolo Bank România a anunțat pe 28 ianuarie cooptarea celui de-al doilea român în cadrul Comitetului de management. Marcela Gui a devenit Director General Adjunct şi prima femeie care va face parte din conducerea executivă a băncii, fiind în prezent în proces de autorizare din partea BNR. Marcela Gui lucrează de aproape 20 de ani în bancă şi a făcut parte din prima echipă care a pus bazele operațiunilor Intesa la nivel local. Ea va coordona în continuare în calitate de Chief Operating Officer (COO) ca şi în ultimii 4 ani activitatea operaţională a băncii şi a structurilor administrative din Arad, adică activitatea structurilor IT, back office şi plăti, logistică, securitate şi administrare credite din cadrul Intesa Sanpaolo Bank este supervizată direct de către Marcela Gui.

“Un element important în viziunea mea, cât şi a Grupului Intesa Sanpaolo despre management şi leadership constă în promovarea managerilor şi a talentelor locale. Marcela este cel de-al doilea român şi prima femeie cooptată în Comitetul de management al băncii noastre în ultimii 2 ani. Iar această strategie va continua cu siguranţă şi pe viitor”, a declarat Marco Capellini, Director General al Intesa Sanpaolo Bank.

Pe lângă Marcela Gui, din conducerea locală a băncii face parte și Florin Șandor, director general adjunct al Intesa Sanpaolo Bank România și Chief Workout Officer al băncii.

Șandor coordonează activitățile de administrare a creditelor neperformante.

Intesa Sanpaolo este o bancă născută în urma fuziunii dintre băncile italiene Intesa și Sanpaolo IMI.

În România, italienii au intrat pe piață în 1996 punând piciorul la Arad, unde au înființat o bancă destinată finanțării IMM-urilor. Din 1 octombrie 2012, Intesa Sanpaolo România a fuzionat absorbind Banca CR Firenze România SA.

Acțiunile Intesa Sanpaolo România sunt deținute de Intesa Sanpaolo SpA cu o participație de 91,47%, Cassa di Risparmio di Firenze SpA (8,18%) și Intesa Sanpaolo Holding International SA (0,35 %).

Pe piața bancară locală, Intesa Sanpaolo intră în prima jumătate a clasamentului. La finele anului trecut, Intesa avea o cotă de piață de 1,2% cu un activ net bilanțier de 1 mld. euro, ocupând poziția 18 din cele 40 de instituții de credit, potrivit raportului anual al băncii centrale.

Ultimul bilanț anual al Intesa Sanpaolo România indică pierderi de aproape 60 mil. euro la 31 decembrie 2014.

Activele băncii se situau la 30 septembrie 2015 la 1 mld. euro, în timp ce volumul împrumuturilor acordate era de 0,7 mld. euro, la acelaşi nivel cu cel al depozitelor, conform datelor publicate de către banca – mamă din Italia. Subsidiara locală a raportat pentru primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 7 mil. Euro.

Banca dispune de o rețea de aproximativ 60 de unități și circa 700 de angajați, potrivit datelor făcute publice în luna iulie.

bancpost main

Polonezii de la Kruk România în consorțiu cu International Finance Corporation se pregătesc să semneze tranzacția Ursa privind achiziția unui portofoliu de credite neperformante scos la vânzare anul trecut de proprietarul Bancpost, banca grecească Eurobank Ergasias. IFC va finanța parțial prețul de achiziție cu un împrumut în valoare de 22,78 mil. dolari

Firma poloneză specializată în recuperarea creanțelor Kruk România SRL în consorțiu cu International Finance Corporation (IFC) se pregătesc să semneze tranzacția Ursa, prin care banca elenă Eurobank Ergasias – proprietarul Bancpost – a scos la vânzare un portofoliu de credite neperformante.

IFC, divizia de investiții din grupul Băncii Mondiale, a aprobat încă din noiembrie 2015 un împrumut în valoare de 22,78 mil. dolari (20,76 mil. euro) destinat finanțării parțiale a prețului de achiziție, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Inițial, instituția financiară internațională estima investiția sa în tranzacție sub plafonul de 35 mil. euro, în condițiile în care prețul final pentru achiziția portofoliului Ursa era cotat sub 65 mil. euro. Valoarea nominală a portofoliului Ursa a fost estimată în jurul a 600 mil. euro.

Mărimea portofoliilor bancare neperformante fluctuează însă uneori pe măsură ce discuțiile cu investitorii interesați avansează astfel că pot apare ajustări față de valorile inițiale. Astfel ajustarea finanțării IFC față de estimările inițiale în cadrul acestei tranzacții indică un preț de achiziție mai mic, în jurul a 38 mil. euro dacă se păstrează ponderea finanțării IFC în total preț. Acest lucru poate sugera o reducere semnificativă a portofoliului vândut în cadrul tranzacției Ursa. O altă posibilitate ar putea fi și obținerea unui discount mai mare față de așteptările inițiale.

Portofoliul de credite neperformante Ursa este constituit din împrumuturi de retail (aproximativ 80% din total) și credite colaterizate acordate IMM-urilor din sectoare precum agricultură, construcții, comerț și transporturi.

Pe baza portofoliului indicativ, cele mai multe credite neperformante acordate IMM-urilor sunt de așteptat să fie în proceduri judiciare, iar asta înseamnă riscuri în obținerea și vânzarea garanțiilor aduse colateral la creditele respective, potrivit datelor prezentate de către IFC.

Vânzarea portofoliului Eurobank Ergasias vizează subsidiara sa din România, Bancpost, și active aparținând IMM-urilor mutate pe un vehicul special creat pentru derularea tranzacției.

Tranzacția Ursa este coordonată de la Atena de către Eurobank și o execută pe cont propriu (in house), fără să-și fi angajat un consultant specializat, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

„Referitor la vânzarea potențială a portofoliilor de credite neperformante selectate, suntem într-adevăr în discuții avansate cu parteneri importanți, dar așa cum puteți aprecia suntem sub efectul unui acord strict de confidențialitate și nu putem da mai multe informații nici dacă am vrea acest lucru” a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Apostolos Kazakos, Director General în cadrul grupului de strategie al Eurobank Ergasias SA.

Eurobank Ergasias, proprietarul Bancpost, a înființat anul trecut o unitate special dedicată administrării portofoliilor de credite neperformante la nivelul grupului (TAG – Trouble Assets Group), care supervizează unități de profil autonome în cadrul subsidiarelor sale din Europa de Est.

Șeful grupului de gestionare a activelor cu probleme, Constantinos Vousvounis, este membru al Comitetului pentru planificare strategică și îi raportează direct lui Fokion Karavias, directorul general executiv al Eurobank Ergasias.

La nivelul băncii elene, au fost plasate sub administrarea TAG expuneri de 21 mld. euro, de care se ocupă aproximativ 2.600 de oameni, din care 970 sunt personal extern, format din avocați, angajați ai firmelor de colectare de creanțe și alți specialiști în managementul datoriilor.

În bilanțul Eurobank Ergasias, efectul de balast vine de la stocul mare de credite neperformante acumulat în piața grecească. Operațiunile internaționale ale Eurobank Ergasias înregistrau la 30 septembrie 2015 credite cu întârziere la plată de peste 90 de zile în valoare de 1,576 mld. euro, din care aproape jumătate provin din România, cu 738 mil. euro, potrivit unei prezentări a băncii din noiembrie 2015.

Problema administrării creditelor neperformante de către cele patru bănci grecești este un subiect cu greutate în discuțiile Atenei cu creditorii săi internaționali, și în special cu Uniunea Europeană și Banca Centrală Europeană pentru că afectează nivelul de lichiditate, profitabilitatea și implicit, redresarea acestora cu efect asupra întregii economii elene.

Cabinetul condus de Alexis Tsipras este presat de creditorii internaționali, care au acordat anul trecut un nou program de salvare al Greciei cu împrumuturi de 86 mld. euro, să facă privatizări de active strategice deținute de stat. Consultanții de la PwC prognozează că piața de fuziuni și achiziții din Grecia, de 1,4 mld. euro în 2015, va ajunge la aproximativ 7 mld. euro în 2016, pe fondul privatizărilor și a vânzărilor de active ale băncilor grecești.

Băncile grecești nu pot să vândă pe piața elenă credite neperformante, notează publicația elenă de afaceri Kathimerini, subiectul fiind unul deschis în negocierile cu reprezentanții structurilor europene.

Din cele patru bănci elene, Alpha Bank și Eurobank Ergasias sunt singurele care au reușit la finele anului trecut să-și majoreze capitalul prin atragerea de bani de la investitori privați.

Eurobank Ergasias derulează, ca și celelalte bănci grecești, programe de vânzare de active prin care să-și reducă expunerile externe și să facă mai profitabile operațiunile din piața de origine. În acest context, pentru a-și limita expunerile și pentru a descărca bilanțurile unora dintre subsidiare în vederea evitării impunerii din partea băncilor centrale de cerințe privind aducerea de bani proaspeți, băncile grecești și nu doar ele, au mutat active performante și neperformante pe vehicule de investiții înregistrate în jurisdicții fiscale mai favorabile, precum Luxemburg, Cipru sau altele.

Pe 22 decembrie 2015, Eurobank Ergasias a vândut 80% din acțiunile firmei de asigurări Eurolife ERB Insurance Group Holdings S.A. către canadienii de la Fairfax Financial Holdings Limited pentru care au primit 316 mil. euro în numerar.

Astfel, Eurobank Ergasias a rămas numai cu 20% din compania de asigurări activă în Grecia și România.

Pe piața românească, principalul pilon al grecilor este Bancpost, bancă situată în top 10 după active la finele anului 2014, conform datelor BNR, cu o cotă de piață de 3,1%.

Subsidiara locală a Eurobank a raportat la 30 septembrie 2015 un profit net de 6,7 mil. euro și active totale de 3,1 mld. euro, în scădere. Portofoliul brut de credite a scăzut la 2,34 mld. euro, pe același trend fiind și depozitele care au ajuns la 1,608 mld. euro.

Acțiunile Bancpost sunt acum împărțite de Eurobank Ergasias SA cu 93,78141% și alți acționari cu 6,21859%, din care ERB New Europe Holding BV are 5,36534%.

npl_bcr_deal_12_mld_euro_tabel_tranzactie_19012016 main

International Finance Corporation plătește 151 mil. euro pentru achiziția pachetului de credite neperformante de 1,2 mld. euro de la BCR de către consorțiul format de către Deutsche Bank, APS și divizia de investiții a Băncii Mondiale. Plățile sunt în curs în cadrul celei mai mari tranzacții din istoria pieței locale de credite neperformante

International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții din cadrul grupului Băncii Mondiale, a aprobat în board-ul său o investiție totală de 165,9 mil. dolari (152,4 mil. euro) în cazul achiziției pachetului de credite neperformante de 1,2 mld. euro de la BCR.

Cea mai mare tranzacție din istoria pieței de credite neperformante din România a fost semnată pe 21 decembrie 2015, cumpărătorul fiind un consorțiu format din Deutsche Bank, APS și International Finance Corporation, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care a scris în premieră despre negocieri pe 3 decembrie 2015.

Board-ul instituției financiare internaționale, care joacă rolul de finanțator al tranzacției, a aprobat pe 11 decembrie alocarea unui împrumut în valoare de 164,33 mil. dolari (150,94 mil. euro) pentru plata prețului de achiziție al pachetului de credite neperformante de la BCR.

La aceasta se adaugă o componentă de investiție de capital (equity) în valoare de 1,57 mil. dolari (1,44 mil. euro), potrivit IFC.

Plățile sunt în curs, conform datelor prezentate de către reprezentanții instituției financiare internaționale.

Estimările inițiale ale IFC privind nivelul investițiilor în acest proiect erau ușor mai mici, situându-se până la 150 mil. dolari (137,8 mil. euro).

Reprezentanții BCR și ai APS nu au făcut până acum niciun comentariu pe tema prețului ce urmează să fie plătit în această tranzacție.

Discuțiile privind achiziția portofoliului de 1,2 mld. euro de la BCR s-au purtat atât la București, cât și la Viena la sediul grupului Erste, proprietarul BCR, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații asigură consultanța juridică a cumpărătorului, echipa de avocați specializați în Finanțe & Bănci fiind coordonată de către partenerul Mihai Dudoiu.

De cealaltă parte, BCR a lucrat cu avocații casei austriece Schoenherr, șeful practicii locale de Finanțe & Bănci fiind Matei Florea, partener în cadrul firmei.

Tranzacția are un efect important asupra bilanțului celei mai mari bănci locale după active, rata împrumuturilor neperformante urmând să scadă cu aproximativ 5 puncte procentuale.

La 30 septembrie 2015, rata împrumuturilor neperformante la subsidiara locală a grupului austriac Erste era de 20,2%, de aproape trei ori mai mare decât media la nivel de grup și peste media pieței românești, însă în scădere față de 23,7% la 31 decembrie 2014.

NPL ratio grafic BCR vs piata iun 2014 sep 2015

Tranzacția figurează în lista de proiecte a IFC cu același număr cu cel al vechiului proiect Neptun, care propunea investitorilor în vara anului trecut vânzarea unui pachet – record de active neperformante de circa 2,7 mld. euro la valoare nominală, adică o tranzacție dublă ca magnitudine față de cea adjudecată la finele anului trecut de Deutsche Bank, APS și IFC.

Tranzacția Neptun includea și constituirea unei companii de proiect pentru administrarea portofoliului vândut, în care BCR urma să transfere unitatea sa specializată în recuperarea de creanțe din care făceau parte aproximativ 370 de oameni.

Tandemul Deutsche Bank – APS are pe listă mai multe achiziții de portofolii bancare neperformante locale. în iulie 2014, un consorţiu format de Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap şi APS cumpăra un portofoliu neperformant de 495 mil. euro de la Volksbank România, ajutând astfel austriecii să-şi cureţe bilanţul în perspectiva tranzacţiei de exit pe care aveau s-o semneze pe 10 decembrie cu Banca Transilvania.

Apoi, Deutsche Bank şi APS au cumpărat în formulă de consorţiu de la BCR un portofoliu de credite neperformante de circa 1 mld. lei (circa 220 mil. euro) în vara anului 2014, iar spre finalul anului trecut şi-au adjudecat un alt portofoliu neperformant al BCR, cu o valoare nominală în jurul a 400 mil. euro.

Implicarea IFC ca finanțator al tranzacției de la BCR este firească dacă luăm în calcul că instituția internațională are un program de finanţare special dedicat tranzacţiilor cu credite neperformante sub numele DARP (Debt and Asset Recovery) şi sprijină investitori sau firme specializate în recuperarea de creanţe în vederea creării unei pieţe secundare de vânzare a portofoliilor bancare neperformante. Pe de altă parte, impactul tranzacției în piața de profil este foarte mare și dă APS un avans în fața altor competitori.

Pe piața administrării portofoliilor neperformante, APS concurează cu firmele poloneze Kruk, Kredyt Inkaso, germanii de la EOS, respectiv cu CITR, precum și cu alți jucători.

BCR este angajată într-un program de reducere accelerată a nivelului de credite neperformante pornit în mandatul cehului Tomas Spurny, care de la 1 octombrie a fost înlocuit în poziţia de director general executiv al BCR de către Sergiu Manea, fost vicepreşedinte al băncii responsabil de aria de finanţare corporativă şi de activităţi de bancă de investiţii.

Seria de tranzacţii succesive de curăţire a bilanţului BCR de povara creditelor neperformante a început să dea roade în rezultatele băncii.

BCR a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 904,3 mil. Lei (203,6 mil. Euro)  “susţinut de costurile de risc substanţial mai reduse ca rezultat al unei calităţi mai bune a bilanţului şi recuperări din credite neperformante după o restructurare extensivă a portofoliului de credite în anul 2014”, au explicat reprezentanţii băncii.

De asemenea, ponderea creditelor neperformante a scăzut la finele lunii septembrie la 22,2% faţă de 26,5% cu un an în urmă, iar rata de acoperire a creditelor neperformante a ajuns la 79,1%.

După campania de curăţire a bilanţului băncii de creditele neperformante, care a adus şi o suită largă de procese colective şi care a marcat mandatul lui Spurny, un bancher de restructurare, noul şef al BCR a venit la instalare cu mesajul că urmează intrarea într-o nouă epocă, cea a creşterii şi repornirii creditării.

idea_bank main

Kredyt Inkaso a cumpărat cu 5,3 mil. euro un portofoliu de creanțe de 17 mil. euro de la Idea Bank

Firma poloneză de administrare a creanțelor Kredyt Inkaso a cumpărat cu aproximativ 24 mil. lei (5,3 mil. euro) un pachet de creanțe cu o valoare nominală de 77 mil. lei (17 mil. euro) de la banca locală Idea Bank.

Idea Bank este sub controlul polonezilor de la Getin Holding, care au intrat în România prin achiziția în decembrie 2013 a Romanian International Bank (RIB).

Portofoliul vândut de Idea Bank către Kredyt Inkaso la un discount de 69% față de valoarea nominală este format din împrumuturi garantate și negarantate acordate companiilor și altor entități, inclusiv credite ipotecare.

Achiziția portofoliului bancar a fost derulată de către Kredyt Inkaso Portfolio Investments, înregistrată în Luxemburg.

Achiziția a fost raportată de către Kredyt Inkaso pe 8 ianuarie.

Cele două entități poloneze au un istoric semnificativ al tranzacțiilor comune. În 9 martie 2012, Kredyt Inkaso a anunțat preluarea a două portofolii bancare neperformante de la Getin, cu o valoare nominală agregată de 652 mil. zloți (circa 156,8 mil. euro). O altă tranzacție a fost făcută publică pe 27 iunie 2014, când Kredyt Inkaso a cumpărat un portofoliu de creanțe de la Idea Bank cu o valoare nominală de 162 mil. zloți (circa 37 mil. euro).

Kredyt Inkaso este unul dintre jucătorii importanți de pe piața activelor bancare neperformante, unde a ajuns să administreze un portofoliu local de aproximativ 1 mld. euro.

Cea mai importantă achiziție de la intrarea firmei poloneze în 2013 în România a avut loc pe 18 decembrie 2015.

Kredyt Inkaso a semnat luna trecută contractul pentru preluarea unui portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de 340 mil. euro de la UniCredit Bank în cadrul tranzacției cunoscute printre investitorii de profil sub numele de cod Triton.

Tranzacția a fost adjudecată de către managerul polonez de creanțe pentru un preț de 28 mil. euro, echivalent cu un discount de 91,8% față de valoarea nominală a portofoliului UniCredit Bank.

Tranzacția Triton a atras oferte angajante și din partea APS (Cehia), respectiv APartners Capital, conform informațiilor obținute de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO din piață.

Kredyt Inkaso a depus ofertă angajantă și pentru portofoliul Rosemary al Intesa Sanpaolo Bank România, cu o valoare nominală de 287 mil. euro.

Pe piața locală a colectării și administrării creanțelor, Kredyt Inkaso activează alături de jucători de talia APS (Cehia), Kruk (Polonia), EOS (Germania) sau CITR.

Piața românească de portofolii bancare neperformante este una dintre cele mai atractive din regiune. Prețurile de achiziție a unor asemenea active bancare se situează, de regulă, între 5 și 25 eurocenți pentru fiecare euro la valoare nominală din portofoliu, iar cumpărătorii sunt fonduri de investiții specializate în active depreciate și firme de recuperare a datoriilor.

Filiala locală, Kredyt Inkaso Investments Ro a raportat în ultimul său bilanț făcut public un profit net de 0,76 mil. lei (0,17 mil. euro) în 2014 la o cifră de afaceri de 4,3 mil. lei (0,97 mil. euro) și un număr mediu de 40 de angajați. Operațiunea locală este condusă de către Andrei Mocanu, care a lucrat anterior ca trader pentru casa de comerț olandeză Trafigura și a activat peste 6 ani în cadrul NCH în industria fondurilor de investiții.

Firma poloneză Kredyt Inkaso a fost înființată în 2001. Activează în afacerile de administrare a creanțelor din regiune pe piețele din Polonia, România, Bulgaria și Rusia. Acțiunile companiei sunt listate din 2007 pe bursa din Varșovia, unde valoarea de piață a Kredyt Inkaso este de aproximativ 307,89 mil. zloți (circa 68,8 mil. euro).

Kredyt Inkaso derulează în prezent un proces de fuziune cu firma poloneză Best, unul dintr competitorii săi direcți, ceea ce implică o nouă entitate și o nouă structură de conducere, precum și creșterea capacității de investiții. Președintele Kredyt Inkaso, Paweł Szewczyk, va fi vicepreședintele noii entități și responsabil de operațiunile acesteia pe piețele externe, iar Krzysztof Borusowski, președintele Best, va fi președintele noii entități. Calendarul fuziunii prevede încheierea etapei legale în trimestrul al doilea din acest an, iar până la finele anului ar urma să fie finalizată și fuziunea la nivel operațional care va da naștere celui de-al jucător ca mărime din Polonia, după valoarea portofoliilor administrate.

Principalii acționari ai Kredyt Inkaso sunt Krzysztof Borusowski, președintele Best, raportat cu o participație de 32,99%, un fond de pensii al Generali cu 16,04%, fondul de investiții Aviva Investors Polonia cu 8,93%.

Idea Bank România este fosta Romanian International Bank, care la 31 decembrie 2014 ocupa poziția 30 în ansamblul celor 40 de instituții de credit, cu o cotă de piață de 0,3% după activul net bilanțier raportat la total piață, conform ultimului raport anual al băncii centrale. Polonezii de la Getin Holding au cumpărat în decembrie 2013 banca și i-au schimbat numele în Idea Bank, iar în 2014 au cumpărat Volksbank Leasing în contextul exitului pe care austriecii îl făceau de pe piața financiară românească.

Pentru 2014, Idea Bank SA a raportat o pierdere de 30,8 mil. lei (circa 7 mil. euro) la un activ net bilanțier de 919,3 mil. lei (206,8 mil. euro) și fonduri proprii de 61,6 mil.lei (13,9 mil. euro). Părintele băncii locale, Getin Holding din Polonia are o capitalizare bursieră de 0,94 mld. zloți (211 mil. euro) și este controlată în proporție de 57,11%de către miliardarul polonez Leszek Czarnecki, a cărui avere este estimată de revista Forbes la 1,25 mld. dolari.

rosemary_npl_update_17dec2015 main

Consorţiul format din AnaCap şi APS este în negocieri avansate pentru achiziţia portofoliului Rosemary de 287 mil. Euro al Intesa. Valoarea tranzacţiei Rosemary ar putea ajunge până în jurul a 46 mil. Euro, ceea ce ar face din pachetul de credite Intesa unul dintre cele mai scump tranzacţionate pe piaţa de profil în ultimul an

Consorţiul format din fondul de investiţii AnaCap şi firma cehă de recuperare a creanţelor APS sunt în negocieri avansate pentru achiziţia portofoliului Rosemary, care presupune preluarea unui pachet de credite neperformante ale Intesa Sanpaolo România cu o valoare nominală de 287 mil. Euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO surse din piaţă. Semnarea tranzacţiei este aşteptată în perioada următoare.

Potrivit surselor citate, negocierile după depunerea ofertelor finale cotează tranzacţia de vânzare a portofoliului Rosemary al Intesa până la aproximativ 46 mil. Euro, ceea ce indică un preţ de circa 16 eurocenţi raportat la fiecare euro aferent pachetului de credite neperformante.

La un asemenea preţ, portofoliul Rosemary devine unul dintre cele mai scumpe  portofolii neperformante tranzacţionate pe piaţa locală în ultimul an. Preţul ridicat ar putea face ca finanţarea achiziţiei să fie unul dintre principalele elemente aflate în discuţie în cadrul tranzacţiei.

Pe piaţa de profil, portofoliul Triton al UniCredit Bank cu credite nominale de 340 mil. Euro a fost cumpărat săptămâna trecută de către polonezii de la Kredyt Inkaso pentru 28 mil. Euro, adică la un discount de 92% faţă de valoarea nominal a pachetului.

BCR a anunţat astăzi vânzarea unui portofoliu corporate de 1,2 mld. Euro. Potrivit informaţiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO, cumpărătorul este consorţiul format de Deustche Bank, APS şi IFC, iar pachetul de finanţare al tranzacţiei aprobat de IFC cu plafon până în 150 mil. Dolari indică faptul că discountul ajunge şi aici în jurul pragului de 90%.

Termenul de depunere al ofertelor angajante pentru Rosemary a fost 11 decembrie, aceeaşi zi ca şi la portofoliul Triton. Ofertanţii de la Triton – Kredyt Inkaso, APS şi APartners Capital – au înaintat în paralel oferte şi pentru Rosemary.

Astfel, pe lista ofertelor angajante pentru Rosemary s-au numărat consorțiul format de fondul de investiții AnaCap și APS, consorțiul format de fondul american de investiții DW și firmele de colectare a creanțelor EOS și CITR, echipa formată în jurul APartners Capital, firma poloneză de colectare creanțe Kredyt Inkaso şi fondul elveţian de investiţii DDM, potrivit informaţiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO.

Informaţiile nu au fost confirmate de către părţile implicate în tranzacţie.

Reprezentanţii Intesa Sanpaolo România nu au făcut niciun comentariu pe marginea stadiului tranzacţiei Rosemary până la momentul publicării acestui articol.

Recent, Martin Machon, fondator şi preşedinte al Consiliului de administraţie al APS, a declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO că firma pe care o conduce este interesată de achiziţia portofoliilor Triton şi Rosemary şi îşi exprima regretul că tranzacţia Neptun de la BCR privind vânzarea unui pachet de circa 2,7 mld. Euro de credite neperformante nu a reuşit. Însă, APS a pus mâna totuşi alături de Deutsche Bank şi IFC pe pachetul de 1,2 mld. Euro al BCR, jumătate din valoarea nominală a celui la care Erste a renunţat în septembrie să-l mai vândă.

Martin Machon, care deţinea 40% din acţiunile APS, a preluat recent şi pachetul de 60% din firmă deţinut de Slavia Capital astfel că acum şeful firmei cehe deţine pachetul integral de acţiuni. Potrivit unui comunicat de presă, APS Holding SE este evaluat acum la aproximativ 20 mil. Euro şi are un EBITDA anual de circa 5 mil. Euro.

În ceea ce priveşte tranzacţia Rosemary, mandatul de vânzare a portofoliului aparține consultanților Deloitte.

Aproximativ 95% din portofoliu reprezintă credite acordate companiilor, iar restul sunt împrumuturi retail.

Portofoliul Intesa Sanpaolo este denominat în proporție de aproape 60% în euro, respectiv circa 40% în lei.

Tranzacția Rosemary propune investitorilor preluarea unui pachet format dintr-un număr de 1.862 de credite, respectiv 1.279 de clienți împrumutați. Portofoliul dispune de un colateral care cuprinde active imobiliare având o valoare de piață estimată la peste 180 mil. euro, din care circa 40% reprezintă ponderea celor mai mari 20 de proprietăți. Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Aceste proprietăți sunt localizate în întreaga țară, cele mai importante fiind în zona București – Ilfov și în vestul țării.

Componenta corporate a portofoliului este compusă din 981 de clienți împrumutați și credite de 273 mil. euro, securizate cu 1.282 de proprietăți. Mai mult de jumătate din aceste împrumuturi sunt acordate companiilor, aflate acum în proceduri avansate de faliment.

La acestea se adaugă credite retail de 14 mil. euro, 298 de clienți împrumutați, această componentă fiind garantată cu 302 proprietăți.

Istoricul de plată al portofoliului arată că în ultimele 18 luni au fost încasate 24 mil. euro, conform datelor obținute de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Mandatul de vânzare al portofoliului Rosemary aparține Deloitte, care a format deja o echipă de consultanți în birourile din Londra și Budapesta.

Din echipa Deloitte pentru tranzacție fac parte Andrew Orr – partener Deloitte Londra, Balazs Biro – partener Deloitte Ungaria, Amo Chahal – director Deloitte Londra și Albert Marton,asistent director Deloitte Ungaria.

Ca volum, piaţa locală de portofolii neperformante s-a contractat de la 45 mld. Lei (peste 10 mld. Euro) în februarie 2014 la 27,8 mld. Lei (6,2 mld. Euro) în aprilie, conform datelor prezentate de BNR.

Dacă în decembrie 2009, ponderea creditelor neperformante în sistemul românesc era de 7,9% în condiţiile în care băncile căutau alte soluţii pentru a evita pierderile rezultate din vânzarea creditelor toxice sub valoarea nominal, punctul critic a fost atins în februarie 2014 când ponderea se triplase în interval de patru ani.

bcr main

BCR: „Am semnat o tranzacţie de vânzare a unui portofoliu de credite corporate neperformante de 1,2 mld. euro. Ca efect al tranzacției, BCR se așteaptă ca rata împrumuturilor neperformante să scadă cu aproximativ 5 puncte procentuale”. Un consorțiu format din Deutsche Bank, APS și IFC au cumpărat portofoliul în cadrul unei tranzacții de până la 150 mil. dolari

BCR, cea mai mare bancă locală după active, a vândut un portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de 1,2 mld. euro, ceea ce va duce la scăderea cu aproximativ 5 puncte procentuale a ponderii acestor active în totalul împrumuturilor.

Anunțul BCR confirmă informațiile publicate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 3 decembrie, potrivit cărora BCR negociază vânzarea unui pachet de credite neperformante de peste 1,2 mld. euro. Potrivit informațiilor publicate în urmă cu 3 săptămâni de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, negocierile pentru achiziția pachetului de la BCR au fost purtate de un consorțiu format din Deutsche Bank, APS și IFC, asistați de avocații Țuca Zbârcea & Asociații. De cealaltă parte, BCR a lucrat cu avocații Schoenherr. Partenerul Matei Florea conduce echipa locală de avocaţi Schoenherr din domeniul practicii Finanţare şi Bănci, în timp ce Mihai Dudoiu are acelaşi rol în cadrul firmei Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

”BCR a semnat o tranzacție de vânzare a unui portofoliu de 1,2 miliarde EUR împrumuturi neperformante (credite corporate). Tranzacția este un reper major în strategia Băncii Comerciale Române de a accelera soluționarea portofoliului de împrumuturi neperformante”, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții băncii.

”În același timp, tranzacția îmbunătățește semnificativ lichiditatea băncii și va permite cu atât mai mult Băncii Comerciale Române să mobilizeze capital către rolul său economic prioritar: a extinde intermedierea financiară din România, a iniția noi tranzacții de finanțare și a sprijini creșterea sănătoasă a economiei. Ca efect ale tranzacției, Banca Comercială Română se așteaptă ca rata împrumuturilor neperformante (NPL ratio) să scadă cu aproximativ 5 puncte procentuale”, adaugă reprezentanții băncii.

APS mizează pe sprijinul diviziei de investiţii a grupului Băncii Mondiale, International Finance Corporation (IFC) pentru o tranzacţie de acest tip în România.

Astfel, IFC a aprobat pe 11 decembrie o finanțare de sprijin în proiectul APS de achiziţie de portofolii neperformante în România, care necesită investiţii de până la 150 mil. Dolari (circa 137 mil. Euro). Valoarea dă indicii clare privind mărimea tranzacției, arătând că discount-ul față de valoarea nominală a portofoliului se situează în jurul a 90%, iar implicit prețul de achiziție variază în jurul a 10% din valoarea nominală a portofoliului.

“Acest proiect implică înfiinţarea de vehicule de proiect pentru a cumpăra şi administra portofolii de active neperformante. Portofoliile constau în credite neperformante ale companiilor mari, firmelor mici şi mijlocii şi de pe segmentul imobiliar comercial. Creditele neperformante acordate companiilor mari şi IMM-urilor acoperă o gamă largă de sectoare industriale de la construcţii la producători de bunuri industriale şi de consum”, notează reprezentanţii IFC.

Datele făcute publice de către IFC pe marginea pachetului de finanţare în favoarea APS sunt actualizate pe 24 noiembrie. Compania de proiect poartă numele DARP Romania SPV, iar numărul de înscriere al proiectului este acelaşi cu cel al proiectului Neptun, când IFC propunea o finanţare de sprijin pentru achiziţia celebrului portofoliu al BCR, însă la acea vreme în favoarea fondului american de investiţii Lone Star, care făcea echipă cu APS. În final, nici consorţiul condus de Lone Star şi nici cel condus de Blackstone nu au finalizat cu Erste discuţiile după depunerea ofertelor finale pentru un portofoliu cu o valoare nominală de 2,5 mld. Euro şi a diviziei din BCR specializate în recuperarea creanţelor, structură cu circa 370 oameni.

IFC are un program de finanţare special dedicat tranzacţiilor cu credite neperformante sub numele DARP (Debt and Asset Recovery) şi sprijină investitori sau firme specializate în recuperarea de creanţe în vederea creării unei pieţe secundare de vânzare a portofoliilor bancare neperformante.

Istoricul tandemului Deutsche Bank – APS pe piaţa locală a creditelor neperformante este unul dintre cele mai bogate. Astfel, în iulie 2014, un consorţiu format de Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap şi APS cumpăra un portofoliu neperformant de 495 mil. euro de la Volksbank România, ajutând astfel austriecii să-şi cureţe bilanţul în perspectiva tranzacţiei de exit pe care aveau s-o semneze pe 10 decembrie cu Banca Transilvania.

Apoi, Deutsche Bank şi APS au cumpărat în formulă de consorţiu de la BCR un portofoliu de credite neperformante de circa 1 mld. lei (circa 220 mil. euro) în vara anului 2014, iar spre finalul anului trecut şi-au adjudecat un alt portofoliu neperformant al BCR, cu o valoare nominală în jurul a 400 mil. euro.

La tranzacţia Neptun însă, drumurile celor doi parteneri s-au despărţit. Deutsche Bank a făcut echipă cu The Baupost Group şi Sankaty Advisors, iar APS a mers în consorţiul condus de Lone Star, dar în final tranzacţia a eşuat.

BCR este angajată într-un program de reducere accelerată a nivelului de credite neperformante pornit în mandatul cehului Tomas Spurny, care de la 1 octombrie a fost înlocuit în poziţia de director general executiv al BCR de către Sergiu Manea, fost vicepreşedinte al băncii responsabil de aria de finanţare corporativă şi de activităţi de bancă de investiţii.

Seria de tranzacţii succesive de curăţire a bilanţului BCR de povara creditelor neperformante a început să dea roade în rezultatele băncii.

BCR a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 904,3 mil. Lei (203,6 mil. Euro)  “susţinut de costurile de risc substanţial mai reduse ca rezultat al unei calităţi mai bune a bilanţului şi recuperări din credite neperformante după o restructurare extensivă a portofoliului de credite în anul 2014”, au explicat reprezentanţii băncii.

De asemenea, ponderea creditelor neperformante a scăzut la finele lunii septembrie la 22,2% faţă de 26,5% cu un an în urmă, iar rata de acoperire a creditelor neperformante a ajuns la 79,1%.

După campania de curăţire a bilanţului băncii de creditele neperformante, care a adus şi o suită largă de procese colective şi care a marcat mandatul lui Spurny, un bancher de restructurare, noul şef al BCR a venit la instalare cu mesajul că urmează intrarea într-o nouă epocă, cea a creşterii şi repornirii creditării.

Săptămâna trecută, Kredyt Inkaso a anunțat achiziția pentru 28 mil. euro a pachetului de credite neperformante Triton de la UniCredit Bank, a cărui valoare nominală era de 340 mil. euro, deci la un disount de 92%.

rosemary_npl_update_17dec2015 main

Interes puternic pentru tranzacția Rosemary cu credite neperformante Intesa de 287 mil. euro: consorțiul AnaCap – APS, consorțiul DW – EOS – CITR, APartners Capital, Kredyt Inkaso, pe lista celor care au depus oferte angajante

Tranzacția de vânzare a portofoliului Rosemary, care cuprinde un pachet de credite neperformante ale Intesa Sanpaolo România cu o valoare nominală de 287 mil. euro, a atras un interes puternic din partea investitorilor specializați în astfel de achiziții, potrivit datelor colectate in piață de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Termenul de depunere al ofertelor angajante a fost 11 decembrie, în condițiile în care o parte dintre investitori au continuat în paralel cursa și pentru achiziția portofoliului Triton, cu credite neperformante ale UniCredit Bank cu o valoare nominală de 340 mil. euro.

Consorțiul format de fondul de investiții AnaCap și APS, consorțiul format de fondul american de investiții DW și firmele de colectare a creanțelor EOS și CITR, echipa formată în jurul APartners Capital, precum și firma poloneză de colectare creanțe Kredyt Inkaso au depus oferte angajante pentru portofoliul Rosemary, susțin surse din piață.

De asemenea, fondul elvețian de investiții DDM Group, care este din ce în ce mai activ pe piața românească de profil, ar fi depus și el o ofertă angajantă pentru Rosemary, mai spun sursele citate.

Potrivit acestora, au fost înaintate oferte de preț care se situează în jurul a 15 eurocenți raportat la 1 euro valoare nominală, ceea ce indică faptul că tranzacția ar putea ajunge în jurul intervalului de 45 – 50 mil. euro. Cotațiile vehiculate arată că investitorii văd în Rosemary un portofoliu de o calitate mai bună față de altele scoase la tranzacționare pe piața locală. Tranzacțiile cu credite neperformante ale băncilor locale pot ajunge la discount-uri între 75% și 95% în funcție de calitatea activelor din portofoliu și a garanțiilor aduse drept colateral.

Intesa Sanpaolo România analizează ofertele primite și urmează să decidă în perioada imediat următoare pe cine va selecta în faza finală a procesului competitiv.

Informațiile nu au fost confirmate de părțile implicate în tranzacție.

Reprezentanții Intesa Sanpaolo România nu au făcut niciun comentariu pe marginea ofertelor primite pentru portofoliul Rosemary până la momentul publicării acestui articol.

Martin Machon, directorul general executiv, președintele Consiliului de administrație și fondatorul firmei cehe de colectare creanțe APS, a dat un semnal puternic de interes pentru ambele portofolii – Triton și Rosemary – aflate acum în faza selectării câștigătorului.

APS Holding, înfiinţată în 2004 de către Slavia Capital, este activă nu doar în România, ci şi în alte pieţe din spaţiul Europei Centrale ca Polonia, Cehia, sau în Peninsula Balcanică pe pieţele din Serbia până în Grecia. În acest moment, cehii sunt în diferite faze implicați în tranzacții cu portofolii bancare locale de peste 1,6 mld. euro de la Intesa, UniCredit și BCR.

AnaCap, care face echipă cu APS la Rosemary, este un fond de investiții activ de mai mulți ani în România pe piața bancară. În 2011, purta negocieri pentru achiziția Carpatica de la omul de afaceri Ilie Carabulea. În 2015, AnaCap a fost unul dintre investitorii care și-au exprimat interesul pentru preluarea Piraeus Bank România, în contextul derulării tranzacției de exit a grecilor. Carpatica și Piraeus Bank România sunt în faze avansate de vânzare acum către fondul american JC Flowers.

Un alt fond de investiții implicat în tranzacție este DW, care administrează active de 6 ld. dolari și este focusat pe active corporative și pe alte investiții. DW a fost fondat în 2009 de către David Warren, care a lucrat 13 ani pentru banca americană de investiții Morgan Stanley, unde a ocupat diferite funcții în departamentele de piață de capital, securitizări, produse cu venit fix, respectiv obligațiuni ipotecare.

DW face echipă la tranzacția Rosemary cu firmele specializate în colectarea de creanțe EOS și CITR.

Un alt nume interesat de portofoliile Triton și Rosemary este firma poloneză de recuperare de creanțe Kredyt Inkaso.

Operaţiunile Kredyt Inkaso sunt concentrate pe pieţele de profil din România, Polonia, Bulgaria şi Rusia, având sub administrare portofolii de creanţe cu o valoare nominală de aproximativ 4 mld. zloţi (circa 4 mld. lei).

Un alt nume care a parcurs etapa de due diligence şi a decis să înainteze o ofertă angajantă este APartners Capital, condus de bancherul italian Antonio Polverino, care a lucrat anterior pentru banca britanică RBS Bank.

Unul dintre oamenii cu care Polverino lucrează strâns în astfel de tranzacţii este Josh Silver, un trader specializat în situaţii speciale şi achiziţii de active depreciate pe pieţele emergente în cadrul Deutsche Bank. APartners Capital lucrează în tranzacţie împreună cu un fond de investiţii din Kuwait.

Un alt nume care s-a arătat interesat de portofoliul Rosemary este fondul de investiții DDM Group. Cu sediul în Bar (Elveția), DDM Group a fost înființat în 2007 de către un grup de investitori individuali. Printre fondatori se numără suedezul Kent Hansson, 49 ani, care este și unul dintre acționarii majori ai DDM și este președintele board-ului de directori din 2013. În perioada 2007 -2013, a ocupat poziția de CEO al DDM. La 31 decembrie 2014, Hansson deținea 2,29 milioane acțiuni la DDM, companie listată pe bursa suedeză. Un alt acționar important este elvețianul Manuel Vogel, fost CFO la DDM, care avea la finele anului trecut un pachet de 1,69 mil. acțiuni în fondul înregistrat în Elveția.

Mandatul de vânzare a portofoliului Rosemary aparține consultanților Deloitte.

Aproximativ 95% din portofoliu reprezintă credite acordate companiilor, iar restul sunt împrumuturi retail.

Portofoliul Intesa Sanpaolo este denominat în proporție de aproape 60% în euro, respectiv circa 40% în lei.

Tranzacția Rosemary propune investitorilor preluarea unui pachet format dintr-un număr de 1.862 de credite, respectiv 1.279 de clienți împrumutați. Portofoliul dispune de un colateral care cuprinde active imobiliare având o valoare de piață estimată la peste 180 mil. euro, din care circa 40% reprezintă ponderea celor mai mari 20 de proprietăți. Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Aceste proprietăți sunt localizate în întreaga țară, cele mai importante fiind în zona București – Ilfov și în vestul țării.

Componenta corporate a portofoliului este compusă din 981 de clienți împrumutați și credite de 273 mil. euro, securizate cu 1.282 de proprietăți. Mai mult de jumătate din aceste împrumuturi sunt acordate companiilor, aflate acum în proceduri avansate de faliment.

La acestea se adaugă credite retail de 14 mil. euro, 298 de clienți împrumutați, această componentă fiind garantată cu 302 proprietăți.

Istoricul de plată al portofoliului arată că în ultimele 18 luni au fost încasate 24 mil. euro, conform datelor obținute de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Mandatul de vânzare al portofoliului Rosemary aparține Deloitte, care a format deja o echipă de consultanți în birourile din Londra și Budapesta.

Din echipa Deloitte pentru tranzacție fac parte Andrew Orr – partener Deloitte Londra, Balazs Biro – partener Deloitte Ungaria, Amo Chahal – director Deloitte Londra și Albert Marton,asistent director Deloitte Ungaria.

Amo Chahal este director în cadrul echipei Portfolio Lead Advisory al Deloitte Marea Britanie și a asigurat consultanța pentru tranzacții cu portofolii neperformante de peste 30 mld. lire sterline, lucrând pe mandate atât de partea vânzătorului, cât și a cumpărătorului.

Tranzacțiile au vizat diferite clase de active din Marea Britanie, Irlanda, Germania, Franța, Spania, Olanda, state din nordul Europei și din Europa Centrală și de Est. Amo Chahal a ocupat diferite poziții de conducere în Deloitte Marea Britanie începând din 2007.

Andrew Orr are peste 20 de ani experiență în domeniul tranzacțiilor de portofolii neperformante. A lucrat pentru fondul american de hedging DB Zwirn & Co, specializat în investiții în active neperformante în Asia, și în banca austriacă BAWAG PSK. A mai trecut pe la firmele internaționale de consultanță Andersen și PwC.

Balazs Biro lucrează de 11 ani pentru Deloitte Ungaria. A fost anterior consultant de fuziuni și achiziții pentru Budapest Waterworks. Are o diplomă MBA de la Universitatea Corvin din Budapesta și vorbește maghiara, engleza și germana.

În cadrul subsidiarei locale a celei mai mari bănci italiene, activitățile de administrare a creditelor neperformante sunt coordonate de către Florin Șandor, director general adjunct al Intesa Sanpaolo Bank România și Chief Workout Officer al băncii.

Șandor a fost aproape zece ani șef al departamentului juridic al băncii, iar apoi timp de un an și opt luni a activat în cadrul BNR pe poziția de Senior Consultant. Din iulie 2014, acesta a revenit în cadrul băncii italiene și face parte din echipa de conducere.

Ponderea portofoliilor neperformante în sistemul bancar local a scăzut de la un vârf istoric de 22,3% în februarie 2014 până la 12,8% în luna iunie a acestui an, pe fondul tranzacţiilor de curăţire a bilanţurilor băncilor.

Ca volum, piaţa de portofolii neperformante s-a contractat de la 45 mld. Lei (peste 10 mld. Euro) în februarie 2014 la 27,8 mld. Lei (6,2 mld. Euro) în aprilie, conform datelor prezentate de BNR.

Dacă în decembrie 2009, ponderea creditelor neperformante în sistemul românesc era de 7,9% în condiţiile în care băncile căutau alte soluţii pentru a evita pierderile rezultate din vânzarea creditelor toxice sub valoarea nominal, punctual critic a fost atins în februarie 2014 când ponderea se triplase în interval de patru ani.

intesa_tranzactie_npl_rosemary main

A venit ziua depunerii ofertelor angajante pentru tranzacţiile Triton şi Rosemary cu credite neperformante. La portofoliul Intesa de 287 mil. Euro au fost în due dilligence APS cu AnaCap, consorţiul format de fondul american de investiţii DW şi  firmele de recuperare creanţe EOS şi CITR, respectiv un fond de investiţii din Kuwait care lucrează împreună cu APartners Capital. APS se luptă cu fondul de investiţii din Kuwait care face echipă cu APartners şi pentru achiziţia portofoliului de 340 mil. Euro al UniCredit

Investitorii interesaţi trebuie să depună pe 11 decembrie ofertele angajante pentru portofoliile de credite neperformante, cunoscute sub numele de cod Triton, respectiv Rosemary, au declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO surse din piaţă.

Tranzacţia Triton vizează vânzarea unui portofoliu neperformant al UniCredit Bank cu o valoare nominală de 340 mil. Euro. Pentru acest portofoliu şi-au exprimat interesul prin oferte preliminare şi au parcurs procesul de due dilligence doi investitori – pe de o parte, cehii de la APS care s-au asociat cu fondul de investiţii AnaCap, iar pe de altă parte un fond de investiţii din Kuwait care face echipă cu APartners Capital, susţin sursele citate.

Cele două echipe se bat în paralel şi pentru achiziţia portofoliului Rosemary al Intesa Sanpaolo România, a cărui valoare nominală este de 287 mil. Euro. Pentru Rosemary sunt până în acest moment, înainte de depunerea ofertelor angajante, trei candidaţi, pe lângă cei doi deja menţionaţi care participă şi la Triton, în cursă se află şi un consorţiu din care fac parte fondul american de investiţii DW şi firmele specializate în recuperarea creanţelor EOS şi CITR, mai susţin sursele citate.

APartners este condusă de bancherul italian Antonio Polverino, care anterior a făcut parte din rândurile băncii britanice RBS.

Martin Machon, directorul general executiv şi preşedintele Consiliului de administraţie al grupului ceh APS Holding, a confirmat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO interesul firmei cehe pentru achiziţia portofoliilor Rosemary şi Triton.

Informaţiile nu au fost confirmate de către părţi, care nu au făcut niciun comentariu pe subiectul tranzacţiiilor până la momentul publicării acestui articol.

Portofoliul Rosemary cuprinde credite neperformante ale Intesa Sanpaolo România cu o valoare nominală de 287 mil. euro, din care 95% reprezintă credite acordate companiilor, iar restul sunt împrumuturi retail.

Portofoliul Intesa Sanpaolo este denominat în proporție de aproape 60% în euro, respectiv circa 40% în lei.

Tranzacția Rosemary propune investitorilor preluarea unui pachet format dintr-un număr de 1.862 de credite, respectiv 1.279 de clienți împrumutați. Portofoliul dispune de un colateral care cuprinde active imobiliare având o valoare de piață estimată la peste 180 mil. euro, din care circa 40% reprezintă ponderea celor mai mari 20 de proprietăți. Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Mandatul de vânzare al portofoliului Rosemary aparține Deloitte, care a format deja o echipă de consultanți în birourile din Londra și Budapesta.

De cealaltă parte, tranzacţia Triton este coordonată de o echipă de consultanţi KPMG.

Portofoliul Triton conţine credite acordate de UniCredit Bank companiilor mari, respectiv firmelor mici și mijlocii.

Unul dintre proiectele de pe lista activelor scoase la vânzare de către bancherii UniCredit este Tiago Mall din Oradea.

Proiectul Tiago Mall din Oradea, dezvoltat de irlandezii de la Mivan Kier prin compania MLS Proiect Oradea SRL, a intrat în faliment în 2010, iar compania de proiect a fost dizolvată cu lichidare în 2012. În 2009, compania avea datorii de 72,5 mil. euro și pierderi de 3,6 mil. euro.

Proiectul Tiago Mall era un plan ce viza dezvoltarea unui centru comercial în Oradea de 70 mil. euro, acesta primind finanțare de aproape 65 mil. euro de la UniCredit Austria și UniCredit Țiriac Bank, bancă ce și-a schimbat numele din 18 august în UniCredit Bank.

Valoarea obligațiilor garantate de dezvoltatori se ridicau cu tot cu dobânzi și alte costuri până la 97 mil. euro.

Tiago Mall Oradea era prevăzut cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, o suprafață totală construită de 46.600 mp și o parcare pentru 1.000 de mașini. Terenul alocat pentru centrul comercial este de 69.800 mp.

Casa de insolvență Transilvania a gestionat dosarul Tiago Mall Oradea, potrivit datelor disponibile pe propriul site. Evaluat la 35 mil. euro, proiectul de la Oradea a fost vândut cu 30,5 mil. euro fără TVA firmei Shopping Center Holding.

Pe piaţa de profil din România, s-au tranzacţionat active bancare neperformante la cotaţii care pleacă de la 5 -7 eurocenţi şi pot ajunge până la 25 de eurocenţi pentru fiecare euro valoare nominală din portofoliul de creanţe vândut, potrivit datelor făcute publice şi a estimărilor avansate de consultanţi în domeniu.

Ponderea portofoliilor neperformante în sistemul bancar local a scăzut de la un vârf istoric de 22,3% în februarie 2014 până la 12,8% în luna iunie a acestui an, pe fondul tranzacţiilor de curăţire a bilanţurilor băncilor.

Ca volum, piaţa de portofolii neperformante s-a contractat de la 45 mld. Lei (peste 10 mld. Euro) în februarie 2014 la 27,8 mld. Lei (6,2 mld. Euro) în aprilie, conform datelor prezentate de BNR.

Dacă în decembrie 2009, ponderea creditelor neperformante în sistemul românesc era de 7,9% în condiţiile în care băncile căutau alte soluţii pentru a evita pierderile rezultate din vânzarea creditelor toxice sub valoarea nominal, punctual critic a fost atins în februarie 2014 când ponderea se triplase în interval de patru ani.

Sursă foto: APS.

Martin Machon, preşedintele APS: “Am fost foarte dezamăgiţi că aşa – zisa tranzacţie Neptun nu a mers mai departe. Suntem într-adevăr interesaţi de portofoliile Triton şi Rosemary”. Firma cehă de recuperare de creanţe vânează în formulă de consorţiu trei achiziţii majore pe piaţa de profil de la BCR, UniCredit şi Intesa, care totalizează o valoare nominală a portofoliilor de peste 1,6 mld. euro

Grupul ceh APS Holding, specializat în administrarea de portofolii neperformante şi unul dintre cei mai activi jucători pe piaţa locală de profil, este interesat de achiziţia portofoliilor scoase la vânzare în România de către băncile italiene UniCredit şi Intesa. Pe lângă acestea, cehii vânează şi portofolii BCR de active corporative, IMM-uri şi Commercial Real Estate desprinse din vechiul proiect Neptun, cu o valoare nominală estimată în acest moment între 1 şi 1,2 mld. Euro.

Per total, miza totală a celor trei tranzacţii majore locale în care este implicată APS depăşeşte 1,6 mld. Euro, potrivit calculelor jurnalului de tranzacţii MIRSANU.RO pe baza informaţiilor obţinute din piaţă.

“APS studiază foarte mult portofoliile de credite neperformante din România, în special pe cele garantate cu colateral. Noi am fost foarte dezamăgiţi că aşa – zisa tranzacţie Neptun (de vânzare a unui portofoliu BCR de circa 2,7 mld. Euro la valoare nominal – n.r.) nu a mers mai departe”, a declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO Martin Machon, directorul general executiv şi preşedintele consiliului de administraţie al APS Holding.

În tranzacţia Neptun, APS a făcut echipă cu fondul american de investiţii Lone Star, care a înaintat cea mai bună ofertă angajantă, urmată îndeaproape de oferta angajantă depusă de consorţiul condus de fondul american Blackstone format alături de HIG Capital şi AnaCap. Erste, proprietarul BCR, s-a arătat nemulţumit de preţurile primite care cotau în marja de 11 – 14 eurocenţi la euro portofoliul Neptun, a cărui valoare nominal finală ajunsese la 2,5 mld. Euro, conform ultimelor informaţii disponibile pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO, însă neconfirmate de părţile din tranzacţie.

Machon, fondatorul APS, deţine o participaţie directă de 40% din firma cehă de recuperare de creanţe, restul de 60% aparţinând Slavia Capital, potrivit datelor disponibile din luna iunie.

Întrebat de jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO dacă APS împreună cu IFC şi cu Deutsche Bank negociază achiziţia de portofolii neperformante BCR care au făcut parte din aşa – numita tranzacţie Neptun, Martin Machon a răspuns: “Din păcate, nu pot să comentez situaţia”.

Jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO a scris pe 3 decembrie că Deutsche Bank şi APS negociază achiziţia de portofolii neperformante BCR, formate din credite care au fost acordate marilor corporaţii, IMM-urilor şi pe segmentul comercial al pieţei imobiliare, cu o valoare nominală care este încă subiect de discuţie, dar care se situează la aproximativ 1 – 1,2 mld. Euro. APS este sprijinit într-o astfel de achiziţie de către International Finance Corporation, parte a grupului Băncii Mondiale, care va discuta în board aprobarea unei finanţări de până la 150 mil. Dolari. Numărul de înscriere al proiectului pe lista IFC este acelaşi cu cel al dosarului Neptun, la acea vreme sponsorul achiziţiei fiind Lone Star, al cărui loc este luat acum de către APS, conform datelor făcute publice de către instituţia financiară internaţională.

De asemenea, APS se pregăteşte să înainteze oferte angajante pentru portofoliile tranzacţionate în acest moment de către UniCredit şi Intesa.

“În ceea ce priveşte Triton şi Rosemary, într-adevăr APS este interesată de aceste oportunităţi”, a precizat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO Martin Machon.

Acesta confirmă astfel, în premieră, numele de cod sub care sunt tranzacţionate pe piaţă portofoliile UniCredit Bank în cazul Triton, respectiv cel al Intesa Sanpaolo România, cunoscut investitorilor cu denumirea Rosemary.

În ambele tranzacţii, APS este de aşteptat să aibă alături un investitor cu forţă financiară care să poată asigura banii necesari pentru astfel de achiziţii. Cele două tranzacţii, Triton şi Rosemary, se derulează în paralel şi sunt în pragul depunerii ofertelor angajante de către investitorii interesaţi, respectiv de către firmele specializate în recuperarea de creanţe care, de regulă, se asociază în formule de consorţiu cu cei din prima categorie.

Portofoliul Rosemary al Intesa Sanpaolo România are o valoare nominală de 287 mil. Euro, din care 95% reprezintă credite corporative, iar restul constituie credite de retail. Mandatul de vânzare al portofoliului aparţine Deloitte.

Portofoliul Triton grupează un pachet de credite neperformante corporate şi IMM-uri, cu o valoare nominală de 340 mil. Euro. KPMG are mandatul de vânzare.

APS este unul dintre cei mai activi jucători pe piaţa tranzacţiilor locale cu portofolii bancare neperformante.

În 2014, firma cehă a marcat mai multe achiziţii locale, în special, pe segmentul activelor corporative.

Astfel, în iulie 2014, APS a făcut parte din consorţiul condus de Deutsche Bank, alături de care au stat HIG Capital şi AnaCap pentru preluarea unui pachet de credite toxice de la Volksbank cu o valoare nominală de 495 mil. Euro.

Tot în iulie 2014, APS în aceeaşi formulă de consorţiu, potrivit unui document al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, a fost printre cumpărătorii unui portofoliu neperformant de 227 mil. Euro de la BCR. În luna august a anului trecut, cehii au preluat un portofoliu cu o valoare nominală cotat la 85 mil. Euro de la MKB, potrivit BERD.

În luna decembrie, APS împreună cu Deutsche Bank a preluat încă un portofoliu neperformant cu o valoare nominală de 400 mil. Euro de la BCR în cadrul tranzacţiei cu nume de cod Saturn.

Pe piaţa colectării de creanţe, APS concurează cu firmele poloneze Kruk, Kredyt Inkaso, firma germană EOS, grecii de la Mellon şi firme locale specializate precum CITR.

APS Holding, înfiinţată în 2004 de către Slavia Capital, este activă nu doar în România, ci şi în alte pieţe din spaţiul Europei Centrale ca Polonia, Cehia, sau în Peninsula Balcanică pe pieţele din Serbia până în Grecia.

Piaţa românească de portofolii bancare neperformante este în ochii investitorilor una dintre cele mai atractive din regiunea Europei centrale şi de sud – est.

Pe de o parte, pentru că a început din 2014 să genereze tranzacţii la scară mare la nivelul regiunii, iar pe de altă parte pentru că date ale consultanţilor PwC estimează că un stoc de peste 10 mld. Euro de astfel de active urmează să fie scoase la vânzare în anii următori sub presiunea băncii centrale.

Deocamdată, datele BNR prezentate în cadrul Iniţiativei Viena, la care participă bănci centrale din Europa de Est, grupuri bancare cu expunere în regiune, precum şi instituţii financiare internaţionale precum grupul Băncii Mondiale, BERD, Banca Europeană de Investiţii, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional indică faptul că nivelul activelor neperformante a scăzut puternic din februarie 2014 încoace.

npl_piata_ro_grafic baza 624

Ponderea portofoliilor neperformante în sistemul bancar local a scăzut de la un vârf istoric de 22,3% în februarie 2014 până la 12,8% în luna iunie a acestui an, pe fondul tranzacţiilor de curăţire a bilanţurilor băncilor.

Ca volum, piaţa de portofolii neperformante s-a contractat de la 45 mld. Lei (peste 10 mld. Euro) în februarie 2014 la 27,8 mld. Lei (6,2 mld. Euro) în aprilie, conform datelor prezentate de BNR.

Dacă în decembrie 2009, ponderea creditelor neperformante în sistemul românesc era de 7,9% în condiţiile în care băncile căutau alte soluţii pentru a evita pierderile rezultate din vânzarea creditelor toxice sub valoarea nominal, punctual critic a fost atins în februarie 2014 când ponderea se triplase în interval de patru ani.

La nivel European, România făcea parte anul trecut din grupul statelor unde ponderea portofoliilor neperformante în sistemul bancar depăşea 10% alături de Bulgaria, Grecia, Italia, Ungaria, statele fostei Iugoslavii, Ucraina, Portugalia şi Irlanda, potrivit unor date făcute publice de către FMI.

Piaţa de active neperformante a Uniunii Europene este estimată la nivelul de 932 mld. Euro la nivelul lui 2014 de către experţii FMI.

La finele lui 2013, valoarea pieţei tranzacţiilor cu portofolii de datorii depreciate era în Europa de 64 mld. Euro faţă de 469 mld. Dolari în SUA, în ciuda faptului că stocul European de credite neperformante era de câteva ori mai mare faţă de cel existent pe piaţa americană, notează experţii FMI.

bcr main

Deutsche Bank şi APS negociază achiziţia unui portofoliu de credite neperformante de peste 1,2 mld. Euro de la BCR. International Finance Corporation intenţionează să susţină APS în cadrul unui pachet de finanţare de până la 150 mil. Dolari pentru o astfel de tranzacţie. Avocaţii de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii lucrează de partea Deutsche Bank, iar austriecii de la Schoenherr cu BCR

BCR, cea mai mare bancă locală şi subsidiară a grupului bancar austriac Erste, negociază cu un consorţiu condus de către Deutsche Bank vânzarea unui pachet de credite neperformante, cel mai mare după valoarea nominală după eşecul operaţiunii Neptun din luna septembrie, au declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO surse din piaţă.

Pachetul de creanţe al BCR conţine portofolii de credite neperformante pe segmentul companiilor mari, IMM-uri şi proprietăţi imobiliare pe segmentul commercial (commercial real estate), potrivit surselor citate.

Valoarea nominală a pachetului BCR este subiect al negocierilor dintre BCR şi consorţiul condus de către Deutsche Bank, suferind modificări faţă de momentul când a fost scos la vânzare portofoliul. Astfel, unele surse susţin că valoarea nominală a portofoliului neperformant care face obiectul tranzacţiei de la BCR a fost iniţial de aproape 2 mld. Euro, iar pe măsură ce au fost scoase din portofoliu anumite credite, valoarea nominală a scăzut ulterior spre 1,7 mld. Euro, iar acum s-ar situa undeva în jurul a 1,2 mld. Euro.

Pe lângă Deutsche Bank, în tranzacţie este implicată şi firma cehă specializată în recuperarea de creanţe APS, care face din nou echipă cu gigantul german cu care a tranşat dealtfel o serie de tranzacţii cu credite neperformante ale BCR în 2014.

APS mizează pe sprijinul diviziei de investiţii a grupului Băncii Mondiale, International Finance Corporation (IFC) pentru o tranzacţie de acest tip în România.

Astfel, IFC analizează şi urmează să ia o decizie privind susţinerea APS în cadrul unei tranzacţii de achiziţie de portofolii neperformante în România, care necesită investiţii de până la 150 mil. Dolari (circa 137 mil. Euro).

Martin Machon, director general executiv şi preşedinte fondator al firmei cehe APS, a spus că nu poate să comenteze pe marginea acestui subiect. Martin Machon deţine circa 40% din acţiunile APS, în timp ce Slavia Capital are pachetul de 60%, potrivit datelor disponibile în luna iunie.

Nici reprezentanţii BCR nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol. De asemenea, reprezentanţii Deutsche Bank nu au dorit să facă niciun comentariu până acum pe acelaşi subiect.

Până acum au avut loc negocieri în această tranzacţie la Bucureşti şi la Viena, potrivit surselor jurnalului de tranzacţii MIRSANU.RO

Avocaţii de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii asistă în tranzacţie pe Deutsche Bank, cu care a lucrat şi anterior pe marginea tranzacţiilor locale cu credite neperformante. De cealaltă parte, BCR apelează la consultanţa juridică a casei austriece de avocatură Schoenherr, care este, de asemenea, în mod tradiţional, alături de Erste şi subsidiara sa locală în acest tip de tranzacţii.

Dacă ne uităm la tranzacţiile locale de profil de până acum, în care în funcţie de colateral şi de calitatea portofoliilor tranzacţionate, preţul de achiziţie poate varia în medie între 7% şi 15%  faţă de valoarea nominală a portofoliului înseamnă că valoarea portofoliului care face obiectul tranzacţiei s-ar situa în jurul a 1 mld. Euro.

“Acest proiect implică înfiinţarea de vehicule de proiect pentru a cumpăra şi administra portofolii de active neperformante. Portofoliile constau în credite neperformante ale companiilor mari, firmelor mici şi mijlocii şi de pe segmentul imobiliar comercial. Creditele neperformante acordate companiilor mari şi IMM-urilor acoperă o gamă largă de sectoare industriale de la construcţii la producători de bunuri industriale şi de consum”, notează reprezentanţii IFC.

Datele făcute publice de către IFC pe marginea pachetului de finanţare în favoarea APS sunt actualizate pe 24 noiembrie. Compania de proiect poartă numele DARP Romania SPV, iar numărul de înscriere al proiectului este acelaşi cu cel al proiectului Neptun, când IFC propunea o finanţare de sprijin pentru achiziţia celebrului portofoliu al BCR, însă la acea vreme în favoarea fondului american de investiţii Lone Star, care făcea echipă cu APS. În final, nici consorţiul condus de Lone Star şi nici cel condus de Blackstone nu au finalizat cu Erste discuţiile după depunerea ofertelor finale pentru un portofoliu cu o valoare nominală de 2,5 mld. Euro şi a diviziei din BCR specializate în recuperarea creanţelor, structură cu circa 370 oameni.

IFC are un program de finanţare special dedicat tranzacţiilor cu credite neperformante sub numele DARP (Debt and Asset Recovery) şi sprijină investitori sau firme specializate în recuperarea de creanţe în vederea creării unei pieţe secundare de vânzare a portofoliilor bancare neperformante.

Istoricul tandemului Deutsche Bank – APS pe piaţa locală a creditelor neperformante este unul dintre cele mai bogate. Astfel, în iulie 2014, un consorţiu format de Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap şi APS cumpăra un portofoliu neperformant de 495 mil. euro de la Volksbank România, ajutând astfel austriecii să-şi cureţe bilanţul în perspectiva tranzacţiei de exit pe care aveau s-o semneze pe 10 decembrie cu Banca Transilvania.

Apoi, Deutsche Bank şi APS au cumpărat în formulă de consorţiu de la BCR un portofoliu de credite neperformante de circa 1 mld. lei (circa 220 mil. euro) în vara anului 2014, iar spre finalul anului trecut şi-au adjudecat un alt portofoliu neperformant al BCR, cu o valoare nominală în jurul a 400 mil. euro.

La tranzacţia Neptun însă, drumurile celor doi parteneri s-au despărţit. Deutsche Bank a făcut echipă cu The Baupost Group şi Sankaty Advisors, iar APS a mers în consorţiul condus de Lone Star, dar în final tranzacţia a eşuat.

BCR este angajată într-un program de reducere accelerată a nivelului de credite neperformante pornit în mandatul cehului Tomas Spurny, care de la 1 octombrie a fost înlocuit în poziţia de director general executiv al BCR de către Sergiu Manea, fost vicepreşedinte al băncii responsabil de aria de finanţare corporativă şi de activităţi de bancă de investiţii.

Seria de tranzacţii succesive de curăţire a bilanţului BCR de povara creditelor neperformante a început să dea roade în rezultatele băncii.

BCR a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 904,3 mil. Lei (203,6 mil. Euro)  “susţinut de costurile de risc substanţial mai reduse ca rezultat al unei calităţi mai bune a bilanţului şi recuperări din credite neperformante după o restructurare extensivă a portofoliului de credite în anul 2014”, au explicat reprezentanţii băncii.

De asemenea, ponderea creditelor neperformante a scăzut la finele lunii septembrie la 22,2% faţă de 26,5% cu un an în urmă, iar rata de acoperire a creditelor neperformante a ajuns la 79,1%.

După campania de curăţire a bilanţului băncii de creditele neperformante, care a adus şi o suită largă de procese colective şi care a marcat mandatul lui Spurny, un bancher de restructurare, noul şef al BCR a venit la instalare cu mesajul că urmează intrarea într-o nouă epocă, cea a creşterii şi repornirii creditării.

În acest moment, sunt în derulare pe piaţă şi alte tranzacţii cu credite neperformante, cea denumită Ursa şi derulată de către banca – mamă a Bancpost, tranzacţia Triton a UniCredit cu un portofoliu neperformant nominal de circa 340 mil. Euro, respectiv tranzacţia Rosemary a celor de la Intesa, care grupează un pachet de active neperformante cu o valoare nominală de 287 mil. Euro.

intesa_tranzactie_npl_rosemary_update main

Tranzacţia Rosemary de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de 287 mil. Euro: Intesa a primit ofertele preliminare la finele lunii octombrie. Firme de recuperare de creanţe ca APS, EOS şi CITR, fondul de investiţii AnaCap, pe lista celor interesaţi. Calendarul tranzacţiei

Portofoliul Rosemary cu credite neperformante de 287 mil. Euro ale Intesa, una dintre cele mai mari tranzacţii locale în derulare pe piaţa de profil, a primit ofertele preliminare până pe 26 octombrie, au declarat pentru jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO surse din piaţă.

În acest moment, este de aşteptat să fie anunţaţi investitorii care merg în etapa următoare, şi anume cea a intrării în procesul de due dilligence (analiză financiară – n.r.). Pe lista celor care şi–au arătat interesul se află firme specializate în administrarea creanţelor precum cehii de la APS, firma poloneză Kredyt Inkaso, EOS şi CITR, Apartners Capital sau fondul de investiţii AnaCap, la care se adaugă şi alţi investitori, respectiv firme de recuperare de credite, susţin surse din piaţă. De regulă, firmele de recuperare de creanţe se asociază cu investitori de talia fondurilor de investiţii în care unul preia rolul administratorului de portofoliu, celălalt al investitorului şi al finanţatorului achiziţiei. Sunt însă şi tranzacţii în care firmele de recuperare de creanţe ofertează pe cont propriu, fără să aibă alături şi un alt investitor specializat.

Reprezentanţii Intesa Sanpaolo Bank România nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestui subiect.

Calendarul tranzacţiei indică intrarea în activităţi specifice de due diligence a investitorilor selectaţi dintre cei care au depus oferte preliminare începând cu 16 noiembrie, iar până pe 14 decembrie ar trebui depuse oferte angajante. Sursele citate afirmă însă că ar putea fi înregistrate întârzieri faţă de calendarul anunţat.

Filiala locală a celei mai mari bănci italiene a scos la vânzare un portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de 287 mil. euro, din care 95% reprezintă credite acordate companiilor, iar restul sunt împrumuturi retail, potrivit datelor obținute din piață de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția cu numele de cod Rosemary este coordonată de către o echipă de consultanți Deloitte din birourile din Londra și Budapesta. Primele informații despre vânzarea portofoliului de credite neperformante al Intesa Sanpaolo au fost publicate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 23 septembrie, iar apoi date detaliate despre portofoliul Rosemary au fost publicate în exclusivitate de jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO pe 5 octombrie.

Portofoliul Intesa Sanpaolo este denominat în proporție de aproape 60% în euro, respectiv circa 40% în lei.

Tranzacția Rosemary propune investitorilor preluarea unui pachet format dintr-un număr de 1.862 de credite, respectiv 1.279 de clienți împrumutați. Portofoliul dispune de un colateral care cuprinde active imobiliare având o valoare de piață estimată la peste 180 mil. euro, din care circa 40% reprezintă ponderea celor mai mari 20 de proprietăți. Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Aceste proprietăți sunt localizate în întreaga țară, cele mai importante fiind în zona București – Ilfov și în vestul țării.

Componenta corporate a portofoliului este compusă din 981 de clienți împrumutați și credite de 273 mil. euro, securizate cu 1.282 de proprietăți. Mai mult de jumătate din aceste împrumuturi sunt acordate companiilor, aflate acum în proceduri avansate de faliment.

La acestea se adaugă credite retail de 14 mil. euro, 298 de clienți împrumutați, această componentă fiind garantată cu 302 proprietăți.

Istoricul de plată al portofoliului arată că în ultimele 18 luni au fost încasate 24 mil. euro, conform datelor obținute de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Mandatul de vânzare al portofoliului Rosemary aparține Deloitte, care a format deja o echipă de consultanți în birourile din Londra și Budapesta.

Din echipa Deloitte pentru tranzacție fac parte Andrew Orr – partener Deloitte Londra, Balazs Biro – partener Deloitte Ungaria, Amo Chahal – director Deloitte Londra și Albert Marton,asistent director Deloitte Ungaria.

În cadrul subsidiarei locale a celei mai mari bănci italiene, activitățile de administrare a creditelor neperformante sunt coordonate de către Florin Șandor, director general adjunct al Intesa Sanpaolo Bank România și Chief Workout Officer al băncii.

Șandor a fost aproape zece ani șef al departamentului juridic al băncii, iar apoi timp de un an și opt luni a activat în cadrul BNR pe poziția de Senior Consultant. Din iulie 2014, acesta a revenit în cadrul băncii italiene și face parte din echipa de conducere.

Impactul așteptat al tranzacției Rosemary asupra bilanțului subsidiarei locale a italienilor este unul semnificativ.

Activele băncii se situau la 30 septembrie 2015 la 1 mld. euro, în timp ce volumul împrumuturilor acordate era de 0,7 mld. euro, la acelaşi nivel cu cel al depozitelor, conform datelor publicate de către banca – mamă din Italia. Subsidiara locală a raportat pentru primele nouă luni ale acestui an un profit net de 7 mil. Euro.

Banca dispune acum de o rețea de aproximativ 60 de unități și circa 700 de angajați, potrivit datelor făcute publice în luna iulie.

Intesa Sanpaolo este o bancă născută în urma fuziunii dintre băncile italiene Intesa și Sanpaolo IMI.

În România, italienii au intrat pe piață în 1996 punând piciorul la Arad, unde au înființat o bancă destinată finanțării IMM-urilor. Din 1 octombrie 2012, Intesa Sanpaolo România a fuzionat absorbind Banca CR Firenze România SA.

Acțiunile Intesa Sanpaolo România sunt deținute de Intesa Sanpaolo SpA cu o participație de 91,47%, Cassa di Risparmio di Firenze SpA (8,18%) și Intesa Sanpaolo Holding International SA (0,35 %).

Pe piața bancară locală, Intesa Sanpaolo intră în prima jumătate a clasamentului. La finele anului trecut, Intesa avea o cotă de piață de 1,2% cu un activ net bilanțier de 1 mld. euro, ocupând poziția 18 din cele 40 de instituții de credit, potrivit raportului anual al băncii centrale.

Ultimul bilanț anual al Intesa Sanpaolo România indică pierderi de aproape 60 mil. euro la 31 decembrie 2014.

Cel puţin trei tranzacţii atrag atenţia investitorilor pe piaţa tranzacţiilor cu credite neperformante, tranzacția Ursa a proprietarului elen al Bancpost (portofoliu în jurul a 600 mil. euro) unde polonezii de la Kruk au depus ofertă angajantă împreună cu IFC şi vor să finalizeze tranzacţia, portofoliul Triton al UniCredit Bank (valoare estimată a portofoliului de circa 340 mil. euro) și tranzacția Rosemary a Intesa Sanpaolo România (portofoliu de 287 mil. euro).

Cel mai puternic impact asupra investitorilor l–a avut tranzacţia de vânzare a portofoliului Neptun al BCR, cu o valoare nominală de circa 2,7 mld. Euro, care a eşuat în prima jumătate a lunii septembrie. Astfel, a prins contur o listă de investitori cu apetit pentru active neperformante româneşti din care nu a lipsit Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap, Apartners Capital, Apollo, Lone Star, JC Flowers, IFC – divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, Baupost, Sankaty sau Fortress.

Tranzacțiile cu credite neperformante, încheiate până acum în jurul unui interval de discount situat în jurul intervalului cuprins între 85% și 93% din valoarea nominal a portofoliului, conform datelor colectate din piață de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, fie au rolul de a elibera băncile de presiunea provizioanelor pentru a putea redirecționa resurse către creditare, fie anticipează tranzacții de exit ale unor jucători.

intesa_tranzactie_npl_rosemary main

Tranzacția Rosemary cu credite neperformante ale Intesa: portofoliu nominal de 287 mil. euro, colateral cu proprietăți imobiliare estimate la 181 mil. euro, 1.862 de credite cu 60% denominate în euro și 40% în lei. Ofertele indicative sunt așteptate în octombrie, iar ofertele angajante în noiembrie. Cine sunt consultanții Deloitte Londra și Deloitte Ungaria care se ocupă de vânzare

Intesa Sanpaolo Bank România, filiala locală a celei mai mari bănci italiene, a scos la vânzare un portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de 287 mil. euro, din care 95% reprezintă credite acordate companiilor, iar restul sunt împrumuturi retail, potrivit datelor obținute din piață de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția cu numele de cod Rosemary este coordonată de către o echipă de consultanți Deloitte din birourile din Londra și Budapesta. Investitorii interesați sunt așteptați să vină cu oferte indicative în luna octombrie, etapa ofertelor angajante urmând să aibă loc în luna noiembrie. Primele informații despre vânzarea portofoliului de credite neperformante al Intesa Sanpaolo au fost publicate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 23 septembrie.

Reprezentanții Intesa Sanpaolo România nu au făcut până acum niciun comentariu pe tema acestei tranzacții.

Portofoliul Intesa Sanpaolo este denominat în proporție de aproape 60% în euro, respectiv circa 40% în lei.

Tranzacția Rosemary propune investitorilor preluarea unui pachet format dintr-un număr de 1.862 de credite, respectiv 1.279 de clienți împrumutați. Portofoliul dispune de un colateral care cuprinde active imobiliare având o valoare de piață estimată la peste 180 mil. euro, din care circa 40% reprezintă ponderea celor mai mari 20 de proprietăți. Aproape jumătate din valoarea colateralului înseamnă proprietăți pe piața industrială, ca pondere fiind urmate de proprietăți rezidențiale și terenuri.

Aceste proprietăți sunt localizate în întreaga țară, cele mai importante fiind în zona București – Ilfov și în vestul țării.

Componenta corporate a portofoliului este compusă din 981 de clienți împrumutați și credite de 273 mil. euro, securizate cu 1.282 de proprietăți. Mai mult de jumătate din aceste împrumuturi sunt acordate companiilor, aflate acum în proceduri avansate de faliment.

La acestea se adaugă credite retail de 14 mil. euro, 298 de clienți împrumutați, această componentă fiind garantată cu 302 proprietăți.

Istoricul de plată al portofoliului arată că în ultimele 18 luni au fost încasate 24 mil. euro, conform datelor obținute de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Mandatul de vânzare al portofoliului Rosemary aparține Deloitte, care a format deja o echipă de consultanți în birourile din Londra și Budapesta.

Din echipa Deloitte pentru tranzacție fac parte Andrew Orr – partener Deloitte Londra, Balazs Biro – partener Deloitte Ungaria, Amo Chahal – director Deloitte Londra și Albert Marton,asistent director Deloitte Ungaria.

Amo Chahal este director în cadrul echipei Portfolio Lead Advisory al Deloitte Marea Britanie și a asigurat consultanța pentru tranzacții cu portofolii neperformante de peste 30 mld. lire sterline, lucrând pe mandate atât de partea vânzătorului, cât și a cumpărătorului.

Tranzacțiile au vizat diferite clase de active din Marea Britanie, Irlanda, Germania, Franța, Spania, Olanda, state din nordul Europei și din Europa Centrală și de Est. Amo Chahal a ocupat diferite poziții de conducere în Deloitte Marea Britanie începând din 2007.

Andrew Orr are peste 20 de ani experiență în domeniul tranzacțiilor de portofolii neperformante. A lucrat pentru fondul american de hedging DB Zwirn & Co, specializat în investiții în active neperformante în Asia, și în banca austriacă BAWAG PSK. A mai trecut pe la firmele internaționale de consultanță Andersen și PwC.

Balazs Biro lucrează de 11 ani pentru Deloitte Ungaria. A fost anterior consultant de fuziuni și achiziții pentru Budapest Waterworks. Are o diplomă MBA de la Universitatea Corvin din Budapesta și vorbește maghiara, engleza și germana.

În cadrul subsidiarei locale a celei mai mari bănci italiene, activitățile de administrare a creditelor neperformante sunt coordonate de către Florin Șandor, director general adjunct al Intesa Sanpaolo Bank România și Chief Workout Officer al băncii.

Șandor a fost aproape zece ani șef al departamentului juridic al băncii, iar apoi timp de un an și opt luni a activat în cadrul BNR pe poziția de Senior Consultant. Din iulie 2014, acesta a revenit în cadrul băncii italiene și face parte din echipa de conducere.

Pe piața românească  a tranzacțiilor de neperformante, cea mai mare după valoarea portofoliului vândut a fost cea din iulie 2014 a Volksbank România (495 mil. euro), urmată de tranzacții derulate de BCR.

Tranzacțiile cu credite neperformante, încheiate până acum în jurul unui interval de discount situat între 85% și 93% față de valoarea nominală, conform datelor colectate din piață de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, fie au rolul de a elibera băncile de presiunea provizioanelor pentru a putea redirecționa resurse către creditare, fie anticipează tranzacții de exit ale unor jucători cum a fost cazul Volksbank și cum este în prezent cazul Piraeus.

Un raport al PwC estima nivelul portofoliilor de credite neperformante la 10 mld. euro în 2013.

Până acum, pe lista investitorilor cu apetit pentru astfel de tranzacții locale au apărut Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap, Apartners Capital, Apollo, Lone Star, IFC – divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, Baupost, Sankaty, iar din rândul operatorilor specializați în recuperare de creanțe cehii de la APS, germanii de la EOS, firmele poloneze Kruk și Kredyt Inkaso.

După ce luna trecută, Erste a oprit discuțiile de vânzare a portofoliului Neptun, cu valoare nominală de până la 2,7 mld. euro, acum atenția fondurilor de investiții și a firmelor specializate în administrarea creanțelor este atrasă de tranzacția Ursa a proprietarului elen al Bancpost (portofoliu în jurul a 600 mil. euro), tranzacția Triton a UniCredit Bank (valoare estimată a portofoliului de circa 340 mil. euro) și tranzacția Rosemary a Intesa Sanpaolo România (portofoliu de 287 mil. euro).

KPMG are mandatul tranzacției Triton, iar Deloitte al tranzacției Rosemary.

Deloitte a dus la bun sfârșit în acest an vânzarea unui pachet de credite neperformante a Piraeus Bank România de 185 mil. euro pentru un preț de circa 12 mil. euro, plătit de polonezii de la Kruk.

PwC a avut până acum cele mai multe mandate la vânzarea de portofolii bancare neperformante mari din România – tranzacția Volksbank România (495 mil. euro), tranzacția Saturn (400 mil. euro) a BCR și tranzacția Neptun, oprită luna trecută de Erste din cauza ofertelor primite sub așteptări.

Impactul așteptat al tranzacției Rosemary asupra bilanțului subsidiarei locale a italienilor este unul semnificativ. Activele băncii se situau la 30 iunie 2015 la 1,1 mld. euro, în timp ce volumul împrumuturilor acordate era de 0,7 mld. euro, conform datelor publicate de către banca – mamă din Italia. Banca dispune acum de o rețea de aproximativ 60 de unități și circa 700 de angajați.

Intesa Sanpaolo este o bancă născută în urma fuziunii dintre băncile italiene Intesa și Sanpaolo IMI.

În România, italienii au intrat pe piață în 1996 punând piciorul la Arad, unde au înființat o bancă destinată finanțării IMM-urilor. Din 1 octombrie 2012, Intesa Sanpaolo România a fuzionat absorbind Banca CR Firenze România SA.

Acțiunile Intesa Sanpaolo România sunt deținute de Intesa Sanpaolo SpA cu o participație de 91,47%, Cassa di Risparmio di Firenze SpA (8,18%) și Intesa Sanpaolo Holding International SA (0,35 %).

Pe piața bancară locală, Intesa Sanpaolo intră în prima jumătate a clasamentului. La finele anului trecut, Intesa avea o cotă de piață de 1,2% cu un activ net bilanțier de 1 mld. euro, ocupând poziția 18 din cele 40 de instituții de credit, potrivit raportului anual al băncii centrale.

Ultimul bilanț anual al Intesa Sanpaolo România indică pierderi de aproape 60 mil. euro la 31 decembrie 2014, în condițiile în care banca nu a mai făcut profit din 2008 până acum.

Sediul central al Intesa Sanpaolo România. Sursă foto: Banca.

Intesa Sanpaolo Bank România iese cu o tranzacție de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de până la 300 mil. euro. Deloitte are mandatul de vânzare al portofoliului de active corporate

Intesa Sanpaolo Bank România, filiala locală a celei mai mari bănci italiene, pregătește vânzarea unui portofoliu de credite neperformante cu o valoare nominală de până la 300 mil. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Potrivit acestora, portofoliul Intesa Sanpaolo este format din active corporate, iar nivelul provizioanelor acoperă aproximativ 70% din valoarea portofoliului.

Consultanții Deloitte au mandatul de vânzare al portofoliului de credite neperformante scos la vânzare de filiala locală a băncii italiene.

Reprezentanții Intesa Sanpaolo Bank România nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Activitățile de administrare a creditelor neperformante sunt coordonate de către Florin Șandor, director general adjunct al Intesa Sanpaolo Bank România și Chief Workout Officer al băncii.

Șandor a fost aproape zece ani șef al departamentului juridic al băncii, iar apoi timp de un an și opt luni a activat în cadrul BNR pe poziția de Senior Consultant. Din iulie 2014, acesta a revenit în cadrul băncii italiene și face parte din echipa de conducere.

Impactul așteptat al tranzacției cu credite neperformante asupra bilanțului subsidiarei locale a italienilor este unul semnificativ. Activele băncii se situau la 30 iunie 2015 la 1,1 mld. euro, în timp ce volumul împrumuturilor acordate era de 0,7 mld. euro, conform datelor publicate de către banca – mamă din Italia. Banca dispune acum de o rețea de aproximativ 60 de unități și circa 700 de angajați.

Intesa Sanpaolo este o bancă născută în urma fuziunii dintre băncile italiene Intesa și Sanpaolo IMI.

În România, italienii au intrat pe piață în 1996 punând piciorul la Arad, unde au înființat o bancă destinată finanțării IMM-urilor. Din 1 octombrie 2012, Intesa Sanpaolo România a fuzionat absorbind Banca CR Firenze România SA.

Acțiunile Intesa Sanpaolo România sunt deținute de Intesa Sanpaolo SpA cu o participație de 91,47%, Cassa di Risparmio di Firenze SpA (8,18%) și Intesa Sanpaolo Holding International S.A. (0,35 %).

Poziția afacerii Intesa Sanpaolo în piața locală de profil contrastează puternic cu ceea ce înseamnă grupul Intesa în piața bancară europeană. Astfel, Intesa Sanpaolo era la 30 august a șaptea bancă din zona euro după valoarea bursieră, cu 54,3 mld. euro, înaintea RBS (53,6 mld. euro), ING (52,8 mld. euro), Deutsche Bank (36,2 mld. euro), SocGen (35 mld. euro), UniCredit (34,8 mld.euro) și Credit Agricole (31,9 mld. euro). Intesa are active totale de 668 mld. euro și operațiuni concentrate pe piețele din Italia, Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și nordul Africii.

Pe piața bancară locală, Intesa Sanpaolo intră în prima jumătate a clasamentului. La finele anului trecut, Intesa avea o cotă de piață de 1,2% cu un activ net bilanțier de 1 mld. euro, ocupând poziția 18 din cele 40 de instituții de credit, potrivit raportului anual al băncii centrale.

Intesa nu a avut ambiții în România de a intra în lupta pentru o poziție de top, o excepție notabilă fiind depunerea unei oferte în 2005 la privatizarea BCR, tranzacție tranșată de Erste pentru o sumă de 3,75 mld. euro, record absolut în istoria vânzării de active locale.

Ultimul bilanț anual al Intesa Sanpaolo România indică pierderi de aproape 60 mil. euro la 31 decembrie 2014, în condițiile în care banca nu a mai făcut profit din 2008 până acum. La nivel de grup, Intesa a raportat un profit net de 2 mld. euro după primul semestru.

În contextul în care peisajul bancar după izbucnirea crizei globale în urmă cu șapte ani a fost marcat de reducerea personalului și a rețelelor din teritoriu, ultimii ani au adus o tendință de curățire a pieței, concretizată pe de o parte prin exitul unor jucători ca Millennium (Portugalia), RBS (Marea Britanie), Volksbank (Austria), MKB (Ungaria), iar pe de altă parte printr-o serie de tranzacții cu portofolii neperformante.

Tranzacțiile cu credite neperformante, încheiate până acum în jurul unui interval de discount situat între 85% și 93% față de valoarea nominală, conform datelor colectate din piață de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, fie au rolul de a elibera băncile de presiunea provizioanelor pentru a putea redirecționa resurse către creditare, fie anticipează tranzacții de exit ale unor jucători cum a fost cazul Volksbank și cum este în prezent cazul Piraeus.

Pe piața românească, primele tranzacții de calibru au apărut anul trecut – vânzarea unui portofoliu neperformant de 495 mil. euro de către Volksbank România, bancă acum în curs de integrare în structurile BT, apoi seria de tranzacții ale BCR – cu o valoare de peste 620 mil. euro, inclusiv proiectul Saturn (portofoliu de 400 mil. euro).

Cea mai mare astfel de tranzacție pe piața de profil, vânzarea portofoliului Neptun de 2,7 mld. euro al BCR, a eșuat la începutul acestei luni, în contextul în care în același interval de timp Erste a mai venit cu o veste – șoc, demisia cehului Tomas Spurny înainte de expirarea mandatului și înlocuirea sa în poziția de CEO al celei mai mari bănci locale cu Sergiu Manea.

Tranzacția Neptun de la BCR a atras în premieră atenția asupra României din partea mai multor fonduri de talie globală. Erste a primit pe 27 iulie două oferte finale de la Lone Star și Blackstone, cuprinse în intervalul 11 – 14 eurocenți pentru  1 euro credit neperformant la valoare nominală. Lone Star a depus oferta mai bună, fiind aproape de a semna tranzacția, apoi s-a retras, iar Blackstone a venit în august cu o ofertă finală îmbunătățită cu puțin peste cea înaintată de Lone Star, însă Erste a decis să renunțe la tranzacție, austriecii având așteptări de preț mai mari.

Pe piața de profil, UniCredit Bank urmează să intre în perioada următoare cu portofoliul neperformant, estimat la 340 mil. euro, cu nume de cod Triton, mandatul de vânzare fiind luat de consultanții KPMG.

Băncile românești au de vândut portofolii neperformante care totalizează peste 10 mld. euro, conform unor estimări.

BCR infografic neptun main

Tranzacția Neptun de la BCR: IFC a pregătit până la 130 mil. euro pentru achiziția alături de Lone Star a celui mai mare portofoliu bancar neperformant din România. Șeful echipei de negociatori ai fondului american de investiții este Stephan Ohlmeyer, un bancher de investiții german din Londra care a lucrat șase ani pentru Goldman Sachs. Erste așteaptă un preț mai mare decât ofertele înaintate de Blackstone și Lone Star

International Finance Corporation, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a înaintat spre aprobarea board-ului său propunerea de a aloca până la 145 mil. dolari (circa 129 mil. euro) pentru a cumpăra împreună cu fondul american de investiții Lone Star portofoliul Neptun de la BCR, cel mai mare pachet de credite neperformante din istoria pieței bancare locale. Banii alocați includ și o investiție într-o companie specializată în administrarea creditelor neperformante.

Giganții americani Blackstone și Lone Star au depus oferte angajante pentru preluarea portofoliului Neptun, care pentru fiecare dintre cei doi ar însemna intrarea pe piața de profil din România.

IFC și-a anunțat intenția să se asocieze cu LSF IX Investments, fond de investiții administrat de Lone Star, în cadrul unui vehicul de investiții special creat pentru tranzacția derulată la BCR, numele companiei de proiect fiind DARP Neptune SPV.

Sumarul proiectul de investiții al IFC a fost făcut public pe 7 iulie, iar data estimată pentru a fi luat în discuția board-ului este 6 august. Termenul de finalizare al proiectului de investiții al IFC, care cuprinde finanțarea achiziției și administrarea portofoliului preluat, este 31 decembrie 2017, potrivit datelor făcute publice pe site-ul instituției.

Întrebați care este expunerea maximă pe care IFC o poate lua în cadrul unei tranzacții cu portofolii de credite neperformante, reprezentanții instituției financiare internaționale au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO: ”Suma finală depinde de structura de finanțare și de tipul de garanție disponibil investitorilor. În general, nu există limite fixe pe țară sau pe clase de active. Finanțarea IFC este disponibilă către toți participanții eligibili dintr-o licitație pentru proiecte și pentru parteneri care îndeplinesc criteriile de investiție ale IFC. Suma totală a finanțării IFC reflectă discuțiile cu partenerii de investiții, potențiale deficite de finanțare și structura tranzacției. În general, în concordanță cu informațiile disponibile pe site-ul instituției, IFC finanțează până la 35% din costul total al unui proiect printr-o  gamă de instrumente ce includ împrumuturi de prim rang, împrumuturi subordonate sau instrumente de capitaluri proprii”.

Reprezentanții IFC nu au făcut niciun comentariu însă legat de participarea la tranzacția de vânzare a portofoliului de 2,7 mld. euro de către BCR.

Dacă luăm în calcul expunerea maximă de 35% pe care IFC și-ar putea-o lua într-o astfel de tranzacție rezultă că Lone Star împreună cu IFC cotează costul achiziției și administrării proiectului Neptun la un minim în jurul valorii de 370 mil. euro, ceea ce ar echivala cu un preț de până la 13 eurocenți la fiecare 1 euro datorie în valoare nominală, respectiv la un discount în jurul a 87%.

Sursă: IFC.

Sursă: IFC.

Pe 27 iulie, Lone Star și consorțiul format din Blackstone, HIG Capital și AnaCap au depus ofertele finale pentru portofoliul Neptun.

Erste, proprietarul BCR, a transmis celor doi potențiali cumpărători că așteaptă oferte de preț îmbunătățite, potrivit unor surse din piața financiară.

Reprezentanții potențialilor cumpărători ai portofoliului Neptun au avut discuții și la nivelul BNR pentru a estima impactul asupra tranzacției a noilor reglementări privind insolvența persoanelor fizice.

Ca structură, portofoliul BCR, vândut în cadrul operațiunii Neptun, cuprinde în cea mai mare parte credite corporate și împrumuturi acordate IMM-urilor, respectiv credite toxice de retail (acordate persoanelor fizice) și acordate IMM-urilor și credite acordate clienților de pe piața imobiliară. Din pachetul scos la vânzare face parte și un departament  intern al BCR, care numără în jurul a 350 de oameni, specializat în administrarea creanțelor.

Pentru austrieci, miza tranzacției este importantă, având în vedere că este un pas decisiv pentru eliminarea presiunii lăsate pe bilanț de credite vechi și ar descătușa liderul pieței bancare să-și reia planurile de creștere sub noul său director general, românul Sergiu Manea, care îl înlocuiește de la 1 octombrie pe cehul cu cetățenie americană Tomas Spurny. Totuși, Erste nu are o presiune să închidă tranzacția până la finele acestui an și discută obținerea unui preț mai bun decât ofertele primite de la cei doi finaliști.

„Sperăm să finalizăm până la sfârșitul anului (tranzacția Neptun – n.r.). Dacă se va încheia cu succes sau nu până la sfârșitul anului, nu știu”, declara pe 7 august Andreas Treichl, directorul general al grupului austriac Erste – proprietarul BCR, în cadrul conferinței de presă organizate pentru prezentarea rezultatelor financiare din primul semestru. De atunci, reprezentanții Erste nu au venit cu alte declarații sau informații pe marginea tranzacției.

În cursă au fost, inițial, și alte nume grele precum Apollo Global Management, respectiv consorțiul format din Deutsche Bank, Baupost și Sankaty Advisors, care s-au retras însă după ce au accesat camera de date a tranzacției Neptun.

Lone Star lucrează în acest proiect cu firma cehă de recuperare a creanțelor APS, care a devenit ”un abonat” al marilor tranzacții locale cu neperformante, printre care vânzarea unui portofoliu nominal de circa 500 mil. euro de către Volksbank România, apoi BCR cu două tranzacții care au cumulat vânzarea unor portofolii de datorii de peste 600 mil. euro. IFC a anunțat în aprilie 2014 un parteneriat cu APS, prin care instituția financiară internațională acorda finanțare de până la 20 mil. euro pentru achiziția unor astfel de credite neperformante de către firma cehă în țări din regiune inclusiv în România.

BCR este asistată la vânzarea pachetului de credite neperformante de către firma de consultanță PwC și de avocații firmei austriece Schoenherr, cu care au lucrat și la tranzacțiile anterioare.

Cine este omul care reprezintă Lone Star în tranzacția Neptun

Omul care coordonează negocierile Lone Star în tranzacția Neptun de la BCR este Stephan Ohlmeyer, director în cadrul biroului londonez al fondului de investiții american.

Ohlmeyer este un bancher de investiții german care a venit în aprilie 2014 la Lone Star, pe poziție de managing director.

Și-a făcut studiile și are un doctorat în Fizică Matematică la Universitatea din Hamburg (Germania). Are o certificare CFA de analist financiar. Și-a început cariera în 1996 ca intern în biroul din Munchen al firmei germane de consultanță de strategie Roland Berger. A lucrat în perioada 1997 – 2000 ca asociat în biroul din Londra al băncii americane de investiții JP Morgan Chase, iar pentru următorii 3 ani a fost asociat în cadrul Morgan Stanley.

În perioada 2002 – 2008, Ohlmeyer a fost director executiv în Londra în cadrul grupului pentru situații speciale al băncii americane de investiții Goldman Sachs.

Apoi, Ohlmeyer a trecut pe rând pe la Varde, Och – Ziff, iar în perioada 2013 – 2014 a fost director la firma suedeză de administrare a datoriilor Intrum Justitia.

Cu o experiență de 10 ani în industria portofoliilor neperformante din Europa, Stephan Ohlmeyer a venit în primăvara anului trecut la Lone Star care strângea bani de la investitori pentru ridicarea fondului de investiții Lone Star Fund IX.

Fondul a fost închis în iulie 2014, după ce reușise să adune 7,2 mld. dolari. Miliardarul american John Grayken, fondatorul Lone Star, a investit anul trecut 350 mil. dolari din propria avere, conform Bloomberg, în ridicarea fondului de investiții Lone Star Fund IX.

Tranzacțiile cu portofolii neperformante mari, magnet pentru fondurile americane de investiții

Fondul de investiții Lone Star Fund IX, care s-a înscris în 2015 în cursa pentru achiziția portofoliului Neptun de la BCR, vizează tranzacții în America, Europa și Japonia țintele sale fiind sectorul financiar, active și portofolii de datorii în segmentul rezidențial, corporativ și produse de credite de consum. Familia de fonduri Lone Star a atras în ultimii 20 de ani de la investitori capitaluri totale de 60 mld. dolari.

Blackstone, liderul singurului consorțiu rămas în cursă în tranzacția Neptun, este una dintre cele mai mari firme de investiții, are sub administrare active de 290 mld. dolari și este cel mai profitabil manager de active din lume, cu un câștig raportat în 2014 de 4,3 mld. dolari, adică o marjă de profit de 60%. Blackstone a plasat anul trecut 26,4 mld. dolari prin fonduri de investiții, investiții imobiliare, fonduri de hedging și pe piața de credit. Din acești bani, în Europa Blackstone a investit 7,7 mld. dolari. Valoarea de piață a grupului pe bursa din New York este de 51,4 mld. dolari.

Grupul de investiții Blackstone este condus de către americanul de origine evreiască Stephen Schwarzman, 68 de ani, membru al Partidului Republican, a cărui avere este estimată de Forbes la 10,8 mld. dolari. Celălalt fondator este Peter Peterson, 88 de ani, cu o avere estimată la 2,8 mld. dolari în 2008 de către revista Forbes. A fost Secretar de Stat pentru Comerț pentru un an sub președintele republican Richard Nixon și a condus banca de investiții Lehman Brothers în perioada 1973 – 1977.

HIG Capital, care acum este unul din partenerii Blackstone în tranzacția Neptun, a fost fondată în 1993 de către Sami Mnaymneh, 53 de ani, fost managing director al departamentului de fuziuni și achiziții în cadrul Blackstone, și de Tony Tamer, 54 de ani, fost partener la firma de consultanță de management Bain & Company, din care au plecat în 1984 cei trei oameni care au fondat Bain Capital – Mitt Romney, T. Coleman Andrews III și Eric Kriss.

HIG Capital are sub administrare active la nivel global de 17 mld. dolari, o echipă de peste 250 de oameni specializați în investiții. Are în portofoliu aproximativ 80 de firme ale căror vânzări combinate depășesc 30 mld. dolari pe an.

AnaCap este un fond de investiții specializat în achiziția de bănci și active bancare neperformante înființat în 2005. AnaCap a strâns capital de 2,6 mld. euro și dispune de o bază de investitori globali, printre care Goldman Sachs, Honeywell și Allianz.

Fondatorul AnaCap este Joe Giannamore, bancher de investiții cu diplomă MBA la London Business School și o diplomă în administrarea afacerilor de la American University din Washington.

Giannamore, acum unul dintre cei doi Managing Partneri ai AnaCap, a fost vicepreședinte la Salomon Brothers responsabil de investiții în active depreciate din afara SUA. A lucrat pentru Citicorp în departamentul de sindicalizări, iar în Europa și-a început cariera la Goldman Sachs, unde timp de 4 ani a fost membru al departanentului specializat în structurarea activelor globale, concentrându-se aici pe tranzacțiile cu portofolii financiare sau credite nonlichide.

HIG Capital și AnaCap au făcut parte din consorțiul condus de Deutsche Bank ce a cumpărat în vara anului trecut pachetul de credite neperformante de 495 mil. euro al Volksbank România.

BCR, la a treia tranzacție majoră cu portofolii neperformante

Erste a câștigat în 2005 licitația organizată de statul român pentru privatizarea BCR și în 2006 a devenit acționarul majoritar al celei mai mari bănci locale, după ce a plătit 3,75 mld. euro pentru achiziția a 61,88% din acțiuni de la statul român, BERD și IFC.

Ulterior, și-a majorat participația în BCR prin achiziția de acțiuni de la SIF-uri și angajații băncii, deținerea Erste ajungând la 93,6%, conform ultimului raport anual al băncii austriece.

Pe lângă achiziția foarte scumpă a BCR, Erste a suferit al doilea șoc major pe piața locală odată cu declanșarea crizei în 2008, care a adus o depreciere puternică a portofoliului de credite, un fenomen întâlnit la scară largă în lumea bancară.

Astfel, Erste a început în mandatul lui Tomas Spurny la BCR o restructurare masivă a operațiunilor și curățirea bilanțului de credite neperformante.

În acest context, BCR a început să vândă în ultimul an două pachete, unul cu o valoare nominală de 1 mld. lei (225 mil. euro) și altul de 400 mil. euro.

Procesul a culminat cu ieșirea pe piață în primul semestru al anului a portofoliului Neptun, care prin amploarea sa rezolvă în cea mai mare parte ecuația portofoliilor neperformante la BCR.

După primul semestru, BCR a afișat un profit net de 135,7 mil. euro și o scădere a ratei creditelor neperformante de la 29,3% la 23,1% într-un an. Rata de acoperire a NPL s-a situat la 76,9%, un nivel considerat confortabil.

Raportul semestrial al Erste indică faptul că la BCR la 30 iunie volumul creditelor neperformante și al creanțelor ajungea la 1,86 mld. euro, plasând România după Austria în ceea ce privește nivelul acestora.

unicredit_npl_infografic main

UniCredit iese cu tranzacția Triton pe piața creditelor neperformante. KPMG a primit mandatul de vânzare a unui portofoliu de circa 340 mil. euro cu active corporate și IMM

UniCredit pregătește vânzarea unui portofoliu de credite neperformante a cărui valoare se situează în jurul a 340 mil. euro în cadrul tranzacției cu nume de cod Triton, au declarat surse din piață pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Consultanții KPMG au primit mandatul pentru vânzarea portofoliului Triton al Unicredit, adaugă sursele citate.

Din pachet fac parte credite acordate companiilor mari, respectiv firmelor mici și mijlocii. Unul dintre proiectele de pe lista activelor scoase la vânzare de către bancherii UniCredit este Tiago Mall din Oradea, susțin sursele citate. Valoarea portofoliului vândut ar putea suferi ajustări ulterioare dacă ne uităm la tranzacții anterioare pe piața de profil.

Reprezentanții UniCredit și ai KPMG nu au făcut niciun comentariu până la momentul publicării acestui articol.

Proiectul Tiago Mall din Oradea, dezvoltat de irlandezii de la Mivan Kier prin compania MLS Proiect Oradea SRL, a intrat în faliment în 2010, iar compania de proiect a fost dizolvată cu lichidare în 2012. În 2009, compania avea datorii de 72,5 mil. euro și pierderi de 3,6 mil. euro.

Proiectul Tiago Mall era un plan ce viza dezvoltarea unui centru comercial în Oradea de 70 mil. euro, acesta primind finanțare de aproape 65 mil. euro de la UniCredit Austria și UniCredit Țiriac Bank, bancă ce și-a schimbat numele din 18 august în UniCredit Bank.

Valoarea obligațiilor garantate de dezvoltatori se ridicau cu tot cu dobânzi și alte costuri până la 97 mil. euro.

Tiago Mall Oradea era prevăzut cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, o suprafață totală construită de 46.600 mp și o parcare pentru 1.000 de mașini. Terenul alocat pentru centrul comercial este de 69.800 mp.

Casa de insolvență Transilvania a gestionat dosarul Tiago Mall Oradea, potrivit datelor disponibile pe propriul site. Evaluat la 35 mil. euro, proiectul de la Oradea a fost vândut cu 30,5 mil. euro fără TVA firmei Shopping Center Holding.

Tranzacțiile cu portofolii neperformante sunt afacerea momentului pe piața bancară locală.

Cea mai mare astfel de tranzacție aflată acum în derulare pe piața de profil este vânzarea portofoliului Neptun, cu o valoare nominală de 2,7 mld. euro, de către BCR.

Primele tranzacții de calibru au apărut în 2014, când Volksbank România a transferat în iulie un portofoliu de datorii în valoare de 495 mil. euro, iar apoi BCR a vândut două portofolii mari, de 220 mil. euro, respectiv de 400 mil. euro. Până acum, prețul plătit de cumpărători pentru astfel de portofolii a oscilat în medie între 5 și 15 eurocenți la un euro valoare nominală, în funcție de garanțiile oferite și de calitatea portofoliului.

Tranzacțiile cu portofolii neperformante au ca scop curățirea bilanțurilor băncilor de creditele acordate în anii dinaintea izbucnirii crizei economice, care nu au mai putut fi rambursate de către persoane fizice și companii.

Tranzacția Triton derulată de UniCredit este una dintre cele mai mari pe segmentul activelor corporate.

UniCredit, a cincea bancă locală după nivelul activelor totale, a mai vândut până acum portofolii bancare neperformante.

„Știți la ce discount-uri au vândut și alte bănci credite neperformante. Pot să vă spun că la aceleași prețuri am vândut și noi”, spunea în februarie Răsvan Radu, CEO al UniCredit Țiriac Bank și Country Chairman al UniCredit în România.

UniCredit Bank a raportat la finele primului semestru o rată a creditelor neperformante de 9,56%, sub media pieței bancare ce se situa la 13,30% în mai, potrivit datelor BNR.

Comparativ cu vânzarea activelor din retail, prețul plătit pentru activele corporate ar putea fi mai mic având în vedere valul de insolvențe adus de criza financiară în rândul companiilor, precum și răspunderea acestora în limita capitalului social.

Cumpărătorii sunt fonduri de investiții specializate în achiziții de active bancare depreciate, care pentru administrarea portofoliilor preluate execută tranzacțiile împreună cu firme de administrare a portofoliilor de datorii.

Astfel, portofoliul Volksbank de 495 mil. euro a fost cumpărat de consorțiul format din Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap și APS. Portofoliile BCR, de 220 mil. euro, respectiv de 400 mil. euro, au ajuns la Deutsche Bank și APS.

Tranzacția Neptun, cea mai mare de pe piața românească, a atras interesul Apollo, a consorțiului format din americanii de la Blackstone, HIG Capital și fondul londonez AnaCap, a consorțiului format de gigantul german Deutsche Bank, Baupost și Sankaty Advisors, precum și a Lone Star Funds. Ulterior, Apollo s-a retras din tranzacția Neptun, la fel și consorțiul reprezentat de Deutsche Bank.

Pe 27 iulie, Erste a primit două oferte angajante din partea Lone Star Funds și a consorțiului format din Blackstone, HIG Capital și AnaCap. Lone Star lucrează la tranzacția Neptun cu firma cehă APS de recuperare a creanțelor.

În primăvară, firma poloneză Kruk de recuperare a creanțelor a plătit 12 mil. euro pentru achiziția unui portofoliu de credite neperformante în valoare de 184 mil. euro de la Piraeus Bank România.

UniCredit este una dintre cele mai puternice bănci pe piața finanțărilor corporative, de unde și expunerea mai mare pe companii. În 2014, avea o cotă de 12,2% la credite și 9,6% la depozite pe segmentul clienților – companii. Cota de piață a italienilor în creditarea persoanelor fizice era anul trecut de 5,7%, iar la depozite de 3,7%.

UniCredit Bank a realizat un profit net consolidat de 106,8 mil. lei (24 mil. euro) în primele șase luni ale anului, înainte de interesul minoritar.

Profitul operațional a fost de 362,4 mil. lei (81,5 mil. euro), rentabilitatea anualizata a capitalurilor proprii (ROE) este de 6,8% iar rentabilitatea activelor (ROA) de 0,7%.

Volumul activelor consolidate a ajuns la 30 iunie la 31 mld. lei (6,9 mld. euro), iar expunerea bilanțieră a portofoliului de credite este de 23,1 mld. lei (5,2 mld. euro), în creștere cu 1,1% comparativ cu finalul anului 2014. Depozitele atrase au ajuns la nivelul de 14,1 mld. lei (3,2 mld. euro), în scădere cu 11,2% comparativ cu finele lui 2014. Rata de solvabilitate individuală la iunie 2015 este de 14,34%.

UniCredit a intrat în România în 2001 prin achiziția băncii turcești Demirbank. În 2005, italienii preiau banca germană HVB, a cărei proaspătă achiziție locală era Banca Comercială Ion Țiriac. În urma fuziunilor BCIT – HVB Bank România și a HVB Țiriac Bank România – UniCredit România ia naștere banca actuală UniCredit Țiriac Bank.

În iunie 2015, Ion Țiriac își face exitul din bancă prin vânzarea pachetului de 45% din acțiuni, iar numele băncii devine UniCredit Bank.

BCR infografic neptun main

Tranzacția Neptun de vânzare a portofoliului BCR de 2,7 mld. euro: Erste a primit două oferte finale de la consorțiul condus de Blackstone și de la Lone Star. Deutsche Bank s-a retras. Cine sunt finaliștii celei mai mari vânzări de credite neperformante din istoria pieței locale, care i-ar putea aduce lui Treichl în jurul a 500 mil. euro

Austriecii de la Erste au primit pe 27 iulie două oferte finale pentru achiziția portofoliului BCR de credite neperformante în valoare de 2,7 mld. euro, cea mai mare tranzacție cu acest tip de active din istoria pieței locale.

Consorțiul format din fondurile de investiții Blackstone, HIG Capital și AnaCap și fondul american de investiții Lone Star au intrat în ultima rundă a tranzacției cu nume de cod Neptun, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Erste are acum de ales între cei doi cumpărători după faza ofertelor finale, care conțin prețuri ajustate față de valorile avansate în etapa ofertelor neangajante.

Sursele citate susțin că Erste a primit în etapa ofertelor neangajante prețuri indicative în intervalul dintre 15 și 20 eurocenți ceea ce cotează valoarea tranzacției între 400 și 500 mil. euro. Ofertele finale și negocierile cu viitorul cumpărător sunt așteptate să aducă însă ultimele ajustări asupra prețului de vânzare a portofoliului Neptun.

Consorțiul format din Deutsche Bank, Baupost și Sankaty Advisors s-a retras, au precizat sursele citate. Deutsche Bank, perceput deja ca un cumpărător de serviciu la BCR și în marile tranzacții locale cu credite neperformante cum a fost cazul Volksbank România, face astfel primul mare pas înapoi.

Reprezentanții Deutsche Bank nu au dorit să facă niciun comentariu pe acest subiect. Reprezentanții Blackstone și ai Lone Star nu au făcut niciun comentariu până la publicarea articolului.

Reprezentanții Erste nu au făcut deocamdată niciun comentariu pe acest subiect, adăugând că mâine vor fi prezentate ultimele noutăți de la BCR odată cu publicarea rezultatelor obținute în primul semestru.

Pe 28 mai, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO anunța în premieră că BCR a ajuns în faza depunerii ofertelor neangajante și că în camera de date au ajuns Apollo din SUA, un consorțiu format din americanii de la Blackstone, HIG Capital și fondul londonez AnaCap, un alt consorțiu format de gigantul german Deutsche Bank, Baupost (SUA) și Sankaty Advisors (afiliat Bain Capital din SUA), precum și Lone Star Funds (SUA). Ulterior, Apollo s-a retras din tranzacția Neptun.

Ca structură, portofoliul BCR, vândut în cadrul operațiunii Neptun, cuprinde în cea mai mare parte credite corporate și împrumuturi acordate IMM-urilor, respectiv credite toxice de retail (acordate persoanelor fizice) și acordate IMM-urilor și credite acordate clienților de pe piața imobiliară.

BCR a vândut în 2014 credite neperformante cu o valoare nominală de 2 mld. lei (450 mil. euro) și este angajată într-un proces de vânzare accelerată a portofoliului de credite neperformante. La 31 martie, banca a raportat o rată a creditelor toxice din portofoliu de 25%, în scădere față de nivelul de 30% unde se situa în urmă cu un an.

BCR a raportat pe primul trimestru al anului un profit net de 344 mil. lei (77 mil. euro, calculat în funcție de cursurile medii lunare), ca urmare a tranzacțiilor de curățire a portofoliului de credite neperformante.

La ultimele două mari tranzacții de vânzare de portofolii de datorii, cu o valoare de 1 mld. lei (circa 220 mil. euro), respectiv de 400 mil. euro, BCR a lucrat tot cu consultanții de la PwC și cu avocații firmei austriece Schoenherr.

Până acum, cea mai mare vânzare pe piața creditelor bancare neperformante din România a fost anunțată în iulie 2014, cu un portofoliu nominal de 495 mil. euro cedat consorțiului format din Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap și APS.

Cine sunt finaliștii tranzacției Neptun de la BCR

Blackstone, liderul singurului consorțiu rămas în cursă în tranzacția Neptun, este una dintre cele mai mari firme de investiții, are sub administrare active de 290 mld. dolari și este cel mai profitabil manager de active din lume, cu un câștig raportat în 2014 de 4,3 mld. dolari, adică o marjă de profit de 60%. Blackstone a plasat anul trecut 26,4 mld. dolari prin fonduri de investiții, investiții imobiliare, fonduri de hedging și pe piața de credit. Din acești bani, în Europa Blackstone a investit 7,7 mld. dolari. Valoarea de piață a grupului pe bursa din New York este de 51,4 mld. dolari.

Grupul de investiții Blackstone este condus de către americanul de origine evreiască Stephen Schwarzman, 68 de ani, membru al Partidului Republican, a cărui avere este estimată de Forbes la 10,8 mld. dolari. Celălalt fondator este Peter Peterson, 88 de ani, cu o avere estimată la 2,8 mld. dolari în 2008 de către revista Forbes. A fost Secretar de Stat pentru Comerț pentru un an sub președintele republican Richard Nixon și a condus banca de investiții Lehman Brothers în perioada 1973 – 1977.

HIG Capital, care acum este unul din partenerii Blackstone în tranzacția Neptun, a fost fondată în 1993 de către Sami Mnaymneh, 53 de ani, fost managing director al departamentului de fuziuni și achiziții în cadrul Blackstone, și de Tony Tamer, 54 de ani, fost partener la firma de consultanță de management Bain & Company, din care au plecat în 1984 cei trei oameni care au fondat Bain Capital – Mitt Romney, T. Coleman Andrews III și Eric Kriss.

HIG Capital are sub administrare active la nivel global de 17 mld. dolari, o echipă de peste 250 de oameni specializați în investiții. Are în portofoliu aproximativ 80 de firme ale căror vânzări combinate depășesc 30 mld. dolari pe an.

AnaCap este un fond de investiții specializat în achiziția de bănci și active bancare neperformante înființat în 2005. AnaCap a strâns capital de 2,6 mld. euro și dispune de o bază de investitori globali, printre care Goldman Sachs, Honeywell și Allianz.

Fondatorul AnaCap este Joe Giannamore, bancher de investiții cu diplomă MBA la London Business School și o diplomă în administrarea afacerilor de la American University din Washington.

Giannamore, acum unul dintre cei doi Managing Partneri ai AnaCap, a fost vicepreședinte la Salomon Brothers responsabil de investiții în active depreciate din afara SUA. A lucrat pentru Citicorp în departamentul de sindicalizări, iar în Europa și-a început cariera la Goldman Sachs, unde timp de 4 ani a fost membru al departanentului specializat în structurarea activelor globale, concentrându-se aici pe tranzacțiile cu portofolii financiare sau credite nonlichide.

HIG Capital și AnaCap au făcut parte din consorțiul condus de Deutsche Bank ce a cumpărat în vara anului trecut pachetul de credite neperformante de 495 mil. euro al Volksbank România.

Lone Star Funds, celălalt ofertant de la proiectul Neptun, care a luat naștere în 1995, este condus de fondatorul său, miliardarul american John Grayken, 58 de ani. Acesta a investit anul trecut 350 mil. dolari din propria avere, conform Bloomberg, în ridicarea fondului de investiții Lone Star IX, cu o capitalizare finală de 7,2 mld. dolari pentru a investi în active depreciate din Europa, SUA și Japonia. Familia de fonduri Lone Star a atras în ultimii 20 de ani de la investitori capitaluri totale de 60 mld. dolari.

bcr main

Trei candidați au rămas în cărți pentru tranzacția Neptun de la BCR. Banca așteaptă în iulie ofertele finale pentru pachetul de credite neperformante de 2,7 mld. euro. În cursă au rămas Blackstone alături de HIG și AnaCap, Deutsche Bank cu The Baupost Group și Sankaty Advisors, respectiv americanii de la Lone Star. Prețul plătit ar putea fi în jurul a 20 de eurocenți pentru fiecare euro din valoarea nominală a portofoliului de datorii vândut de BCR

BCR, cea mai mare bancă locală, avansează cu cea mai mare tranzacție de credite neperformante de pe piața românească, care înseamnă vânzarea unui pachet de credite neperformante de 2,7 mld. euro, conform unor surse citate de blogul londonez specializat în informații financiare CostarFinance. Ofertele angajante în cadrul acestei tranzacții sunt așteptate în luna iulie, susțin surse din piața financiară.

Conform sursei citate, în cursă au rămas consorțiile formate de Blackstone alături de HIG și AnaCap, Deutsche Bank cu The Baupost Group și Sankaty Advisors, respectiv americanii de la Lone Star, iar Apollo Global Management s-ar fi retras din cursă. Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 28 mai că BCR a ajuns în faza depunerii ofertelor neangajante la tranzacția de vânzare de NPL-uri de 2,7 mld.euro și că în camera de date au ajuns printre potențialii cumpărători Apollo din SUA, un consorțiu format din americanii de la Blackstone, HIG Capital și fondul londonez AnaCap, un alt consorțiu format de gigantul german Deutsche Bank, Baupost (SUA) și Sankaty Advisors (afiliat Bain Capital din SUA), precum și de către un consorțiu din care fac parte Lone Star Funds (SUA) și APS (Cehia).

Reprezentanții BCR și ai potențialilor cumpărători nu au făcut de la începutul tranzacției și până acum niciun comentariu pe acest subiect.

Consultanții de la PwC au mandatul acestei tranzacții, în condițiile în care deja au experiența aranjării unor tranzacții anterioare de calibru pentru BCR și Volksbank.

Pachetul de active scos la vânzare de BCR este o tranzacție care poate depăși o jumătate de miliard de euro, în condițiile în care aproximativ trei sferturi din portofoliu este acoperit cu garanții, iar prețul plătit ar putea fi mai mare decât cele de până acum, de 5 – 15 eurocenți pentru fiecare euro din valoarea nominală a portofoliului vândut. Pe lângă pachetul de credite, o întreagă entitate internă a băncii, care grupează în jurul a 400 de oameni ar putea fi externalizată și care s-ar putea ocupa de administrarea portofoliului vândut, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Ca structură, portofoliul BCR, vândut în cadrul operațiunii Neptun, cuprinde în cea mai mare parte credite corporate și împrumuturi acordate IMM-urilor, respectiv credite toxice de retail (acordate persoanelor fizice) și acordate IMM-urilor și credite acordate clienților de pe piața imobiliară.

Recent, polonezii de la Kruk au cumpărat de la Piraeus Bank România cel mai mare portofoliu de credite de consum negarantate de pe piață, cu valoare nominală de 184 mil. euro, la un discount de 93,5%.

Operațiunea Neptun are ca scop eliminarea rapidă din bilanțul celei mai mari bănci locale, aflate sub controlul austriecilor de la Erste, a portofoliilor de datorii care au pus presiune puternică pe profit.

BCR a vândut în 2014 credite neperformante cu o valoare nominală de 2 mld. lei (450 mil. euro) și este angajată într-un proces de vânzare accelerată a portofoliului de credite neperformante. La 31 martie, banca a raportat o rată a creditelor toxice din portofoliu de 25%, în scădere față de nivelul de 30% unde se situa în urmă cu un an.

BCR a raportat pe primul trimestru al anului un profit net de 344 mil. lei (77 mil. euro, calculat în funcție de cursurile medii lunare), ca urmare a tranzacțiilor de curățire a portofoliului de credite neperformante.

La ultimele două mari tranzacții de vânzare de portofolii de datorii, cu o valoare de 1 mld. lei (circa 220 mil. euro), respectiv de 400 mil. euro, BCR a lucrat tot cu consultanții de la PwC și cu avocații firmei austriece Schoenherr.

Până acum, cea mai mare vânzare pe piața creditelor bancare neperformante din România a fost anunțată în iulie 2014, cu un portofoliu nominal de 495 mil. euro cedat consorțiului format din Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap și APS.

O altă tranzacție majoră, prin care Bank of Cyprus a încercat exitul din România prin vânzarea unui pachet de credite neperformante de 545 mil. euro, a eșuat la începutul anului, printre ofertanți fiind investitori care s-au arătat interesați de tranzacția de acum de la BCR. Atunci, Sankaty Advisors, afiliat gigantului financiar Bain Capital, Deutsche Bank, Baupost, HIG și fondul londonez AnaCap au participat alături de alți investitori, însă ciprioții nu au fost mulțumiți de ofertele primite.

Pentru BCR, tranzacția vine să panseze ”rănile” lăsate de criză pe bilanț și să mai reducă din grijile lui Andreas Treichl, bancherul austriac care conduce Erste. Treichl a fost și artizanul achiziției celei mai mari bănci din România în 2005 când a oferit 3,75 mld. euro pentru 61,88% din acțiuni.

Dacă Deutsche Bank, APS și AnaCap sunt nume active în piața românească de mai mulți ani, trendul tranzacțiilor mari cu credite neperformante a atras interes din partea multor investitori financiari americani globali.

Blackstone, una dintre cele mai mari firme de investiții, are sub administrare active de 290 mld. dolari și este cel mai profitabil manager de active din lume, cu un câștig raportat în 2014 de 4,3 mld. dolari, adică o marjă de profit de 60%. Blackstone a plasat anul trecut 26,4 mld. dolari prin fonduri de investiții, investiții imobiliare, fonduri de hedging și pe piața de credit. Din acești bani, în Europa Blackstone a investit 7,7 mld. dolari. Valoarea de piață a grupului pe bursa din New York este de 51,4 mld. dolari.

Grupul de investiții Blackstone este condus de către americanul de origine evreiască Stephen Schwarzman, 68 de ani, membru al Partidului Republican, a cărui avere este estimată de Forbes la 10,8 mld. dolari. Celălalt fondator este Peter Peterson, 88 de ani, cu o avere estimată la 2,8 mld. dolari în 2008 de către revista Forbes. A fost Secretar de Stat pentru Comerț pentru un an sub președintele republican Richard Nixon și a condus banca de investiții Lehman Brothers în perioada 1973 – 1977.

Sankaty Advisors, fondată în 1998, are sub administrare active în valoare de 25 mld. dolari. Are o echipă de peste 200 de oameni specializați în administrarea investițiilor. Pe 7 mai, a anunțat achiziția unui portofoliu de credite garantate de 560 mil. euro de la BFA – Bankia Group din Spania. Alon Avner conduce operațiunile Sankaty Advisors din Europa, unde a cumpărat în ultimii trei ani portofolii bancare de 2,3 mld. euro.

Sankaty Advisors este afiliată Bain Capital, administrator global de active în valoare de 75 mld. dolari. Printre fondatorii Bain Capital este și Mitt Romney, cunoscut pentru candidatura sa în 2012 la alegerile prezidențiale din SUA din partea Partidului Republican, învins în final de actualul președinte Barack Obama susținut de Partidul Democrat.

HIG Capital a fost fondată în 1993 de către Sami Mnaymneh, 53 de ani, fost managing director al departamentului de fuziuni și achiziții în cadrul Blackstone, și de Tony Tamer, 54 de ani, fost partener la firma de consultanță de management Bain & Company, din care au plecat în 1984 cei trei oameni care au fondat Bain Capital – Mitt Romney, T. Coleman Andrews III și Eric Kriss.
HIG Capital are sub administrare active la nivel global de 17 mld. dolari, o echipă de peste 250 de oameni specializați în investiții. Are în portofoliu aproximativ 80 de firme ale căror vânzări combinate depășesc 30 mld. dolari pe an.

În România, a fost unul dintre cei patru cumpărători ai pachetului de credite neperformante de 495 mil. euro al Volksbank România.

Lone Star Funds, care a luat naștere în 1995, este condus de fondatorul său, miliardarul american John Grayken, 58 de ani. Acesta a investit anul trecut 350 mil. dolari din propria avere, conform Bloomberg, în ridicarea fondului de investiții Lone Star IX, cu o capitalizare finală de 7,2 mld. dolari pentru a investi în active depreciate din Europa, SUA și Japonia. Familia de fonduri Lone Star a atras în ultimii 20 de ani de la investitori capitaluri totale de 60 mld. dolari.

Baupost Group este unul dintre cele mai mari fonduri de hedging din lume, specializat în administrarea riscului, fondat în 1982 de către americanul de origine evreiască Seth Klarman, care conduce afacerea ca președinte al grupului. Klarman, 58 de ani, are o avere estimată la 1,47 mld. dolari de către Forbes. Baupost Group are sub administrare active de 28,5 mld. dolari și a obținut un randament de 8% în 2014. Seth Klarman este unul dintre cei mai celebri investitori ai lumii, faimos pentru apetitul său în investiții de risc. El a scris în 1991 cartea ”Marja de siguranță”, numită astfel după noțiunea de investiții consacrată de Benjamin Graham, mentorul lui Warren Buffett, legenda vie a investițiilor pe bursă.

Sursă foto și date: Kruk

Ignaczak, directorul Kruk România: ”Am făcut până acum peste 100 de tranzacții cu credite neperformante în România din 2007 încoace. Vrem să ne păstrăm poziția de lider pe piața creditelor de consum neperformante”. Cea mai mare achiziție locală a polonezilor este pachetul Piraeus Bank România de 184 mil. euro, vândut cu 12 mil. euro la un discount de 93,5%. Vânzările de portofolii de datorii s-au triplat în România anul trecut până la 2,2 mld. euro, iar tendința de creștere continuă. Cifrele Kruk privind piața locală a tranzacțiilor cu credite neperformante

Kruk România, subsidiara locală a grupului polonez Kruk specializat în colectarea de creanțe, a realizat cea mai mare tranzacție locală cu credite de consum neperformante negarantate prin achiziția unui portofoliu de datorii de la Piraeus Bank România. Vânzarea de către Piraeus Bank România a unui portofoliu de credite neperformante de până la 200 mil. euro, tranzacție aranjată de Deloitte, a fost anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 3 martie.

Pachetul de credite cu valoare nominală de circa 185 mil. euro, cumpărat cu circa 12 mil. euro la un discount de 93,5%, este cea mai mare tranzacție a celor de la Kruk din lista de peste 100 de tranzacții realizate în România din 2007 până acum, a declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Tomasz Ignaczak, director general al Kruk România. Alte tranzacții pe piața de profil s-au realizat la discounturi estimate între 85% și până la 95%.

”Tranzacția cu Piraeus Bank România este cea mai mare achiziție de pe piața portofoliilor de credite neperformante de consum negarantate. Noi am făcut în România din 2007 până acum peste 100 de tranzacții cu portofolii de datorii și cea cu Piraeus Bank România este cea mai mare achiziție locală făcută de noi. Cea mai mică viza preluarea unui pachet de credit cu o valoare nominală în jurul a 1 milion de lei”, explică Ignaczak.

”Piața tranzacțiilor cu credite neperformante va crește în 2015. Noi suntem implicați acum în până la zece tranzacții, aflate în diferite stadii. Pe segmentul nostru de afaceri, vrem să ne menținem lideri cu o cotă de piață de aproximativ 30%”, susține polonezul.

Kruk estimează că în 2014 a înregistrat o cotă de piață de 38% pe piața creditelor de consum neperformante.

Vânzarea portofoliului de datorii al Piraeus Bank România a fost o tranzacție aranjată în acest an de către consultanții de la Deloitte, care astfel au câștigat primul mandat major pe o piață în care până acum pe tranzacțiile mari de profil derulate de Volksbank și BCR în 2014 au fost vizibili cei de la PwC.  Cea mai mare tranzacție de pe piața de profil este derulată în prezent pe piață de către BCR în cadrul operațiunii cu nume de cod Neptun.

Fazele tranzacției de vânzare de credite neperformante a Piraeus Bank România – lansarea licitației, depunerea ofertelor, analiza de tip due dilligence, negocierea contractului și semnarea acestuia – s-au derulat într-un interval de 2 – 3 luni, conform informațiilor din piață disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Piraeus Bank România nu a răspuns până acum solicitărilor de informații pe marginea acestei tranzacții, iar reprezentanții Kruk nu au dorit să intre în astfel de detalii privind tranzacția din motive de confidențialitate.

”La tranzacția cu Piraeus Bank România, echipa noastră a cuprins cinci oameni din biroul din România și alți trei oameni de la biroul din Polonia”, a precizat șeful Kruk România, care afirmă că pentru acest proiect nu au fost angajați consultanți externi sau firme de avocatură. Avocații de la Reff & Asociații au asigurat consultanța juridică a vânzătorului, Piraeus Bank România.

Întrebat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO dacă Kruk este interesată de tranzacția de vânzare a celui mai mare portofoliu de datorii locale de către BCR, reprezentantul firmei poloneze a răspuns: ”Nu pot confirma sau comenta pe acest subiect”.

Kruk România a raportat pentru 2013 venituri totale de 48,1 mil. lei (10,9 mil. euro) și un profit net de circa 32.000 lei (peste 7.000 euro) la un personal mediu angajat de 336 de oameni, conform ultimului bilanț făcut public de Ministerul Finanțelor.

Piața datoriilor ipotecare, motor de creștere în anii următori. Kruk: În anii următori, vom fi activi pe tranzacțiile cu portofolii de credite neperformante ipotecare și corporative

Valoarea nominală a portofoliilor de datorii vândute și externalizate pentru administrare de către bănci și alte entități de pe piața românească a fost anul trecut de 13,8 mld. zloți (3,3 mld. euro, calculate la cursul mediu anual de 4,1852 zloți comunicat de Banca Centrală a Poloniei – n.r.), conform estimărilor grupului Kruk.

Față de 2013, înseamnă o dublare a pieței, având în vedere că datele Kruk indică 7,2 mld. zloți (1,7 mld. euro, calculat la cursul mediu anual de 4,1975 zloți la euro comunicat de Banca Centrală a Poloniei pentru 2013).

Aproximativ două treimi din această piață este reprezentată de valoarea nominală a portofoliilor de datorii vândute, care anul trecut s-a ridicat la 9,1 mld.zloți (2,2 mld. euro) față de 2,8 mld. zloți (0,7 mld. euro) în 2013. Dacă ne uităm la vânzarea portofoliului Volksbank România de 495 mil. euro, constatăm că cea mai mare tranzacție de profil de anul trecut a avut o pondere de 22% în total piață.

Felia portofoliilor de datorii externalizate pentru administrare s-a ridicat în 2014 la 4,6 mld. zloți (1,1 mld. euro), în creștere ușoară față de anul anterior, când valoarea era de 4,4 mld. zloți (1,05 mld. euro).

”Disponibilitatea portofoliilor de datorii pe piața românească a fost afectată material de tranzacțiile mari de credite corporative și ipotecare, cu o valoare nominală totală de 5,1 mld. zloți (1,2 mld. euro) , respectiv 1,8 mld. zloți (0,4 mld. euro). Piața datoriilor ipotecare s-ar putea extinde substanțial în anii următori, urmând modelul de creștere văzut anterior în Polonia”, afirmă Ignaczak.

Acesta adaugă că Kruk și-a asigurat o licență importantă și că este pregătit să cumpere portofolii ipotecare de pe piața locală.

”În anii următori, grupul intenționează să urmeze o abordare activă pe piețele de credite neperformante ipotecare și corporative (ale companiilor – n.r.)”, afirmă șefuk Kruk România.

Anul trecut, cheltuielile Kruk cu portofoliile de datorii din România au fost de 95 mil. zloți (22,7 mil. euro), din care 93 mil. zloți au fost dați pe portofolii de credite de consum neperformante.
În 2013, polonezii au cheltuit mai mult, circa 133 mil. zloți (31,8 mil. euro).

Grupul Kruk a preluat anul trecut în administrare portofolii de datorii din România cu o valoare nominală de 350 mil. zloți (circa 84 mil. euro) față de 320 mil. zloți (76 mil. euro) în 2013.
”Piața administrării datoriilor din România este mai puțin fragmentată decât în Polonia, chiar și așa numărul entităților interesate de achiziția de portofolii de datorii este în creștere”, a spus Tomasz Ignaczak.

Pe piața recuperării de creanțe comerciale și a administrării datoriilor, Kruk activează alături de alte firme specializate precum Kredyt Inkaso (Polonia), APS (Cehia), francezii de la Coface sau EOS KSI, firmă cu rădăcini germane.

Bazele grupului Kruk au fost puse în urmă cu circa 17 ani de către polonezul Piotr Krupa, care este și acum cel mai mare acționar cu un pachet de 12%. Alți acționari majori ai afacerii sunt fondurile gestionate de ING (10%), Aviva (9,8%) și Generali (9%).

În 2003, administratorul polonez de fonduri de investiții Enterprise Investors, care are în România afaceri precum lanțul de magazine Profi sau producătorul de BCA Macon Deva, a investit 21 mil. dolari în Kruk. În 2007, Kruk a intrat în România. În 2011, Kruk a fost listat pe bursa de la Varșovia, iar valoarea bursieră a companiei este acum de 2,8 mld. zloți (circa 680 mil. euro). Are operațiuni în Polonia, România, Cehia, Slovacia și Germania.

În 2014, Kruk a raportat un profit net de 152 mil. zloți (36 mil. euro) la venituri de 488 mil. zloți (116 mil. euro). Achizițiile de portofolii bancare neperformante din regiune se realizează la prețuri reprezentând între 5% și 25% din valoarea nominală a creditelor vândute.

Creditele neperformante au fost sursa pierderilor BCR de 2,8 mld. lei din 2014. Sursă foto: BCR.

BCR pregătește vânzarea unui portofoliu de credite de aproximativ 500 mil. euro. PwC are mandatul celei mai mari tranzacții de credite neperformante de până acum a liderului pieței bancare

UPDATE CITEȘTE AICI O ACTUALIZARE RECENTĂ A ȘTIRII, DIN 28 MAI.

BCR, liderul pieței bancare, pregătește vânzarea unui pachet de credite neperformante de aproximativ 500 mil. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața financiară.

Reprezentanții BCR nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării articolului.

Mandatul pentru aranjarea tranzacției îl are PwC, care a intermediat și ultimele vânzări de astfel de portofolii ale BCR și Volksbank. Activele neperformante ale băncilor atrag în mod constant interesul unor investitori specializați precum Deutsche Bank, fondul de investiții londonez AnaCap, fondurile americane HIG Capital, Lone Star, Oaktree Capital, Apollo Global Management, firme specializate în recuperări de creanțe precum cehii de la APS.

Băncile europene vor externaliza în 2015 credite de 100 mld. euro, conform calculelor avansate de consultanții PwC.

PwC a fost consultant și la ultima vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de 400 mil. euro al BCR, tranzacție tranșată în luna decembrie a anului trecut. Din echipa care s-a ocupat de vânzare, operațiune cu numele de cod Saturn, au mai făcut atunci parte Erste Corporate Finance și avocații de la Schoenherr. PwC a lucrat și în alte tranzacții în care a consiliat băncil locale la vânzarea unor asemenea portofolii, printre care și cea prin care Volksbank România a scăpat de credite neperformante de circa 500 mil. euro, preluate de un consorțiu format din Deutsche Bank, APS, HIG Capital și AnaCap.

BCR a vândut în al doilea semestru din 2014 prin două tranzacții portofolii de credite neperformante de 620 mil. euro în condițiile în care anunța în vara anului trecut că are pe bilanț circa 2,9 mld. euro astfel de împrumuturi și că va fi aplicată o strategie de lichidare accelerată a acestor active.

Până acum, BCR nu a făcut publice numele cumpărătorilor pentru cele două portofolii mari vândute în a doua jumătate a anului trecut, primul în valoare de 220 mil. euro, iar al doilea în valoare de 400 mil. euro. Surse din piața financiară afirmă însă că Deutsche Bank și cehii de la APS au fost cumpărătorii, aceștia făcând parte alături de AnaCap și HIG Capital din consorțiul care a preluat în vara anului trecut un portofoliu de peste 495 mil. euro de la Volksbank România.

Portofoliile de credite neperformante au adus BCR o pierdere netă de 2,8 mld. lei (circa 0,64 mil. euro). În 2014, banca și-a redus cu un sfert volumul de credite neperformante prin vânzarea unor active de 2 mld. lei (circa 450 mil. euro).

Până acum, investitorii au cumpărat astfel de portofolii locale la discount-uri de peste 80%, chiar peste 95% în unele cazuri, față de valoarea nominală, potrivit informațiilor strânse din piața bancară.

Piața tranzacțiilor cu portofolii de credite neperformante este pe val în acest moment, și alte bănci mari pregătindu-se să-și curețe bilanțurile de așa-numitele active „proaste”, pentru care sunt nevoite să-și constituie provizioane, ceea ce blochează astfel o parte din lichiditățile băncilor.

Recent, Piraeus Bank i-a dat mandat lui Deloitte să aranjeze o tranzacție pentru vânzarea unei prime tranșe de credite neperformante, care se ridică la aproximativ 200 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. UniCredit Țiriac Bank a scos și ea treptat de pe bilanț active neperformante și va continua aceste operațiuni de curățire a bilanțului, după cum a spus recent Răsvan Radu, directorul general executiv al băncii.

Volumul de credite neperformante din sistemul bancar românesc este estimat de unii experți la aproximativ 12 mld. euro.

Deloitte are mandatul grecilor de la Piraeus Bank pentru tranzacția de vânzare a unei tranșe inițiale de credite neperformante de până la 200 mil. euro

Firma de consultanță și audit Deloitte, cea mai mare din așa-numitul Big Four, are un mandat pentru vânzarea de credite neperformante la Piraeus Bank România, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața financiară.

”Deloitte este consultantul Piraeus Bank România, care pregătește vânzarea unui pachet de credite neperformante, tranșa inițială fiind de aproape 200 mil. euro. Tranzacția este încă într-o fază incipientă”, au precizat sursele citate.

Reprezentanții Deloitte și ai Piraeus nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a anunțat pe 3 martie că Piraeus Bank România, filiala locală a grupului bancar grecesc, scoate la vânzare un pachet de credite neperformante în valoare de până la 200 mil. euro.

Până acum, cele mai mari tranzacții locale cu credite neperformante au fost cele anunțate de Volksbank în iulie 2014, când un pachet de 495 mil. euro a fost transferat către un consorțiu format din Deutsche Bank, fondul londonez AnaCap, HIG Capital și APS. A urmat BCR care a vândut două tranșe, una de 400 mil. euro, alta de 220 mil. euro, ambele în semestrul al doilea. Mandatele pe partea de vânzare în cele trei tranzacții organizate de austrieci au fost primite de PwC.

Pe piața serviciilor profesionale de afaceri, Deloitte activează cu linii de audit, consultanță fiscală și financiară, precum și cu gama de servicii de asistență juridică prin intermediul casei de avocatură afiliate Reff & Asociații.

Deloitte face parte din grupul celor mai mari firme de consultanță și audit din lume, supranumit Big Four, alături de EY, KPMG și PwC. Toate cele patru sunt active direct și pe piața românească.

Piraeus Bank România este una dintre băncile locale, care cu o rată a creditelor neperformante de 27% în luna septembrie, depășește sensibil media sistemului bancar local. Aceasta se situa la 15,33% în septembrie 2014, iar în decembrie a coborât sub 14%, conform datelor prezentate de banca centrală. Portofoliul de credite neperformante al Piraeus Bank România era în septembrie 2014 acoperit cu garanții în proporție de 87%, potrivit unei prezentări a băncii – mamă. Auditorul Piraeus este PwC.

La un portofoliu de credite brute de 1,5 mld. euro rezultă că în septembrie împrumuturile depreciate ale subsidiarei grecești aveau o valoare totală de peste 400 mil. euro. Adică, în scădere față de nivelul afișat la 31 decembrie 2013, când valoarea creditelor neperformante era de 2,67 mld. lei (circa 604 mil. euro, calculat la cursul mediu de schimb din 2013), din care în jurul a 95% însemna expunere pe IMM-uri și credite de consum acordate persoanelor fizice.

Pentru a slăbi presiunea portofoliului de credite neperformante pe bilanț, Piraeus Bank România a vândut o parte din acestea în aprilie 2014, după cum menționează reprezentanții băncii în ultimul raport anual.

Vânzarea de credite neperformante este considerată afacerea momentului pe piața bancară, de care caută să profite investitorii financiari specializați în administrarea unor astfel de active. Tranzacțiile derulate în ultimul an pe piața românească de profil s-au încheiat la discount-uri de peste 85%, chiar peste 90% față de valoarea nominală a portofoliului în funcție de garanțiile care însoțesc pachetele de credite și de cât se estimează că se mai pot recupera din ele.

Piraeus Bank este una dintre marile bănci grecești care au prezentat anul trecut la Bruxelles Comisiei Europene planuri de restructurare a operațiunilor pe piețele externe, alături de National Bank of Greece, proprietarul Banca Românească, și de alte instituții de credit.

Ultimele date prezentate de banca – mamă din Grecia indică active în România de 1,989 mld. euro, o cotă de piață de 2,9% la credite și de 1,8% la depozite la nivelul lunii septembrie 2014.
Piraeus Bank România are, conform sursei citate, o rețea formată din 130 de agenții și un personal care numără 1.607 angajați. Primele nouă luni ale anului trecut indică o ajustare a echilibrului între credite și depozite, care au ajuns la un raport de 108%, pe fondul scăderii volumului de împrumuturi și, în paralel, a creșterii nivelului depozitelor.

Veniturile nete ale Piraeus Bank România au fost de 108 mil. euro în primele nouă luni ale anului trecut. Ultimul bilanț făcut public al băncii locale indică o revenire în 2013 pe profit cu un plus de 12,8 mil. lei (2,9 mil. euro) față de o pierdere de 94,9 mil. lei (21,3 mil. euro) în 2012.

Grupul bancar grecesc Piraeus a venit în România în anul 2000, când a cumpărat Pater Bank, cu două surcursale. Apoi, Piraeus a trecut la o dezvoltare organică a operațiunii locale. În ultimii ani, grupul elen a redevenit activ și a trecut la achiziții în 2012 și 2013 în Grecia, unde a preluat activele bune ale ATE Bank, apoi Geniki Bank, operațiunile a trei bănci cipriote, precum și subsidiara locală a grupului bancar portughez Millennium. În România, a preluat activele ATE Bank România în 2013 și le-a vândut în circa un an către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, care a intrat astfel pe piața bancară locală sub marca Băncii Române de Credite și Investiții.

Sursă foto: Piraeus Bank.

Grecii de la Piraeus Bank România scot la vânzare un pachet de credite neperformante de până la 200 mil. euro

Piraeus Bank România, filiala grupului bancar elen Piraeus și una dintre primele zece bănci locale la finele lui 2013, se pregătește să vândă un pachet de credite neperformante de aproape 200 mil. euro, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața financiară.

Reprezentanții Piraeus Bank România nu au făcut niciun comentariu până la această oră pe acest subiect.

Banca grecească este una dintre instituțiile de credit locale, care cu o rată a creditelor neperformante de 27% în luna septembrie, depășește sensibil media sistemului bancar local. Aceasta se situa la 15,33% în septembrie 2014, iar în decembrie a coborât sub 14%, conform datelor prezentate de banca centrală. Portofoliul de credite neperformante al Piraeus Bank România era în septembrie 2014 acoperit cu garanții în proporție de 87%, potrivit unei prezentări a băncii – mamă.

La un portofoliu de credite brute de 1,5 mld. euro rezultă că în septembrie împrumuturile depreciate ale subsidiarei grecești aveau o valoare totală de peste 400 mil. euro. Adică, în scădere față de nivelul afișat la 31 decembrie 2013, când valoarea creditelor neperformante era de 2,67 mld. lei (circa 604 mil. euro, calculat la cursul mediu de schimb din 2013), din care în jurul a 95% însemna expunere pe IMM-uri și credite de consum acordate persoanelor fizice.

Pentru a slăbi presiunea portofoliului de credite neperformante pe bilanț, Piraeus Bank România a vândut o parte din acestea în aprilie 2014, după cum menționează reprezentanții băncii în ultimul raport anual.

Vânzarea de credite neperformante este considerată afacerea momentului pe piața bancară, de care caută să profite investitorii financiari specializați în administrarea unor astfel de active. Tranzacțiile derulate în ultimul an pe piața românească de profil s-au încheiat la discount-uri de peste 85%, chiar peste 90% față de valoarea nominală a portofoliului în funcție de garanțiile care însoțesc pachetele de credite și de cât se estimează că se mai pot recupera din ele.

Printre cei mai activi cumpărători de active bancare neperformante locale se numără gigantul german Deutsche Bank, cehii de la APS (Asset Portfolio Servicing), fondul londonez de investiții AnaCap și americanii de la HIG Capital. Aceștia au cumpărat împreună în formulă de consorțiu un pachet de credite neperformante de circa 500 mil. euro de la Volksbank România, mișcare ce a netezit drumul spre exitul austriecilor de pe piața locală prin semnarea tranzacției cu Banca Transilvania. Alte tranzacții importante au vizat BCR, care a vândut în două tranșe credite de 620 mil. euro în a doua parte a anului trecut și se pregătește de o nouă serie de astfel de tranzacții în contextul strategiei sale de a reduce accelerat valoarea acestor active din propriul bilanț.

Piraeus Bank este una dintre marile bănci grecești care au prezentat anul trecut la Bruxelles Comisiei Europene planuri de restructurare a operațiunilor pe piețele externe, alături de National Bank of Greece, proprietarul Banca Românească, și de alte instituții de credit.

Ultimele date prezentate de banca – mamă din Grecia indică active în România de 1,989 mld. euro, o cotă de piață de 2,9% la credite și de 1,8% la depozite la nivelul lunii septembrie 2014.

Piraeus Bank România are, conform sursei citate, o rețea formată din 130 de agenții și un personal care numără 1.607 angajați. Primele nouă luni ale anului trecut indică o ajustare a echilibrului între credite și depozite, care au ajuns la un raport de 108%, pe fondul scăderii volumului de împrumuturi și, în paralel, a creșterii nivelului depozitelor.

Veniturile nete ale Piraeus Bank România au fost de 108 mil. euro în primele nouă luni ale anului trecut. Ultimul bilanț făcut public al băncii locale indică o revenire în 2013 pe profit cu un plus de 12,8 mil. lei (2,9 mil. euro) față de o pierdere de 94,9 mil. lei (21,3 mil. euro) în 2012.

Grupul bancar grecesc Piraeus a venit în România în anul 2000, când a cumpărat Pater Bank, cu două surcursale. Apoi, Piraeus a trecut la o dezvoltare organică a operațiunii locale. În ultimii ani, grupul elen a redevenit activ și a trecut la achiziții în 2012 și 2013 în Grecia, unde a preluat activele bune ale ATE Bank, apoi Geniki Bank, operațiunile a trei bănci cipriote, precum și subsidiara locală a grupului bancar portughez Millennium. În România, a preluat activele ATE Bank România în 2013 și le-a vândut în circa un an către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, care a intrat astfel pe piața bancară locală sub marca Băncii Române de Credite și Investiții.

Consultanții de la PwC au primit mandatul pentru o nouă tranzacție de vânzare de credite neperformante la BCR

Firma de consultanță PwC a câștigat încă un mandat pentru aranjarea unei noi tranzacții de vânzare a unui portofoliu de credite neperformante la BCR, au declarat surse din piața financiară pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Un alt nume interesat de a primi mandatul din partea austriecilor de la Erste, proprietarul BCR, a fost și banca de investiții Lazard, susțin sursele citate.

Până la această oră, PwC și BCR nu au răspuns întrebărilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO referitoare la acest subiect, respectiv la cât se ridică valoarea noului pachet de active scos la vânzare.

PwC a fost consultant și la ultima vânzare a unui portofoliu de credite neperformante de 400 mil. euro al BCR, tranzacție tranșată în luna decembrie a anului trecut. Din echipa care s-a ocupat de vânzare, operațiune cu numele de cod Saturn, au mai făcut atunci parte Erste Corporate Finance și avocații de la Schoenherr. PwC a lucrat și în alte tranzacții în care a consiliat băncil locale la vânzarea unor asemenea portofolii, printre care și cea prin care Volksbank România a scăpat de credite neperformante de circa 500 mil. euro, preluate de un consorțiu format din Deutsche Bank, APS, HIG Capital și AnaCap.

În al doilea semestru din 2014, BCR a vândut prin două tranzacții portofolii de credite neperformante de 620 mil. euro în condițiile în care avea pe bilanț circa 2,9 mld. euro asemenea împrumuturi cu intenția declarată de a le lichida în mod accelerat.

De cealaltă parte, gigantul financiar german Deutsche Bank și cehii de la APS au dovedit un apetit sporit pentru acest tip de active, scoase la vânzare anul trecut de către subsidiarele băncilor austriece Volksbank și Erste. Cei doi investitori se numără printre cumpărătorii activelor vândute de BCR în ultimele două tranzacții și este de așteptat să se numere printre cumpărătorii de serviciu ai noului pachet scos la vânzare de cea mai mare bancă locală, susțin surse din piața financiară. Până acum, BCR nu a făcut publice numele cumpărătorilor pentru cele două portofolii mari vândute în a doua jumătate a anului trecut, primul în valoare de 220 mil. euro, iar al doilea în valoare de 400 mil. euro.

Piața tranzacțiilor cu portofolii de credite neperformante este pe val în acest moment, și alte bănci mari pregătindu-se să-și curețe bilanțurile de așa-numitele active „proaste”, pentru care sunt nevoite să-și constituie provizioane, ceea ce blochează astfel o parte din lichiditățile băncilor. Volumul de credite neperformante din sistemul bancar românesc este estimat de unii experți la aproximativ 12 mld. euro.

PwC este firmă de consultanță și audit care face parte din așa – numitul Big Four, careul celor mai mari jucători globali de profil alături de Deloitte, EY și KPMG.

În România, PwC activează din 1991 ajungând acum la o rețea formată din cinci birouri – București, Timișoara, Cluj – Napoca, Constanța și Chișinău, care deservește clientela locală și internațională din România și Republica Moldova. Pentru aceasta, PwC dispune de un personal format din 650 de angajați și 18 parteneri, conform ultimelor informații disponibile pe site-ul companiei.

Trei investitori internaționali au cumpărat pachetul de credite neperformante de 400 mil. euro vândut de BCR. În vară, liderul pieței bancare avea un stoc de credite neperformante de aproape 3 mld. euro

BCR, cea mai mare bancă de pe piață după active, a ales cel mai ridicat preț oferit de trei cumpărători internaționali la vânzarea unui pachet de credite neperformante de 400 mil. euro. BCR a vândut prin două tranzacții în ultima jumătate a acestui an credite neperformante de 620 mil. euro, în condițiile în care în vară avea un stoc de asemenea credite de 12,9 mld. lei (peste 2,9 mld. euro), conform informațiilor furnizate de către bancă la solicitarea jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

”BCR confirmă vânzarea unui portofoliu de credite neperformante in valoare de 400 milioane euro. Tranzacția urmează unui proces de licitație desfășurat la nivel internațional, condus de Erste Corporate Finance și PwC. Invitația la licitație a fost adresată unui număr de peste 100 de investitori potențiali, din partea cărora BCR a primit 16 oferte indicative, alegând cel mai ridicat preț oferit de 3 cumpărători internaționali. BCR reduce astfel portofoliul de credite neperformante, accelerând restructurarea și redresarea afacerii sale în vederea creșterii sănătoase viitoare. Nu putem dezvălui în acest moment procentul reducerii aplicat la vânzarea portofoliului, dar subliniem faptul că cifra publicată de Ziarul Financiar este incorectă”, se arată în răspunsul BCR referitor la tranzacția încheiată în această săptămână.

Concret, BCR neagă că un pachet de creanțe de 443 mil. euro a fost vândut pe 28 mil. euro, adică la un discount de 94%, reprezentanții băncii precizând că fiecare din aceste detalii este greșit.

Referitor la pachetul de credite neperformante vândut de către BCR, reprezentanții băncii au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO: ”Este vorba de clienți aflați în default de o perioadă considerabilă pentru care nu mai existau șanse de recuperare. Parte din pachet au însemnat și credite deja scoase în afara bilanțului”.

BCR nu a făcut public numele cumpărătorilor acestui pachet de creanțe, procedând într-o manieră similară și în vară, când au transferat un alt pachet de 220 mil. euro.

În ambele cazuri, surse MIRSANU.RO susțin că germanii de la Deutsche Bank și cehii de la APS au fost cei care au preluat cele două mari pachete de creanțe de la BCR.

Pe 27 octombrie, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a anunțat în premieră că banca germană Deutsche Bank a intrat în cursa pentru achiziția pachetului de credite neperformante scos la vânzare de către BCR.

Pe 4 noiembrie, cehii de la APS afirmau pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că sunt implicați în câteva tranzacții majore pe piața creditelor neperformante din România, fără însă să intre în alte detalii pe acest subiect.

Deutsche Bank și APS au fost alături de AnaCap și HIG Capital în consorțiul care a cumpărat un pachet de circa 498 mil. euro de credite neperformante de la Volksbank România în vară, netezind drumul spre vânzarea acesteia.

Revenind la BCR, reprezentanții băncii anunțau în vară după publicarea rezultatelor financiare pe primul semestru că administrează un portofoliu de credite neperformante de aproximativ 12,9 miliarde de lei, pe care s-a hotărât să-l soluţioneze într-o manieră accelerată, în vederea îmbunătăţirii semnificative a calităţii bilanţului şi performanţei financiare în viitorul apropiat. Costurile de risc care decurg din această operaţiune sunt de aşteptat să depăşească rezultatul operaţional al băncii în anul 2014. Capitalizarea băncii va absorbi cu uşurinţă măsurile de curăţare a bilanţului menţionate mai sus şi va rămâne puternică pentru a sprijini o creştere consistentă în toate liniile de afaceri, mai afirmau la acea dată bancherii de la BCR.

„Intrăm în a doua jumătate a anului 2014 cu intenţia serioasă de a curăţa bilanţul şi de a spori capacitatea viitoare de a livra performanţe puternice generate de baza sănătoasă şi solidă a băncii. Iar această bază, activitatea comercială curentă, prezintă semne de îmbunătăţire continuă. BCR înregistrează în acest moment o cotă de piaţă respectabilă pe segmentul creditărilor noi, precum şi consolidarea bazei de depozite”, spunea în vară Tomas Spurny, directorul general executiv al BCR.

Declarația șefului BCR indică procesul amplu de scoatere de pe bilanțul băncii a creditelor de calitate proastă, care vor ține ocupată cea mai mare bancă de pe piață și anul viitor. Măsuri similare sunt în derulare șl la alte bănci de pe piață, în condițiile în care un stoc în jurul valorii de 10 mld. euro de credite neperformante este estimat de către unii bancheri că va ieși la vânzare pe piață în intervalul 2014 – 2016, sub presiunile băncii centrale care așteaptă deblocarea resurselor bancare din provizioane și redirecționarea banilor băncilor spre creditare.

Sursă foto: Volksbank România.

Cehii de la APS Holding: Suntem implicați în acest moment în ”câteva tranzacții majore” privind achiziția de active neperformante aparținând băncilor mari din România

Cehii de la APS, care în vară au preluat alături de alți parteneri un pachet de active neperformante de 495 mil. euro de la Volksbank, sunt în acest moment angajați în mai multe tranzacții care vizează pachete de credite neperformante scoase la vânzare de către băncile mari din România, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții companiei.

”APS este implicată în câteva tranzacții majore în curs de desfășurare pe piața activelor neperformante scoase la vânzare de către instituțiile financiare majore. Totuși, din motive de confidențialitate, nu putem dezvălui numele acestor tranzacții individuale în acest moment”, a răspuns prin e-mail întrebărilor MIRSANU.RO Karin Janovska, Office Manager al APS Holding.

Vânzarea creditelor neperformante este afacerea momentului pe piața bancară, care a atras investitori puternici precum Deutsche Bank, HIG Capital și fondul londonez de investiții AnaCap. Ultimii trei au făcut parte alături de APS Holding din consorțiul care a preluat de la Volksbank România un pachet de credite neperformante în valoare de 495 mil. euro. Prețul tranzacției nu a fost făcut public. Surse de pe piața financiară au spus însă că discount-ul în acest caz a fost în jurul a 80% ceea ce înseamnă că austrieciii au încasat aproximativ 100 mil. euro pe acel pachet. De asemenea, pe 31 iulie, BCR a anunțat vânzarea unui pachet de credite neperformante în valoare de 1 mld. lei (circa 230 mil. euro).

În acest moment, ultimele informații disponibile indică faptul că BCR are la vânzare un pachet de 433 mil. euro. Un alt pachet de credite neperformante este cel al Bank of Cyprus România, cotat la o valoare nominală de circa 360 mil. euro.

Potențialul de tranzacții pe piața bancară în perioada următoare este uriaș, de aici și interesul puternic manifestat de investitorii cu apetit pentru astfel de active.

”Din calculele noastre, numai la nivelul primelor zece instituții de credit există un stoc de active neperformante de aproximativ 6 miliarde de euro. Iar astea ar trebui să fie curățate de pe bilanțurile băncilor până în 2016. Potențialul de tranzacții este uriaș și va domina piața bancară în perioada următoare”, a explicat pentru MIRSANU.RO unul dintre investitorii specializați în preluarea creditelor neperformante.

Pentru bănci, externalizarea acestor împrumuturi înseamnă înregistrarea de pierderi pe termen imediat. Pe de altă parte, lichiditățile blocate de bănci în provizioane pentru a acoperi riscul unor astfel de credite asupra bilanțului urmează să fie eliberate și ar putea fi folosite pentru repornirea creditării.

Grupul BCR, liderul pieței bancare, înregistra la nivelul lunii septembrie un nivel al creditelor neperformante de 11,2 mld. lei (circa 2,5 mld. euro), fiind luate măsuri de curățire accelerată a acestui portofoliu.

Grupul APS Holding este specializat în managementul datoriilor și al investițiilor neperformante, atenția sa fiind concentrată asupra activelor din Europa Centrală și de Sud – Est.

APS are birouri deschise în Cehia, Slovacia, Polonia, Serbia, Ungaria, Bulgaria, iar din 2007 și în România. În vizorul companiei cehe este extinderea operațiunilor pe alte piețe din regiune – Grecia și Rusia, conform datelor disponibile pe site-ul companiei.

Asset Portfolio Servicing România, subsidiara locală a APS Holding, a raportat pentru anul trecut un profit net de 0,67 mil. euro la o cifră de afaceri de 3,98 mil. euro și un personal format din 124 de angajați. Indicatorii financiari au fost calculați la cursul mediu anual de 4,419 lei la euro comunicat de BNR pentru 2013.

Creditele neperformante au fost sursa pierderilor BCR de 2,8 mld. lei din 2014. Sursă foto: BCR.

Avocații de la Schoenherr asistă BCR la vânzarea pachetului de credite neperformante de 433 mil. euro. Tranzacția este a doua ca mărime pe piața de profil după vânzarea pachetului de active de 495 mil. euro a Volksbank

Avocații firmei austriece Schoenherr asigură consultanța juridică a BCR la vânzarea unui pachet de credite neperformante de 433 mil. euro pe piața bancară, au declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața financiară.

”Avocații de la Schoenherr lucrează cu BCR pe acest dosar, al vânzării pachetului de credite neperformante. Au lucrat anterior și la alte tranzacții de același tip împreună”, au spus sursele citate.

De asemenea, o altă sursă familiară cu discuțiile a confirmat că Schoenherr se ocupă de această tranzacție de partea BCR. Aceeași sursă a confirmat și informațiile potrivit cărora valoarea pachetului scos la vânzare pe piață de BCR este de 433 mil. euro, iar mandatul pentru acest proces îl are firma de consultanță PwC.

Reprezentanții BCR și ai Schoenherr nu au făcut niciun comentariu până la momentul publicării acestui articol pe marginea întrebărilor adresate de MIRSANU.RO.

Primele informații care indicau că subsidiara locală a grupului bancar austriac Erste, BCR, a scos la vânzare un pachet de credite neperformante de 433 mil. euro, iar Bank of Cyprus România un altul în valoare de 360 mil. euro au fost publicate joi seară de către agenția de presă Mediafax, care cita CoStar Finance.

Sursele indicate de Mediafax mai afirmau că BCR a mandatat PwC să vândă credite de 433 mil. euro acordate unui număr de 91 de clienți – companii, peste 85% din valoarea portofoliului fiind acoperită cu garanții imobiliare, din care două treimi înseamnă clădiri comerciale iar restul terenuri.

Conform CoStar Finance, preluat de Mediafax, portofoliul scos la vânzare pe piață cuprinde 410 credite neperformante accesate de firme din sectoare economice diferite, de la industrie la dezvoltatori imobiliari, firme de construcții, ferme zootehnice, minerit și metale. Aproximativ 64% din portofoliu este reprezentat de împrumuturi denominate în euro, iar 31% sunt în lei, potrivit Mediafax, care adaugă că în proporție de aproape 90%, companiile care au contractat aceste finanțări sunt în insolvență.

Firma austriacă Schoenherr activează pe piața serviciilor de avocatură de afaceri din România cu propria echipă la nivel local, formată din 50 de avocați care acoperă o gamă largă de tranzacții de la fuziuni și achiziții, finanțări, operațiuni pe piața de capital, consultanță în sectorul imobiliar până la energie, telecomunicații, IT și sectorul farma, conform informațiilor disponibile pe site-ul firmei.

Schoenherr și-a deschis biroul de la București în 1996, fiind printre primele firme internaționale care au intrat pe piața locală de profil, venind o dată cu primul val de investitori austrieci. Pe lista sa de clienți se numără cele mai mari firme din Austria – OMV (acționarul majoritar al Petrom de pe piața de energie), Erste (proprietarul BCR de pe piața bancară) sau Vienna Insurance Group din piața de asigurări.

BCR, cea mai mare bancă de pe piață după cota de piață calculată în funcție de active, a finalizat în luna iulie vânzarea unui portofoliu de credite neperformante în valoare de 1 mld. lei (226,77 mil. euro, calculat la cursul mediu de schimb din luna iulie comunicat de BNR, de 4,4097 lei la euro -n.r.).

Cea mai mare tranzacție pe piața creditelor neperformante a fost anunțată de austriecii de la Volksbank pe 28 iulie, când au vândut un pachet de credite imobiliare acordate persoanelor fizice și de finanțări pentru companii în valoare de 495 mil. euro către un consorțiu format din fondul de investiții londonez AnaCap, grupul financiar german Deutsche Bank, fondul de investiții HIG Capital și APS Fund Alpha uzavreny investicni fond.

Banca centrală a cerut în acest an instituțiilor de credit să accelereze procesul de externalizare a creditelor de pe propriile bilanțuri. Ca urmare, mai multe bănci au început să-și vândă activele de acest tip către investitorii cu apetit de risc, ceea ce înseamnă pentru instituțiile de credit că primesc un anumit procent din valoarea nominală a portofoliului, după ce aplică un discount care în unele cazuri poate ajunge la 80% sau chiar poate depăși acest nivel în funcție de calitatea portofoliului, a garanțiilor, a șanselor de a fi recuperați banii respectivi sau alți factori luați în considerare la o asemenea tranzacție.

Sursa: Băncile, BVB.

Banca Transilvania, cea mai profitabilă în top 3 bănci. BCR pierde bani datorită creditelor neperformante

BCR, liderul pieței bancare, este singura bancă din top 3 care înregistrează pierderi în primul semestru, în condițiile în care BRD și-a dublat profitul în ultimul an, iar Banca Transilvania a afișat cel mai mare câștig net dintre cele trei bănci.

În ceea ce privește evoluția activelor, după care se calculează cota de piață, BCR și-a redus activele totale cu 9,2% față de primul semestru al anului trecut, pe fondul măsurilor de curățare a portofoliului. În schimb, Banca Transilvania și BRD au active în creștere în ultimul an.

BCR, parte a grupului austriac Erste, a raportat pentru primele șase luni ale anului o pierdere de 276,6 milioane lei (61,9 milioane euro) față de un profit net de 556,7 milioane lei (126,8 milioane euro) în perioada similară a anului anterior. Liderul pieței a raportat pierderi și în primul semestru din 2012, când banca era angajată în proces de restructurare. La acea vreme, pierderile băncii erau duble față de acum, înregistrând o valoare de 124,9 milioane de euro.

Evoluția băncii din primul semestru se datorează unei rate mari a creditelor neperformante, ținta până la finele anului fiind reducerea acestora cu 25%.

Valoarea creditelor acordate de BCR este în scădere cu 5,7 % față de primul semestru al anului 2013, ajungând la 35,6 miliarde lei (8,1 miliarde euro), în contextul procesului de curățare a portofoliului. Tendința nu este aceeași și pe segmentul depozitelor, unde a fost înregistrată o creștere ușoară de 1% față de perioada de raportare de anul trecut ajungând la 37 miliarde lei (8,3 miliarde euro).

“BCR înregistrează în acest moment o cotă de piață respectabilă pe segmentul creditărilor noi, precum și consolidarea bazei de depozite. Pe lângă soluționarea accelerată a  moștenirii de credite neperformante, intenționăm să îmbunătățim și mai mult capacitatea noastră competitivă, pe segmentele retail și corporate”, explică Tomas Spurny, CEO al BCR. Cehul a fost adus de șeful Erste, austriacul Andreas Treichl, pentru restructurarea băncii și tăieri de costuri astfel încât BCR să revină pe plus.

BCR avea la 30 iunie active totale de 63,3 miliarde lei (14,4 miliarde euro).

Banca de pe locul al doilea din punct de vedere al cotei de piață, BRD a raportat la 30 iunie active totale de 45,1 miliarde de elei (10,3 miliarde de euro), în avans cu 3% în ultimul an. Față de sfârșitul anului trecut, activele totale ale BRD sunt însă în scădere.

Subsidiara grupului bancar francez Societe Generale a înregistrat însă o dublare a profitului net în ultimul an până la nivelul de 122,8 milioane lei (27,5 milioane euro). Pe de o parte, costul net al riscului a scăzut, pe de altă parte, banca a reușit să-și majoreze de peste patru ori câștigurile din instrumente financiare derivate și titluri de tranzacție obținând 148,22 mil. lei (33,2 mil. euro).

Portofoliul de împrumuturi al BRD este la 30 iunie de 7,4 miliarde de euro, cea mai mare pondere fiind reprezentată de către creditele acordate persoanelor fizice (retail) cu jumătate din totalul finanțărilor. Creditele acordate persoanelor fizice au rămas la un nivel constant de 17 miliarde lei (3,87 mld. euro), ritmuri mai accelerate de creditare fiind înregistrate pe segmentul creditelor imobiliare au crescut cu 9 %. Banca și-a redus expunerea pe companii în aceeași perioadă, în condițiile în care creditele de pe acest segment de portofoliu au scăzut cu 11,9 % față de aceeași perioadă a anului trecut.

Depozitele înregistrează o creștere cu 2,9 % față de primul semestru al anului 2013, ajungând la valoarea de 35,3 miliarde lei (8 miliarde euro).

Titlurile BRD sunt listate pe bursa de la București, banca având o capitalizare bursieră de aproximativ 1,405 miliarde de euro.

Cealaltă bancă mare listată pe bursa de la București, Banca Transilvania a afișat cel mai bun profit din top 3 bănci, cu un rezultat net de 212,1 milioane lei (47,5 milioane euro), în creștere cu 17,7% față de perioada similară a anului trecut.

A treia bancă de pe piață ca mărime a raportat și o majorare a activelor totale de 5,7% până la valoarea de 33,9 miliarde de lei (7,7 miliarde de euro).

Valoarea netă a creditelor și avansurilor acordate clienților sunt în scădere cu 2,4 % față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 17,3 miliarde lei (3,9 miliarde euro).În primul semestru, banca a raportat credite noi de peste 5 miliarde de  lei (1,14 miliarde de euro).

Depozitele sunt și ele în creștere cu 12 %, având valoarea de 27 miliarde lei (6,2 miliarde euro). Raportul dintre credite și depozite de circa 75% indică un surplus de lichiditate la nivelul băncii, în condițiile în care banca își păstrează strategia de creștere concentrată pe direcția creditării retail și IMM-uri.

Pe bursă, banca a revenit recent peste pragul de un miliard de euro capitalizare bursieră.

”Lichiditatea foarte mare de care ne bucurăm, baza solidă de capital, precum şi echipa consolidată şi eficientă de management ne dau încredere că vom creşte în continuare şi ne fac să ne uităm cu atenţie şi interes la orice fel de oportunitate care ar putea apărea”, spune Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de administrație al Băncii Transilvania și unul dintre fondatorii acesteia.

Ciorcilă revine astfel cu mesajul dat pieței că Banca Transilvania caută ținte de achiziție pe piața bancară. Omer Tetik, CEO-ul băncii, spunea recent că poate fi vorba de o bancă sau de un portofoliu.

Piața bancară este într-o fază de reașezare, pe fondul unor tranzacții de exit, respectiv de reducere a expunerii locale a unor jucători. Astfel, la finele lunii trecute, portughezii de la Millennium au anunțat vânzarea subsidiarei din România către OTP – Ungaria în cadrul unei tranzacții de 39 milioane euro. De asemenea, în acest moment sunt în proceduri de vânzare și alte bănci, fiind publice procesele derulate în acest scop la Volksbank România și Carpatica.