Arhive etichete: credit sindicalizat

Penta Investments negociază cu bancherii cea mai mare finanțare de achiziție din acest an de pe piața locală. Fondul ceh de investiții își aranjează un împrumut sindicalizat în jurul a 300 mil. Euro pentru achiziția A&D Pharma

 

Fondul ceh de investiții Penta Investments caută să își securizeze achiziția grupului A&D Pharma prin aranjarea unui împrumut sindicalizat în jurul a 300 mil. Euro, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Pentru finanțarea parțială a achiziției grupului A&D Pharma, Penta Investments poartă discuții cu mai multe bănci locale pentru a-și structura pachetul financiar necesar.

“Aproape întotdeauna folosim scheme de finanțare a leverage-ului (datoriei – n.r.) în procesele noastre de achiziție“, a explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Martin Danko, Director pentru relații externe în cadrul Penta Investments modul în care fondul ceh de investiții procedează în cazul unor achiziții.

Printre băncile locale bine poziționate pe segmentul finanțărilor mari corporative se numără instituții financiare de talia UniCredit Bank, BRD sau ING Bank.

UniCredit Bank și BRD au semnat în iunie 2017 cu A&D Pharma un credit sindicalizat de peste 177 mil. euro, destinat refinanțării datoriilor, dar care includea și o facilitate nouă de împrumut.

De asemenea, Penta Investments are un istoric bogat de finanțări contractate de la UniCredit pentru alte proiecte ale sale anterioare.

Având în vedere calibrul tranzacției de la A&D Pharma, surse din piață au explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că numărul minim de bănci care vor participa la sindicat este de așteptat să fie de 3 sau 4, astfel încât să își poată împărți expunerile cât mai confortabil.

Schema clasică de finanțare a unei tranzacții de tip fuziuni și achiziții prin contractarea unui credit pentru plata parțială a prețului de achiziție, așa – numitul credit de tip leverage buy out (LBO), include însă și fonduri proprii ale cumpărătorului. În acest caz, fondul de investiții ceh Penta Investments este de așteptat să finanțeze parțial achiziția A&D Pharma din capitalul propriu.

Printre ultimele credite sindicalizate de tip LBO de calibru mare au fost cele contractate de către fondul de investiții Mid Europa la achiziția Regina Maria din toamna anului 2015, respectiv la achiziția Profi, tranzacție semnată în noiembrie 2016.

Penta Investments și-a exprimat interesul pentru preluarea A&D Pharma încă din 2011, în contextul în care în jurul celui mai mare grup local din farma au fost mai multe runde de discuții cu potențialii investitori de-a lungul timpului.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 4 septembrie 2017 că proprietarii A&D Pharma au reluat discuțiile de vânzare cu investitori care și-au arătat interesul precum Warburg Pincus, un alt investitor intrat cu achiziții în acest an în România, interesat de piața farma și care a mai purtat și anterior discuții pentru A&D Pharma fiind Penta Investments.

Penta a arătat în acest an apetit de achiziții pe piața locală, prin  achiziția operațiunilor Fortbet România pe piața pariurilor sportive pentru 47 mil. euro fără componenta de refinanțare a tranzacției, respectiv prin preluarea a 31 de farmacii și operațiuni de distribuție într-o tranzacție de aproximativ 10 mil. euro.

Penta Investments a fost pornit la începutul anilor 1990 cu banii obținuți din importul de textile din China în magazine din Cehoslovacia de către cei doi fondatori, Marek Dospiva și Jaroslav Haščák.

Din 2013, Penta și-a schimbat strategia de investiții și a început să se concentreze pe investiții în companii cu EBITDA anual de peste 50 mil. euro din sectoare precum servicii medicale private, servicii financiare, comerț și sectorul manufacturier, listă pe care au fost puse ulterior și sectorul imobiliar și cel de media.

Penta Investments a raportat pentru anul 2016 venituri cumulate de 5,6 mld. Euro, active totale de 8,5 mld. Euro și un profit net de 251 mil. euro.

În România, un alt fond ceh, PPF – cel condus de către Petr Kellner – este deja activ în sectoare precum distribuție de gaze sau imobiliare, respectiv fondul ceh Emma Capital care a anunțat în acest an că preia Forte Gaz prin intermediul Premier Energy.

Pe piața locală de farma, există acum trei afaceri antreprenoriale cu poziții puternice – grupul A&D Pharma, controlat de un grup de oameni de afaceri libanezi, platforma controlată de Anca Vlad – formată din distribuitorul Fildas Trading și farmaciile Catena, respectiv platforma controlată de către omul de afaceri Ovidiu Buluc, care grupează Farmexim și HelpNet.

Mediplus, distribuția din grupul A&D Pharma, a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 3,99 mld. Lei (0,887 mld. Euro) și un profit net de 22,8 mil. Euro la un număr de 949 de angajați.

De cealaltă parte, Sensiblu a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,67 mld. Lei (371 mil. Euro) și un profit net de 7 mil. Euro la un număr de 2.656 de angajați.

Anul trecut, Sensiblu a cumpărat 78 de farmacii Polisano în cadrul unei tranzacții estimate în jurul a 15 mil. Euro de către surse din piața de fuziuni și achiziții. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică de către părțile implicate.

Afacerea A&D Pharma este organizată pe trei linii de afaceri – pe lângă distribuție și farmacii, cuprinde o structură de marketing și vânzări în regiune, cu afaceri de 50 mil. Euro în 2016 și un profit de 0,5 mil. Euro la 203 angajați.

A&D Pharma a fost fondată în 1994 de către oamenii de afaceri Ludovic Robert, Walid Abboud, Michel Eid și Roger Akoury, însă după unele neînțelegeri intervenite între acționari, aceștia și-au separat participațiile în cadrul mai multor companii în care erau împreună asociați, inclusiv în cadrul A&D Pharma.

Vânzarea A&D Pharma, așteptată să se concretizeze până la finele acestui an, este poziționată în acest moment ca fiind cea mai mare tranzacție de pe piața farma și una dintre cele mai mari fuziuni și achiziții din România.

Premium Porc ia un credit sindicalizat de circa 55 mil. Euro de la BCR, BRD, Raiffeisen și UniCredit pentru refinanțarea datoriilor

Grupul Premium Porc, unul dintre cei mai mari producători locali de porci, contractează un credit sindicalizat în valoare de aproximativ 55 mil. Euro de la un consorțiu din care fac parte bănci precum BCR, BRD, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Împrumutul este destinat refinanțării datoriilor Premium Porc, susțin surse din piață.

EY a asigurat servicii de asistență financiară și juridică pentru Premium Porc, linia de servicii de consultanță juridică fiind reprezentată de către rețeaua EY Law, din care face parte la nivel local firma de avocatură Radu și Asociații SPRL. Sindicatul bancar a lucrat la tranzacție cu firma de avocatură Clifford Chancea Badea.

Reprezentanții Premium Porc și ai băncilor nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Compania cu acționariat danez DCH International A/S a început în 2006 operațiunile locale în apropierea orașului Focșani.

Grupul de firme Premium Porc are operațiuni pe linia fermelor de creștere a porcilor, de producție de cereale pentru a-și asigura consumul propriu din ferme sau producție de furaje.

Din Premium Porc fac parte ferma Suintest, Consinterfin, fermele Degaro – cumpărate de la Campofrio, fermele Fântânele, Sibioara și Negreni.

Fabrica de nutrețuri combinate, operate de către Premium Porc Feed SRL, produce furaje care sunt folosite în fermele din grup.

Agro Investments Moldova SRL, compania care se ocupă de cultivarea cerealelor, operează pe o suprafață de 2.900 de hectare de teren agricol, iar producția include cereale, rapiță, porumb, floarea-soarelui și orz.

Investițiile grupului de firme Premium Porc au fost alimentate cu împrumuturi bancare, așa cum s-a întâmplat cu alți jucători de profil.

În iunie, UniCredit Bank a semnat acordarea unui credit de 35 mil. Lei către firmele Premium Porc SRL, Consinterfin, Degaro și Premium Porc Negreni.

UniCredit are o expunere importantă asupra companiilor din sectorul local al creșterii porcilor, dacă avem în vedere că a acordat anterior credite de peste 20 mil. Euro către firmele din grupul Premium Porc, respectiv  circa 44 mil. Euro către celălalt jucător major de profil, Smithfield, potrivit unor date făcute publice în august 2015.

BRD și UniCredit au dat A&D Pharma un credit sindicalizat pe 5 ani de peste 177 mil. Euro pentru refinanțarea datoriilor plus o facilitate nouă de împrumut. Avocații RTPR Allen& Overy și CMS au lucrat în tranzacție

BRD-Groupe Société Générale şi UniCredit Bank acordă A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, un credit sindicalizat în valoare totală de peste 177 milioane de euro. Finanţarea, acordată pentru o perioadă de cinci ani, este de tip „club loan”, fiecare dintre instituţiile financiare participând cu o sumă egală (de aproximativ 88,6 milioane de euro). Tranzacţia a fost aranjată în comun de cele două bănci  – BRD şi UniCredit Bank fiind aranjori principali mandataţi -, BRD asumând rolul de coordonator al documentaţiei de credit, iar UniCredit Bank rolurile de agent de facilitate şi agent de garanţii.

Prin noul contract, Grupul A&D Pharma îşi refinanţează o linie de credit sindicalizată contractată în anul 2015 şi accesează o nouă facilitate de credit în valoare de 57 milioane de euro, beneficiind de contextul favorabil al pieţei financiare, pe fondul apetitului ridicat actual al băncilor pentru creditarea companiilor viabile, cu o bună performanţă financiară şi perspective de dezvoltare în continuare.

Clubul bancar a beneficiat de consultanţa juridică a casei de avocatură CMS România, în timp ce Grupul A&D Pharma a fost asistat de RTPR Allen & Overy.

Această nouă tranzacţie reprezintă o reconfirmare a angajamentului celor două bănci faţă de grupul A&D Pharma pentru următorii ani, şi încrederea lor în rolul şi poziţia companiei în sectorul farmaceutic.

 

Fady Chreih conduce rețeaua de servicii medicale private Regina Maria din 2013

Rețeaua Regina Maria a mai împrumutat 88 mil. Lei de la Erste, Raiffeisen și UniCredit astfel încât creditul sindicalizat contractat la achiziția afacerii de către Mid Europa a urcat la 420 mil. Lei. Fady Chreih, Directorul General al rețelei Regina Maria: Majorarea creditului era necesară pentru continuarea politicii de creștere organică și finanțarea campaniei de fuziuni și achiziții

Rețeaua de servicii medicale private Regina Maria, aflată în portofoliul fondului de investiții Mid Europa Fund IV, a obținut în aprilie alte 88 mil. Lei (peste 19 mil. Euro) de la grupurile bancare Erste, Raiffeisen și UniCredit, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Noile fonduri obținute de la bănci majorează creditul sindicalizat de 332,17 mil. Lei (circa 75 mil. Euro, calculat la cursul de schimb din momentul contractării creditului), contractat în octombrie 2015 în contextul preluării Regina Maria de către Mid Europa până la 420,75 mil. Lei (circa 90 mil. Euro). Împrumutul sindicalizat a fost semnat în urmă cu un an și jumătate cu un sindicat format din Erste Group Bank AG Austria, BCR, UniCredit Bank Austria AG și Raiffeisen Bank România, iar expunerea a fost împărțită în mod egal între cele trei grupuri bancare, având în vedere că BCR este parte a grupului austriac Erste. Și după majorarea împrumutului contractat de către Regina Maria alături de Mid Europa, împărțirea expunerii în mod egal între bănci se menține, susțin surse din piață.

Întrebat de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO de ce Regina Maria și-a majorat expunerea față de bănci, Fady Chreih, Directorul General al rețelei Regina Maria, a declarat: “Am majorat creditul pentru a continua politica de creștere a companiei, atât organică, cât și prin fuziuni și achiziții”.

Conform unui act adițional din 13 aprilie, pe lângă ipoteca pusă pe acțiunile Centrului Medical Unirea, compania care operează rețeaua medicală privată sub marca Regina Maria, pe lista garanțiilor figurează și Regina Maria Banca Centrală de Celule Stem SA.

Rețeaua Regina Maria a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 91 mil. Euro, adică o creștere de aproape 40% a acestui indicator financiar în primul an sub mandatul managerului de capital privat Mid Europa Partners.

În ultimul an de activitate, Regina Maria a cumpărat pe rând spitalul Ponderas, specializat în chirurgie bariatrică, din București, centrul medical Helios din Craiova, centrul medical Dr. Grigoraș din Timișoara, clinica Al Medica Berlin din Ploiești și Ixia Medica din București (în 2017). Regina Maria a fost, de asemenea, unul dintre ofertanții pentru achiziția lanțului de clinici Hiperdia, tranzacție adjudecată de către Affidea.

Pentru anul 2017, compania și-a bugetat o rată de creștere de 30%, în contextul în care managementul a anunțat că își va păstra strategia de extindere bazată pe investiții organice combinate cu campania de achiziții.

Creșterea a fost alimentată, ca și în anii anteriori, atât prin deschiderea de unități noi, cât și prin achiziția de operatori locali sau nișați pe anumite specializări medicale.

Regina Maria este angajată într-o cursă de consolidare a pieței de profil în care principalul său competitor este MedLife, afacere listată din decembrie 2016 pe bursa de la București, dar al cărei pachet majoritar, de 51%, este deținut de către familia Marcu, fondatoarea companiei.

Atât Regina Maria, cât și MedLife s-au dezvoltat prin atragerea unor investitori financiari și au contractat credite de la bănci pentru a-și finanța campaniile de achiziții și proiectele de investiții.

Regina Maria are însă o strategie de achiziții, în care a arătat că preferă preluarea pachetului integral de acțiuni în companiile vizate, în timp ce MedLife s-a orientat către un tip de achiziție mai puțin costisitoare, respectiv achiziția pachetului majoritar de acțiuni combinată cu păstrarea fondatorilor companiilor preluate în poziții de manageri și acționari minoritari.

Pe piața serviciilor medicale de profil, activează jucători cu profil diferit, de la afaceri antreprenoriale cum este cazul Sanador la tipul de companie fondată și controlată de antreprenori, dar devenită companie publică în urma listării pe bursă cum este cazul MedLife sau investitori strategici de tipul Medicover, respectiv investitori financiari precum Mid Europa, proprietarul Centrul Medical Unirea, care operează rețeaua Regina Maria.

Regina Maria, afacere fondată în anul 1995 de către medicul german de origină iraniană Wargha Enayati, numără peste 3.500 de angajați și colaboratori, din care 700 de locuri de muncă au fost create anul trecut. Compania dispune de 35 de locații proprii, 4 spitale, 3 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică, 15 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 180 de policlinici partenere în țară, conform unor date făcute publice de companie în luna martie.

Mid Europa deține 100% din acțiunile afacerii Regina Maria după o tranzacție care a fost evaluată de surse din piață în jurul a 150 mil. Euro, valoarea tranzacției nefiind făcută publică.

Potențialul pieței de servicii medicale private este cel care alimentează seria de fuziuni și achiziții, sectorul de profil din România fiind cotat la 2,107 mld. Euro și o rată de creștere de 10,1%, potrivit unui raport al firmei de cercetare de piață PMR din luna august a anului trecut. Același raport susține că rata de creștere anuală medie a pieței de profil din România de 9,5% depășește ritmul din alte piețe ale regiunii, în condițiile în care Bulgaria este creditată cu un avans anual mediu de 8,3%, Polonia de 6,7%, Ungaria cu 5,2%, Slovacia cu 5,4%, iar Cehia cu 5,7%.

Mid Europa Partners, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat dedicați investițiilor din Europa Centrală și de Est, mai deține în portofoliul său din România lanțul de supermarketuri Profi, preluat în februarie după o achiziție în numerar de 533 mil. euro de la Enterprise Investors. Achiziția Profi a fost finanțată în mare parte de către Mid Europa, ca și în cazul tranzacției de la Regina Maria, printr-un credit sindicalizat de 1,38 mld. lei (circa 305 mil. euro) luat de la un consorțiu format de Raiffeisen, ING Bank, UniCredit, Citi, Erste și Banca Transilvania.

Erste vine cu aproximativ 35 mil euro, iar Banca Transilvania finanțează cu circa 30 – 35 mil. Euro achiziția Profi de către Mid Europa. Creditul sindicalizat atras de Mid Europa de la 6 bănci este de circa 300 mil. euro, acoperind peste jumătate din prețul de achiziție al Profi

Banca Transilvania și Erste au intrat în sindicatul bancar format de Citi, ING, UniCredit și Raiffeisen Bank care vor da un împrumut de 1,38 mld. Lei (în jurul a 300 mil. Euro) pentru finanțarea achiziției Profi de către fondul de investiții Mid Europa Partners, potrivit datelor publicate de către Global Capital.

Banca Transilvania va participa la finanțare cu aproximativ 30 – 35 mil. Euro, iar Erste va pune circa 35 mil. euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Banii celor doi finanțatori se adaugă pachetului pus la dispoziție inițial de către Citi, ING, Unicredit și Raiffeisen.

Datele indică astfel că mai mult de jumătate din plata prețului de achiziție al Profi va fi acoperită din creditul sindicalizat.

Potrivit Global Capital, pe 31 ianuarie va avea loc o întâlnire a bancherilor implicați în finanțarea achiziției Profi de către Mid Europa.

Reprezentanții Mid Europa Partners nu au putut fi contactați pentru comentarii până la momentul publicării acestui articol.

Pe 23 noiembrie 2016, Mid Europa Partners, unul dintre cei mai mari manageri de capital privat din Europa Centrală și de Sud – Est, a anunțat că va acoperi o parte din plata prețului de achiziție de 533 mil. Euro printr-un credit bancar în valoare de 225 mil. Euro contractat de la Citi, ING Bank, Raiffeisen și UniCredit.

Finanțarea achiziției Profi de către Mid Europa este cea mai mare finanțare bancară nouă de pe piața locală și cea mai importantă finanțare a unei achiziții locale din anul 2016.

De atunci, au continuat discuțiile cu băncile interesate să intre în consorțiul de finanțare și dornice să își împartă astfel expunerile între ele.

O altă parte din banii necesari va veni din capitalul fondului de investiții Mid Europa Fund IV de 800 mil. Euro ridicat în 2014, precum și din facilitatea de co-investiție de 650 mil. Euro care completează fondul.

Finalizarea tranzacției este așteptată pentru primul trimestru al anului 2017.

Consultanții Enterprise Investors la tranzacția de exit din Profi au fost banca americană de investiții Citi, în timp ce PwC și AT Kearney au realizat rapoartele de vendor due diligence pe partea financiară și de taxe. Consultanța juridică a vânzătorului a fost asigurată de către o echipă de avocați RTPR Allen & Overy.

De cealaltă parte, Mid Europa Partners a lucrat la achiziție cu firma spaniolă specializată în consultanța de retail Beragua, cu consultanții financiari ai EY, respectiv cu avocații americani de la Dechert, în timp ce pe aspectele de drept local au apelat la serviciile casei de avocatură Bondoc & Asociații.

Cu tot cu datorii, valoare de întreprindere a Profi a fost de aproximativ 550 mil. euro, potrivit calculelor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO, pe baza prețului de achiziție pe care a anunțat că îl va plăti Mid Europa.

 

ad_pharma_credite_tabel main

Confirmare oficială a celei mai mari finanțări din farma: BRD-Groupe Société Générale şi UniCredit Bank dau A&D Pharma un credit sindicalizat de 127 mil. euro pe 3 ani. Avocații CMS Cameron McKenna au asistat băncile, RTPR Allen & Overy a lucrat cu grupul farma

BRD-Groupe Société Générale şi UniCredit Bank acordă A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, un credit sindicalizat în valoare totală de 127 mil. euro, confirmând informațiile publicate în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 18 august.

Finanţarea, acordată pentru o perioadă de trei ani, este de tip „club loan”, fiecare dintre instituţiile financiare participând cu o sumă egală, de 63,5 mil. euro. Tranzacţia a fost aranjată în comun de cele două bănci – BRD a asumat rolul de coordonator al documentaţiei de credit, iar UniCredit Bank rolurile de agent de facilitate şi garanţii.

Prin noul contract, grupul A&D Pharma îşi refinanţează o linie de credit sindicalizată contractată în anul 2013, beneficiind de contextul favorabil al pieţei financiare, pe fondul apetitului ridicat actual al băncilor pentru creditarea companiilor viabile, cu o bună performanţă financiară. La împrumutul din 2013, pe lângă BRD și Unicredit a participat atunci și BCR, cele trei bănci împărțindu-și în mod egal expunerile.

Clubul bancar al BRD și Unicredit a beneficiat de consultanţa juridică a casei de avocatură CMS Romania, în timp ce A&D Pharma a fost asistat de RTPR Allen & Overy.

“Acest parteneriat reconfirmă implicarea UniCredit Bank în finanţarea sectorului privat, susţinând dezvoltarea unor sectoare de activitate cu potenţial real şi economia reală. Astfel, în primul semestru din 2015, banca a crescut volumul creditelor acordate pe piaţa din România cu 5,5% faţă de perioada similară a anului trecut, respectiv de la 4,45 miliarde de euro la mijlocul anului 2014 la 4,7 miliarde de euro în iunie 2015. Industria farmaceutică reprezintă o direcţie importantă în strategia de creştere a grupului UniCredit în Romania, iar relaţia de peste 10 ani cu grupul A&D Pharma confirmă acest lucru“, declară Cristian Covaciu, Head of Pharma în cadrul departamentului de clienţi multinaţionali al UniCredit Bank.

Banca și-a schimbat oficial denumirea din 18 august din Unicredit Țiriac Bank în Unicredit Bank, după vânzarea în luna iunie a pachetului de 45% din acțiuni de către omul de afaceri Ion Țiriac, ceea ce echivalează cu exitul fondatorului băncii.

“Tranzacţia reprezintă o reconfirmare a angajamentului BRD faţă de grupul A&D Pharma, liderul unui sector economic cu pronunţată conotaţie socială, pe care l-a acompaniat pe parcursul dezvoltării sale, atât prin facilităţi de finanţare bilaterale, cât şi în diferite formule de credite sindicalizate. Ea se înscrie, în egală măsură, în strategia băncii, care vizează consolidarea poziţiei pe sectorul marilor clienţi corporativi, faţă de care expunerea globală a BRD este în creştere faţă de anul trecut (+6,6% faţă de decembrie 2014). Această a cincea tranzacţie înregistrată în prima jumătate a anului 2015 ne susţine statutul de jucător de top pe piaţa sindicalizărilor, cu o expunere cumulată de circa 260 milioane dolari în tranzacţiile aranjate şi o cotă de 14% pe această piaţă”, declară Mihaela Chifiac, director Corporate & Investment Banking al BRD-Groupe Société Générale.

Grupul Erste (inclusiv BCR), BRD, Unicredit și Raiffeisen sunt printre cele mai active bănci pe piața locală a finanțărilor corporative.

Așa-numita ”rostogolire” (roll over) a împrumuturilor este larg răspândită în rândul companiilor. În acest an, OMV Petrom și-a refinanțat un credit din 2011 cu o sindicalizare bancară în valoare de 1 mld. euro. De asemenea, RCS & RDS a făcut demersuri pentru un împrumut de aproape 270 mil. euro destinat refinanțării unor credite bancare luate în 2013.

„Refinanţarea creditului aranjat în 2013, cu aproximativ 10 luni înainte de scadenţa acestuia, asigură stabilitatea financiară a grupului pentru următorii trei ani într-un cadru flexibil şi la costuri semnificativ reduse. Pe parcursul procesului de refinanţare am remarcat interesul ridicat pe care foarte multe bănci locale l-au aratat faţă de grupul A&D Pharma, interes pe care dorim să îl păstram activ prin diverse forme de colaborare, date fiind tendinţa de consolidare a pieţei bancare locale şi creşterea nevoilor de finanţare a grupului A&D Pharma, prin prisma consolidării şi dezvoltării pe segmentele de distribuţie şi retail farmaceutic”, declară Leonard Leca, directorul financiar al grupului A&D Pharma.

Leca se ocupă de aproape un an de finanțele A&D Pharma, numele său fiind foarte legat de Țiriac Holdings, unde a fost director financiar în perioada 2006 – 2013, iar apoi până în vara lui 2014 a ocupat postul de director general executiv. Apoi poziția sa de șef la Țiriac Holdings a fost preluată din august 2014 de către Dragoș Dinu, omul care a condus A&D Pharma în perioada 2002 – 2008.

A&D Pharma şi-a finanţat creşterea organică pe piaţa farma pe seama unei serii de împrumuturi, cu care a acoperit nevoile de capital de lucru şi proiectele de investiţii.

În 2006, grupul a anunţat contractarea unui împrumut de 100 mil. euro de la un sindicat de 11 bănci condus de Citibank. Pe lângă aceasta, din consorţiu au mai făcut parte Alpha Bank Filiala din Londra, Banca Românească, EFG Private Bank Luxemburg SA, BRD Group Societe Generale, Bank Austria Creditanstalt AG / HVB Bank, ING Bank, Investkredit Bank AG, MKB Bank, Piraeus Bank Filiala din Londra şi Raiffeisen Bank România.

Împrumutul a fost apoi refinanţat în 2009, când A&D Pharma a luat un credit de 100 mil. euro pentru a-l înlocui pe cel vechi. BCR, BRD şi Unicredit Bank Austria AG su aranjat tranzacţia la care au mai participat şi Citibank, respectiv RBS Bank România. Cele cinci bănci şi-au împărţit în mod egal expunerea, contribuind fiecare la finanţare cu câte 20 mil. euro.

În 2011, A&D Pharma ridică miza la 150 mil. euro, pe care-i împrumută de la Erste Group Bank AG, BCR şi UniCredit Țiriac Bank.

Pe măsură ce anvergura grupului se extinde, creşte nevoia de finanţare a acestuia. Astfel, în 2013, grupul accesează cel mai mare împrumut din istoria sa, în valoare de 190 mil. euro.

A&D Pharma este cel mai mare jucător din industria locală de farma, cu un rulaj anual de circa 1 mld. euro.

Grupul, fondat în 1994, are trei linii de afaceri de bază – farmacii, distribuție de medicamente și o structură separată de marketing – vânzări.