Arhive etichete: Concordia Healthcare Corp

reginamariaponderastranzactiemain

Regina Maria a anunțat achiziția Ponderas, care devine cel mai mare spital din rețeaua locală a fondului de investiții Mid Europa Partners. Tranzacția, în curs de avizare la Consiliul Concurenței. Cumpărătorul, asistat de avocații RTPR Allen & Overy și consultanții EY, iar vânzătorii au lucrat cu echipele PwC și D&B David și Baias

Regina Maria a anunțat în această după – amiază achiziția spitalului Ponderas, specializat în chirurgia obezității, confirmând astfel informațiile publicate în premieră pe 14 martie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Regina Maria preia controlul în companiile Delta Health Care și Delta Trade, achiziția fiind estimată a se finaliza în trimestrul al doilea al anului, adică până la finele lunii iunie. Regina Maria va prelua 100% din acțiunile celor două firme în schimbul unei plăți în numerar, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Cătălin Copăescu își va păstra poziția de conducere la nivelul spitalului Ponderas.

Ziua anunțului, 22 martie, este și ziua semnării tranzacției, contractul fiind parafat de către părți la București, susțin sursele citate.

„Achiziția Ponderas Hospital reprezintă prima piatră de hotar din strategia noastră de tip cumpără și construiește pentru Regina Maria pentru a consolida piața privată a serviciilor medicale din România”, spune Nikolaus Bethlen, partener Mid Europa Partners, care coordonează activitatea fondului de investiții la nivel local.

Rețeaua de sănătate Regina Maria și Ponderas Hospital își unesc forțele într-un proiect amplu de extindere a serviciilor medicale de avangardă la nivel regional, European, afirmă reprezentanții celor două părți.

Pentru Regina Maria, acest proiect reprezintă o nouă etapă strategică de consolidare a poziției pe zona de calitate și îngrijire a pacienților, respectiv un avans rapid în zona spitalelor, după ce săptămâna trecută a anunțat o investiție de 15 mil. Euro într-un nouă unitate la Cluj – Napoca.

Tranzacția este în curs de avizare de Consiliul Concurenței, o procedură standard care se va extinde pe parcursul următoarelor luni.

În procesul de tranzacție, părțile au fost asistate de EY si RTPR Allen&Overy pentru Regina Maria, respectiv de către PwC și D&B David și Baias pentru acționarii Ponderas.

Mid Europa a participat la tranzacție cu o echipă din care au făcut parte Csanad Daniel, Tas Tobias și Albert Jelinek alături de echipa de management a Regina Maria.

Anterior tranzacției, acționariatul Ponderas este format din medicul chirurg Cătălin Copăescu, unul dintre fondatorii afacerii alături de alți medici plecați de la spitalul Sfântul Ioan din București. Acţionarii minoritari ai spitalului sunt soţia lui Cătălin Copăescu, Alina Ambrozie, director executiv,cu 4,9499%, Daniela Godoroja şi Mihai Vasile Godoroja, fiecare dintre ei cu o cotă de 4,9499%, respectiv Ana Maria Pascu cu 1,0013%, iar un pachet de 84,1489% aparține  medicului Copăescu, conform ultimelor informații făcute publice.

Primul spital privat din România, specializat în chirurgia obezității, este o afacere construită de la zero în urmă cu cinci ani, care a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de circa 16 mil. Euro.

”Ponderas a pornit ca un proiect extrem de ambițios, pe care l-am urmărit și apreciat încă de la început (…) Pentru noi, Ponderas devine cel mai mare spital al Rețelei, cu care vom construi și mai mult pe zona de calitate și excelență medicală. Împreună, vom continua să dezvoltăm și centrul de training pentru personalul medical”, a declarat Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Mid Europa Partners susține strategia de consolidarea a rețelei Regina Maria prin integrarea unui jucător puternic, specializat în chirurgie de înaltă performanță, și își manifestă astfel încrederea în trendul pozitiv din piața serviciilor medicale private în general.

PONDERAS pune la dispoziție servicii medicale de spital, policlinică și imagistică, acoperind toate specialitățile medicale și chirurgicale, cu focus pe chirurgia laparoscopică de avangardă. În policlinica și în spitalul Ponderas au fost tratați până acum peste 250.000 de pacienți, iar echipa chirurgicală a Ponderas Hospital are o experiență de peste 30.000 de interventii chirurgicale laparoscopice, dintre care peste 7.000 sunt intervenții bariatrice.

”Am început în urmă cu 5 ani acest proiect medical cu un vis – acela de a oferi atât pacienților cât și medicilor servicii medicale de înaltă calitate și condiții medicale de excelență, astfel încât să nu mai fie nevoiți să plece din țară. În 2013, am conturat acest vis, numit PONDERAS HOSPITAL, și am construit în România un centru de excelență în chirurgie metabolică, acreditat de cele mai înalte foruri medicale internaționale. Astăzi, când acest vis a devenit o realitate palpabilă, facem un pas înainte spre un altul, la fel de ambițios. Intrarea PONDERAS HOSPITAL în Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este un proiect amplu de dezvoltare și extindere a influenței unui spital de excelență în chirurgie de avangardă la nivel regional. În contextul unei piețe medicale foarte dinamice, ne-am dorit un partener de drum lung, care să împărtășească aceleași valori și obiective cu ale noastre. Alături de REGINA MARIA ne dorim creșterea capacității medicale și a numărului de specialități, păstrând același focus pe un act medical de excelență și pasiunea de a ne îngriji pacienții.”, explică Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Medic Primar Chirurgie Generală, acreditat internațional pentru chirurgie laparoscopică bariatrică, Director General PONDERAS HOSPITAL.

PONDERAS are o capacitate de 141 de paturi, 35 de cabinete medicale și 8 săli de operație, dispuse pe o suprafață de 9.000 mp. În 2015, PONDERAS a înregistrat o cifră de afaceri de 16,1 milioane de euro.

Reţeaua de sănătate REGINA MARIA este operatorul de servicii medicale private din România ce reunește peste 3000 de angajați și colaboratori în cele 24 de locații proprii din Bucureşti şi din ţară. Are un portofoliu format din peste 1,3 milioane de pacienți retail, peste 320.000 de pachete de prevenție și tratament. În cifre, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA cuprinde 24 locații proprii, 4 spitale, 2  maternități, 6 campusuri medicale, 6 centre de imagistică, 12 laboratoare acreditate, bancă proprie de celule stem și peste 180 de policlinici partenere în țară.

Discuțiile între cele două părți au început încă de anul trecut.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Surse din piață estimează achiziția în jurul valorii de 20 mil. euro.

Planul de achiziție al Regina Maria este finanțat dintr-un acord cadru – de finanțare de 75 mil. euro contractat în toamna anului trecut de la băncile Erste, Raiffeisen și UniCredit, din care o parte este destinată acoperirii achiziţiilor şi cheltuielilor de capital ale Mid Europa şi ale companiilor din grupul CMU.

Fondul de investiţii Mid Europa Partners, cumpărătorul reţelei de servicii medicale private Regina Maria, a încheiat pe 14 octombrie un contract de împrumut cu un consorţiu de bănci format din Erste Group Bank AG, UniCredit Bank Austria AG, Raiffeisen Bank şi BCR, care însumează trei facilităţi de credit în valoare totală de 75 mil. Euro.

Pe lângă facilitatea de 55 mil. Euro, destinată finanţării parţiale a achiziţiei pachetului de 100% din acţiunile reţelei Regina Maria, Mid Europa apelează la sprijinul băncilor pentru o facilitate de 5 mil. Euro destinată finanţării capitalului de lucru şi scopurilor corporative generale ale fondului de investiţii şi ale companiilor din grupul CMU, care operează pe piaţă sub marca Regina Maria.

Strategia Regina Maria este de a crește rapid prin investiții combinate în spitale și alte unități medicale noi, precum și prin achiziții de operatori dé profil. În paralel, MedLife este angajată și ea în campanile de achiziții pentru a-și apăra și a-și consolida poziția de lider de piață în servicii medicale private. Regina Maria are nevoie să crească repede prin lărgirea paletei de servicii medicale având în vedere orizontul de exit al Mid Europa de 3 până la 5 – 6 ani, când va trebui să vândă afacerea cumpărată la un preț de peste 100 mil. Euro astfel încât să-și asigure un profit confortabil din tranzacție.

Dacă Regina Maria mizează pe puterea de foc oferită de creditele bancare și, la nevoie, de capitalul Mid Europa, MedLife apelează și ea la credite tot de la băncile locale, precum și de la împrumuturi acordate de acționarul său minoritar, IFC.

Ultimul bilanț public al Delta Health Care, compania care administrează spitalul Ponderas, indică o cifră de afaceri de 10,45 mil. Euro și  un profit net de 0,45 mil. Euro în 2014, adică o marjă netă de 4,3%, la un număr de 140 de angajați.

Delta Health Trade, companie cu activități de închiriere și subînchiriere de active imobiliare, a raportat pentru 2014 o pierdere de 0,37 mil. lei (0,08 mil. euro) la o cifră de afaceri de 5,09 mil. lei (1,1 mil. euro) și 7 angajați.

Afacerea Ponderas a pornit la drum în 2011 în urma unei investiții totale de 13 mil. Euro, din care 8 mil. Euro au provenit de la compania de construcții Delta A.C.M 93, proprietarul clădirii în care a început să funcționeze spitalul privat, iar celelalte 5 mil. Euro au venit de la grupul acționarilor inițiali ai Delta Health Care, respectiv de la medicii colaboratori.

Spitalul, poziționat de către fondatorii săi pe o nișă nouă în piața medical privată, a avut rate mari de creștere anuale, reușind în intervalul 2011 – 2014 mai mult de o triplare a încasărilor, marja continuând să rămână însă mică sub presiunea costurilor cu echipamentele necesare și a salariilor medicilor care au un grad înalt de specializare.

farmatop3crediteinfogrmain

Trei jucători din sectorul medical privat au împrumutat 258 mil. euro în ultimele șapte luni. Bancherii preferă să-și împartă frățește expunerile pe companii. BCR, BRD, ING și Raiffeisen dau fiecare câte 14 mil. euro în cadrul unui credit sindicalizat pentru a susține campania MedLife de achiziții

MedLife, cea mai mare companie locală de servicii medicale private, a anunțat astăzi semnarea unui credit de 56 mil. euro cu un sindicat bancar format din BCR, BRD, ING Bank și Raiffeisen. Din acești bani, 20 mil. euro vor fi alocate exclusiv proiectelor de achiziţii, cărora compania le va mai pune la dispoziție încă minimum alte 5 mil. euro din fonduri proprii.

Tranzacția poate fi văzută ca o accelerare a ritmului de expansiune al MedLife, în contextul în care crește presiunea din partea fondului de investiții Mid Europa Partners, care a cumpărat în august nr.2 din piața de profil, Regina Maria, și are planuri de a atinge o poziție de lider până la momentul de exit, previzibil într-un interval de până la 5 – 6 ani.

Cinci bănci locale mari, pe lângă cele patru deja menționate alăturându-se și UniCredit, au împrumutat 258 mil. euro în perioada august 2015 – martie 2016 în cadrul a trei tranzacții de finanțare corporativă către jucători din sectorul medical privat – A&D Pharma, Regina Maria și, acum, MedLife, conform datelor făcute publice. Această expunere în creștere rapidă indică încrederea bancherilor în potențialul de dezvoltare al pieței medicale private, care își face astfel loc pe o listă restrânsă de sectoare alături de imobiliare și piața de energie. Mișcările de consolidare derulate la vârful pieței medicale de servicii private alimentează acest val de finanțări corporative, care adresează fie strategii de creștere ale operatorilor, fie refinanțări la dobânzi mai mici a unor împrumuturi la care se apropie scadența.

„În acest moment, ne aflăm în competiție pentru toate companiile medicale din sectorul privat românesc şi nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja în discuţii avansate. Nu excludem nici posibilitatea unor noi finanţări/alianţe pentru achiziţii de anvergură, aceste direcţii fiind parte a strategiei de business prin care vizăm să ne consolidăm poziţia de lider şi să ne distanţăm semnificativ de locurile doi și trei de pe piaţă” a declarat Mihai Marcu, Preşedinte Consiliului de Administrație al MedLife, citat de Economica.net.

Din 2010 până în prezent MedLife a derulat nouă tranzacţii de preluare a unui operator local, şase dintre acestea fiind anunţate în ultimele 12 luni, precizează sursa citată.

Strategia MedLife vizează,pe lângă achiziții, și investiții în deschiderea de noi unități medicale, precum și în modernizarea celor deja existente, afirmă reprezentanții companiei, conform Economica.net.

Până acum, băncile implicate în finanțarea companiilor medicale private și-au împărțit în mod egal expunerile în creditele acordate A&D Pharma, respectiv către Centrul Medical Unirea SRL, firma care operează sub marca Regina Maria. Același principiu a fost aplicat și în cazul MedLife, susțin surse din piață, ceea ce înseamnă că BCR, BRD, ING și Raiffeisen au împrumutat fiecare câte 14 mil. Euro companiei controlate de familia Marcu.

Reprezentanții MedLife nu au dat detalii privind contribuția băncilor la credit sau alte condiții privind împrumutul până la momentul publicării acestui articol.

A&D Pharma a rostogolit un împrumut mai vechi și a contractat un credit de 127 mil. euro de la BRD și UniCredit, pe 3 ani, la care fiecare bancă a contribuit cu 63,5 mil. euro. Împrumutul a fost anunțat pe 20 august 2015.

Pe 14 octombrie, fondul de investiții Mid Europa a încheiat acorduri de împrumut cu Erste, BRD și UniCredit, fiecare în valoare de 25 mil. euro. Erste Group Bank AG are calitatea de agent de facilitate şi aranjor, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Bank Austria AG sunt aranjori, iar BCR acţionează ca agent de garanţie în cadrul tranzacţiei de finanţare.

Pe lângă facilitatea de 55 mil. Euro, destinată finanţării parţiale a achiziţiei pachetului de 100% din acţiunile reţelei Regina Maria, Mid Europa apelează la sprijinul băncilor pentru o facilitate de 5 mil. Euro destinată finanţării capitalului de lucru şi scopurilor corporative generale ale fondului de investiţii şi ale companiilor din grupul CMU, care operează pe piaţă sub marca Regina Maria.

La acestea se adaugă încă o facilitate CAPEX de 15 mil. Euro pentru finanţarea achiziţiilor şi cheltuielilor de capital ale Mid Europa şi ale companiilor din grupul CMU.

Strategia de creștere a MedLife în ultimii zece ani a fost finanțată masiv din fondurile atrase de la International Finance Corporation – divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale, respectiv din partea fondului de investiții Value4Capital, ambii acționari minoritari în cadrul companiei, dar și prin credite contractate de la bănci.

Fondul de investiții Value4Capital (V4C), care deține o participație de 36% din MedLife, a demarat încă de anul trecut tranzacția de exit din companie, însă nu a finalizat până acum vânzarea pachetului, în ciuda interesului venit din partea mai multor fonduri de investiții printre care Enterprise Capital, Ardian, IK Capital, Warburg Pincus sau PineBridge, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, neconfirmate de către MedLife.

Un cuvânt important în tranșarea tranzacției de exit a V4C îl are acționarul majoritar, familia Marcu, ce deține 51% din companie.

IFC are o participație de 13% din MedLife.

După vânzarea Regina Maria către Mid Europa, poziția Sanador – afacerea familiei antreprenorului Florin Andronescu – devine cea mai râvnită în contextul luptei dintre MedLife și Regina Maria pentru poziția de lider al sectorului de servicii medicale private.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 10 martie 2015

ROMÂNIA

Fondul de investiții Catalyst România preia un pachet minoritar cu o infuzie de capital în afacerea de jocuri interactive sociale Green Horse Games. Avocații de la RTPR Allen & Overy au consiliat fondul de investiții la a patra tranzacție pe piața locală în timp ce Biriș Goran a lucrat de partea fondatorilor

JOCURI ONLINE. Fondul de investiții cu capital de risc Catalyst România, administrat de 3TS Capital Partners, a anunțat luni că preia un pachet minoritar de acțiuni în afacerea de jocuri interactive sociale online Green Horse Games printr-o infuzie de capital în companie. Finanțarea va alimenta extinderea Green Horse Games pe alte piețe, în principal prin intensificarea activităților de marketing și creșterea echipei. Casa de avocatură RTPR Allen & Overy a consiliat fondul de investiții Catalyst România în tranzacție în timp ce acționarii deja existenți ai companiei au avut de partea lor o echipă de avocați de la firma Biriș Goran, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Auchan a plătit 257 mil. euro pentru hipermarketurile Real din România

COMERȚ. Grupul francez Auchan a plătit pentru preluarea operaţiunilor Real în România 257 de milioane de euro, conform raportului de activitate pe anul trecut al companiei, aceasta fiind, potrivit datelor ZF, cea mai mare tranzacţie din retailul autohton.

Totuşi, nu există informaţii publice privind suma plătită de Lidl pentru magazinele Plus Discount, valoarea estimată a tranzacţiei fiind de 200 de milioane de euro.

CEO Deutsche Bahn: Nu suntem interesaţi de CFR Marfă, ci de o creştere organică

TRANSPORT. Deutsche Bahn nu este interesată să participe la privatizarea CFR Marfă, fiind focusată pe creştere organică, nu pe achiziţii, a declarat luni CEO-ul Căilor Ferate Germane, Rüdiger Grube, citat de Mediafax. Grube a afirmat că eventualele achiziţii depind de oportunităţile de pe piaţă, iar grupul este bine poziţionat în România şi nu sunt necesare preluări în acest moment.

Fondul polonez de investiții Carpathia Capital a cumpărat 10% din afacerea IT Bittnet Systems pentru 150.000 euro

IT. Fondul de investiţii polonez Carpa­thia Capital a cumpărat 10% din acţiunile companiei locale Bittnet Systems, specializată în consultanţă şi traininguri IT, valoarea tranzacţiei fiind de 150.000 de euro. Finanţarea primită va fi folosită de companie pentru a se dezvolta la nivel naţional, acţionarii Bittnet având în vederea listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti până la finalul acestei luni.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Bulgarii de la Huvepharma au depus ofertă pentru o afacere de pe piața turcă a medicinii veterinare

MEDICINĂ VETERINARĂ. Compania farmaceutică bulgară Huvepharma, deținută de oamenii de afaceri Kiril Domuschiev și Georgi Domuschiev, au depus o ofertă pentru achiziția producătorului turc de medicamente veterinare Animal Nutrition Center, scrie Novinite. Oferta implică achiziția pachetului de 100% din acțiuni, conform publicației bulgare de afaceri Capital, care are la bază informații de la autoritatea antitrust din Turcia. Valoarea înțelegerii nu a fost dezvăluită.

Tranzacție-record de 570 mil. euro pe piața centrelor comerciale din Cehia

IMOBILIARE. Union Investment Real Estate Gmbh a anunțat că a cumpărat de la managerul de investiții Hannover Leasing pachetul majoritar al unuia dintre cele mai importante active de pe piața din Cehia, centrul comercial Palladium, notează Prague Post. Firma de consultanță imobiliară CBRE a aigurat consultanța Union Investment la achiziție, valoarea tranzacției fiind estimată la 570 mil. euro, conform unui comunicat de presă al Hannover Leasing.

EUROPA

Fondul de investiții Carlyle Cardinal susține o achiziție de 50 mil. euro în Irlanda

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Managerul de fonduri de investiții Carlyle Cardinal Irlanda sprijină o achiziție a Carrol Cuisine de către managementul companiei de la compania elvețiano – irlandeză Aryzta, relatează Irish Times. Tranzacția evaluează compania din industria alimentară la 40 – 50 mil. euro.

Cel mai mare acționar Holcim cere o îmbunătățire a tranzacției de fuziune cu Lafarge

CIMENT. Miliardarul elvețian Thomas Schmidheiny, cel mai mare acționar al Holcim Ltd, dorește o tranzacție mai bună pentru acționarii companiei elvețiene în cadrul planului de fuziune cu firma franceză Lafarge, au declarat surse din apropierea omului de afaceri, citate de SonntagsZeitung. Holcim nu a făcut niciun fel de comentariu pe acest subiect. Fuziunea celor doi giganți din industria cimentului trebuie finalizată în prima jumătate a anului. În România, Lafarge a vândut activele sale către irlandezii de la CRH pentru a obține avizul autorităților locale în vederea fuziunii cu grupul elvețian.

Airbus vinde afacerea cu sateliți de comunicații

AEROSPAȚIAL. Gigantul european aerospațial Airbus are în plan vânzarea companiei sale Vizada din domeniul operării sateliților de comunicații, precum și a pachetului majoritar de acțiuni în producătorul de componente PFW Aerospace, afirmă Bloomberg, care citează surse familiare cu discuțiile.

Procesatorul de plăți Payzone a fost vândut către Carlyle Cardinal Irlanda. Operațiunile din România și Marea Britanie nu au făcut obiectul tranzacției

PLĂȚI. Compania de procesare a plăților Payzone Irlanda a fost vândut de către fondul de investiții Duke Street unui alt fond de investiții, Carlyle Cardinale Irlanda – înființat în urmă cu doi ani de americanii de la Carlyle Group și firma irlandeză de investiții Cardinal Capital, potrivit The Independent.

Duke Street a preluat 80% din afacere în 2010. Printre cei care sprijină tranzacția se află și statul irlandez. Operațiunile Payzone din România și Marea Britanie nu fac parte din obiectul tranzacției.

AMERICA DE NORD

Ofertă ostilă de preluare de de achiziție de 22,4 mld. dolari pe piața americană a centrelor comerciale

IMOBILIARE. Simon Property Group Inc a lansat o ofertă ostilă de preluare de 22,4 mld. dolari a rivalului său Macerich Co în cadrul unei tranzacții care ar reuni Nr. 1 și Nr. 3 de pe piața proprietarilor de centre comerciale din SUA, informează FT. Operatorii de centre comerciale din SUA au înregistrat o scădere de trafic pe măsură ce consumatorii au migrat către formatele de comerț online, mai convenabile și, deseori mai ieftine, mai notează sursa citată.

Canadienii de la Alcoa cumpără un producător de titan într-o tranzacție de 1,5 mld. dolari

METALE. Grupul canadian Alcoa, mare producător de metale, mai ales de aluminiu, se extinde în zona afacerilor aerospațiale, anunțând achiziția RTI International Metals, un producător de titan pentru piețele de echipamente medicale, energetice, militare și aerospațiale, notează DealBook New York Times.

Alcoa va plăti 2,8315 acțiuni proprii pentru fiecare acțiune RTI, ceea ce echivalează cu un preț de achiziție de 41 de dolari, dacă luăm în calcul cotația de închidere a RTI din ședința bursieră de vineri. Cu tot cu datoriile convertibile de 517 mil. dolari și numerar de 330 mil. dolari, tranzacția ajunge la o valoare de întreprindere de circa 1,5 mld. dolari.

Blackstone oferă 1,5 mld. dolari pentru a cumpăra al doilea zgârie – nori din America

IMOBILIARE. Gigantul din industria fondurilor de investiții Blackstone oferă 1,5 mld. dolari pentru a cumpăra turnul Willis din Chicago, a doua clădire ca înălțime din Statele Unite ale Americii, notează FT. Cunoscut sub numele anterior de Sears Tower, imobilul de 110 etaje a fost timp de 25 de ani considerat cea mai înaltă clădire din lume.

O firmă de operare a cazinourilor oferă 4,1 mld. dolari pentru achiziția de active imobiliare

IMOBILIARE. Compania Gaming and Leisure Properties Inc. a înaintat o ofertă nesolicitată de 4,1 mld. dolari pentru a cumpăra activele imobiliare ale Pinnacle Entertainment Inc, pornind o luptă între acționari în condițiile în care industria cazinourilor se mișcă spre trusturi de investiții imobiliare, scrie Bloomberg.

Pinnacle a anunțat anul trecut trecerea pe o companie separată a operațiunilor imobiliare, ca urmare a presiunilor făcute de acționarul activist Orange Capital LLC. Oferta, care include și preluarea datoriilor nete, înseamnă un preț de 36 de dolari pe acțiune pentru acționarii Pinnacle, adică un premiu de 31% față de prețul de închidere din ședința bursieră de vineri.

Un miliardar cumpără 5% din producătorul de medicamente Valeant Pharmaceuticals

FARMA. Investitorul miliardar William Ackman a cumpărat 5% din acțiunile firmei farma Valeant Pharmaceuticals, ceea ce îl plasează ca al cincilea acționar ca mărime în compania canadiană, relatează Reuters.

O firmă israeliană de softuri de securitate plătește 18 mil. dolari pentru achiziția unei firme americane

IT. Producătorul israelian de softuri de securitate Attunity Inc. a semnat un acord definitiv pentru achiziția firmei americane de profil Appfluent Technology, în urma căruia va plăti 18 mil. dolari în numerar și acțiuni, precum și alte plăți suplimentare în funcție de anumite ținte privind indicatorii de performanță ai companiei, scrie publicația israeliană Globes.

Tranzacție de 1,2 mld. dolari pe piața farma

FARMA. Concordia Healthcare Corp, care produce medicamente pentru tratarea de boli rare și dispozitive pentru diabetici, spune că va cumpăra active de la Covis Pharma Holdings SARL pentru 1,2 mld. dolari în numerar, potrivit Reuters.

ASIA

Subsidiare ale companiei turce de telefonie mobilă Turkcell ar putea fi vândute către oameni apropiați partidului de guvernământ din Turcia

TELECOMUNICAȚII. Consiliul de administrație al operatorului turc de telefonie mobilă Turkcell, printre care se regăsesc oameni apropiați Partidului pentru Justiție și Dezvoltare, aflat la putere în Turcia, ar pregăti vânzarea unele subsidiare din categoria celor cu venituri mari, către firme care au legătură cu partidul, iar personalul ar putea fi înlocuit, de asemenea, cu noi angajați afiliați, de asemenea, puterii politice, susține ziarul Taraf, preluat de publicația Today’s Zaman.

Ședința va avea loc pe 26 martie și are pe agendă vânzarea unor subsidiare locale și din străinătate, care generează venituri mari, și înlocuirea a 10% din personalul actual cu oameni care au legături cu partidul de guvernământ, mai susține publicația citată.

Acționarii unei firme de securitate informatică din Israel vând acțiuni de 240 mil. dolari pe piața bursieră Nasdaq

IT. Acționarii firmei israeliene de securitate informatică CyberArk Software Inc. sunt aproape de o vânzare secundară de acțiuni în valoare de circa 240 mil. dolari pe piața bursieră americană Nasdaq, relatează Globes.

Cel mai mare acționar al CyberArk este fondul de investiții Jerusalem Venture Partners (JVP), care vinde acțiuni de 115 mil. dolari și va rămâne cu o deținere de 30,3% din afacere, în timp ce banca americană de investiții Goldman Sachs vinde acțiuni de 58 mil. dolari și rămâne cu un pachet de 15,8%. De asemenea, Amnon Shoshani, membru în Consiliul de administrație al firmei, va vinde acțiuni, precum și Amnon Mokadi, directorul general al CyberArk, va vinde acțiuni de 7 mil. dolari și va rămâne cu un pachet în valoare de 59 mil. dolari. Valoarea bursieră a companiei era vineri de 1,77 mld. dolari.

Sud-coreenii de la Kumho Asiana Group oferă circa 339 mil. euro pentru răscumpărarea unei firme de transport public

TRANSPORT. Grupul sud-coreean Kumho Asiana Group a spus că oferă 410 mld. woni (circa 339 mil. euro) pentru a răscumpăra firma de transport public Kumho Buslines de la consorțiul IBK Investment & Securities-Keistone Partners, relatează The Korea Economic Daily.
Consorțiul care deține poziția de cel mai mare acționar al Kumho Buslines va analiza oferta și va decide dacă o va accepta.

Magnatul australian Rupert Murdoch face achiziții în India

INVESTIȚII. Conglomeratul media News Corp, controlat de magnatul australian Rupert Murdoch, a anunțat achiziția revistei de film Screen și a furnizorului de informații financiare VCCircle din India, notează Times of India.

Divizia indiană a News Corp, Star India, va obține proprietatea exclusivă a francizei Screen, inclusiv arhiva și transferul angajaților – cheie ai companiei, ca urmare a acordului încheiat cu Indian Express Group. Pe de altă parte, ca urmare a unui acord încheiat cu Mosaic Media Ventures, Murdoch va prelua rețeaua VCCircle, care include VCCircle.com, Techcircle.in, VCCEdge, VCCircle Training.

Grupul indian Aditya Birla preia rețeaua de hypermarketuri Total

COMERȚ. Aditya Birla Retail, parte a grupului de 40 mld. dolari Aditya Birla Group, este pregătit să preia hypermarketurile Total deținute de Jubilant Retail, scrie Times of India. Tranzacția înseamnă exitul Jubilant Bhartia Group de pe piața hypermarketurilor, în care a intrat în urmă cu circa zece ani, în timp ce unitățile Total vor fi fuzionate cu rețeaua de profil a Aditya Birla Retail.

Blackstone face o vânzare de 250 mil.dolari în India

INVESTIȚII. Grupul american de investiții Blackstone Group LP a ajuns la un acord pentru vânzarea a 57% din compania indiană CMS Info Systems Ltd către fondul de investiții Baring Private Equity Asia pentru 250 mil.dolari, au declarat două surse pentru Reuters.

AUSTRALIA

Firma de investiții Pacific Equity Partners cumpărăr de la britanici o afacere alimentară pentru aproape 200 mil. dolari

COMERȚ. Firma australiană de investiții Pacific Equity Partners spune că va cumpăra divizia locală a grupului alimentar britanic Kerry Group Plc, în cadrul unei tranzacții în care o persoană apropiată discuțiilor a spus că valorează circa 193 mil. dolari, relatează Reuters.