Raiffeisen Bank şi EximBank România, Finanţator, au semnat la finalul săptămanii trecute un acord de credit în valoare de 33,6 mil. euro cu compania Comvex S.A., destinat finanţării proiectului Terminal de cereale în Portul Constanţa, Dana 80, au anunțat băncile într-un comunicat.
Suma finanţării este subscrisă în mod egal de cele două bănci, respectiv 16,8 milioane de euro fiecare. Creditul de investiții acordat de consorţiul bancar beneficiază, în plus, şi de o garanție emisă de EximBank în numele şi contul statului român, în valoare de 18,2 milioane de euro.
Raiffeisen Bank este aranjor şi finanţator, iar Eximbank finanțator în cadrul tranzacției de finanțare încheiate cu Comvex Constanța.
Finanțarea – acordată pe o perioadă de 10 ani – are ca obiect dezvoltarea şi ulterior operarea de către Comvex S.A. a unui Terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 200.000 de tone, iar investiția totală este de peste 45 de mil. euro.
În completarea finanțării bancare, Comvex S.A. a obținut fonduri de pe piaţa de capital, ce i-au permis o contribuție proprie în valoare de peste 8 mil. euro.
Terminalul va fi construit în Dana 80 a Portului Constanța, cea mai adâncă dană de la Marea Neagră și va marca o premieră în România: va crea posibilitatea încărcării la capacitate totală a celor mai mari nave de transport cereale, tip Panamax şi Cape Size, până la 120.000 tdw. De asemenea, va lega Portul Constanța cu cele mai importante piețe de export pentru cereale din Asia şi va crește importanța acestuia in regiune.
Conform estimărilor companiei, construcția acestui terminal înseamnă, într-o primă fază, dezvoltarea capacităților de export de cereale ale României cu peste 3 milioane de tone, putând ajunge treptat, până la finalul proiectului, la 10 milioane de tone. De asemenea, operarea suplimentară în Dana 80 va duce la creșterea semnificativă a atractivității şi a profitabilității Portului Constanța, precum şi la crearea de noi locuri de muncă de înaltă calificare.
Proiectul este considerat unul de importanță strategică şi este inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG 666/2016, precum şi în Master Planul Portului Constanța. Totodată, acesta este integrat într-un proiect de dezvoltare privind infrastructura feroviară prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Consultanța juridică în procesul de finanțare a fost asigurată de biroul din București al Wolf Theiss Rechtsanwälte GmbH & Co KG, acționând în numele finanțatorilor, şi de către Mareş, Dănilescu & Mareş, în numele Comvex.