Arhive etichete: Clifford Chance Badea

UniCredit alaturi de BCR si Erste Group refinanteaza cu 214 mil. Euro un portofoliu de productie de energie regenerabila al Enery in Romania

UniCredit Bank a anuntat pe 16 decembrie 2024 ca a finalizat alaturi de BCR si Erste Group o tranzactie de finantare de 214,45 mil. Euro pentru portofoliul din Romania de productie de energie regenerabila al companiei austriece Enery, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Acest acord de finantare de referinta va sprijini dezvoltarea si consolidarea proiectelor de energie regenerabila ale Enery in Romania, marcand un pas semnificativ in angajamentul companiei de a promova solutii energetice durabile in regiune.

Facilitatea de imprumut este alocata strategic pentru refinantarea intregului portofoliu romanesc de energie regenerabila, oferind stabilitate financiara si eficienta operationala, sprijinind construirea unui nou proiect fotovoltaic de 64,5 MW si co-locarea sistemelor de stocare a energiei bateriei (BESS), in toate centralele operationale si greenfield pentru a imbunatati reteaua, stabilitatea si capacitatile de stocare.

„Acest tip de finantare de portofoliu, adaptata portofoliului si planurilor Enery pentru Romania, sprijina compania sa devina un IPP complet verde in Romania, oferind in acelasi timp creditorilor o baza de active diversificata, cu un mix adecvat de PPA-uri si baterii pentru a acoperi echilibrarea, puterea si captarea, riscuri de pret. Le multumim in mod special creditorilor pentru structurarea acestei finantari, deoarece finantarea traditionala nu ofera o solutie intermediara intre finantarea proiectelor si finantarea corporativa. pentru IPP-uri RES in crestere, compania se poate concentra astfel pe furnizarea de proiecte inovatoare de energie regenerabila care genereaza durabilitate si valoare economica pe termen lung.” a declarat Sebastian Staicu, VP Finante de la Enery.

“Suntem mandri sa fim in fruntea celor care sustin si promoveaza energia regenerabila in Romania pentru un viitor mai sustenabil prin solutiile noastre de finantare. In grupul UniCredit, prin serviciile de finantare, consultanta si expertiza noastra solida, ne sprijinim clientii cu cunostintele si talentele reunite din toate pietele unde operam. Suntem onorati sa construim in continuare parteneriatul nostru cu Enery si sa oferim aceasta tranzactie de referinta pentru finantarea portofoliului de energie regenerabila pentru clientul nostru si pentru intregul sector de energie verde din Romania. Vom continua sa oferim finantari noi pentru solutii de energie regenerabila si tranzitia catre energie curata a clientilor nostri”, a spus Raluca Popescu, Vicepresedinte Executiv Divizia Corporate & Investment Banking al UniCredit Bank Romania.

Firma de avocatura Clifford Chance Badea, parte a retelei londoneze cu acoperire globala, a asistat sindicatul de banci in tranzactie cu o echipa coordonata de catre Andreea Sisman (Counsel) in timp ce casa de avocatura austriaca Schoenherr a lucrat de partea Enery in tranzactie cu o echipa condusa de catre Robert Bachner (Partner) si Adina Damaschin (Partner).

Avocatii Clifford Chance Badea au asistat Nala Renewables la achizitia unui parc fotovoltaic si au fost alaturi de EBRD si OTP Bank la finantarea de 93 mil. Euro acordata unui parc eolian

Clifford Chance Badea, biroul de la Bucuresti al firmei globale de avocatura din Londra, a anuntat ca a asistat investitorul Nala Renewables la achizitia unui parc fotovoltaic cu o putere instalata de 61 MW de la Monsson Group.

Echipa de avocati implicata in tranzactie a fost coordonata de catre Nadia Badea (Partner) si Loredana Ralea (Counsel), alaturi de care au mai participat si Eleonora Udroiu (Of Counsel), Carmen Buzenche (Senior Associate), Lavinia Dinoci (Senior Associate) si Roxana Barboi (Avocat).

De asemenea, biroul local al Clifford Chance a asistat in cadrul unei alte tranzactii pe Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) si OTP Bank cu privire la un acord de finantare de 93 mil. Euro pentru constructia si operarea parcului eolian Urleasca din judetul Braila. Urleasca Wind Farm SRL, compania de proiect, este detinuta in mod egal de BIG Shopping Centers ltd si MEGA OR ltd, doua companii israeliene care detin si dezvolta centre comerciale si sunt listate la Bursa de Valori din Tel Aviv.

Echipa de avocati care a lucrat la finantare a fost coordonata de catre Daniel Badea, Managing Partner al biroului din Bucuresti al firmei globale, si Jared Grubb, Partener Finance calificat in drept englez. La tranzactie au participat, de asemenea, Andreea Sisman (Counsel), Gabriel Toma (Senior Asscoiate) si avocata Martha Busuiocescu. Cosmin Anghel (Counsel) a acordat asistenta cu privire la aspectele de hedging ale tranzactiei.

Avocatii Clifford Chance au asistat Premier Energy la IPO-ul de pe bursa de la Bucuresti

O echipa a firmei londoneze de avocatura Clifford Chance a asistat compania de energie Premier Energy la tranzactia de listare pe piata principala a bursei de la Bucuresti.

Premier Energy a finalizat in mai 2024 vanzarea unui pachet de 28,75% din actiuni catre investitorii de pe piata de capital in cadrul unui IPO cu o valoare totala de aproape 140 mil. Euro.

Clifford Chance a lucrat la acest IPO cu avocati din birourile de la Bucuresti, Frankfurt si Londra, coordonata de catre Madalina Rachieru-Postolache, Partner in cadrul firmei globale de avocatura.

Avocatii Clifford Chance au acordat asistenta pe tot parcursul tranzacției, incepand cu pregatirea emitentului pentru listare, redactarea prospectului in limba engleză si limba romana, realizarea procesului de due diligence, negocierea documentatiei contractuale la standarde internationale, interactiunea cu institutiile implicate – Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Depozitarul Central – revizuirea diverselor prezentari pentru investitori si analiști, precum si consilierea emitentului si a actionarului majoritar pe parcursul intregului proces.

Din echipa de avocati au mai facut parte Nicolae Grasu (Associate) si Martha Busuiocescu (avocat) din biroul Clifford Chance din Bucuresti, George Hacket (Partner), Andrei Manea (Senior Associate) si Maks Mencin (Associate) din biroul de la Frankfurt, Chris Roe (Partner) și Anjaneya Das (Senior Associate) din biroul din Londra, precum si o echipa extinsa de avocati implicati in procesul de due diligence, inclusiv Ecaterina Burlacu si Diana Borcean (Senior Associates), Filip Marinau si Georgiana Cupaș (avocati). 

„Listarea Premier Energy a fost un proiect complex si inovator pentru Romania, fiind prima oferta initiala care a venit la pachet atat cu o oferta secundara, cat si cu o alocare garantata pentru o parte din managementul emitentului. (…) Pentru noi, prima parte a anului 2024 a fost o perioada foarte aglomerata si avem un pipeline semnificativ de tranzactii de piata de capital, ceea ce este un semn ca societatile si investitorii din Romania si din Uniunea Europeana au din ce in ce mai multa incredere in piata romaneasca”, a spus Madalina Rachieru – Postolache, coordonatorul practicii de piete de capital in cadrul biroului Clifford Chance de la Bucuresti.

Biroul local al firmei globale de avocatura Clifford Chance a raportat pentru 2023 un portofoliu de tranzactii de peste 18 mld. Euro, reprezentand tranzacții cu actiuni in valoare de peste 5 mld. Euro si proiecte de finantare de peste 13 mld. Euro.

profi-avocati-main

Tranzacția de vânzare a Profi: BC Partners lucrează cu avocații de la Clifford Chance în timp ce rivalii de la Mid Europa sunt asistați de către casa de avocatură Bondoc & Asociații. Cine sunt cei trei jucători din piața locală a avocaturii de afaceri din runda finală a tranzacției de la Profi

UPDATE Conținut rectificat și actualizat la 23 noiembrie 2016

Firma de avocatură Clifford Chance asigură consultanța juridică a managerului de fonduri de investiții BC Partners, unul dintre ofertanții care luptă pentru achiziția lanțului de magazine Profi, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. De asemenea, fondul de investiții Mid Europa Partners, rivalul BC Partners pentru achiziția Profi, este asistat în mod tradițional de către avocații Bondoc & Asociații, susțin surse din piață.

Părțile implicate nu au putut fi contactate pentru comentarii pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Tranzacția de la Profi aliniază în acest moment trei firme de avocatură cu un istoric tranzacțional solid și care mai au un numitor comun, fondurile de investiții sunt o categorie – cheie în portofoliul de clienți.

Astfel, vânzătorul Profi, managerul regional de capital privat Enterprise Investors, cu sediul la Varșovia, lucrează la tranzacția de exit din afacerea Profi cu avocații RTPR Allen & Overy.

Biroul local al firmei britanice din Magic Circle, cu o echipă de 36 de avocați înscriși în baroul București, este condus de către Costin Tărăcilă, Managing Partner la nivel local și unul dintre fondatorii brandului RTPR din piața avocaturii de afaceri. RTPR a pornit în 2004 sub forma unei asocieri între avocați care au lucrat anterior pentru Linklaters, o altă firmă britanică de avocatură de elită, membră a grupului londonez Magic Circle. Dragoș Radu, actualmente Partener coordonator al casei de avocatură Radu și Asociații I EY Law, Costin Tărăcilă, Victor Pădurari și Alexandru Retevoescu și-au pus numele în calitate de fondatori pe frontispiciul casei de avocatură, care apoi în 2008 s-a asociat cu Allen & Overy.

RTPR sunt avocații Enterprise Investors de peste zece ani, asistând fondul de investiții la achiziția Macon Deva în 2006, iar apoi și în alte tranzacții, fie de achiziție, fie de exit, printre cele mai recente fiind vânzarea Smartree către Cylatrea Investments, achiziția afacerii cu jucării Noriel de la familia Constantinescu și managerul de capital privat Axxess Capital. RTPR Allen & Overy are o listă lungă de clienți fonduri de investiții pe care i-a asistat în tranzacții, printre cele mai sonore fiind Advent International (printre ultimele tranzacții fiind vânzarea Ceramica Iași și a rețelei de servicii medicale private Regina Maria), fondul de investiții Catalyst România la seria de achiziții locale din ultimii ani, managerul grec de capital privat Global Finance la tranzacția de exit din Total Soft sau fondul austriac de investiții imobiliare CA Immo la vânzarea unui proiect de spații de logistică fondului P3. Practica de fuziuni și achiziții a RTPR Allen & Overy este condusă de către Costin Tărăcilă.

Clifford Chance, una dintre cele mai mari firme de avocatură din lume și membră a grupului select londonez Magic Circle, lucrează cu BC Partners, manager de fonduri de investiții cu sediul la Londra, în tranzacția de la Profi. La nivel local, echipa de fuziuni și achiziții a Clifford Chance Badea este coordonată de către Nadia Badea, Partener în rețeaua globală a firmei londoneze. Nadia Badea a fost printre fondatorii firmei care a intrat apoi în rețeaua Clifford Chance.

Clifford Chance Badea, firmă cu 39 de avocați înscriși la baroul București, are în portofoliu mai multe fonduri de investiții active la nivel local precum Abris Capital, Innova Capital sau fondul de investiții imobiliare GLL Real Estate, cărora li se adaugă și alte fonduri de investiții internaționale.

Casa de avocatură a asistat astfel pe Abris Capital la seria de achiziții derulată în România în ultimii ani, ultima tranzacție fiind finalizată în luna iulie a acestui an prin preluarea grupului de firme Green Group din sectorul de reciclare. Pe partea de exit, Clifford Chance Badea a asistat Innova Capital în acest an la tranzacțiile de vânzare a afacerii La Fântâna către Oresa Ventures și antreprenorul Cristian Amza, respectiv la vânzarea grupului Provus către germanii de la Wirecard.

Mid Europa Partners, unul dintre cele mai active fonduri de investiții intrate în România în ultimii ani, mizează, de regulă, pe serviciile firmei Bondoc & Asociații.

Casa de avocatură Bondoc & Asociații a fost înființată în 2014 de către avocatul Lucian Bondoc, care a reușit prin intermediul alianței cu White & Case să-și poziționeze firma în rândul celor mai activi jucători de profil în zona tranzacțiilor.

Echipa Bondoc & Asociații, care numără 29 de avocați înscriși pe listele baroului București, este coordonată în aria de fuziuni și achiziții de către Lucian Bondoc, Managing Partnerul firmei. În portofoliul său de clienți se află fonduri de investiții de talia Mid Europa, Global Finance, Bedminster Capital sau Fondul Proprietatea.

În urmă cu un an, avocații Bondoc & Asociații au asistat Mid Europa la achiziția Regina Maria, fiind de partea cumpărătorului, atunci vânzătorul fiind tot un fond de investiții, Advent International, și era asistat de către RTPR Allen & Overy, care și acum oferă consultanță juridică vânzătorului.

Un punct de legătură între cele trei firme de avocatură implicate în tranzacția de la Profi este background-ul de avocați trecuți prin școala Linklaters în deceniul trecut a Managing Partenerilor. Atât Daniel Badea de la Clifford Chance Badea, cât și Costin Tărăcilă de la RTPR Allen & Overy, respectiv Lucian Bondoc de la Bondoc & Asociații au lucrat în urmă cu mai bine de zece ani pentru biroul din București al Linklaters, firma din Magic Circle luând ulterior decizia de a se retrage din piața românească.

Vânzarea Profi urmează să ajungă vineri, 18 noiembrie, în faza depunerii ofertelor angajante, la capătul unui proces de due dilligence, în care au fost implicate fondurile de investiții Mid Europa și BC Partners, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Enterprise Investors a preluat în 2009 pentru 66 mil. Euro pachetului integral de acțiuni al Profi și a anunțat ulterior, în 2011, o investiție suplimentară de 10 mil. Euro.

În 2015 compania a înregistrat venituri de peste 565 mil. Euro (2,54 miliarde RON) și numără circa 11.000 de angajați.

Lanțul de magazine Profi, aflat în portofoliul fondului de investiții Polish Enterprise Fund VI, are un grad confortabil de îndatorare, susținut și de politica sa de a închiria spațiile în care operează și de a nu aloca resurse pentru achiziții de terenuri și imobile.

Enterprise Investors mai deține în portofoliul local producătorul de materiale de construcții Macon Deva. Conducerea biroului local a fost preluată în urmă cu un an de către Șerban Roman. Cea mai valoroasă deținere a Enterprise Investors în România este de departe afacerea Profi, dat fiind ritmul de creștere și faptul că ar fi cel mai mare exit local ca valoare a tranzacției de până acum pentru managerul de capital cu sediul la Varșovia.

Alro a finalizat tranzacția de împrumut de 137 mil. dolari de la un sindicat bancar condus de Raiffeisen. Avocații ZRP au lucrat de partea Alro, Clifford Chance Badea a asistat băncile, iar RTPR Allen & Overy a fost de partea BERD

Alro SA, cel mai mare producător de aluminiu din Europa centrală și de est, a anunțat vineri că a finalizat tranzacția de împrumut în valoare de acordat de un sindicat de bănci condus de Raiffeisen Bank International și Raiffeisen Bank România.

“Încheierea acestui credit dovedește că Alro este o companie solidă, cu rezultate operaționale puternice și cu un program viabil de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al Alro. Acesta adaugă că acordul de împrumut face parte din strategia noastră care se bazează pe consolidarea activităţii și pe axarea pe operaţiuni de înaltă eficiență.

Finanțarea de tip revolving, în valoare de 137 mil. dolari, are ca scop refinanțarea creditului revolving de 120 de milioane de dolari, încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în 2010.

Din consorțiul bancar fac parte Raiffeisen Bank International şi Raiffeisen Bank România, ambele în calitate de co-ordonator şi aranjor principal mandatat, Unicredit Bank, OTP Bank, Eximbank, Garanti Bank, Intesa Bank, Banca Transilvania, fiecare în calitate de aranjor principal mandatat, conform reprezentanților Alro.

Alro a lucrat în tranzacție cu avocații de la Zamfiresc Racoți & Partners, cu o echipă din care au făcut parte Ioana Racoți, unul dintre partenerii fondatori ai firmei, și Elena Iacob, Managing Associate.

Sindicatul de bănci a fost asistat în tranzacție de către o echipă de avocați Clifford Chance Badea coordonată de către Andreea Șișman, care ocupă poziția de Counsel în cadrul firmei.

De asemenea, avocații RTPR Allen & Overy au lucrat cu BERD în tranzacție cu o echipă coordonată de partenerul Victor Pădurari, din care au făcut parte Poliana Naum, Senior Associate, și Alexandru Coraș, Junior Associate, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Alro garantează împrumutul cu active imobile principale, ipoteci mobiliare, ipoteci asupra drepturilor și despăgubirilor din polițele de asigurare care acoperă bunurilecompaniei şi care fac obiectul garanțiilorconstituite, precum și cu ipoteca asupra acțiunilor Alum, deținute de Alro și asupra acțiunilor Conef SA, deținute de Alro. În termenii acestui acord, Alro va continua să își conducă afacerile în mod prudent şi diligent, să mențină contabilitatea exactă și controlul costurilor şi să plătească, în continuare, toate taxele la scadență.

Prin această operațiune, BERD, unul dintre cei mai importanți creditori în economie, își taie expunerea pe Alro.

Pe lista celor mai mari creditori ai companiei se află și o altă instituție financiară internațională, în condițiile în care Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN) a acordat un împrumut în valoare de 60 mil. dolari.

Pe 14 decembrie, creditorii Alro – grupul celor șapte bănci locale și BCDMN – au încheiat o înțelegere privind ipotecarea acțiunilor aparținând unei serii de societăți care fac parte din grupul controlat de oligarhul rus Vitali Machitski.

Lista ipotecilor încheiate cu cele șapte bănci garantează toate obligațiile din contractul de credit de 137 mil. dolari până la suma maximă de 164,4 mil. dolari. În mod similar, garanțiile aduse la creditul de 60 mil. dolari luat de Alro de la BCDMN este acoperit cu ipoteci pe active până la un plafon maxim garantat de 72 mil. dolari.

Decizia privind aprobarea împrumuturilor a fost luată de acționarii Alro Slatina pe 30 octombrie.

Cu excepția companiilor mari, care deseori au calitatea de lider de piață în sectoarele în care activează, finanțările bancare – chiar și la dobânzi mai mici față de anii anteriori – rămân însă greu de accesat pentru firme, ale căror bilanțuri au fost ”stricate” de anii de după izbucnirea crizei economice în 2008.

Alro Slatina este o subsidiară a Vimetco NV, producător de aluminiu cu oprațiuni integrate pe verticală în România, China și Sierra Leone. Principala piață de export a Alro este Uniunea Europeană, cu livrări către Ungaria, Polonia, Grecia, Germania și România.

Compania a raportat după primele nouă luni ale anului o ușoară creștere a producției de aluminiu primar până la 203.100 tone, respectiv a producției de aluminiu procesat până la 59.800 tone.

Cifra de afaceri a Alro Slatina a crescut de la 1,44 mld. lei în primele nouă luni ale anului trecut până la 1,77 mld. lei în perioada similară a anului anterior. Compania a raportat, de asemenea, un profit net ajustat de 145 mil. lei față de o pierdere netă ajustată de 115 mil. lei în același interval de timp de anul trecut.

Rezultatele au fost obținute în condițiile unei scăderi ușoare a cotației aluminiului în acest an, contrabalansate însă de strategia companiei de a-și axa mixul de vânzări spre produsele cu valoare adăugată mare, susțin reprezentanții societății.

clifford_chance main

JC Flowers lucrează cu avocații de la Clifford Chance la tranzacția de preluare a Piraeus Bank România

Fondul american de investiții JC Flowers lucrează în dosarul achiziției Piraeus Bank România cu firma de avocatură londoneză Clifford Chance, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Reprezentanții biroului local al firmei de avocatură nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Clifford Chance face parte din renumitul Magic Circle, grupul de elită al firmelor de avocatură globale cu sediul la Londra, alături de Linklaters, Freshfields Bruckhaus Derringer, Allen & Overy şi Slaughter and May.

În România, Clifford Chance a intrat în 2006 prin fuziune la nivel local cu firma condusă de Daniel Badea, fost avocat al biroului Linklaters din București, luând astfel naștere biroul local care activează sub numele Clifford Chance Badea. Biroul local al Clifford Chance numără 41 de avocaţi înscrişi în baroul Bucureşti.

Din portofoliul de clienți ai Clifford Chance fac parte fondul de investiții Abris Capital Partners, Deutsche Bank, Henry Schein, firme globale din sectorul petrolier, agricultură și sectorul financiar.

Pe piața avocaturii de afaceri, poziții puternice dețin firmele locale NNDKP, Țuca Zbârcea & Asociații, Mușat & Asociații și Popovici Nițu & Asociații, un alt pol de putere fiind constituit de firmele londoneze CliffordChance, Allen & Overy, CMS Cameron McKenna și DLA Piper.

În acest moment, JC Flowers este în fazele finale ale tranzacției prin care preia controlul băncii Carpatica din Sibiu printr-o majorare de capital combinată cu o achiziție de 25% din acțiuni de la grupul de acționari din jurul lui Ilie Carabulea, unul dintre fondatorii băncii. În paralel, fondul american a obținut sprijinul BNR pentru încheierea unei noi achiziții, tranzacția de preluare a Piraeus Bank România.

În dosarul achiziției Piraeus Bank România, JC Flowers are alături pe consultanții de la EY și colaborează la nivel local cu Bogdan Ciobotaru, bancherul român de investiții care a lucrat zece ani pentru banca americană de investiții Morgan Stanley, iar acum este membru în Consiliul de administrație al firmei de telecomunicații RCS & RDS.

De cealaltă parte, grecii de la Piraeus au angajat banca elvețiană de investiții UBS și firma americană de avocatură White & Case. PwC este auditor al Piraeus Bank România, în timp ce Deloitte a consiliat subsidiara locală a băncii elene la tranzacția de vânzare a unui portofoliu neperformant de 185 mil. euro în cadrul strategiei de curățire a bilanțului înainte de vânzare.

În acest moment, tranzacția este în faza în care este așteptat anunțul privind semnarea contractului de achiziție al Piraeus Bank România, banca – mamă din Grecia trecând în ultimele săptămâni printr-un proces de recapitalizare.

Nevoia de capital cifrată la 4,93 mld. euro a băncii – mamă va fi acoperită, în cele din urmă, din surse private – creditori existenți, noi investitori – care cumulează 1,94 mld. euro, alți 271 mil. euro vin de la Banca Centrală Europeană prin mecanismul de supraveghere (SSM), iar restul de 2,72 mld. euro vor fi acoperiți sub formă de ajutor de stat din partea Fondului Elen pentru Stabilitate Financiară (HFSF) – principalul acționar al băncii, ajutor aprobat pe 29 noiembrie la Bruxelles de către Comisia Europeană.

Tranzacția de exit a Piraeus din România, anunțată în premieră pe 3 iunie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, ar putea ajunge la o valoare totală în jurul a 600 mil. euro, valoare care ar include rambursarea finanțării intragrup către banca – mamă, de 400 mil. euro la nivelul lunii martie, precum și prețul pe pachetul de acțiuni, potrivit informațiilor obținute din piață, neconfirmate însă de părțile implicate în tranzacție.

Pe lista celor care în trecut au arătat interes iniţial pentru tranzacţia de exit a Piraeus au fost şi OTP şi alte fonduri americane de investiţii precum Warburg Pincus, AnaCap sau investitorul american Wilbur Ross, conform informaţiilor obţinute din piaţă de jurnalul de tranzacţii MIRSANU.RO. Inclusiv, Banca Transilvania s-a uitat la tranzacţia Piraeus, dar a decis să nu depună nicio ofertă.

Piraeus Bank România este o bancă aflată în primele 11 în clasamentul băncilor locale după cota de piaţă la finele lui 2014.

Piraeus Bank România are active totale de 1,8 mld.euro, depozite de aproximativ 768 mil.euro şi un portofoliu de împrumuturi brute de 1,3 mld.euro, conform datelor disponibile la nivelul lunii martie din acest an. Finanţarea netă din partea băncii-mamă este de 400 mil.euro la nivelul lunii martie, conform unei prezentări a Piraeus Bank Grecia.

Cota de piaţă a Piraeus Bank România pe depozite este de 3%, iar la credite are o cotă de piaţă estimată la 1,6%. Are o reţea de 120 de locaţii şi 1.480 de angajaţi.

În primul trimestru, Piraeus Bank România a obţinut venituri nete de 21 mil.euro, iar rata creditelor neperformante în ansamblul portofoliului este de 26%. Piraeus Bank România a raportat un profit brut de 2,1 mil.euro pentru 2014.

Grupul bancar grecesc Piraeus a venit în România în anul 2000, când a cumpărat Pater Bank, cu două sucursale. Apoi, Piraeus a trecut la o dezvoltare organică a operaţiunii locale. În ultimii ani, grupul elen a redevenit activ şi a trecut la achiziţii în 2012 şi 2013 în Grecia, unde a preluat activele bune ale ATE Bank, apoi Geniki Bank, operaţiunile a trei bănci cipriote, precum şi subsidiara locală a grupului bancar portughez Millennium. În România, a preluat activele ATE Bank România în 2013 şi le-a vândut ulterior omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, care a intrat astfel pe piaţa bancară locală sub marca Băncii Române de Credite şi Investiţii.

Nadia Badea își mărește echipa de fuziuni & achiziții și imobiliare a Clifford Chance Badea cu încă doi avocați

Lavinia Nucu și Andrei Caloian au intrat în echipa firmei de avocatură Clifford Chance Badea pe poziția de Associate, urmând să consolideze practica de Fuziuni și Achiziții și Drept Corporativ și Real Estate, coordonată de partenerul Nadia Badea.

Lavinia Nucu, cu o experiență de peste șapte ani în avocatura de afaceri, a lucrat cu investitori străini în tranzacții imobiliare, cu precădere pe nișa terenurilor forestiere și agricole. În calitate de avocat pledant, ea a reprezentat clienți în fata instanțelor judecătorești în cauze de drept civil, drept comercial, drept administrativ și litigii fiscale. În mod special, ea a dobândit experiență în litigiile de fond funciar și a oferit consultanță juridică pe proiecte de energie din sursă regenerabilă – fotovoltaice, de biomasă și eoliene.

Andrei Caloian are patru ani de experiență în avocatura de business, asistând investitori străini pe diverse proiecte, cu precădere pe piața imobiliară și în industria aviatică. Andrei a fost, de asemenea, implicat în mandate de dreptul muncii, precum și în două proiecte de privatizare, alături de echipa care a acordat asistență autorității de stat.

În România, Clifford Chance a intrat în 2006 prin fuziune la nivel local cu firma condusă de Daniel Badea, fost avocat al biroului Linklaters din București, luând astfel naștere biroul local care activează sub numele Clifford Chance Badea.

Pe piața avocaturii de afaceri, poziții puternice dețin firmele locale NNDKP, Țuca Zbârcea & Asociații, Mușat & Asociații și Popovici Nițu & Asociații, un alt pol de putere fiind constituit de firmele londoneze CliffordChance, Allen & Overy, CMS Cameron McKenna și DLA Piper.

Adrian Cazan, asociat senior al RTPR Allen & Overy, a coordonat echipa de avocați pentru Regina Maria. Sursă foto: RTPR Allen & Overy.

Avocații de la RTPR Allen & Overy au consiliat rețeaua de servicii medicale Regina Maria la închirierea de birouri în turnul Charles de Gaulle Plaza. Proprietarul a lucrat cu avocații de la Clifford Chance Badea

Firma de avocatură RTPR Allen & Overy a asigurat consultanța pentru rețeaua de servicii medicale private Regina Maria la închirierea unui spaţiu de birouri de aproximativ 1.500 mp în clădirea Charles de Gaulle Plaza. Imobilul de birouri este deținut de către HR GLL CDG Plaza SRL, care a lucrat pe parcursul negocierilor de către avocații de la Clifford Chance Badea.

Negocierile au început la sfârșitul anului 2014, tranzacţia fiind finalizată prin semnarea contractului de închiriere în luna februarie a acestui an. Echipa de avocați a RTPR Allen & Overy care a consiliat Centrul Medical Unirea SRL pe aspecte de drept imobiliar a fost compusă din Adrian Cazan, Asociat Senior în cadrul firmei, şi Alexandra Ivancia, Associat.

„Suntem încântați că am fost alături si de această dată de Centrul Medical Unirea în tranzacția pentru închirierea noului lor spațiu administrativ. Le mulțumim pentru încrederea acordată RTPR Allen & Overy în repetate rânduri, Centrul Medical Unirea fiind unul dintre clienții noștri cu care am colaborat excelent de-a lungul timpului cu ocazia altor tranzacții de succes precum achiziţia centrelor medicale Euroclinic și a spitalului Euroclinic, primul spital privat general din România, de la societatea de asigurări Eureko, precum și în legătură cu alte achiziţii în sectorul medical”, a declarat Adrian Cazan.

RTPR a fost înfiinţată în anul 2004 şi activează în asociere cu firma londoneză Allen & Overy din 2008. RTPR Allen & Overy are o echipă de 47 de avocaţi, inclusiv 5 parteneri – Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea, precum şi profesorul Lucian Mihai, ca Of counsel.

RTPR Allen & Overy a asistat în tranzacții clienți precum CA Immo la vânzarea portofoliului de proiecte logistice totalizând 467.000 de metri pătraţi din România şi Polonia către fondul PointPark Properties, RBS Bank cu privire la vânzarea portofoliului de clienţi corporate către UniCredit Ţiriac Bank, fondul de investiții Resource Partners la achiziţia reţelei de centre de fitness World Class din România, fondul de investiții 3TS Capital Partners la achiziţia a 23% din pachetul de acţiuni din Simartis Telecom.

De asemenea, a lucrat cu Romprest şi acţionarul său Detaco în legătură cu exitul fondului de investiţii 3i Group din afacerea Romprest, cu Pamplona Capital Partners III la achiziţia pachetului majoritar din compania farma Alvogen Group, cu managerul de fonduri de investiții Enterprise Investors la exitul din afacerea IT Siveco România. Alte tranzacții includ asistență pentru DHL la vânzarea Cargus către fondul de investiții Abris Capital Partners și consultanță pentru First Retail International la achiziţia a 50% din portofoliul de parcuri de retail Intercora din România.

RTPR Allen & Overy este biroul local al firmei britanice de avocatură, care face parte din Magic Circle, elita londoneză de profil din care mai fac parte Linklaters, Clifford Chance, Freshfields Bruckhaus Derringer și Slaughter and May.

Pe piața locală a avocaturii de afaceri, cele mai puternice poziții le dețin firmele fondate de avocați români, urmate apoi de case de consultanță afiliate firmelor internaționale de profil sau giganților din Big Four – Deloitte, PwC, KPMG și EY.

Sursă foto și date: Clifford Chance.

Fuziunile și achizițiile pe plan global au atins în acest an nivelul dinainte de criză, spun avocații de la Clifford Chance. Nadia Badea, partener Clifford Chance Badea: Echipa locală de corporate a avut un an plin, iar prima parte din 2015 va fi mai intensă, cu câteva tranzacții mari în prag de finalizare. Avem proiecte în imobiliare, industrie petrolieră, sectorul financiar, farma, bunuri de larg consum și agricultură

Valoarea tranzacțiilor încheiate în 2014 a ajuns la un nivel ce nu a mai fost atins din 2007, potrivit celui mai recent raport global privind tendințele pieței de fuziuni și achiziții, realizat de firma internațională de avocatură Clifford Chance. Creșterea volumului de tranzacții se simte și în România, unde echipa biroului local anunță că sunt în curs de finalizare tranzacții mari. Raportul Clifford Chance este realizat pe baza datelor Mergermarket și a datelor disponibile în rețeaua firmei de avocatură.

„Pentru echipa locală de Corporate M&A 2014 a fost un an plin, pe măsură ce activitatea investitorilor s-a intensificat, fie prin reactivarea unor proiecte înghețate, fie prin proiecte noi la nivel local sau regional. Am asistat și asistăm în continuare proiecte de pe piața imobiliară, industria de petrol și gaze, sectorul financiar, industria farmaceutică, domeniul serviciilor, industria bunurilor de consum și sectorul agricol”, afirmă Nadia Badea, partener în cadrul Clifford Chance Badea, responsabil de coordonarea practicii de fuziuni și achiziții și, în ansamblu, a activităţii de consultanţă  Corporate (asistența acordată clienților – companii).

”Anticipăm că prima parte a anului viitor va fi chiar mai intensă, cu câteva tranzacții mari aflate în prag de finalizare”, a adăugat Nadia Badea.

La nivel global, sectorul Tehnologie, Media și Telecomunicații a fost unul dintre cele mai active segmente pentru potențialii cumpărători. ”Încă din etapa de due diligence (analiză financiară – n.r.), investitorii au manifestat o atenție sporită pe zona de tehnologie, pe fondul unui interes sporit în ceea ce privește securitatea cibernetică și protecția datelor”, precizează reprezentanții Clifford Chance Badea.

Cele mai dinamice sectoare pe piața de fuziuni și achiziții au fost industria serviciilor medicale și ce a bunurilor de consum, respectiv retail.

Europa și regiunea Asia Pacific înregistrează o intensificare a volumului de fuziuni și achiziții. Statele Unite ale Americii a raportat o creștere de 54% în acest an până la o valoare a tranzacțiilor de 1.185 mld. dolari. De asemenea, evoluția de pe piața americană de profil înseamnă și un salt de 179% a valorii tranzacțiilor bazate pe investiții străine.

Pe val sunt tranzacțiile transfrontaliere, care implică mai multe jurisdicții, în condițiile în care datele înregistrate în cele cinci zone ale lumii indică un aport de 25% al acestui tip de tranzacții la valoarea fuziunilor și achizițiilor înregistrate la nivel global.

Investitorii financiari care, în mod tradițional, se concentrau pe investiții de tip private equity (fonduri de investiții cu capital de risc – n.r.) pe piețele dezvoltate, s-au orientat spre multiple categorii de active, noi nișe de piață și arii geografice diverse. Cu precădere, investitorii își mută interesul de la economiile dezvoltate, cu rate mici de creștere, către piețele ce cresc rapid, cum sunt cele din Africa, unde fuziunile și achizițiile s-au majorat de aproape patru ori.

„2014 a fost un an foarte bun pentru piața globală de M&A. Pe măsură ce companiile caută să își extindă prezența globală și să își consolideze poziția în cadrul propriei industrii, iar investitorii financiari urmăresc încasări sporite pe piețe și sectoare noi, asistăm la o activitate M&A solidă la nivel trans-regional. În mod obișnuit, această creștere este datorată unui excedent de lichiditate sau unei accesări accelerate a resurselor globale de lichidități, provenind din mai multe surse, la costuri foarte atractive”, afirmă Guy Norman, liderul global al practicii Corporate în cadrul firmei Clifford Chance.

Acesta mai adaugă că este greu de anticipat evoluția pieței de profil în 2015, dar există oportunități pentru investitorii „informați, agili și pregătiți să își asume anumite riscuri ce pot fi administrate”.

Pentru anul viitor, este de așteptat ca investitorii să caute să obțină randamente mai mari și, din această perspectivă, piața africană va înregistra un volum de tranzacții mai mare pe măsură ce fonduri de private equity se află la sfârșit de ciclu investițional și se pregătesc de exit.

De asemenea, activitatea investitorilor în tehnologie, media și telecomunicații nu încetinește, pe fondul tendințelor de consolidare și convergență.

Perspectivele pieței de fuziuni și achiziții în 2015 sunt alimentate pozitiv și de lichiditatea piețelor de capital, care permit accesul la resurse de finanțare a tranzacțiilor prin mecanisme diferite, mai notează raportul firmei britanice de avocatură.

Clifford Chance, cu sediul la Londra, este una dintre cele mai mari firme de avocatură la nivel global. Face parte din celebrul Magic Circle, grup care reunește elita firmelor londoneze de avocați și din care mai face parte Allen & Overy, Freshfields Bruckhaus Deringer, Linklaters și Slaughter and May.

La nivel global, Clifford Chance a raportat în ultiml an financiar, încheiat pe 30 aprilie 2014, venituri de 1,359 mld. lire sterline și un profit de 377 mil. lire sterline. Firma are o rețea de 36 de birouri în 26 de țări din lume, inclusiv România, deservită de un număr de 3.200 de avocați. Din aceștia, 750 de avocați sunt specializați în corporate.

În România, Clifford Chance a intrat în 2006 prin fuziune la nivel local cu firma condusă de Daniel Badea, fost avocat al biroului Linklaters din București, luând astfel naștere biroul local care activează sub numele Clifford Chance Badea. Biroul local are aproximativ 45 de avocați și doi parteneri, Daniel Badea ocupând poziția de managing partner, iar Nadia Badea, soția acestuia, este partener responsabil de coordonarea practicilor de Real Estate, Fuziuni și Achiziții/Corporate și Concurență. Altă firmă din Magic Circle activă în România este Allen & Overy, ale cărei operațiuni sunt aici derulate prin intermediul RTPR Allen & Overy, după asocierea între firma britanică și firma locală fondată de un grup de avocați români din Linklaters.

Pe piața locală a avocaturii de afaceri, poziții puternice sunt deținute de firme locale precum Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Țuca, Zbârcea & Asociații, Mușat & Asociații și Popovici, Nițu & Asociații.

Sursă : Guvernul României.

România a atras 1,5 mld. euro de pe piețele financiare la o dobândă de 2,97% pe an. HSBC, Raiffeisen, SocGen și UniCredit au avut mandatul de intermediere a tranzacției

Statul român a atras de la investitori 1,5 mld. euro prin vânzarea de obligațiuni pe 10 ani la o dobândă de 2,973% pe an, afirmă reprezentanții guvernului. Titlurile emise în euro au înregistrat un randament cu 0,72% sub nivelul de 3,701% pe an, obținut la ultima emisiune cu maturitate la 10 ani din luna aprilie a acestui an.

Banii atrași vor acoperi parțial din necesitățile de finanțare externe aferente anului viitor, consolidând nivelul rezervei financiare în valută.

Apetitul investitorilor pentru titlurile de stat româneşti ”a permis subscrierea rapidă, de 2,5 ori a volumului emis, ceea ce  s-a reflectat în obţinerea unor condiţii financiare atractive, fără a plăti prima de emisiune”, precizează reprezentanții guvernului.

Emisiunea a fost administrată de către băncile HSBC, Raiffeisen Bank International, Societe Generale şi Unicredit Bank. Avocații de la Clifford Chance Badea au asigurat consultanța băncilor la tranzacția de finanțare.

Aproape un sfert dintre investitorii interesați de obligațiunile românești provin din Germajia și Austria, urmați de britanici (18%), investitori din țările Europei Centrale și de Est (12%), Italia (10%), România (10%), investitori nerezidenți din SUA (9%), restul Europei (9%), Benelux (5%), respective Asia și Orientul Mijlociu (4%).

Pe categorii de investitori, cea mai mare parte din obligațiuni au fost cumpărate de către administratorii de fonduri (62%), fondurile de asigurări și de pensii (21%), bănci (13%), bănci centrale și alte tipuri de investitori (4%).

Perry Zizzi iese din Magic Circle și se întoarce pe poziția de partener la Dentons, unde va fi șeful departamentului Finanțe și Bănci

Avocatul american Perry Zizzi s-a întors de la Clifford Chance Badea, biroul local al firmei londoneze din Magic Circle, la Dentons (ex- Salans) pe poziția de partener. Acesta va coordona departamentul specializat în Finanțe și Bănci și va face parte, de asemenea, din echipa de consultanță pentru clienții din sectorul imobiliar.

Zizzi a mai ocupat poziția de partener în cadrul biroului local al fostei rețele Salans în perioada 2003 – 2007.

Perry Zizzi, care în ultimii șapte ani a lucrat ca partener în cadrul firmei Clifford Chance Badea, are o experiență de 19 ani în avocatura de afaceri, concentrându-se asupra tranzacțiilor din Europa Centrală și de Est. Acesta a acoperit o gamă largă de proiecte în energie, sectorul financiar, fuziuni și achiziții, imobiliare, în care a asigurat servicii de consultanță pentru clienți companii internaționale, fonduri de investiții, dezvoltatori imobiliari, bănci internaționale și bănci de investiții.

Actualul partener al firmei de avocatură Dentons are o diplomă și un doctorat la Facultatea de Drept a Universității Columbia din New York, pe care a absolvit-o în 1995. Și-a început cariera în avocatură la firma Debevoise & Plimpton, unde a lucrat timp de cinci ani ca asociat, după care a trecut pentru trei ani în rândurile Skadden Arps, potrivit informațiilor disponibile pe contul personal al acestuia de pe Linkedin.

Firma internațională de avocatură Dentons are o echipă de 25 avocați la biroul său din București, condusă de către Anda Todor. Venirea lui Perry Zizzi ridică numărul de parteneri ai echipei Dentons din București de la șapte la opt, adică o treime din numărul total de avocați locali.

Pe piața serviciilor de avocatură de afaceri din România, cele mai mari firme sunt cele fondate de avocați români – Țuca, Zbârcea & Asociații, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Mușat & Asociații, Popovici, Nițu & Asociații, în timp ce pe segmentul caselor internaționale de avocatură poziții puternice la nivel local ocupă birourile celor două firme din topul londonez supranumit Magic Circle – Clifford Chance Badea și RTPR Allen & Overy, respectiv austriecii de la Schoenherr.