Arhive etichete: Cerealcom Dolj

Grupul Cerealcom Dolj condus de catre Mihai Anghel a semnat o finantare de 100 mil. Euro cu grupul austriac bancar Erste pentru finantarea activitatii curente si a unor proiecte. BCR imprumuta grupul agricol cu 70 mil. Euro, iar centrala grupului de la Viena pune inca 30 mil. Euro

Grupul Cerealcom, cel mai mare exportator și producator de cereale din Romania, a semnat o facilitate de credit revolving de tip club loan de 100 mil. Euro cu bancherii asutrieci de la Erste Group Bank AG si subsidiara locala, BCR, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

La finanatarea pentru Cerealcom, BCR participa cu 70 mil. Euro, iar Erste Group Bank AG cu 30 mil. euro. Creditul are scadenta in 2025 si este destinat finantarii activitatii curente si derularii unor proiecte specifice, precizeaza reprezentantii BCR.

Aceasta tranzactie de finantare va sustine operarea unei baze logistice moderne, dar si extinderea bazei de achizitie si exportul cerealelor. Creditul include si o clauza de tip acordeon, care ii va permite companiei sa acceseze o majorare a finantarii cu 50 mil. euro.

BCR si Erste Group Bank AG au actionat in calitate de Aranjori Principali Mandatati, iar BCR a avut rol si de Agent de Documentatie, respectiv de Agent de Garantii si Plati.

Echipa de avocati CMS Romania care a oferit asistenta sindicatului de bancilor i-a inclus pe Ana Radnev, Tudor Naftica, Dan Patrascu și Florian Pacalici.