Arhive etichete: Catalyst Footprints AI

Investitorul de venture capital Catalyst Romania a condus in mai putin de doua luni din 2025 doua runde de investitii care au totalizat 7,3 mil. Euro atrase de catre companiile de tehnologie Footprints AI si .lumen

Catalyst Romania, un pionier al fondurilor locale de private equity si venture capital, a condus in mai putin de doua luni din 2025 doua runde de investitii care totalizeaza 7,3 mil. Euro, care au fost atrase de catre companiile de tehnologie .lumen si Footprints AI, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Footprints AI a anuntat pe 25 februarie 2025 ca a atras o investitie in valoare de 2,3 mil. Euro in cadrul unei runde de finantare conduse de catre Catalyst Romania, banii urmand sa fie alocati dezvoltarii si extinderii celei mai mari retele de retail media din Europa Centrala si de Est (CEE).

Catalyst Romania a investit 1,5 mil. Euro in cadrul tranzactiei derulate la Footprints AI, alaturi de care au mai participat Seedblink si alti investitori privati.

Platforma de finantare participativa bazata pe investitii de capital Seedblink a contribuit si ea la aceasta runda cu 100.000 Euro atrasi de la investitori prin intermediul propriei platforme, conform plafonului maxim stabilit pentru aceasta runda, chiar daca interesul manifestat de catre investitorii activi pe platforma a fost semnificativ mai mare.

De asemenea, toti investitorii anteriori ai Footprints AI au contribuit la aceasta runda, reafirmandu-si increderea in potentialul companiei.

Investitia va sprijini extinderea Footprints AI in Romania, regiunea CEE, precum si la nivel global. De asemenea, fondurile vor fi folosite si pentru accelerarea dezvoltarii platformei prin integrarea unor functionalitati avansate de inteligenta artificiala (AI), automatizare, scalabilitatea si securitatea datelor.

„Retail media reprezinta una dintre cele mai mari transformari din publicitatea digitala la nivel global, iar Footprints AI se afla in avangarda acestui sector. Am ales sa sustinem Footprints AI si datorita capacitatii companiei de a oferi o solutie scalabila si integrata, care raspunde nevoilor reale ale pietei si genereaza rezultate masurabile. Platforma si echipa din spatele acesteia au depasit asteptarile noastre, iar conform ultimelor date, cifra de afaceri a companiei a crescut de 6 ori in 2024 fata de anul anterior”, a spus Marius Ghenea, Managing Partner la Catalyst Romania, parte a retelei 3TS Capital Partners Romania, unul dintre principalele fonduri de capital de risc axate pe tehnologie din regiune, cu o experienta extinsa in sustinerea companiilor inovatoare.

Retail media le ofera brandurilor posibilitatea de a targeta eficient consumatorii pe baza comportamentului de cumparare, folosind date anonimizate si analize avansate si este, in acest moment, unul dintre cele mai dinamice segmente ale publicitatii digitale.

Piata globala de retail media este estimata sa atinga 166 de miliarde de dolari in 2025, iar pana in 2027, compania estimeaza ca o parte semnificativa a bugetelor destinate pana acum unor canale „traditionale” precum radio, TV, OOH, dar si digital marketing, va fi redirectionata catre acest canal.

„Aceasta investitie ne permite sa raspundem unei cereri tot mai mari din CEE, o regiune unde cererea pentru retail media depaseste cu mult oferta, si sa ne extindem in piete noi, acolo unde vom identifica un potential de crestere exceptional. Prioritatile noastre includ dezvoltarea continua a platformei, integrarea unor functionalitati avansate de inteligenta artificiala si consolidarea pozitiei noastre ca lider regional”, a declarat Dan Marc, CEO si cofondator Footprints AI.

In pietele din CEE, Footprints AI pariaza pe o cerere puternica intr-un context in care oferta este limitata si fragmentata. Platforma companiei vizeaza o geografie regionala cu o populatie de peste 120 de milioane de consumatori, oferind retailerilor si brandurilor solutii omnichannel integrate, care imbina datele din online si offline.

Parteneriatele companiei de tehnologie incheiate déjà in regiunea CEE includ retaileri de top precum Profi, Lagardère Travel Retail, Rimi Baltic, Studenac, Wolt, Bolt Food, Carrefour sau Altex.

Footprints AI estimeaza ca piata de retail media din Europa Centrala si de Est (CEE) poate atinge o valoare anuala de 500 de mil. Euro in urmatorii sase ani, pe fondul investitiilor tot mai consistente in publicitatea bazata pe date. Acest potential de crestere reflecta adoptarea accelerata a strategiilor de retail media de catre branduri care recunosc importanta utilizarii datelor in optimizarea campaniilor publicitare. Totodata, fragmentarea pietei si lipsa solutiilor scalabile creeaza o oportunitate unica pentru companii precum Footprints AI, care ofera tehnologii integrate, capabile sa adreseze atat nevoile retailerilor, cat si pe cele ale agentiilor. Regiunea CEE este in plin proces de transformare digitala, ceea ce favorizeaza cresterea acestui segment de publicitate inovatoare, cu perspective solide de extindere pe termen lung.

Catalyst Romania a mai raportat in 2025 si o alta investitie in zona companiilor de tehnologie.

Pe 15 ianuarie 2025, .lumen a anuntat ca incheiat cu success o runda de investitii de 5 mil. Euro, condusa de catre Catalyst, care isi propune sa aduca pe piata ochelari pentru nevazatori si de a avansa in tehnologia de conducerii autonome pentru pietoni (Pedestrian Autonomous Driving).

Firma fondata si condusa de catre Cornel Amariei a atras bani in aceasta runda si de la European Innovation Council Fund, Tigrim Capital, precum si 1 mil. Euro prin intermediul platformei de finantare participativa pe baza de capital strans de la investitori Seedblink.

Catalyst Romania a lansat primul sau fond de investitii in 2012, finantat prin initiative JEREMIE, iar in februarie 2022 a anuntat inchiderea noii generatii de fonduri de capital de risc – Catalyst Romania Fund II, la o capitalizare finala de 50 mil. Euro.

Primul fond lansat de catre Catalyst a inregistrat 6 exituri la companiile din portofoliu pana in decembrie 2024, obtinand din aceste exituri o medie a multiplilor fata de capitalul investit de peste 4x, conform declaratiilor lui Marius Ghenea, Managing Partner al Catalyst Romania, in cadrul MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024, eveniment organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Fondurile de investitii ale Catalyst Romania se concentreaza pe oferirea de capital initial pentru crestere companiilor tinere de tehnologie din Romania si Europa de Est, care au potentialul de a deveni lideri in regiune sau de a fi prezenti si a atinge o prezenta la nivel global.

Pe piata de venture capital din Romania, dupa lansarea Catalyst au urmat si alte fonduri locale cu capital de risc lansate de catre manageri precum Early Game Ventures si Gapminder, care in 2024 au anuntat fiecare intrarea pe piata cu a doua generatie de fonduri.