Arhive etichete: Caroli

Producătorul de mezeluri Caroli Foods Group împrumută 23 mil. Euro de la BCR și BRD pentru extinderea facilităților de producție și achiziția de echipamente

Caroli Foods Group, lider pe piața locală a procesării de carne, a contractat o facilitate de credit de 23 mil. Euro de la un sindicat bancar format din BCR și BRD. Cele două bănci au contribuit în mod egal la această finanțare.

Banii urmează să fie folosiți pentru extinderea capacităților de producție și achiziția de noi echipamente, inclusiv pentru finanțarea capitalului de lucru, au anunțat părțile implicate în tranzacție.

În cadrul acestei facilitați de credit, BCR are rolul de Coordonator, Aranjor Principal Mandat și Agent de Documentație, iar BRD cel de Aranjor Principal Mandat și Agent de Facilitate și Garanții. Finanțarea, în valoare de 23 de milioane de euro, a fost aranjata sub forma unui club-deal.

Firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asigurat consultanța juridică a celor doi finanțatori.

“2017 este un an istoric pentru Caroli Foods Group datorită preluării companiei de către Sigma Alimentos, unul dintre liderii mondiali de carne carne preparată și conservată. Această schimbare la nivel de acționariat garantează faptul că noi, Caroli Foods Group, vom continua să investim în brandurile noastre, în tehnologie și în inovație pentru a putea deservi consumatorii și pentru a le depăși așteptările. Mulțumesc BCR și BRD pentru încrederea acordată și pentru suportul oferit în satisfacerea nevoilor consumatorilor noștri și atingerea obiectivelor companiei”, a declarat Khaled el Solh, CEO Caroli Foods Group.

Sigma Alimentos, parte a conglomeratului mexican Alfa Group, a anunțat pe 1 septembrie preluarea unui pachet de 51% din acțiuni de la familia El Solh, ajungând astfel la o participație de 100% din acțiunile Caroli Foods Group, achiziție finanțată din lichiditățile curente ale cumpărătorului.

“Ne bucurăm că prin acest nou credit sindicalizat putem susține o companie precum Caroli Foods Grup, un brand de talie națională, cu o puternică amprentă industrială și capacități semnificative de distribuție și desfacere. Finanțarea companiilor care produc, angajează și contează în viața românilor rămâne unul dintre obiectivele noastre cheie”, a declarat Cătălina Porojan, Director Executiv al Direcției Groupe Large Corporate Finance în cadrul BCR.

„Noua facilitate de credit sindicalizat aranjată împreună cu BCR pentru Grupul Caroli Foods reconfirmă poziția BRD Groupe Société Générale de partener pe termen lung pentru companii si angajamentul nostru total de a continua să finanțăm activ economia, dezvoltarea afacerilor creatoare de valoare adăugată și clienţi precum Grupul Caroli Foods” a declarat Mihaela Chifiac, Director Comercial, Corporate Banking & Global Financing BRD.

Pe piața locală, sectorul procesării de carne și afacerile conexe arată rate de creștere atractivă pentru derularea de noi investiții. Recent, grupul Premium Porc a contractat un credit de 55 mil. Euro de la un consorțiu format din BCR, BRD, UniCredit și Raiffeisen.

În ultimii ani, companiile de profil au investit peste 500 mil. Euro în sector, indică Asociația Română a Cărnii, care reprezintă circa 60% din producția națională de mezeluri.

Caroli Foods Group dispune de o unitate de producție la Pitești, unde are circa 1.200 de angajați. În 2016, Caroli a avut vânzări de circa 88 mil. Euro. Compania are în portofoliu mărci precum Caroli, Sissi și Primo.

Pe piața locală de profil, Caroli concurează cu jucători precum Unicarm, Cris-Tim, Meda Prod ’98 sau Aldis.

Operațiunile Sigma Alimentos, companie globală cu venituri de 5,7 mld. dolari pe an, sunt puternic ancorate în America de Nord și America Latină, respectiv Europa Occidentală astfel că preluarea unei platforme de top pe piața din România precum cea a Caroli Foods Group deschide porțile de intrare în această regiune a Europei de Est.

Holdingul Alfa, în portofoliul căruia se află Sigma Alimentos,  este al treilea grup ca mărime din Mexic și este deja activ în Europa de Est prin producătorul de componente auto din aluminiu Nemak, ce are operațiuni la scară globală, inclusiv în Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

 

Sigma Alimentos va finanța preluarea Caroli Foods Group din lichiditățile sale curente. Afacerea familiei libaneze El Solh devine încă un cap de pod în Europa de Est pentru al treilea gigant al Mexicului, grupul Alfa cu venituri anuale de 16 mld. Dolari

Compania mexicană Sigma Alimentos va finanța achiziția pachetului de 51% din afacerea Caroli Foods Group de la familia libaneză El Solh din propriile lichidități.

“Achiziția va fi finanțată cu lichiditățile curente”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Jose Vivanco, Vicepreședinte responsabil de comunicare și relația cu investitorii în cadrul Sigma Alimentos, care a adăugat că structura tranzacției înseamnă plată integrală de numerar pentru pachetul de acțiuni preluat.

Întrebați care este valoarea tranzacției, reprezentanții Sigma Alimentos afirmă că nu dezvăluie o astfel de informație din motive de confidențialitate.

“În calitate de companie globală, Sigma evaluează în mod constant oportunitățile din regiunile în care are în prezent participare și regiuni noi pentru a-și extinde amprenta globală”, a mai spus Jose Vivanco din partea Sigma Alimentos.

Sigma Alimentos a anunțat pe 1 septembrie achiziția pachetului de acțiuni care duce compania mexicană în postura de 100% acționar în afacerea Caroli Foods Group, lider pe piața de mezeluri și una dintre cele mai mari afaceri locale de pe piața cărnii.

Caroli Foods Group dispune de o unitate de producție la Pitești, unde are circa 1.200 de angajați. În 2016, Caroli a avut vânzări de circa 88 mil. Euro. Compania are în portofoliu mărci precum Caroli, Sissi și Primo.

Pe piața locală de profil, Caroli concurează cu jucători precum Unicarm, Cris-Tim, Meda Prod ’98 sau Aldis.

Achiziția permite Sigma Alimentos să își continue strategia de creștere în regiunea atractivă a Europei de Est.

Operațiunile Sigma Alimentos, companie globală cu venituri de 5,7 mld. dolari pe an, sunt puternic ancorate în America de Nord și America Latină, respectiv Europa Occidentală astfel că preluarea unei platforme de top pe piața din România deschide porțile de intrare în această regiune a Europei de Est.

Pe 2 februarie, Sigma Alimentos a vândut obligațiuni pe piața europeană în valoare de 600 mil. Euro, la o dobândă de 2,625% pe an cu maturitate la 7 ani, banii fiind destinați refinanțării datoriilor.

Sigma Alimentos dispunea la 30 iunie de numerar și echivalent numerar de 584,8 mil. dolari. După primul semestru al anului, compania raporta o datorie netă de 1,9 mld. dolari, echivalentul unui multiplu de 3,1 x EBITDA.

Sigma Alimentos face parte din gigantul global Alfa, al treilea grup ca mărime din Mexic după America Movil (controlată de miliardarul Carlos Slim Helu) și Femsa, potrivit clasamentului Forbes privind cele mai mari companii publice din lume.

Alfa a raportat pentru 2016 venituri de 15,8 mld. Dolari, EBITDA de 2,3 mld. Dolari și o valoare de piață de 7,3 mld. Dolari pe bursa din Mexic.

Holdingul Alfa controlează mai multe afaceri – Sigma Alimentos (multinațională în sectorul industriei alimentare), Alpek – unul dintre cei mai producători din lume de poliesteri, Nemak – furnizor de soluții pentru industria auto, Axtel în sectorul de IT&C și Newpek – companie petrolieră de explorare și producție cu operațiuni în Mexic și SUA.

Alfa este activă în Europa de Est prin producătorul de componente auto din aluminiu Nemak, ce are operațiuni la scară globală, inclusiv în Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria. Pentru subsidiara Sigma Alimentos România este prima și singura piață din Europa de Est în care este activă.

Printre cei mai mari acționari ai Alfa se numără fondurile americane de investiții Vanguard Group (cu 1,88% din acțiuni), Dimensional Fund Advisors – 1,36%, fonduri administrate de către BlackRock sau fondul guvernamental de pensii din Norvegia.

 

Tranzacție la vârful pieței mezelurilor: Grupul mexican Sigma Alimentos preia afacerea de aproape 100 mil. euro a Caroli Foods Group de la familia libaneză El Solh

Grupul mexican Sigma Alimentos a preluat încă 51% din acțiuni din Caroli Foods Group, lider pe piața mezelurilor și unul dintre cei mai mari jucători din industria cărnii, ajungând să dețină pachetul integral al afacerii.

Anterior tranzacției, Caroli Foods Group era controlată de familia libaneză El Solh, iar grupul mexican ocupa poziția de acționar minoritar în companie.

Preluarea Caroli Foods Group se înscrie în strategia grupului mexican de extindere în regiunea Europei Centrale și de Est.

Khaled El Solh rămâne la conducerea companiei alături de echipa de management și după încheierea tranzacției.

Achiziția Caroli Foods Group vine într-un context în care grupul mexican și-a trecut pe 1 iulie o altă companie în portofoliu, cumpărând afacerea SUPEMSA (Sociedad Suizo Peruana de Embutidos S.A.) din Peru.

Sigma Alimentos a raportat pentru primul semestru al acestui an venituri de 2,8 mld. Dolari.

Caroli Foods Group a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 429,7 mil. Lei (95,4 mil. Euro) și un profit net de 15,7 mil. Lei (3,5 mil. Euro) și 1.042 de angajați.

Compania a luat nastere in Romania in 1994 si are în portofoliu mărci precum Caroli, Campofrio, Sissi, Maestro si Primo.

Pe piața locală de profil, Caroli concurează cu jucători precum Unicarm, Cris-Tim, Meda Prod ’98 sau Aldis.