Arhive etichete: Carlyle Romania

Carlyle Mazarine

Carlyle a finalizat tranzactia anuntata in octombrie 2024 de vanzare a pachetului majoritar de actiuni la Mazarine Energy, care administreaza in Romania 28 de zacaminte petroliere si o capacitate de productie de electricitate de peste 8 MW. Tranzactia venita pe “filiera olandeza” nu a fost notificata Consiliului Concurentei

Mazarine Energy a anuntat pe 25 februarie 2025 ca fondatorul companiei a finalizat achizitia participatiilor detinute de catre Carlyle si fondul de investitii olandez Ramphastos Investments, tranzactie facuta publica de catre cumparator inca de la finele lui octombrie 2024, conform informatiilor disponibile jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.

Astfel, Carlyle a vandut pachetul majoritar pe care il detinea prin intermediul fondului de private equity Carlyle International Energy Partners I in compania Mazarine Energy, care in Romania administreaza un portofoliu format din 28 de campuri petroliere onshore (pe uscat) si o capacitate de productie de electricitate de 8,3 MW.

Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica de catre partile implicate.

Semnarea tranzactiei a fost anuntata de catre Mazarine Energy printr-un comunicat de presa din 31 octombrie 2024.

Achizitia pachetelor de actiuni detinute de catre Carlyle si Ramphastos Investments la Mazarine Energy, care a dus la schimbarea controlului companiei de la gigantul american global din sectorul de investitii catre fondatorul Edward van Kersbergen, nu a fost notificata pana acum Consiliului Concurentei, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Mazarine Energy Romania, subsidiara locala a companiei Mazarine Energy, a raportat pentru 2023 o cifra de afaceri de peste 179 mil. RON (circa 36 mil. Euro) si o pierdere de peste 13 mil. RON (aproximativ 2,6 mil. Euro) la un personal format din 152 de angajati.

Indicatorii din ultimul bilant anual indica active totale ale Mazarine Energy Romania in jurul a 292 mil. RON (peste 58 mil. Euro), conform calculelor jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.

Portofoliul Mazarine Energy Romania a fost format in urma a doua achizitii de perimetre petroliere care au fost vandute de catre OMV Petrom, liderul local al pietei petroliere aflat sub controlul concernului austriac OMV.

In 2017, Mazarine Energy a finalizat achizitia unui pachet de active si drepturile aferente din acorduri de concesiune pentru 19 perimetre ale OMV Petrom alaturi de personalul aferent de peste 200 de oameni, valoarea tranzactiei nefiind facuta publica de catre partile implicate.

Cele 19 perimetre au inregistrat inainte de vanzare o productie zilnica totala de aproximativ 1.000 barili echivalent petrol pe zi, adica sub 1% din producția zilnică a OMV Petrom.

Achizitia a fost finantata dintr-o linie de capital de 500 mil. USD asigurata de catre fondul de investitii Carlyle International Energy Partners I.

In 2019, Mazarine Energy si-a majorat semnificativ portofoliul sau de active din Romania cu o noua achizitie de active de la OMV Petrom care a constat intr-un transfer de 9 campuri petroliere alaturi de instalatiile si personalul aferent.

Mazarine Energy BV – o companie cu operatiuni in sectorul de petrol si gaze din Tunisia si Romania a fost infiintata in 2013, iar din 2016 pachetul majoritar al acesteia a fost preluat de catre fondul de investitii Carlyle International Energy Partners I.

Intrarea Mazarine Energy sub administrarea gigantului american global Carlyle si dezvoltarea companiei au conectat trei olandezi cu pozitii – cheie in incheierea acestui parteneriat pe linia Mazarine Energy – Carlyle – Ramphastos Investments.

Fondatorul si CEO al Mazarine Energy este antreprenorul olandez Edward van Kersbergen, care si-a inceput cariera in 1988 in cadrul gigantului petrolier global Shell.

Edward van Kersbergen este co-fondator al Sunrise Energy Group si a fost un antreprenor activ de-a lungul timpului in mai multe companii din sfera sectorului de energie. In 2013, si-a vandut pachetul majoritar al firmei de consultanta in sectorul de petrol si gaze Xodus catre compania japoneza Chiyoda.

Fondul de investitii Ramphastos Investments, actionar minoritar in cadrul Mazarine Energy pana in 25 februarie 2025, a fost fondat in 1994 de catre investitorul olandez Marcel Boekhoorn.

Marcel Boekhoorn si-a inceput cariera in 1981 in cadrul firmei de consultanta globale Deloitte, iar in 1991 a devenit Partener in firma din Big Four.

Marcel Boekhoom era cotat in 2023 de catre revista Forbes ca unul dintre cei mai bogati oameni din Olanda, cu o avere estimata la 2,5 mld. USD, valoare comparabila cu cea a averii lui Frans Muller, CEO al gigantului Ahold Delhaize – noul proprietar al Profi, conform sursei citate.

De asemenea, omul – cheie la preluarea Mazarine Energy de catre fondul de investitii Carlyle Energy International Partners I a fost antreprenorul si investitorul Marcel van Poecke, actualul Chair pentru energie al Carlyle. Marcel van Poecke are un istoric bogat de tranzactii de succes cu active din sectorul de petrol si gaze din Europa.

Marcel van Poecke a condus pana recent administrarea fondurilor de investitii Carlyle International Energy Partners I si II.

Pariul sau pe randamentele din sectorul de petrol si gaze intr-o vreme in care pe val au fost proiectele de energie verde si nu industria clasica de extractie si productie de hidrocarburi a fost atat de determinat incat Marcel van Poecke a investit circa 100 mil. USD din proprii sai bani, conform Financial Times, in noul fond Carlyle International Energy Partners II, care a strans 2,3 mld. USD de la investitori.

Strategia Carlyle de investitii pe piata globala de energie vizeaza un mix extins de resurse, insa fata de alti investitori financiari a pariat pe achizitia de active in sectorul de explorare si productie de petrol si gaze si pe cresterea valorii acestor active prin adaugarea de componente de “inverzire” a unui portofoliu “brown”.

Strategia a dat déjà roade si a marcat in 2023 vanzarea unui portofoliu de active globale cunoscut sub umbrela Neptune Energy catre gigantul petrolier italian Eni in cadrul unei tranzactii totale de 4,9 mld. USD.

Reteta folosita la Neptune Energy de a adauga active de productie de energie regenerabila alaturi de activele clasice de productie de petrol si gaze ar putea fi un argument solid pentru viitoare exituri, inclusiv la un potential exit de la Black Sea Oil & Gas SA, compania care este operatorul proiectului Midia de exploatare gaze din Marea Neagra.

Black Sea Oil & Gas SA este o companie controlata in proportie de 90% de catre fondul de investitii Carlyle International Energy Partners I, iar alte 10% sunt in mana EBRD.

De fapt, exitul Carlyle din Mazarine Energy reduce expunerea pe piata din Romania exclusiv la proiectul Midia, unde déjà compania controlata de catre Carlyle dezvolta in paralel si alte oportunitati de investitii care sa ii permita sa foloseasca infrastructura construita déjà in cadrul proiectului Midia din Marea Neagra pentru proiecte de productie de energie verde – un parc fotovoltaic (productie de energie solara) pe uscat, un parc eolian in largul Marii Negre – dar si alte proiecte de decarbonare, inclusiv oportunitati de captare si stocare a carbonului.

In plus, Carlyle a anuntat in 2024 un plan ambitios de investitii in centrale de productie de biogaz in Romania, care ar putea costa in jurul a 150 mil. Euro pentru dezvoltarea a pana la 5 proiecte de biometan, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Black Sea Oil & Gas a investit déjà circa 400 mil. USD in proiectul de productie de gaze Midia din Marea Neagra, efort sustinut inclusiv prin contractarea unui credit de 200 mil. Euro in 2019 de la un sindicat de banci romanesti si internationale.

Compania controlata de catre Carlyle a rambursat integral acest imprumut déjà dupa pornirea productiei in perimetrul Midia.

In octombrie 2024, Black Sea Oil & Gas SA si-a reimprospatat puterea de investitii si a contractat pe termen lung o finantare noua in valoare de 173 mil. USD de la un sindicat de banci romanesti si internationale, asa cum jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO a informat in premiera pe 24 februarie 2025.

Carlyle International Energy Partners (CIEO) I este un fond de investitii ridicat de catre Carlyle in 2013 cu un capital de 2,5 mld. USD.

Fondul de investitii CIEP I a investit déjà 99% din capitalul fondului, adica 2,464 mld. USD si a obtinut pana acum venituri de 3,047 mld. USD. La 31 decembrie 2024, fondul CIEP I a raportat un multiplu de 1,9x la capitalul investit si un IRR net (rata de rentabiitate interna) de 9%, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Carlyle este unul dintre cei mai mari manageri de investitii la nivel global cu active sub administrare de 441 mld. USD.

carlyle credit banci bun

Carlyle si EBRD au semnat contractarea de catre Black Sea Oil & Gas a unei finantari noi de 173 mil. USD de la un sindicat de banci romanesti si internationale pentru finantarea unor proiecte in derulare si investitii in proiectul Midia din Marea Neagra. Banii vor fi disponibili inclusiv pentru finantarea proiectelor subsidiarei BSOG Energy, ale carei proiecte de productie de biogaz se ridica la circa 150 mil. Euro. Black Sea Oil & Gas a rambursat integral déjà catre banci imprumutul de circa 200 mil. Euro contractat anterior pentru finantarea partiala a proiectului offshore de productie de gaze

Black Sea Oil & Gas SA, operatorul si investitorul majoritar in proiectul Midia de productie de gaze din Marea Neagra, a contractat in octombrie 2024 un credit in valoare de 173 mil. USD, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Finantarea a fost asigurata de catre un sindicat de banci, care include banci romanesti si internationale, potrivit informatiilor obtinute in exclusivitate de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Imprumutul este structurat sub forma unei facilitati revolving pe termen lung care asigura companiei un capital initial si flexibilitatea de a rambursa sau de a retrage bani pe masura ce are nevoie sa isi finanteze proiectele aflate in derulare si sa isi poata respecta obligatiile privind programul sau de investitii, plata de taxe sau alte scopuri corporative generale.

Imprumutul contractat de catre Black Sea Oil & Gas SA reprezinta una dintre cele mai importante finantari corporative din 2024 contractate de catre o companie din Romania.

Black Sea Oil & Gas SA este o companie controlata de catre fondul de investitii Carlyle International Energy Partners (CIEP), administrat de catre Carlyle, care detine un pachet de 90% din actiuni, in timp ce Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) este un actionar minoritar semnificativ cu o participatie de 10% din companie.

Black Sea Oil & Gas SA este operator si principalul investitor in proiectul Midia care a inceput productia de gaze din Marea Neagra, detinand in perimetrul offshore o participatie de 70% si avand alaturi in aceasta asociere investitori precum Petro Ventures cu o participatie de 20%, respectiv compania italiana Gas Plus cu 10%.

Tranzactia de finantare a avut loc intr-un context in care alte companii din sectorul de petrol si gaze atat din Romania, cat si din Europa s-au orientat catre alte surse de finantare.

“Pe scurt, sectorul (de petrol si gaze, n.r.) nu se descurca rau in ciuda tuturor miscarilor catre energie verde, arii precum midstream (sectorul care conecteaza segmentele upstream si downstream si include infrastructura de transport si inmagazinare, n,.r.) si downstream (sectorul de distributie, n.r.). sunt zone care inca pot fi finantate de majoritatea creditorilor. Statistic, 20 de institutii de credit europene au asigurat peste 230 mld. USD in finantari catre aceasta industrie din 2021 pana acum. Creditarea este comparabila cu nivelurile vazute in anii anteriori. Deci, as putea spune ca este aproape <<business as usual>> (afaceri ca de obicei, n.r.). Totusi, unele banci isi amendeaza politica de imprumut pentru sectorul de petrol si gaze dintre care majoritatea nu pot finanta zona de upstream (operatiuni de explorare si productie, n.r.). Aproape toate tranzactiile pentru proiectele midstream si upstream din petrol si gaze au fost emisiuni de obligatiuni”, a comentat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Nick Vozianov, Director Loan Syndicate, in cadrul ING Bank Londra, care acopera tranzactii de finantare pentru clienti din zone precum Europa Centrala si de Est si Orientul Mijlociu.

Un astfel de exemplu recent il ofera Romgaz, o companie listata pe bursa de la Bucuresti si controlata de catre statul roman in proportie de 70%, care a plasat in toamna lui 2024 o emisiune de obligatiuni de 500 mil. Euro cu maturitatea la 5 ani si un cupon anual de 4,75%. Mai mult, Romgaz a anuntat ca mixul de finantare va merge in continuare catre emisiuni de obligatiuni pentru a nu pune presiune pe cashflow-ul companiei intr-un moment in care compania intra intr-o faza de accelerare a investitiilor in proiectul Neptun Deep – impartit in mod egal cu OMV Petrom, proiect estimat sa inceapa productia de gaze din Marea Neagra in 2027.

 

Cum arata portofoliul de proiecte Black Sea Oil & Gas – productie de gaze, proiecte de energie verde si planuri de centrale de biogaz

Noua finantare atrasa de catre Black Sea Oil & Gas SA este directionata atat catre proiectul de productie de gaze Midia, cat si catre alte proiecte de investitii.

Proiectul Midia (MGD) este primul proiect de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental romanesc al Marii Negre construit déjà in ultimii peste 30 de ani. Black Sea Oil & Gas SA a anuntat in 2022 inceperea productiei de gaze in perimetrul Midia, care in 2023 era la un nivel de peste 1 mld. metri cubi pe an, echivalentul a 12% din cererea de gaze naturale la nivel intern.

Black Sea Oil & Gas a anuntat ca a investit 400 mil. USD pentru dezvoltarea proiectului Midia (MGD), care va produce aproximativ 10 mld. metri cubi de gaze naturale pana in 2034.

Compania controlata de catre Carlyle dezvolta in paralel si alte oportunitati de investitii care sa ii permita sa foloseasca infrastructura construita déjà in cadrul proiectului Midia din Marea Neagra pentru proiecte de productie de energie verde – un parc fotovoltaic (productie de energie solara) pe uscat, un parc eolian in largul Marii Negre – dar si alte proiecte de decarbonare, inclusiv oportunitati de captare si stocare a carbonului.

Noul imprumut sindicalizat este, de asemenea, o sursa de lichiditate disponibila si pentru finantarea proiectelor BSOG Energy, subsidiara infiintata recent pentru dezvoltarea de centrale de biogaz pe piata din Romania.

Noul pariu al Carlyle si al EBRD pe piata din Romania are in vedere ca biogazul va juca un rol semnificativ in atingerea tintelor climatice ale Uniunii Europene, iar cererea de biogaz este asteptata sa creasca cu 20% pe an in acest deceniu, sub impulsul dat de politicile de sprijin si stimulentele acordate la nivelul UE.

Planurile BSOG Energy vizeaza executia in termen de 3 – 5 ani a unui numar de pana la 5 proiecte de biometan cu o capacitate minima instalata de 15 MW fiecare, care vor costa circa 150 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

In medie, un astfel de proiect de productie de biometan este estimat in jurul a 30 mil. Euro, iar mixul de finantare per proiect ar insemna contractarea unei finantari (debt finance) care sa reprezinte pana la 50% din valoarea proiectului.

In octombrie 2024, BSOG Energy a anuntat primul sau proiect de productie de biometan in urma unui acord semnat cu DN Agrar, cea mai mare ferma integrata din Romania si lider in productia de lapte de vaca, o companie listata pe bursa de la Bucuresti, in cadrul unei investitii totale de peste 30 mil. Euro.

In acest caz, investitia de capital ar putea fi asigurata de catre Black Sea Oil & Gas SA – compania – mama a BSOG Energy, sau din partea actionarilor sai Carlyle si EBRD, in timp ce partea de finantare ar putea fi acoperita sub forma unui project finance care sa acopere pana la 50% din costurile proiectului.

Black Sea Oil & Gas SA a intrat in proiectul offshore Midia de productie de gaze dupa ce Carlyle a cumparat in 2015 active ale companiei canadiene Sterling Resources din Marea Neagra, iar ulterior s-a alaturat proiectului si EBRD, atat in calitate de investitor cu o participatie minoritara in proiect, insa si ca finantator, respectiv catalizator pentru alte banci pentru a completa resursele de lichiditate necesare dezvoltarii proiectului.

In acest context, un sindicat de banci din care au facut parte institutii de credit precum Credit Agricole Corporate Investment Banking din Franta, Societe Generale Londra, Raiffeisen Bank International AG Viena, BCR (subsidiara locala a bancii austriece Erste Bank), Credit Agricole Bank Romania, BRD SocGen (parte a bancii franceze Societe Generale) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) a semnat in decembrie 2019 si a actualizat in anii urmatori un acord de credit sindicalizat de 200 mil. Euro, cu o facilitate de majorare de inca 50 mil. Euro, catre cele trei companii implicate in proiectul Midia – Black Sea Oil & Gas SA, Petro Ventures Resources si Gas Plus.

Consortiul de finantatori a fost ulterior modificat, printre bancile cooptate in 2021 fiind si Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre (BSTDB).

Acest imprumut bancar sindicalizat, care a fost un instrument – cheie pentru finantarea proiectului si intrarea acestuia in faza de productie de gaze, a fost rambursat integral catre banci si a fost inchis, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Cele 3 companii implicate in proiect si-au imbunatatit semnificativ lichiditatea si si-au majorat consistent veniturile dupa intrarea in faza de productie a proiectului de la Midia.

Astfel, pentru 2023 Black Sea Oil & Gas a raportat un profit net de 564 mil. RON (peste 113 mil. Euro) si o cifra de afaceri de 1,45 mld. RON (peste 290 mil. Euro), in timp ce Petro Ventures Resources a obtinut un profit net de peste 147 mil. RON (peste 29 mil. Euro) la o cifra de afaceri de 457 mil. RON (peste 91 mil. Euro), iar Gas Plus Dacia a inregistrat un profit net de peste 190 mil. RON (peste 38 mil. Euro) la o cifra de afaceri de 228 mil. RON (peste 45 mil. Euro), conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

 

Cum a ajuns proiectul Midia la prima productie de gaze din sectorul romanesc al Marii Negre dupa 30 de ani

Soarta proiectului Midia s-a schimbat in urma cu 10 ani, cand Carlyle International Energy Partners (CIEP) a anuntat ca va plati 42,5 mil. USD pentru achizitia Midia Resources SRL, prin intermediul careia si-a trecut in portofoliu licentele de explorare in perimetrele Pelican 13, Midia 15, Luceafarul 25 si Muridava 27. Sterling Resources detinea atunci o participatie de 65% in blocurile Pelican 13 si Midia 15, respectiv o participatie de 50% in blocul 25 Luceafarul si un pachet de 40% in blocul 27 Muridava.

Carlyle International Energy Partners este un fond de investitii ridicat in 2013 de catre managerul american de active Carlyle, fond cu un capital de 2,5 mld. USD disponibil pentru investitii oportuniste la nivel global in afara Americii de Nord. Fondul de investitii se concentreaza asupra activelor din sectorul de petrol si gaze de pe segmentele de explorare si productie (cum este cazul proiectului Midia), rafinare, distributie si vanzare de produse petroliere, precum si in sfera serviciilor asociate activitatilor petroliere.

In august 2017, BERD a anuntat ca ia in considerare o investitie de capital de 19,9 mil. Euro (23,4 mil. USD) in compania Black Sea Oil & Gas, detinuta integral la acel moment de catre Carlyle International Energy Partners, ceea ce i-a dat acces la participatia de 10% din companie.

In iunie 2019, compania italiana Gas Plus a semnat transferul pentru o cota de 5% din proiectul Midia catre compania Black Sea Oil & Gas, operatorul perimetrului, tranzactie aprobata anterior de catre fosta Agentie Nationala pentru Resurse Minerale. Transferul pachetului de 5% din proiectul Midia de catre Gas Plus a fost agreat la acea data pentru un pret de 5,3 mil. Euro, din care 3,3 mil. Euro plata la data finalizarii tranzactiei, iar alte 2 mil. Euro urmand sa fie platite de catre Black Sea Oil & Gas in termen de 3 luni de la inceperea productiei de gaze in perimetru, deci practic din vanzarea gazelor produse, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Ca urmare a tranzactiei, Black Sea Oil & Gas si-a majorat in 2020 participatia in perimetru de la 65% la 70% concomitent cu reducerea cotei aferente companie italiene Gas Plus de la 15% la 10%.

Carlyle, una dintre cele mai mari firme de investitii din lume cu active sub administrare de 441 mld. USD, are insa o amprenta mai mare pe piata din Romania daca privim dincolo de proiectul Midia de la Marea Neagra.

Mazarine Energy Romania SRL, subsidiara a Mazarine Energy BV, a incheiat in 2017 un acord prin care a preluat 19 campuri petroliere pe uscat (onshore) alaturi de alte active de la OMV Petrom, alaturi de un personal de 200 de oameni angajati anterior de subsidiara locala a grupului austriac OMV. Cele 19 campuri petroliere aveau in 2015 o productie cumulata de circa 1.000 barili echivalent titei pe zi. Achizitia a fost finantata dintr-o linie de capital de 500 mil. USD asigurata de catre Carlyle International Energy Partners, pretul de achizitie nefiind facut public.

Ulterior, Mazarine Energy a mai preluat la 1 martie 2019 inca 9 campuri petroliere de la OMV Petrom, care de asemenea inregistrau o productie cumulata de circa 1.000 barili echivalent titei pe zi.

Mazarine Energy este o companie petroliera fondata in 2013 de catre Edward van Kersbergen, al carei control a fost preluat apoi in 2016 de catre fondul de investitii Carlyle International Energy Partners.

La randul sau, EBRD este unul dintre cei mai mari investitori institutionali din Romania, cu un portofoliu divers format din companii, banci, dar si un investitor activ indirect printr-o multitudine de fonduri de investitii in care este investitor LP (limited partner).

EBRD a anuntat investitii de 707 mil. Euro in 44 de proiecte derulate in 2024 in Romania.

BSTDB se alatura cu un imprumut de 15 mil. Euro sindicatului condus de catre bancile franceze Credit Agricole si Societe Generale care finanteaza cu pana la 250 mil. Euro proiectul Midia din Marea Neagra. Gigantul american de investitii Carlyle diversifica sursele de finantare pentru afacerea programata sa inceapa in toamna productia locala off-shore de gaze. Cat plateste compania controlata de Carlyle pentru 5% din proiectul Midia

Gigantul american al investitiilor Carlyle extinde sursele de finantare ale proiectului de investitii Midia, care urmeaza sa treaca la productia de gaze off-shore din Marea Neagra in toamna acestui an.

Astfel, Banca pentru Comert si Dezvoltare a Marii Negre (BSTDB) a anuntat pe 6 mai 2021 ca a acordat un imprumut de 15 mil. Euro celor trei companii implicate in dezvoltarea proiectului de gaze Midia. Black Sea Oil & Gas SA, operatorul perimetrului de exploatare aflat in portofoliul fondului de investitii Carlyle International Energy Partners, detine controlul proiectului cu o cota de participatie de 70%, in timp ce grupul privat de investitii Petro Ventures are un pachet de 20%, iar compania italiana de explorare petroliera Gas Plus poseda o participatie de 10% din afacere.

BSTDB si-a facut publica inca din decembrie 2020 intentia de a participa la finantarea proiectului de gaze Midia, alaturandu-se astfel unui sindicat de banci format din Credit Agricole Corporate Investment Banking Franta, Societe Generale Londra, Raiffeisen Bank International AG Viena, BCR, Credit Agricole Bank Romania, BRD SocGen si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), ce au semnat in decembrie 2019 si au actualizat in 2020 acordul de finantare cu cele trei companii implicate in proiectul Midia pentru un imprumut sindicalizat de 200 mil. Euro, care dispune de o facilitate de majorare cu inca 50 mil. Euro, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

‘’Ne bucuram ca suntem asociati cu acest proiect care ajuta Romania sa isi exploateze rezervele offshore pentru a promova solutii mai ecologice si a-si imbunatati competitivitatea infrastructurii. Speram ca imprumutul nostru va crea oportunitati de afaceri pentru antreprenorii locali si va oferi un flux de venituri pe termen lung pentru tara’’, a declarat Dmitry Pankin, presedintele BSTDB.

Proiectul de investitii Midia este estimat la aproximativ 600 mil. dolari, potrivit ultimelor date facute publice de catre managementul Black Sea Oil and Gas SA.

In februarie 2021, Bank of China a iesit din lista partilor care dispun de garantii totale de pana la 400 mil. euro, ca urmare a acordurilor de finantare incheiate cu firmele care detin participatii in proiect, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Carlyle, managerul unor active in valoare de 246 mld. dolari la nivel global, a intrat in proiectul Midia prin achizitia in 2015 a activelor companiei canadiene Sterling Resources din Marea Neagra, iar apoi a dezvoltat treptat structura de finantare a proiectului Midia prin cooptarea BERD ca si co-investitor in compania de proiect, la care s-a adaugat ulterior componenta de credit bancar.

Astfel, proiectul Midia de explorare si productie a gazelor controlat de catre unul dintre fondurile de investitii ale lui Carlyle dispune de o gama larga de surse de finantare – de la capitalul fondului de investitii administrat de catre Carlyle pana la bani de la co-investitori,de la banci locale, de la banci internationale, precum si de la institutii financiare internationale de dezvoltare.

Miza productiei locale de gaze off-shore din Marea Neagra capata o importanta aparte in contextul in care intareste rolul independentei energetice a Romaniei intr-un peisaj in care regiunea Europei Centrale si de Est, dar si o buna parte din continent depind in continuare de importurile de gaze din Rusia pentru a-si acoperi cererea interna. De asemenea, proiectul Midia inseamna prima instalatie de productie de gaze dezvoltata dupa 1989 in sectorul romanesc al Marii Negre. In paralel, producatorul de gaze controlat de catre statul roman Romgaz Medias asteapta acum un raspuns la oferta sa de la compania  petroliera americana ExxonMobil pentru preluarea participatiei de 50% din perimetrul Neptun, unde deja OMV Petrom, companie aflata sub controlul companiei austriece OMV, detine restul participatiei de 50% din proiectul unde este asteptata o decizie privind continuarea investitiei pentru dezvoltarea de asemenea a unor zacaminte off-shore de gaze.

Black Sea Oil & Gas SA este titularul, impreuna cu Petro Ventures Resources SRL si Gas Plus International BV,  si operator in cadrul Acordului de concesiune pentru explorarea, dezvoltarea si productia de hidrocarburi in perimetrele offshore XIII Pelican si XV Midia. Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia va produce si procesa gaze in zacamintele Ana si Doina aflate in Perimetrul XV Midia si consta in forarea a patru sonde in zacamantul Ana, unde va fi instalata o platforma mica automatizata pentru a gazdui capurile de sonda si facilitatile pentru controlul productiei. O sonda suplimentara va fi forata in zacamantul Doina din apropiere ca dezvoltare submarină, gazul fiind directionat catre platforma zacamantului Ana printr-o conducta submarina de 18 km. Gazele de la ambele zacaminte vor fi transportate catre uscat printr-o conducta de 126 km care va avea o portiune pe uscat la Vadu, comuna Corbu din jud. Constanta. De la portiunea de uscat, gazele vor fi directionate printr-o conducta ingropata pe uscat (cu o lungime de aproximativ 4,3 km) la o noua statie de tratare a gazelor din zona Vadu, unde vor fi procesate inainte de a fi livrate in sistemul national de transport a gazelor naturale, operat de catre compania nationala de transport Transgaz, potrivit datelor publice ale proiectului. Rezervele de gaze din aceste zacaminte ce urmeaza sa intre in productie din noiembrie 2021 sunt estimate la circa 10 mld. metri cubi de gaze.

Cumparatorul productiei de gaze din Marea Neagra este compania franceza Engie, care in Romania controleaza distributia de gaze din jumatatea de sud a Romaniei si este unul dintre cei mai mari traderi de gaze. In noiembrie 2018, Black Sea Oil & Gas SA a anuntat ca a incheiat cu Engie un contract de achizitie de gaze pe minim 10 ani. La o capacitate de productie de circa 1 mld. de metri cubi de gaze pe an, proiectul ar echivala cu o pondere de 10% din consumul de gaze al Romaniei.

 

 

Cat costa 5% din proiectul Midia a gazelor din Marea Neagra

 

Gigantul american al investitiilor Carlyle a anuntat in martie 2015 ca va cumpara prin intermediul unui fond de investitii Carlyle International Energy Partners (CIEP) afacerile din Romania ale companiei canadiene Sterling Resources.

CIEP a anuntat atunci ca va plati 42,5 mil. USD pentru achizitia Midia Resources SRL, prin intermediul careia si-a trecut in portofoliu licentele de explorare in perimetrele Pelican 13, Midia 15, Luceafarul 25 si Muridava 27. Sterling Resources detinea atunci o participatie de 65% in blocurile Pelican 13 si Midia 15, respectiv o participatie de 50% in bocul 25 Luceafarul si un pachet de 40% in blocul 27 Muridava.

In august 2017, BERD a anuntat ca ia in considerare o investitie de capital de 19,9 mil. Euro (23,4 mil. USD) in compania Black Sea Oil & Gas, detinuta atunci integral de catre Carlyle International Energy Partners. In urma tranzactiei prin care BERD a intrat investitor in proiectul Midia, institutia financiara internationala a preluat un pachet de 10% din actiunile Black Sea Oil & Gas, iar Carlyle International Energy Partners a ramas cu o participatie de 90% in companie.

In iunie 2019, compania italiana Gas Plus a semnat transferul pentru o cota de 5% din oroiectul Midia catre compania Black Sea Oil & Gas, operatorul perimetrului, tranzactie aprobata anterior de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM). Transferul pachetului de 5% din proiectul Midia de catre Gas Plus a fost agreat pentru un pret de 5,3 mil. Euro, din care 3,3 mil. Euro plata la data finalizarii tranzactiei, iar alte 2 mil. Euro urmand sa fie platite de catre Black Sea Oil & Gas in termen de 3 luni de la inceperea productiei de gaze in perimetru, deci practic din vanzarea gazelor produse. Ca urmare a tranzactiei, Black Sea Oil & Gas si-a majorat in 2020 participatia in perimetru de la 65% la 70% concomitent cu reducerea cotei aferente companie italiene Gas Plus de la 15% la 10%.

In cautarea de noi surse de finantare, Black Sea Oil & Gas si celelalte doua companii implicate in proiectul Midia – Petro Ventures si Gas Plus Dacia au semnat in decembrie 2019 un credit de 200 mil. Euro, cu o facilitate disponibila pentru majorare cu inca 50 mil. Euro pentru finantarea lucrarilor la proiectul Midia.

Carlyle International Energy Partners este un fond de investitii ridicat in 2013 de catre managerul american de active Carlyle, fond cu un capital de 2,5 mld. USD disponibil pentru investitii oportuniste la nivel global in afara Americii de Nord. Fondul de investitii se concentreaza asupra activelor din sectorul de petrol si gaze de pe segmentele de explorare si productie (cum este cazul proiectului Midia), rafinare, distributie si vanzare de produse petroliere, precum si in sfera serviciilor asociate activitatilor petroliere.

Carlyle are deja o expunere semnificativa in industria de petrol si gaze din Romania, daca avem in vedere tranzactiile prin care Mazarine Energy a cumparat active de la OMV Petrom.

Astfel, Mazarine Energy Romania SRL, subsidiara a Mazarine Energy BV, a incheiat in 2017 un acord prin care a preluat 19 campuri petroliere pe uscat (onshore) alaturi de alte active de la OMV Petrom, alaturi de un personal de 200 de oameni angajati anterior de subsidiara locala a grupului austriac OMV. Cele 19 campuri petroliere aveau in 2015 o productie cumulata de circa 1.000 barili echivalent titei pe zi. Achizitia a fost finantata dintr-o linie de capital de 500 mil. USD asigurata de catre Carlyle International Energy Partners, pretul de achizitie nefiind facut public.

Ulterior, Mazarine Energy a mai preluat la 1 martie 2019 inca 9 campuri petroliere de la OMV Petrom, care de asemenea inregistrau o productie cumulata de circa 1.000 barili echivalent titei pe zi.

Mazarine Energy este o companie petroliera fondata in 2013 de catre Edward van Kersbergen, al carei control a fost preluat apoi in 2016 de catre fondul de investitii Carlyle International Energy Partners, fond condus de catre Marcel van Poecke, un executiv cu o cariera de peste 25 ani in sectorul de energie unde investeste inclusiv prin compania sa privata AtlasInvest.

Carlyle, unul dintre cei mai mari investitori globali de private equity, a continuat sa fie activ in tranzactiile din energie ca si alti investitori financiari precum Macquarie in contextul in care investitorii strategici din industria petroliera si de gaze ExxonMobil, OMV si multi altii au anuntat ca isi reduc programele de investitii pe fondul crizei declansate in 2020 de pandemia Covid19, care a afectat deja bilanturile companiilor petroliere.