Arhiva etichetelor: Betty Ice

unilever betty ice main

Unilever confirmă achiziția Betty Ice, iar Vasile Armenean va continua în poziția de șef local al operațiunilor Unilever pe piața de înghețată. Prețul de vânzare depășește un multiplu de 10 X EBITDA. Vasile Armenean: „Am semnat ieri contractul de vânzare”. Echipa de consultanți EY condusă de Florin Vasilică a executat în doi ani două tranzacții de vânzare a producătorilor independenți de înghețată

Unilever South Central Europe și Betty Ice au anunțat astăzi semnarea unui acord prin care Unilever South Central Europe va achiziționa Betty Ice, producătorul român de înghețată.

Divizia de înghețată din cadrul Unilever South Central Europe și Betty Ice vor opera ca o companie de sine stătătoare în cadrul Unilever și va fi condusă de Vasile Armenean, din poziția de General Manager. Acest parteneriat se va extinde beneficiind de punctele forte ale grupului Unilever și de expertiza pe care o are Vasile Armenean pe piața locală de înghețată.

James Simmons, Managing Director Unilever South Central Europe a declarat: “Suntem bucuroși că Betty Ice va intra în familia Unilever. Betty Ice este o afacere minunată, foarte îndrăgită de români. Sunt, de asemenea, încântat că Vasile Armenean a decis să se alăture companiei. Este un antreprenor extraordinar și va avea un rol cheie în modelarea viitorului business.”

Vasile Armenean, General Manager Betty Ice, a adăugat: “În 23 de ani am dezvoltat o afacere extraordinară în România. Suntem mândri că Betty Ice, brandul de înghețată românesc numărul 1, va intra în portofoliul producătorului de înghețată numărul 1 din lume. Istoria noastră în România și viziunea Unilever sunt combinația ideală pentru viitorul brandului Betty Ice. Le mulțumim consultanților noștri, profesioniști adevărați care au asigurat derularea lină a tranzacției”.

Valoarea tranzacției este confidențială.

Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că prețul pe care Unilever îl va plăti pentru preluarea Betty Ice va fi în jurul a 80 – 90 mil. Euro, valori neconfirmate de către părțile implicate.

Pentru achiziția acțiunilor Betty Ice, Unilever va face o plată în mai multe tranșe în cadrul așa-zisului mecanism de earn out.

Semnarea contractului de vânzare – cumpărare dintre Unilever și antreprenorul Vasile Armenean a avut loc  în București, conform ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

„Am semnat ieri contractul de vânzare”, a precizat Vasile Armenean pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, confirmând astfel informațiile publicate pe 30 ianuarie 2018 referitoare la semnarea acordului între cele două părți.

Întrebat dacă s-a gândit și la o listare pe bursă a afacerii, Vasile Armenean a spus că s-a gândit și la o astfel de variantă.

Surse din piață susțin că prețul de vânzare al Betty Ice depășește un multiplu de 10 X EBITDA, fiind cea mai mare tranzacție din istoria pieței de înghețată din România.

EY a primit în urmă cu un an mandatul de vânzare al Betty Ice, echipa de consultanți în fuziuni și achiziții condusă de către Florin Vasilică realizând astfel în interval de doi ani atât vânzarea Alpin 57 Lux către Food Union în 2016, cât și tranzacția de exit a lui Vasile Armenean către Unilever.

În 2016, Ioan Istrate a vândut un pachet de aproximativ 70% din Alpin 57 Lux către investitorul strategic leton Food Union.

În acest moment, o altă vânzare este în derulare, cea a Top Gel din Craiova, efectele acestor tranzacții desenând exitul antreprenorilor dintr-o piață în care Unilever își întărește statutul de lider, iar Food Union este nevoită să încerce un asalt pentru a-și crește cota de piață într-o piață din ce în ce mai concentrată.

De asemenea, Vasile Armenean a mai apelat la asistența juridică a Maravela & Asociații, respectiv la serviciile de consultanță ale lui Florin Cerna de la BrinkThink Management.

De cealaltă parte, Unilever a fost consiliată de consultanții Deloitte și firma de avocatură Eversheds.

În cadrul procesului competitiv de vânzare derulat de către EY au participat atât fonduri de investiții, cât și investitori strategici. În vara anului 2017, cei interesați au depus oferte indicative, iar la finele lunii noiembrie au fost înaintate ofertele angajante. Printre cei care au depus oferte pentru Betty Ice s-au aflat Unilever, fondul de investiții Abris Capital Partners și letonii de la Food Union. Au urmat în ianuarie 2018 runde de negocieri cu investitorii, care s-au încheiat săptămâna trecută, potrivit informațiilor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Acordul de achiziție urmează să fie supus aprobării Consiliului Concurenței.

Compania Betty Ice a fost înființată în anul 1994 de antreprenorul român Vasile Armenean cu viziunea de a transpune desertul desăvârșit în realitate, creând produse cu gusturi și arome naturale din ingrediente atent selecționate. Betty Ice este cel mai important producător de înghețată din România, cu o cifră de afaceri totală de 30 de millioane de euro. Compania deține o fabrică în Suceava și are peste 180 de chioșcuri de înghețată deschise pe timpul verii. Betty Ice are 760 de angajați în România.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a informat în premieră pe 4 iunie 2017 despre lansarea procesului de vânzare al Betty Ice Suceava și despre interesul unor investitori precum Mid Europa, Abris sau Food Union pentru tranzacție. De asemenea, pe 22 decembrie 2017, jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris că Unilever este în negocieri avansate pentru achiziția Betty Ice.

Betty Ice Suceava a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 126,7 mil. lei și  un profit net de 23,3 mil. lei, adică o marjă netă de câștig de peste 18% la un personal de 635 de oameni.

Achiziția Betty Ice duce Unilever la o cotă de piață de peste 30% în industria de profil, unde concurează cu Food Union, Nestle, Top Gel, Macromex, precum și cu lanțurile internaționale de comerț care vând înghețată sub mărci proprii.

Concernul anglo – olandez cu operațiuni la nivel global în sectorul bunurilor de larg consum are 169.000 de angajați și a generat vânzări în valoare de 52,7 miliarde de euro în 2016. Circa 57% din afacerile companiei se desfășoară pe pietele emergente sau în curs de dezvoltare. Unilever are mai mult de 400 de branduri ce pot fi găsite în casele din întreaga lume, inclusiv Persil, Dove, Knorr, Domestos, Hellmann, Lipton, Ben & Jerry, Magnum si Axe. În România, Unilever a intrat în 1995 investind până acum peste 125 mil. euro. A început acum 13 ani cu achiziția fabricii de detergenți Dero din Ploiești, iar apoi a construit în 2006 o fabrică de alimente.

În 2009, Unilever a intrat pe piața de înghețată prin achiziția producătorului Napoca.

Unilever activează pe piața românească prin compania regionala Unilever South Central Europe – care coordoneaza din București operațiunile de marketing și vânzări în România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova și Kosovo – și prin Unilever România, compania care administrează capacitățile de producție de pe platforma industrială a companiei de la Ploiești.

Unilever a semnat achiziția producătorului de înghețată Betty Ice Suceava. Vânzătorul lucrează în tranzacție cu EY, consultantul Florin Cerna și avocații Maravela & Asociații

Unilever, un gigant global din sectorul bunurilor de larg consum, a ajuns la un acord de preluare a producătorului de înghețată Betty Ice Suceava, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Contractul de vânzare – cumpărare a fost semnat, susțin sursele citate.

Tranzacția ar urma să fie anunțată în zilele următoare, susțin sursele citate.

“Vom anunța într-un comunicat când avem ceva de anunțat. Ar putea fi zilele următoare sau deloc“, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Vasile Armenean, proprietarul Betty Ice.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 22 decembrie 2017 că Unilever este în negocieri avansate pentru achiziția Betty Ice, într-o tranzacție anunțată, de asemenea, în premieră încă din iunie 2017.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează în jurul a 80 – 90 mil. euro valoarea achiziției Betty Ice.

Unilever este unul dintre cei mai importanți jucători prin divizia sa Algida pe piața locală a înghețatei, unde vânzările anuale sunt estimate în jurul a 150 mil. Euro. Unilever își consolidează poziția de lider pe piața de înghețată odată cu achiziția Betty Ice.

Mandatul pentru vânzarea Betty Ice îl au consultanții EY, care au coordonat în 2016 vânzarea unui alt producător independent de înghețată, Alpin 57 Lux, către Food Union, un investitor strategic intrat astfel în sectorul local.

De asemenea, antreprenorul Vasile Armenean a apelat și la serviciile de consultanță ale lui Florin Cerna, un fost consultant al PwC, respectiv ale firmei de avocatură Maravela & Asociații, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În cursa pentru achiziția Betty Ice a fost și fondul de investiții Abris Capital.

Cei mai puternici competitori de pe piața de înghețată sunt pe de o parte investitorii strategici internaționali de talia Unilever, Nestle și Food Union – acționarul majoritar al Alpin 57 Lux, iar pe de altă parte producătorii independenți Betty Ice din Suceava și Top Gel din Craiova.

Piața de înghețată este cunoscută pentru sezonalitatea vânzărilor, cu vârfuri atinse în perioada sezonului cald și cu scăderi ale consumului în sezonul rece.

Pe lângă competiția dintre producătorii internaționali și afacerile antreprenoriale în sectorul de profil se simte de la an la an și presiunea venită din partea lanțurilor internaționale de comerț care vând înghețată sub marcă proprie.

Atât tranzacția de la Betty Ice, cât și cea de la Top Gel au atras inițial și investitori strategici, respectiv fonduri de investiții atrase de sectoarele de consum, pe care se bazează cea mai mare rată de creștere a unei economii din Uniunea Europeană.

Betty Ice Suceava a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 126,7 mil. lei și  un profit net de 23,3 mil. lei, adică o marjă netă de câștig de peste 18% la un personal de 635 de oameni.

Investitorii strategici puși pe achiziții în tranzacțiile de pe piața de înghețată: Unilever este în negocieri avansate pentru achiziția producătorului de înghețată Betty Ice din Suceava. Food Union se concentrează pe Top Gel din Craiova

Unilever, un gigant global din sectorul bunurilor de larg consum, este în negocieri avansate pentru achiziția producătorului de înghețată Betty Ice din Suceava, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Unilever este unul dintre cei mai importanți jucători prin divizia sa Algida pe piața locală a înghețatei, unde vânzările anuale sunt estimate în jurul a 150 mil. Euro.

Și fondul de investiții Abris Capital Partners a depus ofertă angajantă pentru preluarea Betty Ice, însă investitorul financiar ar prefera ca antreprenorul să rămână încă o perioadă de timp ca acționar în Betty Ice, tipar pe care Abris l-a urmat și la achiziția grupului de firme Pehart Tec, respectiv a Green Group, susțin surse din piață.

Proprietarul Betty Ice este Vasile Armenean, acesta declarând în repetate rânduri că își vede mai departe de planurile sale în companie și că nu se grăbește în ceea ce privește o eventuală vânzare a afacerii sale.

Mandatul pentru o posibilă tranzacție de vânzare a Betty Ice îl au consultanții EY, care au coordonat în 2016 vânzarea unui alt producător independent de înghețată, Alpin 57 Lux, către Food Union, un investitor strategic intrat astfel în sectorul local.

“Unilever nu comentează zvonurile de pe piață legate de achiziții”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Unilever.

Reprezentanții Betty Ice nu au putut fi contactați până la momentul publicării acestui articol.

Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că o eventuală vânzare a Betty Ice ar putea pleca de la un ordin de mărime de 50 – 60 mil. Euro și ar putea ajunge până în jurul a 80 – 90 mil. Euro, în funcție de parametrii tranzacției, de condițiile puse de cele două părți, de mecanismul de plată al prețului, precum și de mărimea pachetului de acțiuni vândut.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 4 iunie 2017 despre demararea unei tranzacții privind producătorul de înghețată Betty Ice.

Cei mai puternici competitori de pe piața de înghețată sunt pe de o parte investitorii strategici internaționali de talia Unilever, Nestle și Food Union – acționarul majoritar al Alpin 57 Lux, iar pe de altă parte producătorii independenți Betty Ice din Suceava și Top Gel din Craiova.

Mandatul de vânzare pentru Top Gel din Craiova îl au consultanții KPMG, tranzacția fiind demarată la scurtă vreme după cea de la Betty Ice, astfel că unii investitori au stat cel puțin în fazele inițiale cu ochii în paralel la ambele oportunități de investiții.

Grupul leton Food Union, controlat de milionarul rus Andrey Beskhmelnitskiy, se concentrează pe achiziția producătorului de înghețată aflat în proprietatea lui Petre Popa, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Food Union încearcă să facă o nouă achiziție pentru a-și consolida poziția în piața de înghețată.

Reprezentanții Food Union nu au putut fi contactați până la momentul publicării acestui articol pe acest subiect.

Piața de înghețată este cunoscută pentru sezonalitatea vânzărilor, cu vârfuri atinse în perioada sezonului cald și cu scăderi ale consumului în sezonul rece.

Pe lângă competiția dintre producătorii internaționali și afacerile antreprenoriale în sectorul de profil se simte de la an la an și presiunea venită din partea lanțurilor internaționale de comerț care vând înghețată sub marcă proprie.

Atât tranzacția de la Betty Ice, cât și cea de la Top Gel au atras inițial și investitori strategici, respectiv fonduri de investiții atrase de sectoarele de consum, pe care se bazează cea mai mare rată de creștere a unei economii din Uniunea Europeană.

O eventuală vânzare a Betty Ice și a Top Gel, după ce Ioan Istrate a vândut deja anul trecut pachetul majoritar din Alpin 57 Lux, va consemna încă un sector economic exitat de către antreprenori, pe fondul unei presiuni de consolidare a pieței de profil venită din partea investitorilor internaționali.

Betty Ice Suceava a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 126,7 mil. lei și  un profit net de 23,3 mil. lei, adică o marjă netă de câștig de peste 18% la un personal de 635 de oameni.

Top Gel Prod Craiova a înregistrat în anul 2016 o cifră de afaceri de 86,7 mil. lei și un profit net de 16,7 mil. lei, adică o marjă netă de peste 19% la un personal de 492 de oameni.

Antreprenorul Vasile Armenean a scos la vânzare producătorul de înghețată Betty Ice. Fondurile de investiții Mid Europa, Abris Capital, Enterprise Investors sau investitori strategici de talia Food Union, proprietarul Alpin 57 Lux, printre investitorii potențial interesați de tranzacția care ar putea ajunge în jurul a 50 – 60 mil. euro. Ofertele neangajante pentru liderul pieței de înghețată, așteptate săptămâna viitoare

Betty Ice Suceava, cel mai mare producător independent de pe piața de înghețată, a fost scos la vânzare de către Vasile Armenean, fondatorul și proprietarul afacerii. Primele oferte pentru Betty Ice sunt așteptate săptămâna viitoare, în prima decadă a lunii iunie, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția a atras atenția mai multor investitori strategici și fonduri de investiții, printre investitorii care ar putea fi interesați de achiziția Betty Ice se află jucători de talia Mid Europa Partners, Abris Capital Partners, Enterprise Investors sau grupul leton Food Union, care a cumpărat în 2016 pachetul majoritar din Alpin 57 Lux, un alt producător independent de top vândut de antreprenorul Ioan Istrate.

Reprezentanții Betty Ice nu au făcut niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Betty Ice SRL din Suceava este o afacere fondată în 1994 de către antreprenorul Vasile Armenean. Compania a raportat pentru anul 2015 un profit net de 22,6 mil. Lei (5 mil euro) la o cifră de afaceri de 113,27 mil. Lei (circa 26 mil. Euro) și un personal mediu de 609 angajați. Față de 2014, cifra de afaceri a Betty Ice a crescut cu 30%, iar câștigurile s-au triplat, conform bilanțurilor depuse la Ministerul de Finanțe.

Surse din piața de fuziuni și achiziții susțin că tranzacția de vânzare a Betty Ice ar putea ajunge în jurul a 50 – 60 mil. Euro, având în vedere factori precum profitabilitatea companiei, poziția ocupată pe piața de profil și multiplii de evaluare luați în calcul.

Ritmul de creștere înregistrat de Betty Ice este cu mult peste cel al pieței de profil.

Un studiu al firmei de cercetare Ken Research prognozează o rată de creștere a pieței din România de 7,6% în volum în perioada 2015 -2020.

Pe piața de înghețată din România, cu venituri anuale în acest an estimate la 161 mil. Dolari de către Statista, Betty Ice concurează cu alte afaceri de tip antreprenorial fondate în anii ’90 precum Top Gel Prod din Craiova și Alpin 57 Lux din Sebeș, dar și cu multinaționale puternice precum Unilever sau Nestle. La acestea se adaugă și lanțurile de comerț care vând înghețată sub mărci proprii.

Datele Euromonitor indică pentru Unilever o cotă de piață de circa 19%, respectiv 20% în 2015, respectiv 2016 pe segmentul de înghețată și deserturi congelate. La celălalt capăt al pieței de profil, un alt jucător independent, Kubo Ice Cream a cerut anul trecut intrarea în insolvență pe fondul scăderii veniturilor și a neachitării unor datorii.

Ultima tranzacție în sectorul de profil a avut loc în 2016, când grupul leton Food Union, controlat de milionarul rus Andrey Beskhmelnitskiy, a cumpărat pachetul majoritar al Alpin 57 Lux. Tranzacția de vânzare a Alpin 57 Lux a fost anunțată în premieră pe 17 august 2015 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Mărimea pachetului preluat și valoarea tranzacției nu au fost făcute publice.

Betty Ice dispune pe lângă facilitățile de producție și de propria rețea de distribuție, respectiv flotă auto comercială.

Vasile Armenean a început afacerea Betty Ice cu un aport de capital de 35.000 de euro la care s-a adăugat un credit de nevoi personale accesat în Austria și un credit furnizor oferit de producătorul echipamentului.

”În primii 10 ani afacerea s-a finanțat doar din surse proprii și credite de nevoi personale, tot profitul fiind reinvestit. Creditele erau pe atunci prohibitive ca dobânzi. După ce dobânzile au scăzut sub 25-30% am început să iau credite, iar la ora actuală mai mult de 50% sunt tot pe finanțare proprie și restul sunt credite bancare”, explica Vasile Armenean, conform unui profil realizat în ultimii ani de către consultanții EY în cadrul proiectului “Antreprenorul anului”, în care sunt analizate performanțele obținute de afaceri dezvoltate de antreprenori.

Potrivit sursei citate, Betty Ice a înregistrat rate de creștere anuală de până la 50% în perioada 2004 – 2007 sau chiar de 100% în perioada 2000 – 2004.

În 2016, Betty Ice a semnat un credit de 18 mil. lei cu UniCredit Bank, împrumut al cărui plafon a fost majorat ulterior. De asemenea, Banca Transilvania se mai află pe lista băncilor cu care compania a semnat astfel de acorduri de împrumut, ultimul chiar pe 4 mai.

În ultimii ani, strategia de creștere a companiei a vizat piețele externe din regiune precum Ucraina, Republica Moldova și Ungaria.