Arhiva etichetelor: BayWa

BayWa face public prețul achiziției a două silozuri Cargill din România, tranzacție încheiată în 2016. Tranzacția locală cu grupul american i-a costat pe germani 1,8 mil. Euro

Tranzacția prin care grupul german BayWa a preluat anul trecut două silozuri în România de la concernul american Cargill s-a ridicat la 1,85 mil. Euro, conform datelor făcute publice de către cumpărător în raportul anual.

Tranzacția a fost anunțată în premieră de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 4 mai 2016.

BayWa a preluat la 1 iunie 2016 operarea celor două silozuri printr-o achiziție de active. La 28 septembrie, BayWa a preluat Cargill Cereale.

“Costul achiziției activelor nete a ajuns la 1,85 mil. euro”, scriu reprezentanții BayWa în raportul anual al companiei, unde menționează că tranzacția s-a derulat prin intermediul BayWa Agri România SRL.

Tranzacția legată de achiziția acțiunilor s-a ridicat la 0,063 mil. Euro, precizează grupul german.

BayWa și-a majorat participația la BayWa Agri România până la 98,8% după achiziția unui pachet de 8,8% pe 4 mai 2016.

”Cargill poate confirma că a ajuns la o înțelegere pentru vânzarea silozului de la Călărași către Nutrisoya, iar silozurile din Balaci și Căzănești către BayWa. Ambii cumpărători vor prelua silozurile și angajații odată ce vânzarea va fi completă, acest lucru fiind așteptat să se întâmple până la sfârșitul lunii mai 2016”, declarau în mai 2016 pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Cargill.

Silozul de la Căzănești (județul Ialomița) dispune de o capacitate totală de 25.000 de tone, din care siloz de 10.000 tone, respectiv magazie de 15.000 tone. Facilitățile din comuna Balaci (județul Teleorman) au o capacitate totală de 17.200 tone, din care siloz de 8.200 de tone și magazie de 9.000 tone, conform datelor publicate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Grupul german BayWa este concentrat pe extinderea portofoliului local prin achiziții.

În 2015, BayWa a cumpărat 90% din acțiunile casei locale de comerț Patberg International S.R.L., redenumite ulterior BayWa Agri Romania SRL, pentru un preț total de achiziție de 1,192 mil. euro, conform raportului anual al companiei germane.

BayWa mai deține în România 100% din acțiunile RWA Raiffeisen Agro Romania SRL din Orțișoara, 99% din acțiunile firmei Park Eolian Limanu din Sibiu, respectiv 75,3% din acțiunile firmei Puterea Verde SRL din Sibiu, din domeniul energiei eoliene.

Pentru anul trecut, grupul BayWa a afișat un profit net consolidat de 52,7 mil. euro la venituri totale de 15,4 mld. euro.

Sursă foto: Cargill.

Tranzacții în agricultură: Gigantul american Cargill vinde trei silozuri cu o capacitate de circa 90.000 tone. Casa de comerț germană BayWa cumpără două silozuri, iar firma canadiană Nutrisoya preia o capacitate strategică de stocare la Călărași. Cargill: Cele două tranzacții vor fi încheiate până la sfârșitul lunii mai. Intenționăm să îmbunătățim structura de silozuri în regiunea Mării Negre, care este un punct foarte important pentru creșterea strategică. Ne vom concentra eforturile pentru a crește volumele de originare și cota de piață în România

Grupul american Cargill, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global din agricultură, vinde trei silozuri pe care le deține în România, din care două unități către casa germană de comerț BayWa, iar o altă capacitate de stocare a cerealelor către firma Nutrisoya (Natura Foods), cu sediul în Canada.

”Cargill poate confirma că a ajuns la o înțelegere pentru vânzarea silozului de la Călărași către Nutrisoya, iar silozurile din Balaci și Căzănești către BayWa. Ambii cumpărători vor prelua silozurile și angajații odată ce vânzarea va fi completă, acest lucru fiind așteptat să se întâmple până la sfârșitul lunii mai 2016”, au precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO reprezentanții Cargill.

Tranzacțiile sunt conforme cu strategia americanilor de a-și crește profitabilitatea afacerilor din România, piață în care sunt activi prin mai multe linii de afaceri – vânzarea de cereale, semințe oleaginoase și șrot de soia, distribuția de semințe, pesticide și îngrășăminte, servicii de depozitare în silozuri și producția de nutreţuri pentru animale.

”În scopul de a îmbunătăţi performanţa financiară a operațiunilor noastre şi pentru a susţine creşterea noastră viitoare, ne-am reevaluat strategia pentru a vedea unde putem fi mai eficienţi şi unde putem aduce valoare adăugată clienţilor noştri. Am analizat nevoile noastre de depozitare în România pentru a ne asigura că avem structura potrivită pentru a potența strategia noastră de creștere și a rezultat că aceste silozuri reprezintă surplus pentru necesitățile noastre de stocare, necesități pe care vom fi capabili să le acoperim și fără aceste silozuri. Această schimbare ne va permite să maximizăm volumele de achiziţionare şi să avem lanţuri de aprovizionare integrate şi eficiente. Ne bucurăm că am identificat cumpărători care vor fi în măsură să folosească silozurile la întreaga lor capacitate”, au mai spus reprezentanții Cargill.

Cargill activează în România din 1996, iar în 2000 a cumpărat primul siloz la Călărași.

Americanii au în portofoliul local 18 silozuri, cu o capacitate agregată de peste 500.000 tone.

Cel mai mare din cele trei silozuri Cargill este cel cumpărat de către firma Natura Foods (fostă Nutrisoya) la Călărași, cu o capacitate totală de 47.000 de tone, din care siloz de 30.000 tone și magazie de 17.000 tone.

Germanii de la BayWa cumpără silozul de la Căzănești (județul Ialomița), care dispune de o capacitate totală de 25.000 de tone, din care siloz de 10.000 tone, respectiv magazie de 15.000 tone. BayWa va achiziționa și facilitățile din comuna Balaci (județul Teleorman) cu o capacitate totală de 17.200 tone, din care siloz de 8.200 de tone și magazie de 9.000 tone, conform datelor publicate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

”Referitor la valoarea tranzacției, fiind o companie privată, Cargill nu poate divulga o astfel de informație”, afirmă oficialii companiei americane.

Având în vedere istoricul recent al tranzacțiilor cu silozuri locale ale Ameropa și a altor operatori de profil, surse din piață susțin că vânzarea silozurilor Cargill ar putea fi estimată în jurul intervalulului de 5 – 10 mil. euro.

”Cargill își menține în continuare angajamentul faţă de România şi sectorul agricol al țării. Intenționăm să îmbunătățim structura de silozuri în regiunea Mării Negre, care este un punct foarte important pentru creșterea strategică a Cargill. Ne vom concentra eforturile pentru a crește volumele de originare și cota de piață în România”, au spus reprezentanții Cargill.

Agricultura este unul dintre domeniile cele mai active pentru investitorii străini, care sunt în ultimii ani angrenați în tranzacții pe trei segmente – achiziții de loturi mari de teren agricol (alimentate de prețul încă situat la un nivel atractiv, cu mult sub media Uniunii Europene), achiziții de capacități de stocare și depozitare unde principalii actori sunt giganții de profil precum Cargill, Ameropa, BayWa, respectiv achiziția de operatori ai terminalelor de export din portul Constanța, unde s-au remarcat recent Archer Daniels Midland (ADM) și Nidera.

Investițiile străine directe în sectorul de agricultură, silvicultură și pescuit totalizau la 31 decembrie 2014 peste 1,5 mld. euro dintr-un sold total de 60,198 mld. euro, reprezentând o pondere de 2,5% în ansamblul sectoarelor economice, cu mult sub valorile înregistrate în sectorul de energie, industria extractivă, mobilă și produse din lemn, metalurgie, construcții, comerț, IT&C ori sectorul financiar-bancar.

Pe piața locală a silozurilor și a comerțului de cereale, Cargill concurează cu jucători internaționali precum ADM, Ameropa, Glencore, Nidera, dar și cu companii locale de talia Agricover, InterAgro, Cerealcom Dolj.

Cargill operează în România printr-o rețea de 19 locații, peste 600 de angajați și mai multe companii în funcție de obiectul de activitate.

Cargill Cereale, care administrează printre altele silozurile de la Căzănești și Balaci în curs de vânzare către BayWa, a raportat pentru 2014 pierderi de 9,2 mil. lei (2 mil. euro) la o cifră de afaceri de 30,8 mil. lei (circa 7 mil. euro) și 223 de angajați.

Cargill Agricultura, ce are în portofoliu și silozul de la Călărași, a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 2,326 mld. lei (523,46 mil. euro) și pierderi de 89,22 mil. lei (circa 20 mil. euro) la un personal de 280 de angajați.

Cargill Oils, compania care se ocupă de fabricarea uleiurilor și grăsimilor, a obținut însă în 2015 un profit net de 8 mil. lei (sub 2 mil. euro) la venituri totale de 10,5 mil. lei.

Cargill Nutriție Animală, cu sediul în județul Sibiu, a avut în 2014 o cifră de afaceri de 11 mil. euro (48,8 mil. lei) și pierderi de 5,89 mil. lei la un personal de 59 de angajați.

Americanii au investiții locale care se situează în jurul a 100 mil. dolari. În august 2014, Cargill împreună cu TTS a finalizat o investiție de 15 mil. euro în dublarea capacității operaționale a terminalului de cereale Canopus Star din portul Constanța de la 50.000 tone la 110.000 tone.

Cargill, fondată în 1865, are 149.000 de angajați în 70 de țări din lume. În anul fiscal 2015, compania a raportat câștiguri de 1,583 mld. dolari la venituri de 120,39 mld. dolari.

În urma unei analize a operațiunilor din domeniul cerealelor şi seminţelor oleaginoase în Europa Centrală și de Est, Cargill și-a anunţat pe 17 februarie decizia de a opri furnizarea de input-uri agricole fermierilor şi că va ieşi complet din această linie de activităţi până la sfârșitul lunii mai. Această decizie vizează operațiunile Cargill din Ungaria, România, Rusia, Slovacia, Ucraina, Bulgaria și Polonia.

Dacă americanii își optimizează afacerile locale pentru a scăpa de pierderi, de cealaltă parte, cumpărătorul german BayWa este concentrat pe extinderea portofoliului local prin achiziții.

În 2015, BayWa a cumpărat 90% din acțiunile casei locale de comerț Patberg International S.R.L., redenumite ulterior BayWa Agri Romania SRL, pentru un preț total de achiziție de 1,192 mil. euro, conform ultimului raport anual al companiei germane.

BayWa mai deține în România 100% din acțiunile RWA Raiffeisen Agro Romania SRL din Orțișoara, 99% din acțiunile firmei Park Eolian Limanu din Sibiu, respectiv 75,3% din acțiunile firmei Puterea Verde SRL din Sibiu, din domeniul energiei eoliene.

În 2015, grupul german a raportat la nivel global venituri de 14,9 mld. euro, din care 10,1 mld. euro din agricultură. BayWa AG a obținut un profit net consolidat de 61,6 mil. euro, respectiv EBITDA (câștiguri înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării) de 288,3 mil. euro.

Celălalt cumpărător al activelor locale ale Cargill, Nutrisoya (care și-a schimbat în 2014 numele în Natura Foods) a înregistrat la nivel local în 2014 prin Nutrisoya SRL o cifră de afaceri de 3,5 mil. lei (0,8 mil. euro) și un profit de 0,1 mil. lei din activități de comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.