Arhive etichete: Avner Goldenberg

Sursă date: Amethyst. Infografic realizat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Mezzanine Management preia un pachet de acțiuni și devine acționar semnificativ în rețeaua de centre de radioterapie Amethyst. Administratorul de fonduri mezanin ridică miza la peste 25 mil. euro în afacerea cu ritm rapid de creștere în Europa, pornită de francezul Ludovic Robert – unul dintre fondatorii A&D Pharma – și omul de afaceri israelian Avner Goldenberg

Mezzanine Management, administrator de fonduri de tip mezanin cu sediul la Viena, a semnat săptămâna trecută un acord prin care a devenit acționar semnificativ în rețeaua de centre de radioterapie Amethyst, fondată în urmă cu trei ani de către francezul Ludovic Robert, unul dintre artizanii A & D Pharma – cea mai mare afacere farma din România, și de către israelianul Avner Goldenberg, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Mezzanine Management a ajuns astfel printr-o finanțare de tip hibrid la o investiție totală de peste 25 mil. euro în afacerea Amethyst, care până acum are șase centre oncologice în România și în alte piețe din Europa, iar planul este de a ajunge la 20 de unități până în 2020, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Până acum, au fost investiți circa 50 mil. euro în patru piețe din Europa – deschiderea a două centre de tratare a cancerului prin radioterapie la București și Cluj – Napoca, unul în Polonia, unul în Germania și achiziția a două unități în Franța. Compania are în plan investiții de încă 100 mil. euro pentru extinderea rețelei cu încă 10 centre de radioterapie până la finele anului 2016, conform informațiilor disponibile pe propriul site. Pe lista viitoarelor locații se află Timișoara, Sofia (Bulgaria), Viena (Austria). De asemenea, o altă țintă pentru ridicarea unui centru de radioterapie este Italia, conform unor informații publicate de presa din peninsulă în mai 2014 referitoare la discuții purtate de către oficialii companiei la nivelul autorităților locale.

În aceste condiții, cei doi fondatori au atras în mai 2014 un investitor financiar, Mezzanine Management, care să susțină dezvoltarea afacerii Amethyst. Anul trecut, administratorul de fonduri a venit cu un împrumut subordonat de capital în valoare de 21 mil. euro, iar în această lună a mărit miza prin participarea la o majorare de capital care aduce Mezzanine Management în poziția unui acționar cu o participație care trece de pragul de 5% într-o afacere care crește rapid.

Banii pompați în afacerea Amethyst vin din fondul de investiții Accession Mezzanine Capital III LP, cu o capitalizare de 200 mil. euro, – unul dintre cele trei fonduri de investiții ridicate și administrate de Mezzanine Management.

Mezzanine Management are un loc în board-ul care supraveghează activitatea companiei Amethyst prin Claudiu Corcodel, Managing Director al Mezzanine Management România, care operează biroul local.

Din board mai fac parte fondatorii Ludovic Robert și Avner Goldenberg, precum și Eliaz Omer, directorul general executiv al grupului Amethyst.

Finanțarea de tip mezanin combină acordarea de împrumuturi subordonate cu investițiile de capital prin care sunt preluate participații în compania – țintă.

Împrumuturile subordonate, spre deosebire de cele bancare, sunt convertibile în acțiuni ale companiei finanțate în momentul ajungerii finanțării la scadență dacă banii nu au fost rambursați.

De aceea, fondurile de mezanin sunt un canal alternativ de finanțare a unei afaceri la creditul acordat de o bancă și la banii cu care vin acționarii companiei. Finanțarea de tip mezanin acoperă un risc de credit mai mare decât cel la care o bancă acceptă să se expună, perioada de acordare poate fi de circa 6 – 10 ani, iar costul ei poate fi cu 150 – 300 puncte de bază peste cel al împrumutului acordat de o instituție bancară.

Capitalul alocat de către Mezzanine Management pentru o investiție este între 5 și 25 mil. euro, ceea ce arată că Amethyst este o afacere în care miza atinge plafonul superior și denotă încrederea investitorului financiar în evoluția companiei.

Pentru a-și finanța planurile de extindere, Amethyst are nevoie pe lângă fondurile proprii ale acționarilor și de atragerea de bani din surse externe, unde printre variantele posibile se află accesarea de credite de la bănci sau emisiunea de obligațiuni corporative.

”Motorul” afacerii Amethyst, pornite în 2012 cu deschiderea primului centru de radioterapie în apropierea Bucureștiului, este tratamentul bolnavilor de cancer prin radioterapie cu o tehnologie bazată pe razele X care limitează expunerea corpului la o ședință de aproximativ 5 minute. Reprezentanții companiei susțin că tehnologia folosită – IMRT (radioterapie cu intensitate modulată) VMAT (arcterapie modulată volumetric) protejează mai bine țesuturile sănătoase în cadrul tratamentelor anti-cancer decât echipamentele medicale, care funcționează pe tehnologii mai vechi de iradiere pe bază de cobalt sau radioterapia 2 D cu raze X.

Potențialul afacerii ar veni tocmai din faptul că anumite piețe înregistrează o vechime a aparaturii medicale de specialitate, iar ponderea radioterapiei în tratamentul cancerului este mult mai mică față de cea de pe piața americană de exemplu. Conform unor statistici internaționale prezentate de Amethyst, în SUA se estimează că 7 din 10 bolnavi de cancer vor fi tratați prin radioterapie față de 6 din 10 prin intervenție chirurgicală sau 5 din 10 prin chemoterapie. Procentele de bolnavi de cancer tratați prin radioterapie scad la 5 din 10 în Europa de Vest și sub 2 din 10 în Europa de Est.

De asemenea, în România 95% din echipamentele medicale folosite în radioterapie au peste 5 ani vechime, iar în Franța ponderea acestora este de 75%.

Pe piața de profil din România, activează jucători precum OncoFort, care face parte din grupul Gral Medical, Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic care operează un spital privat la Brașov și Institutul Clinic de la Fundeni, deținut de către stat.

Compania RTC Radiology Therapeutic Center SRL din București, care gestionează activitatea Amethyst pe piața locală, a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 20,6 mil. lei (4,7 mil. euro) și un profit net de 4,3 mil. lei (circa 1 mil. euro) la un personal format din 43 de angajați. Firma operează deci cu o marjă netă de câștig de 20% sau altfel spus are un profit anual de 100.000 euro per angajat.

Față de 2012, cifra de afaceri și profitul net a crescut de aproape 7 ori, în condițiile în care prima clinică oncologică a firmei a devenit operațională în luna septembrie 2012.

În octombrie 2014, Amethyst a deschis clinică la Cluj ceea ce este de așteptat să aducă un nou salt în afacerile derulate de companie în România. La nivel de grup, Amethyst are un personal medical care se cifrează la aproximativ 160 de oameni.

Cine sunt oamenii din spatele afacerii Amethyst

Afacerea Amethyst Radiotherapy International a fost fondată în 2010 de doi oameni, ambii cu experiență de circa două decenii pe piața farma din Europa Centrală și de Est.

Ludovic Robert este cetățean francez, are 40 de ani și a devenit faimos ca fiind unul dintre cei patru acționari care au fondat A&D Phar­­ma, cel mai mare grup privat local de pe piața de profil cu o cifră de afaceri anuală de circa 1 mld. dolari. În afacere, mai sunt implicați acum libanezii Walid Abboud și Roger Akoury, conform ultimelor informații disponibile.

Ludovic Robert are profil de antreprenor în serie și a dezvoltat mai multe afaceri în ultimii 20 de ani. Acesta are pe cartea sa de vizită o diplomă MBA a școlii franceze de afaceri ESSEC, precum și studii de finanțe, strategie și negociere la INSEAD, respectiv în materie de leadership și afaceri de familie la IMD Business School.

A fondat afacerea clinicilor Anima. În perioada 2002 – 2008 a fost managing partner al Ozone Laboratories, companie în sectorul medicamentelor generice și OTC, vândută în 2008 către fondul de investiții Advent. În perioada 2004 – 2008, a fost acționar fondator al Puls Media Network, firmă de publishing și evenimente dedicate industriei farma, afacerea fiind vândută în 2008 către Versa Media din Cehia.

În perioada 2004 – 2011, Ludovic Robert a fost membru al board-ului și acționar la Oxigen Plus, liderul pieței de aparate cu oxigen care la vânzarea sa în decembrie 2011 către Linde Gas avea o cotă de circa 70% din piața de profil.

În aceeași perioadă, 2004 – 2011, a fost membru în board și acționar în lanțul de magazine de aparatură optică Optiblu.

Celălalt fondator al Amethyst și președintele board-ului companiei este omul de afaceri Avner Goldenberg, 66 ani, născut la Jafa în Israel. Goldenberg cunoaște limba română și are istoric în ceea ce privește firme cu profil medical pe piața locală.

Numele lui Goldenberg este strâns legat de lanțul de clinici de dializă Nefromed, unde partenerul său de afaceri este un alt israelian, Roni Talic, cu care este asociat și în alte firme precum Transmedica International din Cluj, firmă cu obiect de activitate în comerțul cu ridicata aparatură medicală – importator și distribuitor de aparate de dializă.

Alte companii din România în care Avner Goldenberg și Roni Talic apar ca asociați din datele publicate în Monitorul Oficial sunt Nefromed SM, Pyramid Development Holding SRL și Arnav SRL.

Avner Goldenberg conduce holdingul de familie TAOZ și are experiență în piața de servicii medicale din Europa. Goldenberg are afaceri în sectorul medical, industrial și în zona de servicii în Israel și în străinătate.

Avner Goldenberg este unul dintre acționarii grupului israelian Natoon, care numără peste 2.000 de angajați și are birouri la Tel Aviv, Haifa și Beersheba.

Din grupul Natoon fac parte firme de administrare a proprietăților imobiliare, de servicii de mentenanță, de servicii de curățenie, de servicii de securitate pentru firme, personal, instalații și delegații, de servicii de dezinfectare și igienizare, respectiv de servicii de protecție împotriva incendiilor și pentru sisteme de protecție.

Un alt om – cheie al afacerii Amethyst este directorul general al grupului, israelianul Eliaz Omer. Acesta are o diplomă în economie a Universității din Tel Aviv. A urmat cursuri de MBA la Universitatea din Viena și la cea din Minnesota în perioada 2006 – 2008.

Acesta a lucrat 10 ani ca manager pentru firma de consultanță și audit Deloitte. Eliaz Omer a fost apoi CFO pentru un producător israelian de hârtie și produse din hârtie, AIPM (acronimul de la American Israeli Paper Mills – n.r.), iar apoi s-a mutat în conducerea operațiunilor din Ungaria, iar apoi Slovacia ale unui producător de hârtie de talie internațională cu origini sud – africane, Mondi Group. Din ianuarie 2009, a venit în România să lucreze pentru firma de închirieri de mașini Sixt rent a car, unde a stat trei ani fiind Vicepreședinte Dezvoltare Afaceri și CFO până la preluarea postului de director executiv la Amethyst.

Cel mai nou acționar în afacerea Amethyst este investitorul financiar Mezzanine Management, care mai are două afaceri în portofoliul său curent din România – Carpatina pe piața apelor minerale, în care a intrat în iunie 2008, și Imcorp pe piața explorării și extracției de minerale industriale, unde a investit în iulie 2008.

Mezzanine Management administrează trei fonduri de investiții mezanin – AMC I (lansat în mai 2003 cu o capitalizare de 115 mil. euro), AMC II (lansat în mai 2007 cu fonduri disponibile de 261 mil. euro) care a investit în Carpatina și Imcorp din România, respectiv AMC III (lansat în decembrie 2010 cu un capital de 200 mil. euro), acesta din urmă investind în Amethyst. Unul dintre cei mai importanți investitori de capital în AMC III este guvernul american, care a contribuit cu 75 mil. dolari la ridicarea fondului de investiții prin intermediul Overseas Private Investment Corporation (OPIC).

Mezzanine Management are în total 39 de investiții în portofoliu cu o valoare totală de 576 mil. euro, din care România ocupă o pondere de abia 5%, cu mult mai puțin față de Polonia (care a atras 30% din bani), Bulgaria (26%) sau Cehia (13%).

Șeful biroului Mezzanine Management din România, Claudiu Corcodel, este reprezentantul fondului de investiții AMC III în board-ul Amethyst. Claudiu Corcodel este absolvent al Academiei de Studii Economice din București. El a lucrat în perioada 2002 – 2011 pentru KPMG România, activând pe segmentul serviciilor de consultanță în afaceri și corporate finance. În aprilie 2011, acesta a venit la Mezzanine Management, firma de investiții fondată în 2000 de către austriacul Franz Hörhager cu focus pe piețele din Europa Centrală și de Est.