Arhive etichete: AstraZeneca

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 30 iulie 2014

ROMÂNIA

OTP cumpără Millennium Bank România într-o tranzacție de 39 mil. euro

BĂNCI. Grupul bancar ungar OTP, ale cărei operațiuni sunt concentrate în Europa Centrală și de Est, a anunțat în această seară semnarea contractului de achiziție a Millennium Bank România în cadrul unei tranzacții de 39 milioane de euro, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO. Ungurii preiau pachetul integral de acțiuni al subsidiarei portughezilor de la Millennium, construită prin investiție de la zero începând cu octombrie 2007. OTP ajunge acum la o cotă de piață de 2,1% din activele totale bancare, ceea ce propulsează grupul ungar până pe locul 12 în ansamblul celor 40 de instituții de credit, în coasta grecilor de la Piraeus, potrivit raportului BNR pe 2013.

NEPI cumpără 7,4 hectare de teren în Piatra Neamţ şi vrea să preia restul de 30% din Mega Mall Bucureşti

INVESTIŢII. Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) vrea să cumpere un teren de 7,4 hectare în Piatra Neamţ pentru dezvoltarea unui centru comercial de 29.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă şi să preia restul de 30% din proiectul Mega Mall Bucureşti, potrivit ZF.

EUROPA

Statoil analizează vânzarea mai multor active

PETROL ŞI GAZE. Firma de petrol şi gaze Statoil analizează mai multe oferte potențiale de a vinde active până la sfârșitul anului, pentru a reduce angajamentele de capital și să realizeze profituri din investiţii, a raportat cotidianul norvegian Dagens Naeringsliv.

Un lanţ spaniol de hoteluri vinde un complex rezidenţial de lux pentru 220 milioane de euro

IMOBILIARE. Conducerea lanţului de hoteluri NH Hoteles din Spania a declarat că a purtat negocieri exclusive cu un fond de investitii asupra vânzării complexului rezidenţial de lux Sotogrande din Andaluzia, sudul Spaniei, pentru 220 milioane euro, potrivit ziarului El Confidencial din Spania.

Negocieri pe piaţa spaniolă de telecomunicații

TELECOMUNICAŢII. Grupul spaniol de telecomunicaţii Telefonica a declarat că a negociat un posibil acord în Mexic, tranzacţie estimată la 4 miliarde de dolari, dar nu au ajuns încă la un acord, scrie presa Columbus CEO.

Tranzacţie de 2,1 miliarde de dolari în industria farmaceutică din Marea Britanie MEDICINĂ. Compania AstraZeneca a făcut un pas important în realizarea afacerii de medicină respiratorie, prin achiziţia drepturilor medicamentelor pulmonare ale grupului spaniol Almirall în valoare de până la 2,1 miliarde de dolari, relatează Yorkshire Post.

AMERICA DE NORD

Tranzacţie de 635 milioane de dolari în industria farmaceutică din America INDUSTRIA FARMACEUTICĂ. Conducerea companiei americane Pfizer Inc a fost de acord să cumpere unitatea de vaccinuri Baxter International Inc şi o parte dintr-o unitatea de producţie din Austria pentru 635 milioane de dolari, potrivit unui comunicat de presă al companiei Pfizer Inc.

AUSTRALIA

Rio Tinto iese din fuziunea cu o mină de cărbuni din Mozambic, Africa INDUSTRIA MINIERĂ. Compania minieră anglo-australiană Rio Tinto vinde activele de cărbune din Mozambic, Africa, pentru 50 de milioane de dolari către International Coal Ventures, un grup de investitori din India, scrie Yahoo News UK. Activele de cărbune din Mozambic, Africa, au fost cumpărate printr-o achiziţie de 4 miliarde de dolari a companiei Riversdale Mining în 2011.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 27 mai 2014

EUROPA

TELECOMUNICAȚII. Agenția  Federală a Concurenței din Austria (BWB) și-a prelungit cu încă două săptămâni termenul acordat pentru a verifica un sindicat de acționari format din compania America Movil, controlată de miliardarul mexican Carlos Slim, și holding-ul OIAG controlat de statul austriac.

Managementul și consiliul de supraveghere ale Telekom Austria au decis sa nu dea nici o recomandare pentru sau împotriva companiei America Movil, oferta fiind până la 2 miliarde de dolari pentru numărul total de acțiuni.

SERVICII. Fondul de investiți Warburg Pincus studiază o vânzare a companiei britanice Survitec, producător de echipamente de protecție și salvare, și caută să lanseze un asemenea proces în cursul acestui an, au declarat marți trei surse familiare cu această chestiune.

BĂNCI. Cea de-a doua mare bancă listată din Franța, Societe Generale, cumpără participațiile acționarilor minoritari din firma de brokeraj online Boursorama SA pentru aproximativ 260 milioane de euro (354 milioane de dolari) pentru a-și crește prezența în acest sector.

BĂNCI. Compania portugheză Espirito Santo Financial Group va subscrie 1, 045 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari) reprezentând drepturi de subscriere în cadrul Băncii Espirito Santo, ceea ce înseamnă că participația sa deținută la cea mai mare bancă publică a țării va scădea cu 2,4 puncte procentuale.

ALIMENTAȚIE. Cel mai mare producător de paste din lume, italienii de la Barilla caută oportunități pentru a se extinde în America Latină și Asia și ar putea anunța o afacere in câteva luni, a declarat marți, președintele companiei.

SERVICII FINANCIARE. Autoritatea franceză de reglementare din sectorul financiar a dat termen până la sfârșitul lunii iunie fondului Investindustriale Development, condus de omul de afaceri italian Andrea Bonomi, pentru a lansa o contraofertă vizând preluarea Club Mediterranee.

BĂNCI. Bancherii pregătesc pachete de finanțare a datoriei în valoare de 1 miliard de euro (1,37 miliarde de dolari) pentru a susține o potențială vânzare a pachetului majoritar din producătorul german de extinctoare și echipamente anti incendiu Minimax Viking, a declarat marți, o sursă din bancă.

FARMA. Compania americană Pfizer Inc a abandonat luni încercarea de a cumpăra AstraZeneca Plc pentru aproximativ 70 miliarde de lire sterline (118 miliarde de dolari), pe măsură ce se apropie termenul limită fără să intervină vreo schimbare de ultim moment din partea producătorului britanic de medicamente.

TURISM. Cel mai mare lanț hotelier din lume Intercontinental Hotels Group a respins oferta de preluare  de 6 miliarde de lire sterline (10,1 miliarde de dolari) venită de la un ofertant din SUA, a raportat Sky News, citând surse anonime.

PETROL. Companiile Rosneft OAO și BP Plc au semnat sâmbătă un acord pentru a explora în comun zăcăminte petroliere mature din Rusia, prima afacere mare pentru compania de stat de petrol rusesc de când Vestul a impus sancțiuni în luna martie datorită crizei ucrainene.

ALIMENTAȚIE. Cea mai mare companie din lume în afacerile din sectorul alimentar Archer Daniels Midland Co se află printre ofertanții pentru compania germană producătoare de băuturi și arome alimentare Wild într-o tranzacție evaluată la 1,5 miliarde de euro (2,04 miliarde de dolari), au declarat surse familiare cu această chestiune.

AMERICA DE NORD

MEDIA. Agenția de media Omnicom Group Inc a semnat un contract în valoare de 230 de milioane de dolari cu Twitter Inc, care va integra Accuen, unitate specializată în vânzarea de publicitate, cu platforma de tranzacționare de publicitate pe mobil MoPub.

ALIMENTAȚIE. Al doilea producător de carne de pui din lume, Pilgrim’s Pride Corp, a spus că s-a oferit să cumpere compania producătoare de alimente ambalate Hillshire Brands Co, oferind 6,4 miliarde de dolari, pentru a adăuga în portofoliu produse din carne de porc și de vită. Oferta în numerar pentru 45 de dolari pe acțiune reprezintă un premiu de aproximativ 22 %  peste prețul de închidere al acțiunii Hillshire din ședința de tranzacționare de vineri.

INDUSTRIA DE APĂRARE. Mercury Systems Inc, un furnizor de semnal digital si a sistemelor de procesare a imaginii pentru industria aerospațială și de apărare, a încheiat etapa în care a stabilit termenul de vânzare al companiei, au declarat trei persoane familiare cu această chestiune.

ASIA

TELECOMUNICAȚII. Kakao Corp, compania dominantă pe piața aplicațiilor de mesagerie pentru telefoanele mobile din Coreea de Sud, a fost de acord să cumpere portalul de internet al companiei Daum Communications într-o tranzacție cu acțiuni de 3,3 miliarde de dolari eliminând în acest fel un proces de listare, potențial consumator de timp, cu o așa zisă intrare pe bursă pe ușa din spate (n.r. – operațiunea prin care o companie nu îndeplinește criterile de listare pe bursă și devine companie publică prin cumpărarea acțiunilor unei alte companii deja listate). Cu această afacere, Kakao caută să lanseze o provocare serioasă pentru Naver Corp, cel mai mare operator de portal de internet din țară și proprietar al companiei Line – compania dominantă pe piața aplicațiilor de mesagerie pentru telefoanele mobile din Japonia și care a avut mai mult succes în expansiunea  peste mări.