Arhiva etichetelor: asigurări

NBG a vândut afacerea Garanta din România pentru circa 16,8 mil. Euro către Exin Financial Services Holding din Olanda. Valoarea totală a tranzacției pentru vânzarea a 75% din afacerea de asigurări Ethniki este de 718,3 mil. Euro. Băncile de investiții Goldman Sachs și Morgan Stanley, respectiv firmele de avocatură Freshfields Bruckhaus Derringer și Bernitsas Law au asistat vânzătorul în tranzacție

Grupul financiar elen National Bank of Greece (NBG), proprietarul Banca Românească, a ajuns la un acord de vânzare a unui pachet de 75% din acțiunile afacerii sale de asigurări Ethniki pentru un preț total de 718,3 mil. Euro.

Cumpărătorul este Exin Financial Services Holding din Olanda. De asemenea, cele două părți au stabilit un acord exclusiv pentru distribuția produselor Ethniki prin rețeaua NBG încheiat pe 10 ani și care ar putea fi extinsă pentru alți cinci ani.

În cadrul tranzacției, grecii vor transfera în mâinile cumpărătorului și afacerea Garanta din România, al cărei preț de achiziție este estimat la circa 16,8 mil. Euro, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Ethniki deține un pachet de peste 94% din acțiunile Garanta Asigurări, conform datelor făcute publice de către NBG.

Adunarea Generală a acționarilor NBG a fost convocată pentru astăzi de către banca din Atena începând cu ora 10 pentru a aproba, printre altele, termenii tranzacției de vânzare a afacerii de asigurări.

Astfel, NBG a decis să rămână după tranzacție în postura de acționar minoritar, cu 25% din acțiunile Ethniki Hellenic General Insurance SA, mișcare ce se conformează însă angajamentelor luate față de Comisia Europeană și creditorii internaționali de a-și reduce, la fel ca și celelalte grupuri financiare elene, operațiunile din afara Greciei.

NBG, bancă fondată în 1824, va renunța astfel la controlul ramurii sale de asigurări, care face parte din istoria NBG de 125 de ani.

Băncile de investiții americane Goldman Sachs și Morgan Stanley au asistat NBG, iar asistența juridică a vânzătorului a fost asigurată de către firma londoneză de avocatură Freshfields Bruckhaus Derringer, respectiv casa de avocatură Bernitsas Law din Grecia.

De cealaltă parte, Exin a lucrat cu banca de investiții elvețiană UBS, cu firma de consultanță și audit PwC, respectiv cu firma londoneză de avocatură Norton Rose. La nivel local, cumpărătorul a mizat pe serviciile LXM Group și SAP Legal.

Tranzacția are nevoie de avizul autorităților din domeniul concurenței și a Băncii Greciei.

Vânzarea afacerii cu asigurări Ethniki de către NBG a atras și interesul a trei firme chineze de asigurări Fosun, Gongbao și Wintime, notează Reuters.

Cumpărătorul este considerat un cunoscător al pieței elene, în contextul în care Exin a preluat în decembrie 2016 afacerea de asigurări AIG Grecia.

În spatele Exin, se află investitori precum Matt Fairfield, John Calamos și John Koudounis.

Matt Fairfield a lucrat la AIG și cariera sa este legată de industria asigurărilor.

Miliardarul greco – american John Calamos este fondatorul managerului de fonduri Calamos Asset Management, care are sub administrare peste 20 mld. Dolari. Averea lui John Calamos a fost estimată de către revista americană Forbes la circa 2,7 mld. Dolari.

John Koudounis a condus subdiara americană a grupului financiar japonez Mizuho și este CEO al Calamos Asset Management din SUA.

Tranzacția dintre NBG și Exin urmează astfel tiparul tranzacției din decembrie 2015, când un alt grup elen Eurobank a vândut 80% din afacerea sa de asigurări – Eurolife ERB Insurance Group (cu operațiuni în Grecia și România) către grupul canadian Fairfax pentru 316 mil. Euro, tranzacție susținută de miliardarul american Wilbur Ross, acționar al Eurobank și actualul secretar american al comerțului.

Eurobank, proprietarul Bancpost, și-a redus astfel expunerea în România, dar a rămas în poziția de acționar minoritar al afacerii de asigurări. Reprezentanții Eurobank declarau în martie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că intenționează ca și în tranzacția Florence aflată acum în derulare să caute un investitor strategic căruia să îi vândă un pachet majoritar de acțiuni din Bancpost, ERS și afacerea de leasing, pentru a putea rămâne mai departe acționar minoritar în operațiunile din România, adică la fel ca și în sectorul de asigurări.

Tranzacția NBG de vânzare a afacerii cu asigurări face parte din planul de restructurare convenit cu creditorii europeni, plan din care fac parte și vânzarea Banca Românească și alte tranzacții din regiune, potrivit lui Leonidas Fragkiadakis, CEO al NBG.

Tranzacția de vânzare a Banca Românească de către NBG a fost anunțată în premieră pe 3 noiembrie 2016 de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. De vânzare se ocupă banca de investiții elvețiană Credit Suisse.

Grupul ungar OTP și Banca Transilvania, cea mai mare bancă cu capital privat românesc, au depus oferte finale îmbunătățite și așteaptă decizia centralei din Atena a NBG privind selectarea cumpărătorului de la Banca Românească, iar în paralel cei doi candidați luptă alături de alți investitori și în cursa pentru achiziția Bancpost.

Anunțul privind cumpărătorul Banca Românească este așteptat să apară în perioada imediat următoare, dacă avem în vedere că acționarii NBG se reunesc astăzi la adunarea anuală a băncii, iar Laszlo Wolf, cel care coordonează activitățile de fuziuni și achiziții ale OTP, declara pentru Reuters că se așteaptă la un răspuns din partea NBG pentru tranzacția de vânzare de la Banca Românească la finele lunii iunie – începutul lunii iulie.

National Bank of Greece deține 99,279% din acțiunile Banca Românească, care operează o rețea formată din aproximativ 109 unități și 5 centre de afaceri, conform datelor prezentate pe site-ul băncii.

Pe lângă Banca Românească, NBG mai deține în România un pachet de 99,33% din acțiunile NBG Leasing, respectiv 94,26% din Garanta Asigurări, după ce în ianuarie 2016 a închis operațiunile casei de brokeraj NBG Securities România.

Garanta Asigurări, înființată în 1997, a raportat pentru anul 2016 venituri totale de 62,8 mil. Lei (circa 14 mil. Euro) și o pierdere de 0,05 mil. Lei (peste 0,01 mil. Euro) la un număr mediu de 118 angajați.

Autoritatea de Supraveghere Financiară anunță că susține preluarea firmei de asigurări City Insurance de către investitorul elvețian Max Rössler alături de Berlin London Holding AG

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat, astăzi, că acordă tot sprijinul pentru preluarea firmei de asigurări City Insurance de către investitorul elvețian Max Rössler alături de Berlin London Holding AG.

“Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), domnul Mişu Negriţoiu, s-a întâlnit astăzi cu Dr. Max Roessler, cunoscut investitor privat elveţian, cu ocazia vizitei pe care acesta a făcut-o în România în vederea finalizării negocierilor de preluare a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance. Alături de Dr. Roessler, la această întâlnire au participat şi reprezentanţii Berlin London Holding AG, companie cu resurse şi expertiză, la nivel european, în domeniul managementului şi reorganizării societăţilor de asigurare”, afirmă reprezentanții instituției de supraveghere din sectorul asigurărilor și a altor servicii financiare.

ASF va acorda tot sprijinul pentru facilitarea tranzacţiei şi va coopera atât cu compania City Insurance, cât şi cu investitorul, pentru restabilirea, într-un termen cât mai scurt, a indicatorilor financiari de capitalizare, solvabilitate şi lichiditate ai societăţii de asigurare.

“Avem convingerea că această investiţie va completa tabloul solid al asigurătorilor din România spre beneficiul consumatorilor români”, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

Totodată, Preşedintele ASF a salutat intrarea pe piaţa asigurărilor din România a unui nou investitor puternic şi a subliniat, în cadrul discuţiilor, evoluţiile pozitive şi sustenabile pe care acest sector le-a înregistrat în ultimii ani, se mai arată în comunicatul ASF.

City Insurance este o companie ce deţine o cotă de piaţă de circa 9%, cu un portofoliu solid, mai ales în ceea ce priveşte poliţele auto obligatorii şi care se poate dovedi o investiţie foarte bună pentru următorii ani, susține ASF.

Cu o carieră bancară şi investiţională solidă, Dr. Max Rössler deţine un portofoliu substanţial de active în mai multe societăţi elveţiene. Este acţionar principal în compania de construcţii Implenia, deţine participaţii importante în compania de maşini unelte Starrang Group, ca şi în companii de servicii financiare, inclusiv în societăţi de asigurare înregistrate în Europa. A deținut/deține diferite poziții de management în diferite companii (ex. Rossaco Consulting AG, Global Care AG, Marowag AG, Parmino Holding AG, SunVesta Holding AG, Dominick Company AG).

Rössler este responsabil de managementul unor fonduri de investiții care totalizează 12 mld. Franci elvețieni.

Rössler este din anul 2015 unul dintre acționarii Berlin London Holding AG alături de investitorii germani Eberhard Lau, Stefan Brauel și CNB Holdings Limited din Marea Britanie reprezentată de acționarii Lu Cooper și Dominic Brady.

ASF, sub conducerea lui Mișu Negrițoiu, a autorizat până acum și alte tranzacții pe piața asigurărilor, cum ar fi preluarea afacerii AXA de către grupul austriac Vienna Insurance Group, după ce anterior a blocat tranzacțiile prin care Certinvest în consorțiu cu SIF Transilvania dorea să preia subsidiara locală a gigantului financiar francez, sau prin care fosta Astra Asigurări semnase achiziția Axa.

O altă tranzacție respinsă de ASF a fost preluarea Carpatica Asig de către fondul de investiții olandez International Insurance Consortium, controlat de un grup de investitori reprezentat de către Jacob Westerlaken.

În 2016, ASF a dat avizul pentru achiziția Credit Europe Asigurări – Reasigurări de către grupul german Ergo.

Piața asigurărilor s-a reconfigurat dramatic în ultimii ani după intrarea în faliment a Astra Asigurări, fostul lider al pieței de profil deținut de omul de afaceri Dan Adamescu, și Carpatica Asig, afacere ridicată de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Grupul bulgar Euroins preia portofoliul de asigurări non-viață al ATE Insurance România de la grupul financiar elen Piraeus

Euroins România Insurance-Reinsurance SA, parte a grupului bulgar Euroins Insurance Group EAD, a anunțat astăzi că a ajuns la un acord pentru achiziția portofoliului de asigurări non-viață al ATE Insurance România SA de la banca elenă Piraeus Bank.

Tranzacția a fost semnată pe 19 ianuarie, precizează partea bulgară.

“Portofoliul de asigurări non-viață al ATE Insurance este dominat de către polițele de asigurări non-auto, iar achiziția este în linie cu scopul nostru de a diversifica portofoliul de produse și liniile de afaceri ale Euroins România. Aceasta va întări poziția noastră pe piața românească”, a spus Mihnea Tobescu, CEO Euroins Romania Insurance-Reinsurance SA.

Tranzacția este subiect al aprobărilor autorităților concurențiale.

Veniturile din polite ale Euroins România au crescut cu 21,8% până la 197,7 mil. Euro în 2016.

În decembrie, veniturile totale din polite au înregistrat o creștere anuală de 19,6%  până la 21,8 mil. Euro. În acest moment, compania se concentrează pe diversificarea și calitatea portofoliului său de asigurări printr-o segmentare detaliată a pieței, care va reduce semnificativ nivelurile de risc asumate.

Pentru 2017, scopul conducerii este de a menține poziția pe piață și de a îmbunătăți semnificativ rezultatul financiar.

ATE Insurance România a fost înființată în anul 2003. În anul 2015, grupul elen ATE Insurance a transferat către Piraeus Bank Grecia participația deținută, de 99,47% din acțiuni. Pentru anul 2015, compania a raportat venituri din prime brute subscrise de 1,9 mil. Lei (0,4 mil. Euro). Capitalul social la 31 decembrie 2015 era de 19,3 mil. Lei, iar capitalul propriu se situa la nivelul de 15,2 mil. Lei.

Piața de asigurări din România este dominate la vârf de grupuri precum Vienna Insurance Group din Austria, Allianz Țiriac Asigurări, parte a grupului financiar german Allianz sau grupul francez Groupama.

Grupul canadian Fairfax își crește expunerea pe România: Gigantul financiar american AIG își vinde afacerea locală de asigurări în cadrul unei tranzacții internaționale de 240 mil. dolari

Grupul american de asigurări AIG a anunțat că a intrat într-un acord cu grupul financiar canadian Fairfax, pentru vânzarea unor operațiuni din America Latină, respectiv din Europa Centrală și de Est, printre care se află și România, pentru o sumă totală de aproximativ 240 mil.dolari, potrivit unui comunicat de presă al asiguratorului american.

Fairfax Financial Holdings va prelua operațiunile de asigurare ale consumatorilor și pe cele comerciale deținute de AIG în Argentina, Chile, Columbia, Uruguay, Venezuela și Turcia.

De asemenea, grupul va achiziționa drepturile asupra portofoliilor locale ale AIG în Europa Centrală și de Est, asumându-și preluarea activelor și angajaților din Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.

Fiecare tranzacție va fi supusă aprobărilor din partea autorităților de reglementare, iar finalizarea acestora este așteptată anul viitor, se precizează în comunicat.

Achiziția operațiunilor AIG din Europa Centrală și de Est are loc în contextul în care Fairfax vizează creșterea pe termen lung în regiune.

”Achiziția operațiunilor din CEE (Europa Centrală și de Est – n.r.) vine după recenta noastră expansiune în Europa de Est prin tranzacția QBE anunțată anterior și va accelera planurile noastre de creștere pe termen lung în regiune”, a declarat Prem Watsa, Președinte și Chief Executive Officer al Fairfax.

Fairfax se află într-o campanie de achiziții după ce în ultima perioadă a cumpărat afacerile din Cehia, Slovacia , Ungaria și Ucraina ale QBE, cel mai mare asigurator din Australia.

Fairfax este deja prezentă pe piața locală, după ce anul acesta a preluat de la banca elenă Eurobank Ergasias, un pachet de 80 % de acțiuni la Eurolife ERB Insurance Group, al treilea mare asigurator din Grecia, prezent și pe piața din România. Valoarea tranzacției a fost de 316 mil.euro.

Holdingul canadian deține un pachet de aproximativ 17 % din banca elenă Eurobank, banca – mamă a Bancpost.

Fairfax Financial a fost fondat în 1985 de către omul de afaceri Prem Watsa.

Miliardarul canadian Watsa, denumit și ”Warren Buffett de Canada” controlează afaceri care se întind pe mai multe continente.

În România, asiguratorul american AIG este prezent prin AIG Europe Limited Londra- Sucursala București.

Anul trecut , AIG a făcut în România un profit net de 24,39 mil.lei ( aprox. 5,5 mil.euro), la un număr de 16 angajați, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor.

După două tranzacții eșuate de exit, Axa a semnat ieri la Paris vânzarea afacerii de asigurări din România către liderul pieței locale de profil, Vienna Insurance Group. O echipă de avocați Schoenherr din care au făcut parte partenerii Markus Piuk și Monica Cojocaru a asistat VIG la achiziție, de cealaltă parte grupul francez a fost asistat de casa de avocatură Cameron McKenna

Gigantul francez din sectorul asigurărilor Axa a anunțat astăzi semnarea unui acord de vânzare a operațiunilor sale din România către grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG).

Tranzacția a fost semnată de cele două părți pe 3 august la Paris, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Conform termenilor acordului, Vienna Insurance Group va cumpăra 100% din acțiunile Axa Life Insurance SA prin intermediul subsidiarelor sale locale BCR Life (activă pe segmentul asigurărilor de viață) și Omniasig (jucător pe piața asigurărilor generale).

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Finalizarea tranzacției de exit a Axa din România urmează să aibă loc după îndeplinirea anumitor condiții, inclusiv a avizelor de aprobare din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), respectiv a Consiliului Concurenței.

Firma austriacă de avocatură Schoenherr a asigurat consultanța juridică pentru Vienna Insurance Group la achiziția afacerii Axa din România, cu o echipă din care au făcut parte Markus Piuk, Partener, respectiv Monica Cojocaru, Partener în cadrul biroului din București.

Markus Piuk a coordonat o echipă de avocați Schoenherr și la achiziția afacerii Axa din Serbia pe 7 iulie de către același cumpărător, grupul austriac Vienna Insurance Group.

De cealaltă parte, Axa a lucrat în dosarul tranzacției de exit din România cu avocații Cameron McKenna, pe care i-a avut alături și la celelalte două încercări eșuate de a-și vinde afacerea locală către Astra Asigurări (afacere patronată de Dan Adamescu, aflată în faliment) în 2013, respectiv acordul semnat în decembrie 2014 cu consorțiul format de SAI Certinvest și SIF Transilvania, care urmau să preia fiecare 70%, respectiv 30% din acțiunile Axa Life Insurance SA. Ambele încercări de exit ale Axa au fost oprite de către ASF, care a considerat că acești cumpărători nu au capacitatea de a prelua această afacere.

Axa Life a înregistrat prime brute subscrise de peste 4,5 mil. Euro în 2015, mai ales de pe urma operațiunilor sale tradiționale de pe segmentul asigurărilor de viață, notează cumpărătorul într-un comunicat de presă. Raportat la întreaga piață locală de asigurări, Axa avea aici o cotă de piață de circa 0,2%, după cum rezultă din datele de piață publicate de către ASF.

“Piața de asigurări de viață din România a crescut cu 11% în 2015. Compania noastră din VIG Group, BCR Life, al doilea jucător de pe piața asigurărilor de viață din România cu o cotă de piață de 14,4%, a înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă în anii anteriori”, a spus Elisabeth Stadler, Director General Executiv al Vienna Insurance Group.

Vienna Insurance Group este cel mai mare jucător de pe piața asigurărilor din România, care a încheiat 2015 cu un volum de prime brute subscrise în valoare de 8,75 mld. Lei (1,97 mld. Euro) și un ritm de creștere anuală de 8,2%, conform datelor ASF.

La 31 martie 2016, VIG deținea o cotă de piață agregată de 28,66% pe piața asigurărilor generale prin intermediul companiilor Asirom Vienna Insurance Group SA (lider de piață cu un volum de prime brute subscrise de 345,2 mil. Lei, adică o cotă de piață de 17,33% din volumul total al primelor brute subscrise) și a Omniasig VIG (fosta BCR Asigurări VIG, cu un volum de prime brute subscrise de 225,7 mil. Lei, adică nr. 3 pe piața de profil cu o cotă de piață de 11,33%), arată datele ASF. Printre concurenții VIG pe acest segment se află Allianz Țiriac Asigurări (cotă de piață de 13,57% în primul trimestru) sau Groupama Asigurări (cu o cotă de piață de 9,51%).

Pe segmentul de asigurări de viață, cele două companii VIG cumulează  o cotă de piață de 16,7% pe o piață totală de 438,3 mil. Lei în primul trimestru al anului. BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group are o cotă de piață de 9,96%, ocupând poziția a treia după NN Asigurări de Viață (35,92%), respectiv Metropolitan (14,36%).

Asirom Vienna Insurance Group SA avea la 31 martie prime brute subscrise în valoare de 29,5 mil. Lei și o cotă de piață de 6,74%.

Axa Life Insurance SA a încheiat 2015 cu pierderi de 45,4 mil. Lei (10,2 mil. Euro) la un personal mediu format din 91 de angajați.

Piața locală de asigurări trece printr-un proces de consolidare prin reducerea numărului de jucători, pe de o parte, jucători cu capital românesc precum Astra Asigurări și Carpatica Asig au intrat în faliment, pe de altă parte, jucători mai mici sunt înghițiți de investitori strategici. În acest context, cea mai recentă tranzacție derulată în sectorul de profil a fost derulată de grupul Ergo, parte a gigantului german Munich Re, care pe 19 iulie a anunțat finalizarea achiziției Credit Europe Asigurări.

Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Credit Europe Asigurări Reasigurări de către Ergo Austria

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Credit Europe Asigurări Reasigurări de către Ergo Austria, filiala grupului german Ergo, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Autoritatea de concurență a constatat că operațiunea de preluare ”nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei pe piaţa serviciilor de asigurare şi reasigurare”.

Ergo Austria a intrat pe piaţa din România în anul 2009, prin intermediul Ergo Asigurări de Viață, al cărei obiect unic de activitate îl reprezintă asigurările de viață.

Cu un volum de prime brute subscrise de peste 20 mld. Euro, Grupul Ergo este deţinut în proporţie de 99,69% de către Munich Reinsurance Company (Munich Re), unul dintre cei mai mari reasigurători din lume.

Munich RE avea la sfârșitul anului trecut active totale de 276,5 miliarde de euro și un capital de circa 31 miliarde de euro, primele brute subscrise în 2015 depășind 50 de miliarde de euro.

Credit Europe Asigurări este autorizată să desfăşoare activităţi de asigurări generale în România începând cu data de 9 iulie 2007 şi reprezintă o investiţie directă a grupului financiar olandez Credit Europe Group N.V. şi a concernului Fiba Group, prezent în 12 ţări (10 din Europa şi 2 din Asia), prin intemediul a aproximativ 15.000 de angajaţi şi 82 de companii, cumulând un capital social de peste 3 miliarde USD şi active de peste 19 miliarde USD.

La sfâșitul anului 2014, capitalul social al companiei era de 13.168.310 lei, iar acționariatul era compus din Credit Europe Group N.V., care deținea 99,9785 % din totalul capitalului social și domnul Ozkan Ekiz, care deținea 0,0215% din capitalul social al Societății.

Credit Europe Asigurări a înregistrat la sfârșitul anului 2014 un volum de vânzări ale primelor brute subscrise de  42.294.520 lei, iar numărul de salariați activi a înregistrat o ușoară creștere, ajungând la 48 la sfârșitul anului 2014, comparativ cu 45 în 2013, potrivit ultimelor date făcute publice de companie.

În urma acestei tranzacţii, Grupul Ergo va avea posibilitatea de a oferi pe piața din România atât asigurări de viață, cât și asigurări generale, inclusiv auto.

Achiziția a 100% din acțiunile Credit Europe Asigurări – Reasigurări de către grupul german Ergo, aprobată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Tranzacția aduce gigantul Munich Re pe piața locală a asigurărilor de tip RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat preluarea societății de asigurări generale Credit Europe Asigurări – Reasigurări S.A. de către grupul ERGO, unul dintre cei mai mari furnizori de produse de asigurare din Germania și din Europa.

Preluarea Credit Europe Asigurări – Reasigurări S.A. reprezintă prima tranzacție realizată de un investitor cu reputație internațională pe piața asigurărilor generale din România după perioada de criză economică începută în 2008.

Preluarea companiei de asigurări generale Credit Europe Asigurări – Reasigurări S.A. constituie primul pas pentru intrarea ERGO și pe piața locală a asigurărilor auto obligatorii RCA.

Potrivit proiectului de achiziție aprobat de ASF, ERGO va cumpăra 100% din acțiunile Credit Europe Asigurări – Reasigurări S.A. prin intermediul subsidiarei ERGO Austria International care administrează participațiile grupului la mai multe societăți de asigurare din Europa Centrală și de Est, inclusiv pe cea deținută la ERGO Asigurări de Viață.

Grupul german a început să investească în România în 2009, prin înființarea societății ERGO Asigurări de Viață. Ulterior, în 2015, ERGO s-a numărat printre cei trei asigurători de talie globală interesați de preluarea societății Astra Asigurări, dar a abandonat discuțiile ca urmare a pretențiilor nerezonabile ale acționarilor acesteia, afirmă reprezentanții ASF, referindu-se la familia omului de afaceri Dan Adamescu.

Afacerea Astra Asigurări, care era în urmă cu câțiva ani pe poziție de lider de piață, a ajuns acum în faliment.

Cu venituri totale din prime de aproape 18 mld. euro în 2015 și un capital de 5,4 mld. euro, ERGO este controlat de Munich Re, unul dintre cei mai mari reasigurători din lume. Munich Re avea la sfârșitul anului trecut active totale de 276,5 mld. euro și un capital de circa 31 mld. euro, primele brute subscrise în 2015 depășind 50 mld. euro.

ERGO deține un portofoliu diversificat, care include de la asigurări de bunuri și accidente, până la asigurări de viață și sănătate, iar anul trecut a plătit în contul polițelor de asigurare daune și beneficii în valoare de circa 17 mld. euro. Prezent și pe piețe din Asia, grupul are aproximativ 43.000 de angajați și reprezentanți de vânzări.

O altă tranzacție în derulare pe piața asigurărilor este achiziția Carpartica Asig de către un grup de investitori olandezi reprezentați în cadrul International Insurance Consortium, dar aceasta nu poate fi finalizată fără o aprobare din partea ASF.

carpaticaasigmain

Grupul de investitori olandezi de la International Insurance Consortium a semnat ieri la Sibiu contractul de achiziție al Carpatica Asig. Valoarea totală a tranzacției ar putea depăși 100 mil. Euro. Printre avocații implicați, austriecii de la Wolf Theiss de partea cumpărătorului, iar familia Carabulea a lucrat cu Voicu Filipescu. Este așteptată aprobarea achiziției de către ASF

Grupul de investitori privați olandezi, reprezentat de Jacob Westerlaken și care acționează prin consorțiul International Insurance Consortium (IIC), a semnat ieri la Sibiu contractul de achiziție pentru 100% din acțiunile Carpatica Asig, afacere deținută de către familia Carabulea, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Sursele citate afirmă că valoarea tranzacției se situează sub 100 mil. Euro și include pe lângă o majorare de capital de aproximativ 75 mil. Euro și plata unui preț către vânzători, estimat în jurul valorii de 5 – 10 mil. Euro. Valoarea tranzacției este de așteptat să depășească 100 mil.euro în condițiile în care majorarea de capital va depăși nivelul stabilit în prezent.

Tranzacția depinde însă de aprobarea acesteia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și de limita în care ar putea avea loc majorarea de capital.

Inițial, în discuția dintre cele două părți, a fost un preț mai mare, în jurul a 50 mil. Euro, dar care urma să fie plătit în tranșe pe o perioadă care se întindea pe mai mulți ani, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Cumpărătorul este un grup de investitori olandezi, care investesc în industria de asigurări din regiune și care fac parte din board-ul mai multor companii.

IIC a fost fondată în 2014, la inițiativa lui Jacob Westerlaken, fost bancher și executiv în industria asigurărilor, și de către H. Michaël Maters, susținuți de o echipă formată din specialiști în audit, consultanță juridică și experți financiari, conform informațiilor de pe site-ul consorțiului.

Jacob Westerlaken, directorul general al IIC, a fost CEO al Fortis Insurance International Europe până la 1 decembrie 2007, iar acum este membru al board-ului firmei Adriatic-Slovenica, a doua firmă de asigurări din Slovenia.

H. Michaël Maters este co-fondator al IIC și conduce firma MRPartners, specializată în consultanță strategică și restructurare în industria asigurărilor. În perioada 1975-1992, a lucrat ca Managing Director și Partener la Bloemers Nassau Group în domeniul asigurărilor și reasigurărilor.

În tranzacție au participat mai mulți consultanți, printre care firma austriacă de avocatură Wolf Theiss de partea cumpărătorului, iar vânzătorul a lucrat cu o echipă de avocați Voicu Filipescu, potrivit ultimelor informații disponibile.

Carpatica Asig este o companie aflată în procedură de rezoluţie sub administrarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor a vândut în ianuarie 260.900 de poliţe, în creştere cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Asigurătorul a subscris prime de 89 mil. lei în ianuarie, ceea ce înseamnă că pentru fiecare poliţă vândută asigurătorul a încasat circa 340 de lei.

ASF a anunţat la finele lunii ianuarie că va aplica măsurile de rezoluţie în cazul societăţii Carpatica Asig pentru a evita efectele negative asupra stabilităţii financiare a pieţei asigurărilor, urmând să întocmească planul în maxim 6 luni şi a desemnat Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca administrator temporar.

Compania a avut în derulare un plan de redresare, aprobat de ASF în data de 3 septembrie 2015, valabil până la finele anului trecut, însă nu a respectat termenele, iar autoritatea de supraveghere s-a arătat sceptică cu privire la investitorul interesat să preia societatea.

În data de 20 august 2015, Carpatica Asig a propus ASF un set de măsuri suplimentare, care a fost aprobat de către Consiliul Autoritații, și care completa planul de redresare inițial. Printre acestea se număra: vărsarea, pâna la 31 august 2015, a capitalului subscris de către acționari, în valoare de 2,5 milioane de lei; încasarea parților sociale cesionate de către Carpatica către acționari, în sumă de 2,7 milioane lei, începând cu luna septembrie a acestui an; atragerea unui împrumut subordonat în sumă de cel puțin 30 milioane de lei; scurtarea perioadei de atragere a unui investitor strategic astfel incât, până la data de 15 decembrie 2015, să poată fi încheiată tranzacția cu acesta.

În luna ianuarie 2016, Carpatica Asig a anunțat că şi-a majorat capitalul cu 10 milioane de lei, valoarea capitalului social ajungând astfel la 34.300.000 lei. Injecţia de capital aprobată a fost  însă insuficientă pentru a rezolva problemele financiare ale asigurătorului, suma necesară fiind de 90 de milioane de lei, potrivit planului aprobat de ASF.

O altă majorare de capital în valoare de 2,5 milioane lei a fost făcută de companie  în data de 31 august 2015, nivelul  capitalului social ajungând atunci la valoarea de 24.300.000 lei. Majorarea de capital s-a realizat prin aport în numerar al acționarilor, în urma unei hotarâri din data de 30.06.2015.

Totodată, potrivit planului de redresare, Carpatica Asig trebuia să atragă in acţionariat un investitor străin până la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, însă nu a fost anunţat niciun investitor.

 La mijlocul lunii ianuarie 2016, asiguratorul spunea însă că a semnat un memorandum cu un investitor, iar tranzacţia urma să fie înaintată ASF.

„Investitorul interesat de preluarea Carpatica Asig deține o vastă experienţă în industria de asigurări și intenționează să dezvolte și să consolideze compania pe termen lung”, a precizat societatea de asigurări.

Carpatica Asig a anunţat în ianuarie, anul acesta, că a demarat o procedură de due dilligence, prin care compania va fi evaluată financiar, comercial şi operaţional de către investitorul strategic interesat de preluarea societăţii, în baza unui memorandum semnat pe 21 decembrie.

Consiliul ASF a aprobat pe 9 februarie realizarea unei evaluări a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului de către un auditor financiar, după cum prevede legea privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor.

La începutul lunii martie, ASF a anunțat că societatea desemnată să se ocupe de evaluarea Carpatica Asig S.A.este compania de audit Delloitte.

În primele nouă luni ale anului trecut asigurătorul a vândut poliţe în valoare de 393 mil. lei, în scădere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Portofoliul Carpatica este format în proporţie de peste 90% din asigurări RCA.

Compania Carpatica Asig a înregistrat, în 2015, o îmbunătățire semnificativă a indicatorilor financiari, potrivit unui comunicat de presă din 11 ianuarie 2016 al Carpatica Asig.

Compania a plătit, în 2015, despăgubiri în valoare de aproximativ 382 milioane lei. Sumele lunare plătite ca despăgubiri au crescutcu 10%, începând din septembrie 2015, și au atins o medie lunară de 34 milioane de lei. În ultimele patru luni ale anului trecut, Carpatica Asig și-a îmbunătățit indicatorul de lichiditate cu aproximativ 36% față de nivelul minim atins în 2015. Cash flow-ul înregistrat de companie, în 2015, este pozitiv – 25 milioane lei și va inregistra o creștere estimată la 103 milioane lei în anul 2016 și una de aproximativ 174 milioane lei în 2017. Începând cu luna septembrie 2015, compania a dezvoltat și consolidat portofoliul de asigurări facultative, astfel că, în ultimele luni ale anului, s-a înregistrat o creșterea cu 16,5% a valorii medii lunare pentru produsele facultative vândute, se arată în comunicat.

Carpatica Asig şi-a început activitatea în 1996, cu capital integral privat, sub denumirea ASA Asigurări Atlassib. Compania și-a schimbat denumirea în Carpatica Asig, în anul 2004. Parte a grupului financiar Carpatica, compania are la nivel naţional peste 60 de unităţi, colaborează cu peste peste 5.000 de intermediari şi practică doar asigurări generale (non-viaţă).

Acționarii Carpatica Asig sunt companiile Atlassib Sibiu, cu un pachet de 93,97% si Transcar Sibiu, cu o deținere de 5,96%, firme controlate la rândul lor de omul de afaceri Ilie Carabulea. Un pachet de 0,07% din acțiunile companiei sunt deținute de persoane fizice, printre care Corneliu Tănase, asociat împreună cu familia Carabulea la Carpatica.

Ilie Carabulea, proprietarul Caraptica Asig, a fost condamnat pe 8 martie a.c. de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti la şase ani şi jumătate de închisoare, alături de el fiind trimişi în arest şi Marian Mîrzac, fost membru al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi director general al Carpatica Asig, dar şi Radu Mustăţea, fost membru în consiliul de administraţie al asigurătorului din Sibiu. Mîrzac a primit o pedeapsă de patru ani şi jumătate de arest, în timp ce Radu Mustăţea de trei ani şi jumătate.

Potrivit procurorilor, începând din luna mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvărşirii unor infractiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA.

Piața asigurărilor trece acum printr-un moment dificil, marcat de falimentul Astra Asigurări, companie care mulți ani a făcut parte din grupul de firme controlat de familia omului de afaceri Dan Adamescu.

Certinvest și SIF Transilvania cumpără afacerea din România a gigantului din asigurări AXA. Francezii reușesc să-și facă exitul după tranzacția eșuată cu Astra Asigurări. Certinvest a lucrat cu avocații de la Popovici, Nițu & Asociații, iar francezii cu CMS Cameron McKenna

Societatea de administrare a investițiilor și SIF Transilvania au anunțat astăzi încheierea unui acord prin care Grupul AXA vinde operaţiunile sale de asigurări de viaţă şi economisire din România către SAI Certinvest și SIF Transilvania și se retrage de pe piața din România.

În conformitate cu termenii acordului,SAI Certinvest va achiziționa un pachet de 70% din filiala AXA din România, AXA Life Insurance SA, în timp ce SIF Transilvania va achiziționa 30%.

Deschiderea unei noi linii de business în zona asigurărilor va permite companiei Certinvest să asigure o diversificare a portofoliului de investiții pentru clienții săi și, în același timp, pentru clienții de asigurări care sunt interesați de alte proiecte investiționale.

“Asigurările de viață și sănătate creează o sinergie puternică cu activitatea de acum a Certinvest, atât în privința portofoliului de produse cât și în privința intereselor clienților. Noii acționari vor crește activitatea companiei și vor lansa noi produse destinate,în special, antreprenorilor”, a declarat Eugen Voicu, Acționar Fondator al SAI Certinvest.

“Prin această achiziție, SIF Transilvania își diversifică deținerile cu o companie într-un domeniu nou în portofoliul societății și afirmă interesul strategic pentru serviciile financiare non-bancare, segment de activitate unde estimăm că potențialul de creștere este substanțial pe termen mediu și lung”, a declarat Radu Toia, Vicepreședinte Executiv SIF Transilvania.

Certinvest a lucrat în dosarul acestei achiziții cu avocații de la Popovici, Nițu & Asociații, în timp ce AXA a avut de partea sa firma CMS Cameron McKenna.

SAI Certinvest este cea mai mare companie româneasca independentă de asset management, cu active în administrare de peste 250 milioane de lei și o experiență de peste 20 de ani în investițiipe piața din România. Compania are în administrare un portofoliu diversificat de fonduri mutuale (fonduri de acțiuni, fonduri de indici, fonduri cu venit fix, fonduri diversificate), precum și un număr important de portofolii individuale, fiind lider pe acest segment.

Eugen Voicu a fondat Certinvest în 1994, iar în 2007 a vândut afacerea către grupul AVIVA. În 2010, Eugen Voicu a răscumpărat afacerea de la AVIVA. Voicu deține 93,1387% din capitalul social al SAI Certinvest SA.

Celălalt cumpărător, SIF Transilvania, este listat la Bursa de Valori București și administrează active în valoare de aproximativ 250 milioane de euro. Compania are o politică de investiții diversificată, cu expuneri semnificative în domeniul financiar, turism și imobiliar.

Conform acordului încheiat, termenii și condițiile tranzacției nu vor fi făcute publice.

Tranzacția se supune îndeplinirii condițiilor de finalizare obișnuite, inclusiv obținerea aprobărilor din partea autorităților de reglementare.

Inițial, Astra Asigurări, firma controlată de familia omului de afaceri Dan Adamescu, încheiase un acord anul trecut pentru preluarea afacerii AXA din România, însă tranzacția a picat după ce nu a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiare, iar Astra Asigurări a intrat sub administrarea specială a KPMG. După eșuarea tranzacției cu Astra, francezii au căutat în continuare cumpărător. De asemenea, Astra Asigurări este acum în poziția de a atrage alți investitori în propria afacere, până acum exprimându-și interesul gigantul american Liberty Mutual Insurance și cea mai mare firmă poloneză de asigurări PZU.