• 85% dintre investitorii instituționali care au răspuns sondajului realizat de Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) ar recomanda investițiile la Bursa de Valori București (BVB) altor investitori
• Companiile listate la BVB sunt receptive la întrebările investitorilor, consideră 84% dintre investitorii instituționali care au participat la sondaj
• Rezultatele primului studiu de percepție realizat pentru piața de capital din România a fost derulat în perioada 5-23 noiembrie și a inclus investitori cu active totale în administrare de 5,7 mld. euro și o expunere de 689 mil. euro în România
București, 27 noiembrie, 2018 – Companiile listate la BVB sunt foarte receptive la solicitările investitorilor instituționali în opinia a 84% dintre participanții la primul studiu de percepție realizat în rândul investitorilor instituționali de Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR). Investitorii instituționali comunică cel mai des cu companiile listate prin intermediul evenimentelor dedicate (76%), dar și prin e-mail sau telefon (56%).
Disponibilitatea managementului companiilor listate este în proporție de 72% la nivelul așteptărilor investitorilor instituționali sau peste așteptări. În același timp, 60% dintre respondenți au declarat că transparența și calitatea raportărilor companiilor listate la BVB corespunde așteptărilor lor. În ceea ce privește experiența investitorilor instituționali în comunicarea cu companiile care se află în proces de IPO, 28% a fost pozitivă și 28% neutră; investitorii sunt, în principal, de acord că societățile care vor să se listeze la bursă sunt prezente activ în roadshow-uri și au prezentări bine pregătite.
La sondaj au răspuns investitori din România, Marea Britanie, SUA, Ungaria, Olanda, Cehia, Estonia, Polonia, Noua Zeelandă și Finlanda, cu active totale în administrare de 5,7 mld euro și o expunere de 689 mil. euro în România. Majoritatea respondenților investesc la Bursa de Valori București (BVB) de peste 3 ani și, în proporție de 85%, ar recomanda investițiile în acțiuni listate pe piața de capital locală altor investitori.
Daniela Șerban, Președinte ARIR:
”Rezultatele studiului de percepție confirmă prioritățile pe care membrii ARIR le-au stabilit și oferă o imagine amplă asupra situației la momentul înființării asociației. Ne dorim o creștere a transparenței și îmbunătățirea tehnicilor de comunicare pe care companiile listate le utilizează în relația cu investitorii. Ne propunem să refacem studiul peste un an, precum și să-l extindem către investitorii individuali.”
Investitorii care au participat la studiul realizat de ARIR au menționat și următoarele puncte forte și puncte slabe ale pieței:
Puncte Forte
1. Randamentele Dividendelor (80%)
2. Multiplii mici și potențial de creștere
3. Volatilitatea redusă – Stabilitate
4. Datele macroeconomice bune
5. Îmbunătățirea guvernanței corporative
6. Prezența companiilor de stat din energie
7. Bază solidă de investitori ”buy and hold”
Puncte slabe
1. Lichiditatea și adâncimea pieței (50%)
2. Diversitate sectorială redusă – prea multe companii defensive
3. Activitatea redusă a investitorilor de retail – rata redusă de economisire
4. Oferta redusă de produse de tranzacționare
5. Comunicarea-vizibilitatea
Primul studiu de percepție în rândul investitorilor instituționali a fost realizat la inițiativa membrilor fondatori ai Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursa din România (ARIR) în perioada 5-23 noiembrie 2018. Răspunsurile au fost colectate online, pe un eșantion de 30 investitori instituționali cu active totale în administrare de 5.7 mld euro și o expunere de 689 mil. euro în România.
Despre Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR)
Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România este o organizație neguvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi actualilor și potențialilor emitenți o platformă de dezvoltare a profesioniștilor din domeniul relației cu investitorii (IR) și de a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și guvernanță corporativă. ARIR a fost fondată de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în relația cu investitorii (IR). Membrii fondatori ai ARIR sunt: Bursa de Valori București, ALRO, Franklin Templeton Management – Suc. București, Electromagnetica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani.
Activitatea Asociației se concentrează pe 5 direcții strategice, cu următoarele obiective:
1. Evaluare – Măsurarea periodică a percepției investitorilor față de companiile listate;
2. Prezentare – Îmbunătățirea prezentării companiilor listate;
3. Reglementare – Monitorizarea cadrului legislativ și susținerea opiniilor membrilor;
4. Comunicare – Consolidarea legăturilor cu comunitățile de investitori și analiști;
5. Recunoaștere – Promovarea companiilor care implementează cele mai bune practici.