Arhiva etichetelor: Anthony Stalker

Anthony Stalker, partener al fondului de investiții ADM Capital: Ne uităm la investiții în România și vedem oportunități bune. Tichetul nostru normal de investiție de capital este între 15 și 25 mil. Euro per tranzacție

Fondul de investiții ADM Capital, proprietarul producătorului de blocuri ceramic Briskton Iași, se uită după potențiale achiziții pe piața românească.

“Ne uităm în mod activ după investiții în România și vedem oportunități bune în această piață importantă“, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Anthony Stalker, Partener și Chief Investment Officer la ADM Capital Europe LLP.

“Tichetul nostru normal (de investiție de capital – n.r.) este între 15 și 25 milioane de euro“, a precizat reprezentantul ADM Capital, care lucrează în biroul din Londra al managerului global de capital privat.

El a adăugat că, în privința sectoarelor – țintă, deși fondul are o privire generală asupra pieței, tinde să se uite către “consum și sectoare apropiate de cel de consum și părți ale complexului manufacturier“.

Anthony Stalker lucrează pentru ADM Capital din 2006, după ce anterior timp de 11 ani a fost în Asia în cadrul băncii de investiții americane Merrill Lynch. Din 2005 a generat tranzacții și a dezvoltat portofoliul ADM Capital din Turcia. Stalker are diplomă a Universității Cambridge și un MBA al Universității California.

La un astfel de calibru al tranzacției, ADM Capital concurează cu alți manageri de capital privat precum Resource Partners, Enterprise Investors, Oresa Ventures sau CEE Equity Partners.

Asia Debt Management (ADM) Hong Kong Limited a intrat pe piața din România în 2014 prin achiziția Ceramica Iași, unul dintre producătorii majori locali de pe piața cărămizilor. Momentul a fost favorizat de către seria de tranzacții de dezinvestire ale Advent International, care luase decizia strategică de a-și vinde pe rând companiile locale din portofoliu.

ADM Capital a investit până acum aproape 20 mil. Euro pentru a prelua pachetul de 84,88% din acțiunile Ceramica Iași și în achizițiile ulterioare de titluri de la acționarii minoritari. ADM Capital are o participație de aproximativ 99% din acțiunile Brikston Construction Solutions, fosta Ceramica Iași.

Fondul de investiții a demarat procedurile de exit din Brikston Iași, bancherii de investiții ai Raiffeisen fiind mandatați să găsească un cumpărător pentru afacerea cu cărămizi.

Anthony Stalker nu a făcut niciun comentariu pe marginea acestei tranzacții.

ADM Capital este un investitor de capital privat fondat în 1998, a cărui arie de interes sunt companii din Asia și Europa Centrală și de Est. Are sub administrare mai multe fonduri de investiții, însă numai unul dintre ele a fost ridicat cu scopul de a investi în regiunea din care face parte și România.

În 2011, ADM Capital a finalizat strângerea de bani pentru fondul de investiții ADM CEECAT Recovery Fund, cu un capital total de 265 mil. Euro. Printre investitorii de tip Limited Partners în acest fond de investiții se numără BERD, Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), IFC sau FMO din Olanda.

Fondul European de Investiții, parte a grupului Băncii Europene de Investiții, a investit în fondul ADM CEECAT Recovery Fund prin două vehicule. Fondul de fonduri de investiții Istanbul Venture Capital Initiative (IVCI) a investit 24 mil. Euro în fondul administrat de ADM Capital. La IVCI, printre investitori se numără pe lângă Fondul European de Investiții și Garanti Bank, National Bank of Greece, Banca de Dezvoltare a Turciei TKB, Fundația de Dezvoltare Tehnologică din Turcia (TTGV) și Organizația pentru Dezvoltarea Industriei Mici și Mjilocii din Turcia KOSGEB.

Fondul de fonduri de investiții Mezzanine Facility for Growth (MFG), în care Fondul European de Investiții este investitor și administrator, a investit 40 mil. Euro în fondul ADM Capital pentru regiune.

ADM Capital a investit în ultimii 19 ani aproximativ 1,2 mld. Dolari în active din 15 țări la nivel global.

Managerul de capital operează o rețea de șase birouri – Hong Kong, Istanbul, Almaty, Mumbai, Londra și Kiev, având o echipă totală de 50 de oameni. Firma de investiții este condusă de către Robert Appleby și Cristopher Botsford. Strategia sa de investiții vizează prin mai multe tipuri de fonduri de investiții piața companiilor de talie medie.