Avocații Oana Ijdelea și Anca Mihăilescu au anunțat, luni, înființarea firmei de avocatură Ijdelea Mihăilescu, care intră pe piața serviciilor de consultanță juridică de afaceri cu o echipă de 10 avocați și consultanți.
“Pornim de la domeniile în care avem cea mai mare experiență – energie, resurse naturale, M&A (fuziuni și achiziții – n.r.), mediu, real estate & construcții – cu intenția de a ne dezvolta în următoarele 12 -18 luni ca o firmă de avocatură full-service (care oferă toată gama de practici – n.r.)”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Oana Ijdelea, partener al Ijdelea Mihăilescu.
Anca Mihăilescu, celălalt name partner al noii firme, a lucrat din martie 2011 până în luna septembrie a acestui an la NNDKP, unul dintre liderii pieței de profil.
“Estimăm venituri de cel puțin 600.000 Euro pentru primul an de activitate“, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Oana Ijdelea. Ea vede suficient spațiu de creștere pentru jucătorii noi pe piața competitivă a serviciilor de avocatură, în condițiile în care clienții au nevoie și de avocați care să pună în practică sfaturile pe care le dau, un exemplu fiind acela că mulți avocați vor acționa ca ofițeri de securitate a datelor pentru clienții lor după implementarea regulamentului Uniunii Europene privind protecția datelor.
Cu un sediu nou, în zona de nord a Bucureștiului, la Park Avenue Offices, Ijdelea Mihăilescu vizează să-și extindă portofoliul de clienți în zona companiilor multinaționale și românești, cât și fondurilor de investiții, instituțiilor financiare și autorităților guvernamentale.
Printre clienții Ijdelea Mihăilescu se numără o mare companie petrolieră offshore, un fond privat de investiții, un jucător pe piața internațională în industria telecomunicațiilor, companii din domenii precum industria minieră, real estate, construcții și agribusiness, ale căror proiecte totalizează aproximativ 900 de mil. Euro, susțin reprezentanții firmei de avocatură.
„În ceea ce privește dezvoltarea firmei, avem în vedere o extindere realistă a echipei cu până la cinci avocați în următoarele 12 luni, pe fondul unei creșteri a portofoliului de clienți cu aproximativ 30%”, afirmă Anca Mihăilescu.
Oana Ijdelea, avocat înscris în baroul București în februarie 2006, s-a concentrat asupra proiectelor din sectorul de energie și resurse naturale. Înainte de crearea Ijdelea Mihăilescu, a activat prin intermediul propriului cabinet de avocatură Ijdelea.
Anca Mihăilescu, intrată în ianuarie 2009 pe listele baroului București, a ocupat anterior poziția de Senior Associate la NNDKP, unde activitatea sa a fost concentrată în domenii precum energie, resurse naturale, respectiv fuziuni și achiziții.
Piața serviciilor de avocatură de afaceri din România este dominată de două tipuri de jucători – pe de o parte firme locale indepedente din rândul cărora cei mai mari jucători sunt NNDKP și Țuca Zbârcea & Asociații, iar pe de altă parte sunt birourile afiliate rețelelor internaționale de avocatură.