“Nu vedem investitii majore per se. In schimb ne uitam cum putem sa ne securizam finantarea de care avem nevoie ca sa putem sa crestem. Modelul de business pe care il avem este destul de atractiv. Daca acum cativa ani, putem sa spunem ca ne finantam preponderent de la sectorul bancar local, acum vedem ca avem atractivitate foarte mare pentru finantatorii externi”, a declarat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding, la MIRSANU SUSTAINABILITY CHALLENGE 2025, eveniment online organizat pe 2 octombrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
“Aproape mai bine 1,5 mld. RON din finantarile pe care le atragem vin din surse externe, vin din institutii financiare internationale BERD, care este si actionar la noi, IFC, Black Sea Trade and Development Bank. Dar, mai nou, vedem si un apetit foarte mare a ceea se numeste development funds – fonduri de dezvoltare, care vor sa ne finanteze si atunci focusul nostru este in directia asta – sa ne asiguram resursele de care avem nevoie ca sa putem sa sustinem sectorul in care activam”, a punctat Liviu Dobre.
Vor fi atrasi noi actionari la Agricover sau noi surse de finantare pentru grup?
“Ne uitam in mod cert la oportunitati. Piata de capital este o oportunitate pentru noi, chiar si la nivelul de baza al atragerii de finantare pe baza de emisiune de obligatiuni, dar asteptam momentul potrivit. Ne uitam catre asta. Momentan nu este un proiect (emisiunea de obligatiuni, n.r.) pentru ca desi potentialul este semnificativ si, probabil, per, cred ca am avea succes cu o emisiune de obligatiuni, asa cum am avut in trecut, costurile de finantare astazi in piata de capital romaneasca sunt mult prea ridicate ca sa putem sa oferim ceva competitiv la randul nostru clientilor nostril”, a raspuns CEO-ul Agricover.
Agricover este interesata sa revina cu IPO pe bursa?
“In momentul acesta, vrem sa ne concentram pe crestere. Nu putem sa spunem ca nu ne uitam la un astfel de proiect, dar nu vedem nimic in plan apropiat”, a precizat CEO-ul Agricover Holding, unul dintre cei mai importanti jucatori din piata de agribusiness din Romania.
In primavara anului 2023, Agricover si-a anuntat intentia de a lista un pachet minoritar de actiuni in cadrul unui IPO pe bursa de la Bucuresti, tranzactie ce ar fi facilitat un exit al EBRD, actionar minoritar al Agricover, insa demersul nu a fost finalizat, in contextul in care la scurt timp a urmat pe bursa locala IPO-ul Hidroelectrica, realizat cu succes, dar totusi intr-un peisaj dificil in regiune si la nivelul Europei pentru astfel de tranzactii IPO de calibru.
Ce impact au tendintele locale asupra Agricover?
“Suntem intr-o situatie oarecum fericita. Faptul ca economia Romaniei creste mai mult sau mai putin ne afectează pe toti, dar baza aceea a lantului – fermierul roman – cred ca este impactat destul de putin. Marea majoritate a productiei agricole a Romaniei este exportata. Cerere pentru produse agricole primare va exista. Suntem intr-o zona geostrategica importantă, avem un port la Marea Neagra, iar acest lucru ne ajuta in sensul in care atata vreme cat fermierii produc, au productivitatea de care au nevoie, pot sa vanda si sa desfaca relativ usor catre zone ca Orientul Mijlociu, Asia”, a subliniat Liviu Dobre.
“Nu ne asteptam la derapaje majore (asupra business-ului Agricover, n.r.). Sigur ca o crestere de TVA mai pune putin de presiune pe costurile fermierilor, dar cred ca ne vom misca in directia corecta. Planurile noastre sunt de crestere si, probabil, ca in orice criza exista si oportunitati”, a adaugat acesta.
“Ce ne planificam este sa ne consolidam pozitiile de lider in industriile in care activam. In domeniul finantarii agricole, care este unul dintre business-urile noastre de baza, suntem deja in top 3 finantatori ai agriculturii din Romania. Creditele acordate de Agricover la jumatatea anului acesta se ridicau la 4 mld. RON, deci am impins lichiditate catre fermieri de 4 mld. RON”, a semnalat reprezentantul grupului Agricover.
“Vedem ca avem, chiar si in conditiile anilor trecuti, un model de business sustenabil, suntem specializati, stim sa ne calibram modelele de risc astfel incat sa putem sa finantam relativ linistiti in continuare zona asta de agricultura. Vrem sa crestem in finantare, fermierii au nevoie de asta. Suntem, probabil, la ora asta unul dintre putinii jucatori din industria asta a finantarilor pentru agricultura, care continua sa creasca”, sustine Liviu Dobre.
Ce impact a fost resimtit in sectorul de agribusiness de tendintele internationale si locale din ultimii ani
“Productia agricola primara este baza lantului care se termina in supermarket sau in farfuria consumatorului. Business-ul nostru este calat in mare majoritate catre producatorii agricoli, catre fermierii din Romania. In ultimii 3 ani de zile, am vazut un context si local si international care a pus presiune foarte mare pe performanta financiara a fermierilor din Romania”, afirma CEO-ul Agricover Holding.
“Am vazut odata cu pornirea razboiului din Ucraina si toate dereglarile din pietele de energie, de inputuri, de ingrasaminte, am vazut fermierii fiind afectati de cresteri semnificative ale costurilor inputurilor. In contrapartida, output-ul fermierilor – cerealele si semintele de oleaginoase au fluctuat foarte mult, deci, fermierii au fost foarte prinsi intre doua piete care uneori functionau in completa discrepanta – inputuri foarte mari, cereale foarte ieftine si asta i-a afectat. Am vazut, de asemenea, impactul schimbarilor climatice care devine un subiect din ce in ce mai fierbinte in agricultura. Banuiesc ca ati citit despre seceta severa de anul trecut”, sustine Liviu Dobre.
“Mergand mai departe pe lant, performanta fermierilor fiind afectata vedem toate aceste tulburari mutandu-se in distributia de inputuri si vedem distribuitorii de inputuri fiind afectati. Dupa distribuitorii de inputuri, vedem furnizorii de inputuri, este un lant intreg care a fost dereglat”, a mentionat acesta.
“Daca ne mutam in zona de finantare, vedem anul acesta si, probabil, ca este normal vedem o stagnare a finantarii in agricultura in ciuda programelor guvernamentale destul de generoase lansate anul trecut prin care statul a acordat garantii institutiilor financiare pentru a stimula creditarea in agricultura”, a continuat reprezentantul grupului Agricover, care acopera o gama larga de operatiuni in agricultura de la finantarea fermierilor pana la productie si lantul specific circuitului agricol.
“Cam asta a fost in ultimii 2 – 3 ani. 2025 este un an in care putem sa zambim un pic. Anul 2025 a fost un an bun. Productia totala a Romaniei este estimata in jur de 28 milioane tone ceea ce inseamna ca desi fermierii sunt sub presiune anul acesta au reusit sa ia o gura semnificativa de oxigen”, a mai spus Liviu Dobre.
Agricover, de partea “progresistilor” in lupta cu tabara conservatorilor la nivelul politicilor UE
“Sustenabilitatea este ceva care este probabil in mintea tuturor si in actiunea fiecaruia dintre noi, dar variaza foarte mult de la sector la sector”, este de parere CEO-ul Agricover Holding.
“Este un subiect destul de contondent la nivelul UE intre conservatori si progresisti. Marele semn de intrebare asupra competitivitatii in Europa ridicat de raportul Draghi se aplica si in agricultura. Agricover se pozitioneaza cumva in tabara progresistilor, dar militeaza pentru eliminarea extremelor, a exagerarilor, a exceselor”, a subliniat Liviu Dobre.
“Vedem ca atunci cand obiectivele de sustenabilitate se aliniaza cu competitivitatea business-ului, ne vedem clientii adoptandu-le foarte usor. Clientii nostri sunt fermieri, sunt la baza. Singurul si principalul lor asset este terenul pe care il lucreaza. Daca nu au grija de teren, nu au viitor. Si sunt constienti de lucrul asta. Vedem fermierii adoptand relativ repede, in crestere semnificativa, tehnologii moderne care permit conservarea calitatii solului, care permit conservarea apei in sol, agricultura regenerative”, a adaugat acesta.
“Noi ca si Agricover am intrat in zona aceasta de finantari – nu stiu daca le pot numi verzi – pentru ca noi incercam sa punem mai mult accent pe S din ESG, pe social. Si avem programe de finantare si am atras finantari care sunt destinate de exemplu tinerilor fermieri, femeilor din agricultura. Investim sume semnificative in schimbarea generationala. Varsta medie a fermierior si in Romania si la nivelul UE este de peste 60 de ani. Si este foarte important ca acesti copii de fermieri sa inteleaga care este potentialul business-ului parintilor lor si sa il continue”, a mai spus Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding, in cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Supporting Partners ai MIRSANU SUSTAINABILITY CHALLENGE 2025 sunt Sancons Capital & Investment si Vetimex Capital.
CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU SUSTAINABILITY CHALLENGE 2025