UiPath este o companie românească cu sediul în Statele Unite și birouri în șase țări, specializată în dezvoltarea și vânzarea tehnologiei de automatizare software a proceselor de lucru din mediul office. Roboții software UiPath sunt programați să preia munca de tipul copy-paste a angajaților, eliberându-i de sarcinile tranzacțional repetitive care îi solicită inutil.
UiPath a primit la începutul anului 2017 recunoașterea oficială de lider global al industriei RPA și obține acum o investiție de 30 de milioane de dolari care va ajuta compania să continue dezvoltarea în baza creșterii de 600% pe care a înregistrat-o în 2016.
Finanțarea reprezintă o performanță unică în mediul start-up românesc și vine de la Accel Partners, fond de investiții de prim rang, aceiași care au făcut primele investiții în companii mamut precum Facebook, Dropbox și Spotify. Alături de Accel, mai participă la finanțare investitorii Earlybird Venture Capital, Credo Ventures și Seedcamp.
UiPath se va folosi de acest fond de sprijin pentru a angaja cei mai buni ingineri software și oameni de business, propunându-și să dubleze efortul de dezvoltare a caracteristicilor cognitive de tip uman în tehnologia produsului său “enterprise”.
Cu două versiuni majore lansate anual, produsul UiPath are în spate o echipă de programatori români de cea mai bună pregătire, tineri acordați la inovație care modelează în planul de dezvoltare al tehnologiei UiPath proprietăți emergente din sfera ‘machine learning’ și inteligență artificială.