MIRSANU.RO

publicat la: 03.11.2017  00:33

Sphera Franchise Group a încheiat cu succes tranzacția de listare pe bursă: Prețul final de ofertă de 29 lei înseamnă că pachetul vândut de către Lucian Vlad și Nicolae Badea ajunge la circa 62 mil. Euro, iar valoarea de piață a companiei a fost cotată la 245 mil. Euro. Investitorii instituționali au primit 95% din acțiunile oferite la vânzare

 

Prețul final de ofertă în cadrul tranzacției de listare a Sphera Franchise Group a fost stabilit la 29 lei, pachetul de acțiuni al acționarilor Lucian Vlad și Nicolae Badea urmând să fie vândut pentru aproape 62 mil. Euro.

La acest preț, compania este cotată la o valoare de piață de 245 mil. Euro, potrivit ultimelor date făcute publice de către managerul tranzacției. Tranzacția duce evaluarea companiei la un multiplu care trece de 15 x EBITDA, ceea ce este de așteptat să dea un impuls evaluărilor și altor afaceri din sectorul lanțurilor de restaurante și a serviciilor de alimentație conexe.

În final, investitorilor de retail le-a fost alocată o cotă de 5% din acțiuni, de trei ori mai puțin decât alocarea inițială, confirmând astfel percepția că tranzacția de listare a Sphera Franchise Group fiind de la bun început orientată că investitorii instituționali. Dealtfel, investitorilor instituționali le-a fost alocată 95% din oferta de acțiuni.

Indicele de alocare în tranșa investitorilor de retai este de 0,4409738979 ceea ce înseamnă că un investitor care a subscris în cadrul perioadei de ofertă pentru 100 de acțiuni va primi în final 44 de acțiuni.

Acționarii Lucian Vlad și Nicolae Badea vând în cadrul tranzacției de listare un pachet de 22,34%, respectiv 3% din acțiunile pe care le dețin în companie, urmând să își marcheze astfel un exit parțial din afacerea Sphera Franchise Group.

Acțiunile au fost oferite spre vânzare investitorilor la un preț ce variază între 25 lei și 33 lei pe acțiune, în condițiile în care investitorilor persoane fizice li s-a oferit un preț fix de subscriere de 33 de lei pe acțiune, în timp ce investitorii instituționali au putut subscrie la orice cotație din intervalul prețului de ofertă.

În acest moment, acțiunile companiei sunt deținute de către Radu Dimofte (43,67%), Lucian Vlad (33,33%) și Nicolae Badea (23%), care vor rămâne acționari în afacere și după listarea pe bursă și, implicit, după atragerea unor noi investitori.

Compania are consultant financiar banca de investiții Rothschild, iar sindicatul de intermediere este format din Wood, Raiffeisen și Alpha Finance. De asemenea, casa austriacă de avocatură Schoenherr asigură consultanța juridică a emitentului, iar consorțiul de intermediere are alături pe avocații RTPR Allen & Overy.

Perioada de derulare a ofertei a fost între 24 octombrie și 2 noiembrie.

Listarea Sphera Franchise Group se înscrie în trendul ultimelor listări private majore precum MedLife și Digi, în care au fost vândute pachete de acțiuni de către acționari ai companiilor, fără să fie operate prin aceste tranzacții vreo majorare de capital.

Sphera Franchise Group este o companie cu o cotă de piață agregată de 22,4% pe segmentul lanțurilor locale de restaurante, fiind al doilea jucător ca mărime după McDonald’s cu 24,6%, conform unei cercetări de piață Euromonitor publicate în prospectul de listare a companiei.

În 2016, compania malteză Premier Capital, parte a grupului Hili Ventures și francizat al McDonald’s, a plătit grupului american 65,3 mil. dolari pentru 100% din acțiunile Mc Donald’s România, liderul pieței de restaurante, cu 66 de restaurante și un profit de 11,02 mil. dolari la 31 decembrie 2015.

Dintre cele două mari rețele operate de către Sphera Franchise Group, KFC ocupă o cotă de 15,2%, iar Pizza Hut de 7,2%, urmați de jucători precum Fornetti (5,2%) sau jucători mai nou intrați pe piață precum Starbucks (3,3%), Subway (2,7%) și Salad Box (2,5%).

Piața restaurantelor este foarte fragmentată, dominând jucătorii independenți care acaparează circa 92% din piață, potrivit datelor făcute publice de către companie.

Primele zece mărci cumulează două treimi din piața lanțurilor de restaurante.

Sectorul de servicii alimentare din România este de circa 17,8 mld lei pe an (3,9 mld. euro), cu o rată medie anuală de creștere de 4,6% estimată de către consultanții Deloitte pentru perioada 2017 – 2022.

Potențialul de creștere al pieței de profil îi permite companiei să deruleze planuri de extindere, care mizează pe deschiderea a 51 de restaurante KFC, 44 de unități Pizza Hut până la finele lui 2022, iar pentru proaspăta marcă Taco Bell intrată în portofoliu sunt luate în calcul 14 unități până la finele lui 2021.

Pentru deschiderea de noi locații, compania vizează în cazul rețelei KFC orașe cu puțin sub 100.000 de locuitori, pentru Pizza Hut sunt luate în calcul localități sub 150.000 de locuitori, mai ales centre comerciale, iar pentru Taco Bell planurile vizează București și alte orașe de peste 200.000 de locuitori precum Constanța, Cluj sau Timișoara.

Compania operează cele trei rețele în baza unor francize contractate de la compania americană Yum. Firma locală plătește lunar către Yum redevențe de 6% din vânzări în baza contractului de franciză.

Planurile de extindere fac parte din angajamentele luate față de Yum și vizează nu doar piața din România, ci și din Italia.

Modelul de afaceri al Sphera Franchise Group se bazează pe încasări imediate de numerar sau plăți cu cardul din vânzări, ceea ce îi oferă o poziție puternică de lichiditate. De asemenea, stocurile sunt menținute până la două săptămâni, iar plățile către furnizori au termene între 45 și 60 de zile.

Lichiditățile astfel obținute finanțează nevoile de capital de lucru, în timp ce finanțarea bancară este utilizată pentru investiții în deschiderea de noi locații.

Compania are un împrumut de la Alpha Bank România, din care face trageri pentru investiții, iar din cercul său de bănci mai fac parte BRD și UniCredit Italia. Compania își plasează o parte din numerar în depozite la bancă.

Cele mai importante costuri care pun presiune pe marjele de profit ale afacerii sunt costurile cu vânzarea, care au o pondere de 35,6% din vânzările proforma pe 2016, respectiv costurile cu forța de muncă care înseamnă alte 17,9% din vânzările proforma din 2016.

Sphera Franchise Group număra la 30 iunie un personal format din 3.753 de angajați față de 2.572 de oameni la 31 decembrie 2014, creșterea de personal fiind justificată prin deschiderea de noi locații.

Din cele 104 locații aflate în rețea la 30 septembrie, numai una singură era în proprietate, restul fiind închiriate majoritatea pe termen mediu, ceea ce face ca evoluția pieței imobiliare și a chiriilor să aibă influență asupra costurilor companiei.

Compania a plătit dividende în primele șase luni ale anului de 46,2 mil. Lei către acționari, iar profitabilitatea afacerii este unul dintre cele mai importante argumente în cadrul tranzacției de listare, alături de gradul de îndatorare redus.

Sphera Franchise Group urmează să constituie fondul de rezervă, conform prevederilor legale,  din alocarea a minim 5% din profitul companiei până la nivelul minim de 20% din capitalul social ceea ce înseamnă încă un factor de presiune asupra nivelului dividendelor.

Sphera Franchise Group este o afacere pornită în 1994, care acum are operațiuni în România, Republica Moldova și Italia.

Compania a raportat la 30 iunie pentru primul semestru al anului EBITDA din activități continue de 38,4 mil. Lei (peste 8 mil. Euro) la vânzări în restaurante de 287,8 mil. Lei (circa 62 mil. Euro) și un profit net de 28,3 mil. Lei (în jurul a 6 mil. Euro).

De asemenea, numerarul și echivalentele de numerar după primul semestru se ridicau la 35,8 mil. lei (aproape 8 mil. euro). Capitalurile proprii ale companiei erau la aceeași dată de 100 mil. lei (circa 22 mil. euro), iar datoriile totale ajungeau la 94,6 mil. lei (peste 20 mil. euro).

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare: