MIRSANU.RO

publicat la: 15.07.2014  19:31

Sorin Crețeanu extinde o facilitate de credit de la Unicredit Țiriac Bank de la 2 la 5 milioane de euro

 

Compania de construcții Comnord București, controlată de omul de afaceri Sorin Crețeanu, intenționează să majoreze un credit contractat de la Unicredit Țiriac Bank de la valoarea actuală de 2,2 milioane de euro la 5 milioane de euro.

Acționarii companiei au aprobat majorarea facilității de credit non-cash luate de la bancă și contractate de Comnord împreună cu Procema SA și Girueta SA, companii al căror acționar este de asemenea Sorin Crețeanu.

Comnord va garanta acest împrumut cu ipoteci pe conturile deschise la bancă, respectiv pe un cont de depozit aparținând companiei, precum și cu ipoteci puse pe opt apartamente din București, respectiv pe un teren de 6 hectare al companiei din localitatea Crevedia. La acestea se vor adăuga ca garanții creanțe ale companiei în relația cu alte companii sau scrisori de contragaranție din partea partenerilor săi comerciali.

De asemenea, vor fi aduse garanții pentru facilitatea de credit în valoare de 2 milioane de lei, contractată de Procema cu maturitate până în 2017.

Sorin Crețeanu deține un pachet de 53,7% din afacerea Comnord București, a cărei valoare bursieră este de circa 4,5 milioane de euro la ultima cotație de 0,49 lei per titlu.

Procema este o companie controlată de familia lui Sorin Crețeanu, iar Girueta Jilava este controlată indirect prin intermediul Comnord. Sorin Crețeanu este asociat, de asemenea, pe piața materialelor de construcții din București, cu grupul francez Lafarge în societatea mixtă Lafarge Comnord. Gigantul francez a anunțat săptămâna trecută că își vinde activele din România pentru ca fuziunea sa cu elvețienii de la Holcim să poată fi aprobată la nivel local de Consiliul Concurenței.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

Concernul elvetian privat Ameropa a ajuns la un acord de vanzare a platformei de productie Azomures catre Romgaz in cadrul unei tranzactii a carei valoare maxima se incadreaza intr-un plafon de circa 69 mil. Euro. Platforma de productie de ingrasaminte revine sub controlul statului roman

  Concernul elvetian privat de talie internationala Ameropa a anuntat pe 2 iunie 2026 ca a ajuns la un acord privind vanzarea platformei de productie a Azomures catre Romgaz, companie aflata in portofoliul statului roman, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. C  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Conglomeratul turcesc Koç a finalizat achizitia de 85 mil. Euro a participatiei de 96,77%  din Automecanica SA Medias si isi extinde portofoliul de pe piata din Romania

  Compania turca Otokar, parte a conglomeratului privat Koç, a anuntat pe 3 iunie 2026 ca a finalizat achizitia participatiei de 96,77% din actiunile Automecanica SA Medias, in cadrul unei tranzactii evaluate la aproximativ 85 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii  Citeşte articolul integral