MIRSANU.RO

publicat la: 02.09.2014  16:21

Societatea de Construcții în Transporturi București restructurează un credit de 23 milioane de lei luat de la BRD

 

Societatea de Construcții în Transporturi București va putea restructura o linie de credit de 23 milioane de lei (5,22 milioane de euro, calculat la cursul zilei de 4,4054 lei/euro) de la BRD într-un credit pe cinci ani.

Creditul va fi plătit în sistem de două rate pe an, începând din data de 30 septembrie. Decizia cu privire la acest credit va fi luată de acționari în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 15 septembrie, potrivit raportului publicat de companie pe bursa din București.

Garanțiile aduse de companie sunt reprezentate de un imobil din București și terenul aferent, ipotecă mobiliară asupra contractelor încheiate de Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV -“ Societatea de Construcții în Transporturi București cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, ipotecă mobiliară asupra a 4,126 milioane acțiuni proprii, ipotecă asupra conturilor curente deschise de companie la BRD, precum și bilete la ordine emise pentru fiecare rată a creditului.

Principalul acționar al companiei este Do-Fi South-East Holding GmbH, cu o participație de 36,94 %. Printre acționari se mai află CCCF Drumuri și Poduri Timișoara, având 29,45 % din acțiuni, iar compania A.V.A.S. deține  2,27 % din acțiunile Societății  de Construcții în Transporturi București.  Acțiunile Societății de Construcții în Transporturi București sunt tranzacționate pe bursa din București, ultima valoare a unei acțiuni fiind de 3,6 lei/acțiune, iar capitalizarea bursieră este de 28,26 milioane lei (6,41  milioane euro, calculate la cursul la zi, de 4,4054 lei/euro).

La finele anului 2013, compania înregistra o cifră de afaceri de 88,37 milioane lei (19,99 milioane euro), înregistrând un profit de 244.389 lei (55.304,14 euro), la un număr de 454 angajați. Față de anul anterior, cifra de afaceri s-a redus la mai puțin de jumătate în condițiile în care valoarea acesteia în 2012 a fost de 202,18 milioane lei (45,37 milioane euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe. Datele au fost transformate la cursul mediu anual al anului 2013, de 4,4190 lei/euro, respectiv 2012, de 4,4560 lei/euro.

Înființată în 1991, compania desfășoară activități de execuție căi ferate, drumuri, poduri, viaducte și a altor construcții.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Firma de investitii Vetimex Capital, condusa de catre antreprenorul Ferenc Korponay, intra in actionariatul furnizorului de echipamente si solutii diagnostic pentru medicina veterinara Vet Diagnostic, afacere cu o marja neta de profit de 28%. Achizitia este acoperita de catre cumparator din resurse proprii si dintr-o finantare contractata de la Banca Transilvania

  Vetimex Capital, compania de investiții a familiei Korponay din Baia Mare, a semnat un acord prin care intra in acționariatul Vet Diagnostic, una dintre companiile de referința din Romania in furnizarea de echipamente si soluții de diagnostic pentru medicina veterinara private, conform informati  Citeşte articolul integral