MIRSANU.RO

publicat la: 30.06.2014  19:59

SIF Oltenia a luat un pachet de 1,7 milioane de acțiuni Electrica cu 4,25 milioane de euro

 

SIF Oltenia a anunțat astăzi că i-au fost alocate 1,7 milioane de acțiuni Electrica la un preț de 11 lei per titlu, cu o valoare totală de 18,7 milioane de lei (4,25 milioane de euro).

SIF Oltenia a subscris în cadrul ofertei publice de listare a companiei energetice de stat pe tranșa investitorilor instituționali, căreia i-au fost alocate aproximativ 80% din totalul de 177.188.744 de acțiuni oferite la vânzare de către stat prin intermediul Ministerului economiei, proprietarul Electrica.

Listarea Electrica, derulată în perioada 16 – 25 iunie, a fost suprasubscrisă pe fondul interesului puternic al investitorilor. Statul român a scos la vânzare pe bursă un pachet de 51% din acțiunile Electrica, reușind în acest fel cea mai mare privatizare derulată pe piața de capital. Ca urmare a cererii puternice venite pe segmentul investitorilor de retail, vânzătorul a decis realocarea unei tranșe de 5% din acțiuni din tranșa investitorilor instituționali către investitorii de retail, care au ajuns astfel la o cotă de circa 20% din totalul acțiunilor oferite la vânzare.

SIF Oltenia are în portofoliu acțiuni deținute în active considerate strategice, de la firme petroliere precum OMV Petrom (1,23% din acțiuni la finele lunii martie), bănci – BRD (3,33%), BCR (6,3%), Banca Transilvania (1,46%),  companii din energie – Transelectrica (7,26%), Transgaz (2,6%), sectorul farmaceutic – Antibiotice Iași (11,46%), materiale de construcții, turism, industrie, precum și în alte sectoare din economie.

SIF Oltenia are o capitalizare bursieră de 1,097 miliarde de lei (circa 250 de milioane de euro) la ultima cotație de 1,891 lei pe acțiune. Printre acționarii SIF Oltenia, se numără de luna trecută banca de investiții britanică HSBC Holdings, una dintre cele mai mari din lume, care este raportată cu o deținere de 5%. SIF Oltenia a raportat anul trecut un profit net de 130 milioane de lei (circa 29, 4 milioane de euro), în creștere cu 47% față de anul anterior.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

Primaria Bucuresti urmeaza sa primeasca o transa de 266 mil. Euro dintr-un imprumut EIB de 300 mil. Euro. Banii sunt destinati modernizarii retelei de tramvaie din capital Romaniei

  Primaria municipiului Bucuresti urmeaza sa primeasca o transa de circa 266 mil. Euro dintr-un imprumut de 300 mil. Euro acordat de catre Banca Europeana de Investitii (EIB), conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Banii sunt destinati modernizarii retelei de tr  Citeşte articolul integral

Finanțări

O companie locala de tehnologie dedicata sectorului aerospatial si de aparare cauta atragerea unei finantari de 55 mil. Euro dupa ce spune ca a fost evaluata la 298 mil. Euro

  OVES Enterprise, o companie locala de tehnologie dedicata sectorului aerospatial si de aparare, a anuntat pe 23 aprilie 2026 ca poarta discutii pentru atragerea unei finantari de 55 mil. Euro. Conform informatiilor facute publice de catre companie, demersurile pentru contractarea finantarii vin l  Citeşte articolul integral