Adrian Mîrșanu

publicat la: 06.12.2016  08:59

Saint Gobain cumpără afacerea de prelucrare a sticlei de 20 mil. euro Pietta Glass Working din România. Grupul francez își extinde expunerea în sectorul local al materialelor de construcții

Fabrica de prelucrare a sticlei de la Vălenii de Munte a Pietta Glass Working. Sursă foto: Pietta Glass Working.
 

Grupul francez saint Gobain, lider mondial în sectorul materialelor de construcții, a cumpărat afacerea Pietta Glass Working din România.

Pietta Glass Working a fost fondată în anul 2000 și este o companie specializată în prelucrarea sticlei. Compania condusă de Alessandro Pietta dispune de facilități de producție de sticlă plată la Vălenii de Munte, în județul Prahova.

Saint Gobain are în România deja patru companii, peste 1.000 de angajați la nivel local și vânzări de 172 mil. Euro în 2015.

Pietta Glass Working a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 90,8 mil. Lei (peste 20 mil. Euro) și profit net de 12,1 mil. Lei (circa 2,7 mil. Euro) la un număr de 453 de angajați.

Echipa de investment banking a UniCredit Bank și firma de avocatură Popovici Nițu Stoica & Asociații au asigurat consultanța vânzătorului, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

„Vânzările Pietta Glass sunt estimate pentru 2016 la 20 mil. euro, cu un potențial puternic de creștere pentru anii următori”, afirmă reprezentanții Saint Gobain.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică de către părțile implicate. Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că achiziția Saint Gobain ar putea fi în acest caz de ordinul zecilor de milioane de euro.

Gigantul francez este deja activ pe piața locală în sectorul producției de sticlă plată. Saint Gobain a investit în urmă cu zece ani pentru construcția de la zero a unei fabrici de sticlă float la Călărași, utilizată în industria auto.

Această achiziție va permite grupului să-și extindă amprenta industrială pe segmentul pieței în creștere a fațadelor și să-l poziționeze în sectorul aplicațiilor industriale, optimizând baza de costuri.

Tranzacția face parte din strategia Saint Gobain de a-și extinde și a-și diversifica portofoliul de afaceri în gama soluțiilor cu valoare adăugată de pe piața materialelor de construcții.

Saint Gobain este lider global în sectorul materialelor de construcții, cu vânzări de 39,6 mld. euro în 2015, peste 170.000 de angajați și operațiuni în 66 de piețe de pe Glob.

La nivel local, achiziția Saint Gobain se înscrie în tendința ultimilor ani care arată un apetit puternic din partea marilor companii franceze pentru piața din România. Auchan a cumpărat rețeaua de hypermarketuri Real în cadrul unei tranzacții regionale, Adeo din cadrul aceluiași grup a cumpărat rețeaua locală de bricolaj a austriecilor de la Baumax, Carrefour a preluat în acest an rețeaua Billa România, iar Lactalis a cumpărat Albalact, liderul pieței de lactate. De asemenea, Yves Rocher a cumpărat în acest an franciza din România, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Avocați

Avocatii RTPR au asistat Grup Serban Holding la contractarea unei finantari de 73 mil. Euro de la un sindicat de banci

  Firma de avocatura RTPR a anuntat pe 24 decembrie 2024 ca a asistat Grup Serban Holding la contractarea unui credit sindicalizat de 73 mil. Euro pentru refinantarea datoriei existente si dezvoltarea activitatii. Finantarea a fost coordonata de catre BRD Groupe Société Générale si Banca Transi  Citeşte articolul integral